Administrative enforcement: Appeal for compensation of late performance dismissed as unfounded

Asupra recursurilor de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 27.01.2017 creditoarea A. a sesizat instanţa de executare arătând că E. prin Adresa nr. x/04.07.2016 a răspuns la toate solicitările stabilite prin Sentinţa civilă nr. 2995/07.05.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2010, însă nu au fost achitate integral toate penalităţile de întârziere stabilite prin dispozitivul hotărârii, în cuantum de 100 RON până la executarea efectivă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea din data de 28 februarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată în temeiul art. 24 alin. (4), teza finală, de reclamanta-creditoare A., în contradictoriu cu pârâţii E. şi B. - Directorul General al E., ca neîntemeiată.

A admis sesizarea formulată în temeiul art. 24 alin. (5) de Compartimentul executări civile, fixând suma definitivă datorată statului reprezentând 20% din salariul minim brut pe economie calculat pe perioada 08.11.2013 - 04.07.2016.

3. Cererea de recurs

Împotriva încheierii din 28 februarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, declară recurs reclamanta A. solicitând admiterea recursului modificarea încheierii atacate în sensul admiterii cererii şi obligarea pârâţilor la plata daunelor în cuantum total de 50.000 RON, în limitele art. 24 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în motivare arătând următoarele:

Reaminteşte că prin încheierea pronunţată în data de 20.02.2015, în dosarul sus-menţionat, s-a admis în parte cererea de executare formulată aplicându-se pârâtului în calitate de conducător al E. o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, venit la bugetul de stat, în perioada 08.11.2013 până la executarea definitivă a Sentinţei civile nr. 2995/07.05.2012, fiind respins ca prematur capătul de cerere privind daunele în sumă de 50.000 RON.

E. a răspuns la solicitările stabilite prin Sentinţa civilă nr. 2995/07.05.2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2010, având în vedere adresa instanţei cu privire la executarea obligaţiilor.

Deşi a încercat pe calea executării silite să determine autoritatea să răspundă cererii sale, acest răspuns s-a comunicat abia la 04.07.2016.

Amenzile cominatorii stabilite la art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 reprezintă o sancţiune procedurală pecuniară aplicată de instanţă în scopul asigurării executării hotărârii.

Legiuitorul a considerat necesar să instituie un astfel de mijloc de constrângere pentru a conferi eficacitate înseşi instituţiei contenciosului administrativ, a cărei finalitate ar fi iluzorie în absenţa unei sancţiuni pentru neexecutarea voluntară a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în această materie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 920 din 23 iunie 2009 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575/18.08.2009, Decizia nr. 1.083 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608/2.08.2011, sau Decizia nr. 1.479 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 59/25.01.2012).

În conformitate cu art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, pârâta fost obligată la plata către reclamantă de penalităţi în cuantum de 100 RON/zi de întârzieri calculate începând cu data de 08.11.2013 până la executarea efectivă a Sentinţei civile nr. 2995/07.05.2012.

Judecătorul cauzei reţine că reclamanta creditoare, respectiv recurenta, "(...) s-a adresat executorului judecătoresc. Astfel încât, nu se mai impune aplicarea art. 24 alin. (4) teza finală din Legea nr. 554/2004, pe calea executării silite de drept comun stabilindu-se despăgubirile pornindu-se executarea silită, chiar şi pentru perioada dintre data de 07.04.2016 - 04.07.2016, după cum rezultă din actele de executare."

Acest considerent ce a determinat respingerea cererii este criticabil, întrucât despăgubirea globală nu poate fi substituită de o despăgubire prin penalităţi de întârziere acordate pe o anume perioadă de timp.

În acest sens arată că trimiterile legii speciale la art. 905 (astăzi art. 906) din C. proc. civ. în situaţia prevăzută la art. 24 alin. (3) din Legea 554/2004 - dispune cu privire la acordarea de penalităţi împotriva debitorului ce nu execută obligaţia de a face sau de a nu face.

Pe de altă parte, trimiterile legii speciale la art. 891 (astăzi art. 892) din C. proc. civ. în situaţia prevăzută la art. 24 alin. (4) din Legea 554/2004 - obligarea; debitorului la despăgubiri datorate ca urmare a neexecutării obligaţiei de a face.

Instanţa de contencios nu a aplicat corect prevederile art. 892 şi 906 din C. proc. civ.

În raport de prevederile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se poate desprinde ideea greşită că penalitatea de întârziere înlocuieşte în totalitate prejudiciul suferit de creditor, deoarece textul arată că prin aceeaşi hotărâre, instanţa va stabili despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligaţiei.

Penalitatea ce deja a fost stabilită, precum şi amenda, nu exclud obligarea debitorului la plata de despăgubiri, indiferent că sunt materiale sau morale, în condiţiile art. 892 din C. proc. civ. sau conform dreptului comun.

Prin urmare, dacă în hotărârea iniţială nu s-a stabilit ce sumă urmează a fi plătită ca echivalent al despăgubirilor datorate în cazul neexecutării obligaţiei din a face care implică faptul personal al debitorului, instanţa de executare va stabili această sumă prin hotărâre având în vedere prejudiciile ocazionate prin neexecutarea de bună voie a obligaţiei.

În mod constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului exprimă principiul conform căruia executarea unei hotărâri judecătoreşti este garanţia unui proces echitabil şi că punerea în executare a unei obligaţii ce incumbă statului sau agenţilor trebuie să se facă din oficiu. (...)

Pe cale de consecinţă, dacă administraţia refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească, sau întârzie în executarea acesteia, garanţiile art. 6 de care a beneficiat justiţiabilul în faţa instanţelor judecătoreşti îşi pierde orice raţiune de a fi. (Şandor c. României hot. din data de 24 martie 2005).

În speţa de faţă, prejudiciul ocazionat de neexecutarea voluntară a hotărârii se întinde de la data de 08.11.2013 până la 04.07.2016, timp în care persoana vătămată, ca urmare a refuzului nejustificat de comunicare a unui răspuns la cererea prealabilă, a fost într-o situaţie de insecuritate juridică cu privire la dreptul său de proprietate.

Solicită a se avea în vedere că demersurile sale au fost declanşate cu mult înainte de pronunţarea Sentinţei civile nr. 2995/07.05.2012 şi nu fac trimitere la aceea perioadă ci doar la cele peste 30 de luni timp în care a fost prejudiciată prin:

a. Imposibilitatea de a folosi bunul imobil ce a fost expropriat în fapt fără plata unei despăgubiri;

b. De a cunoaşte situaţia juridică exactă a bunului şi a fi deci în imposibilitate de a declanşa alte demersuri pentru asigurarea respectării dreptului de proprietate sau obţinerea unei despăgubiri;

c. Obligarea la costuri şi cheltuieli cu comunicarea relaţiilor, a desfăşurării litigiilor a executării silite şi a altor demersuri de această natură;

d. Afectarea însăşi a speranţei legitime privind acest drept de proprietate.

Strict juridic, în materia executării hotărârilor de contencios administrativ nu este important caracterul acestor daune (moratorii sau compensatorii), întrucât prevederile art. 24 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prezumă că după trecerea a 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a amenzii, obligaţia însăşi nu a fost executată în natură, iar creditorul poate fi dezdăunat prin obligarea debitorului la plata daunelor ocazionate.

Autoritatea a răspuns la data de 04.07.2016, respectiv nu la 3 luni, ci la peste 30 de luni de la momentul pronunţării hotărârii, această atitudine neputând fi caracterizată ca o executare de bunăvoie a obligaţiei, de fapt nici nu poate fi luată în considerare în raport de termenul prevăzut de art. 24 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

După comunicarea informaţiilor de către autoritate, a formulat acţiune pentru obligarea la plata despăgubirii aferente exproprierii în cadrul Dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Tribunalului Ilfov, însă protejarea dreptului efectiv este iluzoriu, întrucât pentru respectarea lui a fost necesară declanşarea unui nou demers judiciar.

Precizează că obligaţia de a răspunde la cererea sa este diferită de obligaţie efectivă cu privire la plata despăgubirii pentru terenul expropriat "în fapt" chiar dacă în limitele constituţionale din 1992, dar şi astăzi o astfel de expropriere, fără o dreaptă şi prealabilă despăgubire, reprezintă o violare şi ingerinţă vătămătoare asupra dreptului de proprietate.

În concluzie, solicită modificarea încheierii atacate şi admiterea capătului de cerere având ca obiect obligarea la plata daunelor, în cuantum total de 50.000 RON, în limitele art. 24 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi E. SA şi B. - Directorul General al E. SA. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În prealabil, intimaţii arată că la data de 08.12.2015 calitatea de director general al E. SA a pârâtului B. a încetat prin Ordinul Ministrului Transporturilor nr. x/08.12.2015.

Apreciază că recursul este neîntemeiat, având în vedere următoarele argumente:

Potrivit alin. (1) al art. 24 din Legea nr. 554/2004, dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămâneri, definitive a hotărârii.

De asemenea, art. 892 din C. proc. civ. prevede la alin. (1) că, dacă în titlu executoriu nu s-a stabilit ce sumă urmează a fi plătită ca echivalent al valorii bunului în cazul imposibilităţii predării acestuia sau, după caz, echivalentul despăgubirilor datorate în cazul neexecutării obligaţiei de a face ce implică faptul personal al debitorului, instanţa de executare, la cererea creditorului, va stabili această sumă prin hotărâre dată cu citarea părţilor, în termen scurt. În toate cazările, la cererea creditorului, instanţa va avea în vedere şi prejudiciile ocazionate prin neexecutarea de bunăvoie a obligaţiei, înainte ca aceasta să devină imposibil de executat.

Se observă că art. 892 alin. (1) din C. proc. civ. are drept scop acoperirea prejudiciului cauzat creditorului prin neexecutarea de bunăvoie de către debitor a obligaţiei şi implică faptul său personal, constituind temeiul pentru acordarea despăgubirilor destinate acoperii acestui prejudiciu.

Or, astfel cum a reţinut şi Curtea de Apel Bucureşti prin încheierea atacată, E. SA, prin adresa nr. x/04.07.2016, a răspuns la toate solicitările stabilite prin Sentinţa civilă nr. 2995/07.05.2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2010.

Fiind îndeplinită obligaţia de a face stabilita prin titlul executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 2995/07.05.2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în mod corect a reţinut instanţa de fond ca nu sunt întrunite condiţiile stabilite de art. 24 alin. (4) teza finală din Legea nr. 554/2004, cererea creditoarei A. de obligare a E. SA plata sumei de 50.000 RON cu titlu de daune, fiind neîntemeiată.

De asemenea, instanţa de fond în mod întemeiat a reţinut şi faptul că, creditoarea nu a înţeles să urmeze procedura specială de executare reglementată de dispoziţiile art. 22 - 26 din Legea contenciosului administrativ, ci s-a adresat executorului judecătoresc, care a procedat, în temeiul art. 628 alin. (2) noul C. proc. civ. la stabilirea cuantumului creanţei datorate de E. SA, suma fiind executată silit.

Pentru considerentele expuse, solicită respingerea recursului formulat de creditoare A., ca neîntemeiat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, s-a fixat termen de judecată la data de 23 ianuarie 2019.

6. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ - în calitate de instanţă de executare - a fost sesizată de creditoarea A., în vederea acordării penalităţilor de 100 RON pe zi de întârziere de la soluţionarea fondului şi până în prezent şi acordarea de daune cumulate de 50.000 RON, creditoarea arătând că E. prin Adresa nr. x/04.07.2016 a răspuns la toate solicitările stabilite prin Sentinţa civilă nr. 2995/07.05.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2010 şi că nu au fost achitate integral toate penalităţile de întârziere stabilite prin dispozitivul hotărârii până la executarea efectivă.

Examinând cererea creditoarei, prima instanţă, a respins cererea formulată în temeiul art. 24 alin. (4) teza finală din Legea nr. 554/2004, ca neîntemeiată.

A admis sesizarea formulată în temeiul art. 24 alin. (5) de Compartimentul executări civile, fixând suma definitivă datorată statului reprezentând 20% din salariul minim brut pe economie calculat pe perioada 08.11.2013 - 04.07.2016.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin încheierea pronunţată la data de 20.02.2015, în Dosarul nr. x/2014 a fost aplicată pârâtului B. în calitate de conducător E. o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, care urma să facă venit la bugetul de stat, calculată de la 08.11.2013 până la executarea efectivă a Sentinţei civile nr. 2995/07.05.2012, au fost obligaţi pârâţii, către reclamantă, la penalităţi în cuantum de 100 RON/zi de întârziere, calculate începând cu data de 8.11.2013 şi până la executarea efectivă a aceleiaşi sentinţe, fiind respins capătul de cerere privind daunele în cuantum de 50.000 RON solicitate, ca prematur formulat.

Faţă de cererea dedusă judecăţii, privind obligarea la plata daunelor în cuantum total de 50.000 RON, formulată în temeiul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, prima instanţă a reţinut că este neîntemeiată, întrucât creditoarea recunoaşte că E., prin adresa nr. x/04.07.2016, a răspuns la toate solicitările stabilite prin titlul executoriu.

De asemenea, prima instanţă a reţinut că la data de 29.06.2016 creditoarea a formulat o cerere de executare silită, în temeiul încheierii din data de 20.02.2015, către executorul judecătoresc "C.", cerere admisă prin încheierea din data de 04.03.2016, iar prin încheierea nr. 1/07.04.2016, emisă în dosarul de executare nr. 81/2016, a fost admisă cererea privind stabilirea cuantumului despăgubirilor la suma de 88.200 RON, pentru perioada 08.11.2016 - 7.04.2016, la care se adaugă suma de 100 RON/zi până la executarea efectivă a titlului executoriu.

În continuare, prin adresa din data de 13.04.2016, s-a dispus înfiinţarea popririi asupra conturilor debitoarei, deschise la D. SA, în calitate de terţ poprit, până la concurenţa sumei de 96.487,60 RON la care se va adăuga suma de 100 RON/zi penalităţi de întârziere calculate ulterior datei de 07.04.2016, până la executarea efectivă a Sentinţei nr. 2995/07.05.2012.

În această situaţie, executarea silită fiind pornită potrivit dispoziţiilor dreptului comun şi despăgubirile fiind stabilite potrivit dispoziţiilor art. 628 alin. (2) C. proc. civ., inclusiv pentru perioada 07.04.2016 - 40.07.2016, prima instanţă a apreciat că nu se impune aplicarea dispoziţiilor art. 24 alin. (4) teza finală din Legea nr. 554/2004.

În temeiul Referatului din data de 30.01.2017, emis de Compartimentul executări civile al instanţei, formulat în temeiul art. 24 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 prima instanţă a fixat suma definitivă datorată statului, reprezentând 20% din salariul minim brut pe economie calculat pe perioada 08.11.2013 - 04.07.2016, respectiv pe perioada cuprinsă între rămânerea definitivă a sentinţei şi executarea efectivă a acesteia.

7. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-creditoare, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaţilor pârâţi, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte reţine că nu se impunea aplicarea dispoziţiilor art. 24 alin. (4) teza finală din Legea nr. 554/2004, întrucât despăgubirile cuvenite creditoarei au fost cuantificate pe calea executării silite de drept comun, iar suma de 96.487,60 RON, asupra căreia a fost înfiinţată poprirea de către executorul judecătoresc, acoperă atât perioada 08.11.2016-07.04.2016, pentru care suma cuvenită este de 88.200 RON, cât şi perioada ulterioară, până la executarea efectivă a titlului executoriu (04.07.2016).

Fără a critica cu argumente concludente acest considerent, recurenta reclamantă susţine că despăgubirea globală ce i se cuvenea nu poate fi substituită de o despăgubirile prin penalităţi acordate pe o anumită perioadă de timp. În acest sens a arătat că prima instanţă a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 892 şi 906 C. proc. civ., întrucât penalitatea, respectiv amenda nu pot acoperi prejudiciul suferit şi nu exclud obligarea debitorului la plata despăgubirilor.

În primul rând, Înalta Curte reţine că despăgubirile stabilite de instanţa de executare în temeiul dispoziţiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 prin încheierea din data de 20.02.2015, pentru neexecutarea obligaţiei de a face, cuantificate de executorul judecătoresc prin Încheierea nr. 1/04.07.2016, emisă în dosarul de executare nr. 81/2016 nu pot fi majorate.

Trebuie menţionat că despăgubirile ce pot fi stabilite de instanţa de executare de contencios administrativ în temeiul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 îndeplinesc aceeaşi funcţie pe care o au cele care se pot stabili de instanţa de executare de drept comun în temeiul art. 906 alin. (4) C. proc. civ. şi reprezintă o sancţiune pentru nerespectarea obligaţiei de a face, de natură să îl constrângă pe debitor să execute în natură obligaţia de a face.

Potrivit Deciziei nr. 16/2017, dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dezlegarea unor probleme de drept, dispoziţiile art. 906 alin. (4) C. proc. civ. se interpretează în sensul că nu este admisibilă formularea mai multor cereri de fixare a sumei definitive datorate de debitor cu titlu de penalităţi. Având în vedere că prin încheierea din data de 20.02.2015 instanţa de executare a obligat pârâţii la plata către reclamantă de unor penalităţi în cuantum de 100 RON/zi de întârziere până la executarea efectivă a Sentinţei civile nr. 2995/07.05.2012, neîncasarea integrală a acestor penalităţi este o chestiune de executare silită.

Aplicarea dispoziţiilor art. 24 alin. (4) teza finală din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 892 C. proc. civ., intervine pentru acoperirea prejudiciului cauzat creditorului prin neîndeplinirea de bună-voie de către debitor a obligaţiei ce implică faptul său personal şi implică stabilirea echivalentului bănesc al obligaţiei neexecutate. Acest tip de despăgubiri nu poate fi pretins pentru repararea prejudiciul cauzat prin întârzierea în executarea obligaţiei, ci doar pentru neexecutarea obligaţiei în natură. Având în vedere că în cauză obligaţia a fost executată în natură la data de 04.07.2016, prima instanţă în mod corect a respins capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata unor daune în condiţiile art. 892 C. proc. civ.

În acest context, Înalta Curte reţine că executarea cu întârziere a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu nu echivalează cu neexecutarea acesteia, iar afirmaţia creditoarei că a fost nevoită să declanşeze un nou demers judiciar după comunicarea informaţiilor de către autoritatea pârâtă nu prezintă relevanţă în aplicarea temeiului legal invocat.

8. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este neîntemeiat, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamanta creditoare A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 28 februarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2014, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 29 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - GV