Validity of retroactive regulatory change from daily to monthly gas capacity reservation

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. a chemat în judecată pe pârâtele Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" SA pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Hotărârii nr. 13/8.06.2006 emisă de ANRE - Comisia de soluţionare a disputelor pe piaţa angro şi cu amănuntul apărute între participanţii la piaţa gazelor naturale, exonerarea de la plata sumei de 232643,76 RON reprezentând contravaloare depăşire capacitate rezervată în lunile decembrie 2015 şi ianuarie 2016 şi anularea facturilor seria x nr. x/01.03.2016 şi seria x nr. x/21.03.2016, precum şi suspendarea executării Hotărârii nr. 13/2016 a ANRE până la soluţionarea definitivă a cauzei.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 2681 din 21 septembrie 2016, a admis excepţia necompetenţei materiale pe capătul 2 de cerere din acţiune şi a disjuns acest capăt de cerere, declinând competenţa de soluţionare a capătului de cerere privind exonerarea reclamantei de la plata sumei de 232.643,76 RON şi anularea facturilor, în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia civilă.

A respins excepţia inadmisibilităţii capătului 3 de cerere privind suspendarea executării Hotărârii nr. 13/2016 a ANRE.

A respins capetele 1 şi 3 din acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" SA, ca neîntemeiate.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei civile nr. 2681 din 21 septembrie 2016 a declarat recurs reclamanta SC A. SA, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Instanţa de fond a reţinut că hotărârea contestată este temeinică, raportându-se strict la Ordinul nr. 1/2016 privind stabilirea unor măsuri provizorii referitoare la implementarea Codului reţelei pentru Sistemul naţional de transport al gazelor naturale aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 16/2013, neavând în vedere şi contractul încheiat cu S.N.T.G.N. Transgaz nr. 17/2015.

Astfel, între societate şi S.N.T.G.N. Transgaz s-a încheiat Contractul nr. x/2015 pentru serviciile de transport, deci relaţiile între cele doua societăţi sunt relaţii contractuale, drepturile şi obligaţiile părţilor fiind stabilite prin convenţia încheiată.

În art. 22 la alin. (2) din Contractul nr. x/2015 se arată că: "Părţile vor conveni modificarea şi completarea prezentului contract în condiţiile apariţiei unor modificări/completări/abrogări ale Ordinului ANRE nr. 16/2013 privind Codul reţelei."

Apariţia Ordinului nr. 1/2016 nu a dus la încheierea niciunui act adiţional la contract între societatea recurentă şi intimata pârâtă S.N.T.G.N. Transgaz, aceasta din urmă aplicând ordinul menţionat în mod unilateral.

Comisia de soluţionare a disputelor pe piaţa angro şi cu amănuntul apărute între participanţii la piaţa gazelor naturale reţine, în cuprinsul Hotărârii nr. 13/08.06.2016, faptul că acest contract, "fiind un contract reglementat, anexă la Codul reţelei, pe parcursul anului gazier pentru care este încheiat, este completat cu toate prevederile legale intrate în vigoare în domeniul transportului gazelor naturale." Însă acest lucru contravine convenţiei anterioare a părţilor.

Astfel, Contractul nr. x/2015 pentru serviciile de transport prevede că rezervarea de capacitate este zilnică pe întregul an gazier.

Prin modificările aduse de Ordinul nr. 1/2016 se stabileşte renunţarea la capacitatea zilnică şi trecerea la capacitatea lunară. Acest lucru trebuia să se realizeze, în opinia recurentei, prin semnarea unui act adiţional la contractul existent, care să permită părţilor şi redimensionarea capacităţii contractate în funcţie de noua concepţie - rezervare lunară a capacităţii pe puncte de intrare în sistemul de transport gaze, şi, totodată, impunea schimbarea Metodologiei de stabilire a tarifelor de capacitate, având în vedere că se modifică variabilele care au stat la baza întocmirii metodologiei rezervării zilnice/orare a capacităţii.

Mai mult, potrivit Contractului nr. x/2015, art. 5 alin. (4), Transgaz avea obligaţia ca în termen de 10 zile lucrătoare de la sfârşitul lunii de livrare să transmită două facturi separate: o factură aferentă serviciilor de transport prestate pentru luna precedentă şi o a doua factură aferentă dezechilibrelor pentru luna precedentă. Această obligaţie nu a fost respectată în ceea ce priveşte facturile privind dezechilibrele.

Un alt aspect priveşte rezervarea de capacitate pe puncte de intrare/ieşire în/din reţeaua naţională de transport pentru anul gazier 2015 - 2016. Cantităţile de gaze contractate, menţionate în Anexa nr. 4 la contract, sunt defalcate pe două categorii: gaze import şi gaze interne.

Pentru gazele import a fost estimat un procent de 2% pentru perioada octombrie 2015 - martie 2016. Pentru gazele interne livrate din depozite de înmagazinare în perioada octombrie 2015 - aprilie 2016, s-a făcut menţiunea: "Procentul maxim de gaze interne din depozite din total intern livrat lunar în această perioadă se va determina funcţie de nivelurile lunare de cantităţi pentru CPET calculate, alocate şi afişate pe site-ul propriu de către SNTGN TRANSGAZ SA conform Ordin ANRE nr. 161/2014".

Un alt aspect privind nelegalitatea Hotărârii nr. 13/08.06.2016 emisă de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei - Comisia de soluţionare a disputelor pe piaţa angro şi cu amănuntul apărute între participanţii la piaţa gazelor naturale a vizat aplicarea în timp a dispoziţiilor Ordinului nr. 1/2016, acesta având caracter retroactiv, începând cu luna decembrie 2015, fapt care contravine dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţia României, care prevăd că legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile. Atunci când se vorbeşte despre principiul neretroactivităţii legii civile, se are în vedere sensul larg al noţiunii de lege, deci toate categoriile de acte, iar în doctrina juridică s-a reţinut că ar fi neconstituţională prevederea dintr-o eventuală lege civilă sau dintr-un alt act normativ ce ar dispune că acea lege sau acel act normativ s-ar aplica retroactiv.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimata pârâtă S.N.T.G.N. Transgaz a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurenta a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ actul administrativ reprezentat de Hotărârea nr. 13/8.06.2006 emisă de ANRE - Comisia de soluţionare a disputelor pe piaţa angro şi cu amănuntul apărute între participanţii la piaţa gazelor naturale.

Acţiunea sa a fost respinsă, prima instanţă apreciind ca fiind temeinice şi legale actele administrative contestate.

Analizând criticile aduse soluţiei primei instanţe, Înalta Curte reţine - cu prioritate - că prin recurs nu s-au adus critici soluţiei pronunţate cu privire la cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat, astfel că aceasta a intrat în puterea lucrului judecat.

În ceea ce priveşte criticile aduse soluţiei date cererii în anularea Hotărârii nr. 13/8.06.2006, constată că, deşi recurenta a invocat formal motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., acesta nu este incident în cauză.

În acest sens, Înalta Curte reţine că argumentele pe care recurenta arată că le-a cuprins în contestaţie, dar instanţa de fond nu le-ar fi analizat, se referă la obligaţia de transmitere a unor facturi separate, prevăzută de art. 5 alin. (4) din Contractul nr. x/2015, care nu au însă relevanţă pentru examinarea legalităţii Hotărârii nr. 13/8.06.2016, ci interesează fondul capătului de cerere a cărui competenţă de soluţionare a fost declinată prin sentinţa recurată.

Or, aşa cum în mod constant instanţa supremă a arătat în jurisprudenţa sa, reţine că dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

În speţă, hotărârea recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a rămas învestită curtea de apel, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului şi faţă de prevederile art. 1 alin. (1) ("Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ (...), se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată (...)") din Legea nr. 554/2004, că în speţă temeiul obligaţiilor recurentei reclamante faţă de intimata pârâtă SNTGN TRANSGAZ SA nu este hotărârea contestată, ci contractul dintre părţi şi facturile emise în baza acestuia, nefiind dovedită vreo vătămare decurgând din înseşi emiterea actului administrativ contestat, reprezentat de Hotărârea ANRE nr. 13/8.06.2006.

Într-adevăr, aşa cum rezultă din actele depuse la dosar, între recurenta reclamantă şi intimata pârâtă S.N.T.G.N. Transgaz s-a încheiat Contractul de transport al gazelor naturale nr. 17/2015.

La 20 ianuarie 2016 a fost publicat Ordinul nr. 1/18 ianuarie 2016 emis de A.N.R.E. privind stabilirea unor măsuri provizorii referitoare la implementarea Codului reţelei pentru Sistemul naţional de transport al gazelor naturale aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 16/2013, care prevede renunţarea la rezervarea de capacitate zilnică şi trecerea la capacitate lunară.

La art. 3 alin. (6) din Ordin se prevede expres că şi pentru luna decembrie 2015 calculul contravalorii depăşirilor de capacitate rezervată se va face potrivit noului Ordin.

Faptul că "apariţia Ordinului nr. 1/2016 nu a dus la încheierea niciunui act adiţional la contract între societatea recurentă şi intimata pârâtă S.N.T.G.N. Transgaz" este o împrejurare deopotrivă imputabilă părţilor contractante din perspectiva art. 22 din contract, dar este totodată irelevantă pentru verificarea legalităţii Hotărârii nr. 13/08.06.2016.

În plus, menţiunea din cuprinsul Hotărârii nr. 13/08.06.2016 în sensul că acest contract, "fiind un contract reglementat, anexă la Codul reţelei, pe parcursul anului gazier pentru care este încheiat, este completat cu toate prevederile legale intrate în vigoare în domeniul transportului gazelor naturale." nu poate fi considerată nelegală şi este în acord cu clauza cuprinsă în art. 22 alin. (2) din Contract şi invocată de recurenta reclamantă, prin care s-a prevăzut expres că modificarea, completarea sau abrogarea Ordinului ANRE nr. 16/2013 privind Codul reţelei atrage modificarea şi completarea contractului.

Acest ordin nu a fost atacat însă de recurenta reclamantă, nici pe motivul pretinsei încălcări a principiului neretroactivităţii legii civile, prin anumite norme din cuprinsul acestuia, nici pentru alte eventuale motive de nelegalitate.

Recurenta reclamantă nu a dovedit, de altfel, nici faptul că modul de calcul al contravalorii depăşirilor de capacitate rezervată stabilită conform actului menţionat este mai vătămător pentru ea, faţă de modalitatea de calcul prevăzută de Ordinul nr. 16/2013, respectiv faptul că acest mod de calcul ar atrage în sarcina sa plata unor sume mai mari.

Dimpotrivă, aşa cum corect susţine intimata pârâtă prin întâmpinare, o medie lunară ponderează valorile zilnice, compensându-se valorile mai mari (deci depăşirile) cu consumurile mai mici decât capacitatea rezervată din alte zile.

De altfel, recurenta nu a susţinut că ar fi fost eronat calculate cantităţile rezervate şi cele efectiv utilizate, ci doar a invocat faptul că în lunile decembrie 2015 şi ianuarie 2016 a înregistrat în punctul de intrare din perimetrul de producţie un consum mai mic decât capacitatea rezervată, iar la punctul de preluare din depozitul de înmagazinare un consum mai mare decât capacitatea rezervată, fără însă să precizeze un calcul din care să rezulte că, per ansamblu, nu a depăşit capacitatea rezervată.

Totodată, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte arată că este irelevantă lipsa culpei în crearea dezechilibrului, întrucât nu se pune problema sancţionării depăşirii capacităţii rezervate, ci a aplicării tarifului datorat şi pentru acea depăşire, astfel încât, în final, să fie achitată contravaloarea întregii cantităţi consumate, iar nu doar a aceleia rezervate.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale şi contractuale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta SC A. SA împotriva Sentinţei civile nr. 2681 din 21 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - GV