VAT exemption for intracommunity supply of machinery denied due to failure to prove physical departure from Romania
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the taxpayer’s appeal as unfounded, thereby upholding the lower court’s judgment that rejected the company’s request to annul Article 2 of the tax authority’s decision, which confirmed additional VAT liabilities, interest, and penalties totaling 40,052 RON. The dispute concerned the legality of a fiscal inspection report that denied the exemption for an intracommunity supply of machinery to a German entity, alleging the goods did not physically leave Romania. The decisive legal basis was the interpretation of Article 143(2)(a) of the Fiscal Code, which requires both a valid VAT identification number and the actual transport or dispatch of goods from one Member State to another; the court held that information exchanged under Regulation (EC) No 1798/2003, combined with other documentary evidence indicating the machinery remained in Romania, justified the refusal of the VAT exemption despite the formal compliance of the invoice and CMR documents.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 143 alin. (2) lit. a) C. fisc, art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003, art. 493 C. proc. civ, art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003, art. 496 C. proc. civ; VAT exemption for intracommunity supply of machinery denied due to failure to prove physical departure from Romania: The dispute concerned the legality of a fiscal inspection report that denied the exemption for an intracommunity supply of machinery to a German entity, alleging the goods did not physically leave Romania. The decisive legal basis was the interpretation of Article 143(2)(a) of the Fiscal Code, which requires both a valid VAT identification number and the actual transport or dispatch of goods from one Member State to another; the court held that information exchanged under Regulation (EC) No 1798/2003, combined with other documentary evidence indicating the machinery remained in Romania, justified the refusal of the VAT exemption despite the formal compliance of the invoice and CMR documents.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 5 mai 2014, sub nr. x/2014 şi transferată la secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2014*, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi:
1) anularea Deciziei nr. 4636/07.11.2013 a D.G.R.F.P. Iaşi, art. 1 şi obligarea organului fiscal să soluţioneze pe fond contestaţia formulată împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/20.08.2013, înregistrată sub nr. x/21.08.2013, emisă în baza Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/20.08.2013, pentru suma de 2.143.400 RON;
2) anularea Deciziei nr. 4636/07.11.2013 a D.G.R.F.P. Iaşi, art. 2, prin care s-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată pentru suma totală de 40.052 RON, reprezentând 19.783 RON T.V.A., 17.128 RON dobânzi aferente T.V.A. şi 3.141 RON penalităţi de întârziere aferente T.V.A., stabilită prin Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/20.08.2013, cu consecinţa exonerării societăţii de obligaţia de plată a sumei precizate, de 40.052 RON;
Prin Sentinţa nr. 18 din 21 octombrie 2014 Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis capătul de cerere din acţiunea promovată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, cu privire la punctul 1 din Decizia nr. 4636 din 7 noiembrie a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi şi a anulat art. 1 din Decizia contestată, dispunând trimiterea cererii Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi - Serviciul Soluţionare Contestaţii pentru a se pronunţa pe fondul contestaţiei.
Prin încheierea din aceeaşi dată Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a disjuns capătul de cerere având ca obiect art. 2 din Decizia nr. 4636/2013 şi a dispus formarea unui nou dosar în conformitate cu art. 99 (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor.
Dosarul nou format a fost înregistrat la data de 27 octombrie sub nr. x/2014.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 125 din data de 17 iunie 2015, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea având ca obiect anularea art. 2 din Decizia nr. 4636/07.11.2013 formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi anularea art. 2 din Decizia nr. 4636/07.11.2013.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că soluţia instanţei de fond a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 143 alin. (2) lit. a) C. fisc. , cu ignorarea jurisprudenţei comunitare relevante invocate în cauză, dar şi cu aprecierea eronată şi superficială a probatoriului cu înscrisuri administrat.
Astfel, recurenta a apreciat că în mod nelegal a fost menţinută în sarcina sa obligaţia de plată a sumei totale de 40.052 RON (formată din 19.783 RON T.V.A., 17.128 RON dobânzi aferente T.V.A. şi 3141 RON penalităţi de întârziere), ca urmare a achiesării la concluziile organelor fiscale, de nerecunoaştere a realităţii operaţiunii comerciale dintre SC A. SRL şi B.
În opinia recurentei, factura nr. x/9.04.2009 în sumă de 25.000 euro, respectiv 104.120 RON, către societatea din Germania, respectă conţinutul impus de dispoziţiile art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003, raportat la prevederile art. 10 alin. (1) lit. a) din Ordinul nr. 2222/2006, are menţionat codul de înregistrare în scopuri T.V.A. atribuit cumpărătorului din Germania, a fost înregistrată la venituri în condiţii de scutire de T.V.A. atât în evidenţa contabilă cât şi în jurnalul de vânzări şi este însoţită de scrisoarea de transport CMR/9.04.2009 conţinând toate menţiunile impuse de lege.
Instanţa de fond a preluat, în mod eronat, concluziile raportului de expertiză şi a reţinut relevanţa informaţiilor transmise de autoritate fiscală din Germania, prin schimb de informaţii conform art. 5 şi 19 din Regulamentul 2003/1798/CE, iniţiat de către organele fiscale din România, în urma cărora s-a apreciat că utilajul care face obiectul livrării din factura x/9.04.2009 nu a fost transportat din România în Germania şi nu sunt îndeplinite condiţiile pentru scutirea de plata taxei, conform art. 143 alin. (2) lit. a) C. fisc.
Dat fiind obiectul de reglementare al Regulamentului nr. 1798/2003 şi conţinutul dispoziţiilor art. 19, 23 şi 24, recurenta a apreciat că schimbul de informaţii dintre organele fiscale nu putea viza decât codul valid de T.V.A. al societăţii din Germania, eventual valoarea livrării intracomunitare şi, în niciun caz, acest schimb nu putea stabili dacă utilajul a fost transportat din România în Germania.
Invocând jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în materie, recurenta a arătat că organele fiscale nu erau în măsură să stabilească faptul că societatea nu are dreptul de a beneficia de scutirea de T.V.A. pentru livrarea intracomunitară de bunuri reglementată de dispoziţiile art. 143 alin. (2) lit. a) C. fisc.
Societatea a depus documentele justificative impuse de art. 10 din Ordinul nr. 2222/2006, a acţionat cu bună-credinţă, nefiind făcută niciun fel de dovadă în sens contrar şi, de asemenea, nefiind stabilită în niciun fel participarea sa la o eventuală fraudă.
A mai susţinut recurenta că documentele contabile trebuie analizate nu numai din perspectivă pur formală, fără să se aibă în vedere substanţa lor economică, principiul neutralităţii fiscale impunând ca scutirea de taxă să fie acordată dacă cerinţele de fond sunt îndeplinite.
Nu în ultimul rând, raportat la obiectul definit de lege al inspecţiei fiscale şi la atribuţiile organului de inspecţie fiscală, societatea recurentă a apreciat că în cazul său nu s-a realizat verificarea concordanţei dintre datele din declaraţiile fiscale cu cele din evidenţa contabilă şi nu există dovezi clare cu privire la practici abuzive, neconforme cu mecanismele T.V.A., care să justifice refuzul recunoaşterii dreptului de scutire.
Intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi nu a depus întâmpinare şi nu a formulat apărări în cauză.
4. Procedura derulată în recurs
Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., iar prin încheierea din 5 octombrie 2017, în temeiul art. 493 alin. (7) din acelaşi cod, completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Instanţa de contencios administrativ a fost învestită de către reclamanta SC A. SRL, astfel cum rezultă din expunerea de la punctul 1 a prezentei decizii, cu examinarea legalităţii articolului 2 din Decizia nr. 4636/7.11.2013 emisă de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi.
Prin decizia menţionată a fost soluţionată contestaţia formulată împotriva deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. x/20.08.2013, art. 2 contestat de reclamantă făcând referire la obligaţia suplimentară de plată în sumă de 40.052 RON (19.783 RON T.V.A. şi 20.269 RON dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente).
Instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei, reţinând legalitatea actelor administrativ-fiscale emise, iar SC A. SRL a criticat această soluţie prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unei hotărâri poate fi solicitată atunci când aceasta a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în sensul că instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În esenţă, criticile formulate au vizat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 143 alin. (2) lit. a) C. fisc. , recurenta susţinând că realitatea operaţiunii comerciale dintre SC A. SRL şi B. este pe deplin dovedită prin factura nr. x/9.04.2009 şi scrisoarea de transport CMR/9.04.2009 conţinând toate menţiunile impuse de lege.
Instanţa de control judiciar reţine că potrivit art. 143 alin. (2) lit. a) C. fisc. sunt scutite de T.V.A. livrările intracomunitare de bunuri către o persoană care îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de T.V.A., atribuit de autorităţile fiscale din alt stat membru.
De asemenea, livrarea intracomunitară este definită la art. 128 alin. (9) din acelaşi cod, ca fiind livrarea de bunuri care sunt expediate sau transportate dintr-un stat membru în alt stat membru de către furnizor sau de persoana către care se efectuează livrarea ori de altă persoană în contul acestora.
În acest context, este evident că livrarea intracomunitară impune pe lângă întocmirea legală a documentelor fiscale (contract de vânzare-cumpărare, factură, scrisoare de transport - CMR) şi condiţia ca bunurile livrate să fi fost expediate sau transportate dintr-un stat membru în alt stat membru.
În prezenta cauză, reclamanta a emis factura nr. x/09.04.2009 către B. din Germania, reprezentând livrarea unui utilaj C. în valoare de 25.000 euro, apreciind că operaţiunea este scutită de T.V.A.
Pentru a dovedi că utilajul achiziţionat a fost transportat în Germania, SC A. S.A. a prezentat o scrisoare de transport/CMR din data de 09.04.2009, având înscrise la rubricile expeditor (rândul 1) şi transportator (rândul 16) SC A. SRL Suceava, mijlocul de transport cu numărul de înmatriculare x, iar la rubrica recepţia mărfii (rândul 24) numele D. -SM109322.
La 15.04.2009 B. a facturat acelaşi utilaj către SC E. SRL din Satu Mare la valoarea de 26.000 euro, tot în condiţii de scutire de T.V.A., ca livrare intracomunitară de bunuri.
Efectuând control încrucişat, organele fiscale naţionale au solicitat schimb de informaţii în temeiul art. 5 şi 19 din Regulamentul 2003/1798/CE, iar la întrebarea B.1.8 "Vă rugăm să ne puneţi la dispoziţie adresa la care au fost livrate bunurile" autoritatea fiscală din Germania a transmis următorul răspuns "Adresa facturii este specificată pe factura ataşată. Utilajul (excavator cablu) s-a aflat în România când l-am vândut. Utilajul a fost verificat la societatea A. SRL în România. Societatea B. a cumpărat utilajul de la A. şi l-a vândut la societatea E. SRL".
Astfel, în acord cu cele reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte apreciază organele fiscale au concluzionat, în mod corect, pe baza tuturor înscrisurilor şi informaţiilor puse la dispoziţie, că utilajul vândut de reclamantă către B., ulterior revândut către SC E. SRL nu a părăsit teritoriul României, fiind verificat şi ridicat de societatea din Satu Mare direct de la SC A. SRL.
Predarea utilajului către o persoană fizică, deşi în contractul de vânzare-cumpărare nu se prevede expres acest lucru, răspunsul societăţii germane la întrebarea sus-enunţate, nesemnarea CMR-ului de către destinatar, nedepunerea de către acesta a unui CMR similar pentru livrarea ulterioară către E. SRL, lipsa unor dovezi suplimentare în sensul părăsirii efective a teritoriului României (foaie de parcurs, ordin de deplasare al conducătorului auto, taxe de drum achitate) au fost apreciate în mod justificat drept indicii de natură să trezească suspiciuni cu privire la realitatea operaţiunii, pe care reclamanta nu le-a combătut cu documente suplimentare.
Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate criticile recurentei referitoare la obiectul de reglementare a Regulamentului nr. 1798/2003 şi al schimbului de informaţii. Chiar dacă societatea a emis factura în mod legal şi şi-a îndeplinit obligaţiile de înregistrare în contabilitate, organele fiscale naţionale nu puteau ignora informaţiile furnizate de autorităţile similare din Germania.
Aceste informaţii, coroborate fiind cu celelalte înscrisuri şi aspecte de fapt, au îndreptăţit autoritatea pârâtă să constate că în acest caz dispoziţiile art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 nu sunt aplicabile, iar operaţiunea de vânzare către B. nu este scutită de plata T.V.A.
În privinţa jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene invocate de recurentă, se constată că aceasta nu vine în sprijinul argumentelor prezentate, ci din contră, impunea organelor fiscale naţionale şi instanţei să analizeze dacă utilajul vândut a părăsit în realitate teritoriul României, neîntemeiat fiind şi argumentul referitor la obiectul inspecţiei fiscale şi la atribuţiile organelor de control, care includ, în mod evident, verificarea şi acordarea dreptului de scutire de la plata T.V.A.
Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa instanţei de fond nu este afectată de nelegalitate şi reflectă o corectă interpretare a normelor de drept aplicabile, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinţei nr. 125 din 17 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2018.
Procesat de GGC - GV