Fiscal restitution refusal and execution deadline calculation for administrative acts

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 16.04.2014, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti - Administraţia Finanţelor Publice a Contribuabililor Mijlocii şi Administraţia Sectorului 2 a Finanţelor Publice Bucureşti, în principal:

- anularea actului administrativ asimilat, reprezentat de refuzul de soluţionare a cererii de restituire formulate la data de 28 mai 2012, înregistrată la D.G.F.P. Bucureşti - Administraţia Finanţelor Publice Contribuabili Mijlocii sub nr. 325425. exprimat prin Decizia nr. 366/12.12.2013 privind soluţionarea contestaţiei înregistrate la Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor din cadrul A.N.A.F. sub nr. x/01.11.2013;

- recunoaşterea dreptului reclamantei de a beneficia de restituirea sumei de 2.205.346 RON reprezentând impozit pe venit, plătit ca urmare a aplicării eronate a prevederilor art. 40 şi 52 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în baza art. 117 alin. (1) lit. d) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare;

- recunoaşterea dreptului reclamantei la dobânzi, pentru nesoluţionarea de către D.G.F.P. Bucureşti - Administraţia Finanţelor Publice Contribuabili Mijlocii, a cererii de restituire formulate, în termenul legal, în baza art. 124 C. proc. fisc.

În subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea A.N.A.F. la soluţionarea contestaţiei înregistrate la Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala sub nr. x/01.11.2013 şi a cererii de restituire formulate la data de 28 mai 2012 şi înregistrate la D.G.F.P. Bucureşti - Administraţia Finanţelor Publice Contribuabili Mijlocii sub nr. 325425, într-un termen de executare de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti, sub sancţiunea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, aplicată conducătorului autorităţii publice competente, în baza art. 18 alin. (6) şi a art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 1361 din data de 13 mai 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile de inadmisibilitate şi a lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a admis în parte contestaţia formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti -Administraţia Finanţelor Publice a Contribuabililor Mijlocii şi Administraţia Sectorului 2 a Finanţelor Publice Bucureşti, a anulat Decizia nr. 366/12.12.2013, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a obligat pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la soluţionarea pe fond a contestaţiei nr. 907729/01.11.2013 formulată împotriva refuzului de soluţionare a cererii de restituire formulată de reclamantă la data de 28.05.2012, în termen de 30 de zile de la data pronunţării sentinţei sub sancţiunea plăţii unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere aplicată conducătorului autorităţii publice competente şi a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei au declarat recurs pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate.

În cuprinsul recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a susţinut nelegalitatea soluţiei pronunţate asupra excepţiilor inadmisibilităţii capătului I.2 de cerere şi a lipsei calităţii sale procesuale pasive în ceea ce priveşte capătul I.3 de cerere.

Astfel, s-a apreciat că instanţa de fond nu avea temei legal pentru a se pronunţa direct asupra dreptului reclamantei de a beneficia de restituirea sumei de 2.205.346 RON, impozit pe venit, întrucât legea instituie o procedură specială de restituire, iar instanţa nu se poate substitui organului fiscal competent.

În privinţa capătului I.3 de cerere, recurenta a arătat că nu are calitate procesuală pasivă şi, în mod nelegal, a fost reţinută culpa A.N.A.F. în nesoluţionarea cererii de restituire, deşi competenţa în acest sens aparţine D.G.R.F.P. Bucureşti.

Pe de altă parte, având în vedere dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, care stabilesc termenul pentru executarea hotărârii, s-a arătat că în mod greşit acesta a fost menţionat în dispozitiv ca fiind calculat de la data pronunţării şi nu de la data rămânerii definitive a hotărârii, cum impune textul de lege menţionat.

Sentinţa instanţei de fond a fost criticată şi prin prisma greşitei obligări a A.N.A.F. la soluţionarea pe fond a contestaţiei reclamantei, în opinia recurentei aceasta fiind soluţionată chiar prin Decizia nr. 366/12.12.2013 anulată de instanţă.

La emiterea deciziei în dosarul administrativ, organul de soluţionare a contestaţiei a analizat toate argumentele şi documentele prezentate atât de intimată cât şi de organele fiscale, a concluzionat că depăşirea termenului de 45 de zile se datorează tocmai demersurilor efectuate, soluţionând astfel, pe fond, contestaţia societăţii. Contrar susţinerilor acesteia, reţinute în mod eronat şi de prima instanţă, organul de soluţionare a contestaţiei nu se poate substitui organului competent şi nu are temei legal pentru a se pronunţa în sensul admiterii sau respingerii cererii de restituire a sumelor pretinse, această cerere putând fi soluţionată decât de organul fiscal care administrează contribuabilul - D.G.R.F.P. Bucureşti.

În final, autoritatea pârâtă a criticat şi soluţia de obligare la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că în cauză nu erau îndeplinite condiţiile impuse de art. 451 - 453 C. proc. civ., iar reclamanta nu a făcut dovada existenţei şi întinderii cheltuielilor pretinse.

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, dar şi în reprezentarea Administraţiei Sector 2, a Finanţelor Publice, a criticat, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluţia instanţei de fond asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi a apreciat că aceste instituţii nu au calitate procesuală în raportul dedus judecăţii, ale cărei parţi sunt doar reclamanta şi A.N.A.F. - Direcţia de soluţionare a contestaţiilor.

În acest context, s-a invocat şi nelegalitatea măsurii de obligare, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată, câtă vreme în sarcina acestora instanţa nu a stabilit nicio obligaţie, astfel că nu au căzut în pretenţii.

4. Apărările formulate de intimata-reclamantă

Intimata-reclamantă SC A. SRL a depus întâmpinare, invocând excepţia nulităţii recursului declarat de A.N.A.F., întrucât dezvoltarea criticilor formulate de aceasta face imposibilă încadrarea într-unul din cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pe fondul recursurilor, s-a solicitat respingerea acestora şi menţinerea ca legală a sentinţei primei instanţe.

5. Procedura derulată în recurs

Recursurile fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., iar prin încheierea din 5 octombrie 2017 în temeiul art. 493 alin. (7) din acelaşi cod, completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului A.N.A.F. invocată de intimata-reclamantă, a admis în principiu recursurile şi a fixat termen pentru judecarea acestora în şedinţă publică, în condiţii de contradictorialitate.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prin acţiunea formulată reclamanta SC A. SRL a învestit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea de anulare a actului administrativ asimilat reprezentat de refuzul de soluţionare a cererii de restituire din data de 28.05.2012, înregistrate la D.G.R.F.P. Bucureşti - Administraţia finanţelor publice contribuabili mijlocii sub nr. 325425, exprimat prin Decizia nr. 366/12.12.2013 de soluţionare a contestaţiei.

Instanţa de fond a anulat Decizia nr. 366/2013 anterior indicată şi a obligat pârâta A.N.A.F. la soluţionarea pe fond a contestaţiei reclamantei formulate împotriva refuzului de soluţionare a cererii de restituire din data de 28.05.2012, reţinând în esenţă că argumentele organelor fiscale, vizând complexitatea deosebită a speţei, a situaţiei de fapt şi de drept lipsită de limpezime şi faptul că direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice nu au emis răspunsuri la punctele de vedere solicitate, nu pot justifica nesoluţionarea în termenul legal de 45 de zile a cererii de restituire formulată de reclamantă.

Soluţia primei instanţe a fost criticată de autorităţile pârâte prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform cărora casarea unei hotărâri poate fi solicitată atunci când aceasta a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în sensul că instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Criticile formulate au vizat modul de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii capătului I.2 de cerere (recunoaşterea dreptului de a beneficia de restituirea sumelor achitate cu titlu de impozit pe venit), dar şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a autorităţilor pârâte.

În privinţa primei excepţii, invocată de pârâta A.N.A.F. - D.G.SC, Înalta Curte reţine că prima instanţă a constatat, în mod corect, caracterul accesoriu şi admisibil al capătului I.2. de cerere, formularea acestuia fiind o consecinţă a refuzului de soluţionare a cererii de restituire de la bugetul general consolidat a sumei de 2.205.346 RON, reprezentând impozit pe venituri din activităţi în baza contractelor/convenţiilor civile, achitat de reclamantă.

De asemenea, se apreciază că prima instanţă nu şi-a depăşit atribuţiile şi nici nu s-a substituit organelor fiscale competente, câtă vreme aceasta a recunoscut competenţa exclusivă a autorităţii fiscale de acordare a dobânzilor prevăzute de art. 124 C. proc. fisc. , iar prin dispozitivul sentinţei recurate nu a fost admis capătul de cerere astfel formulat.

Având în vedere dispoziţiile C. proc. fisc. şi ale O.M.F.P. nr. 1899/2004, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a anulat decizia A.N.A.F. nr. 366/12.12.2013, această pârâtă fiind obligată să soluţioneze, pe fond, contestaţia reclamantei nr. 907729/1.11.2013.

Această contestaţie a fost analizată iniţial prin prisma unor cu totul alte aspecte decât cele invocate de SC A. SRL. Astfel, deşi a indicat motive justificative pentru depăşirea termenului de 45 de zile de la înregistrarea cererii, organul de soluţionare a contestaţiei a apreciat că nu se poate substitui organului fiscal competent soluţioneze cererea de restituire a sumei de 2.205.346 RON şi a ignorat tocmai "lipsa actului administrativ-fiscal raportat la cererea de restituire".

Pronunţarea formală a A.N.A.F. asupra contestaţiei reclamantei, printr-un act administrativ definitiv în sistemul căilor administrative de atac, permite organelor competente în soluţionarea cererii de restituire să rămână în continuare pasivitate, în spatele unei interpretări eronate a caracterului termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 C. proc. fisc. ca fiind de recomandare, iar prelungirea abuzivă a acestui termen o împiedică pe reclamantă să-şi exercite drepturile legale.

În privinţa criticilor comune formulate de toate autorităţile pârâte referitoare la modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate şi nu sunt apte să conducă la reformarea sentinţei recurate.

Niciuna dintre instituţiile pârâte nu poate pretinde lipsa calităţii procesuale pasive, câtă vreme litigiul a fost generat de acestea, atât prin neanalizarea şi neformularea unui răspuns la cererea reclamantei de restituire a sumei achitate, cât şi prin emiterea Deciziei nr. 366/2013, contestată de reclamantă şi anulată de instanţa de fond.

În mod similar, Înalta Curte nu poate primi nici susţinerile recurentelor referitoare la obligarea acestora de către prima instanţă la plata cheltuielilor de judecată. Astfel cum s-a arătat în precedent, litigiul a fost generat de autorităţile pârâte care, fie nu au răspuns (favorabil sau negativ) cererii reclamantei, fie au pronunţat o decizie apreciată de instanţă ca nelegală, iar obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de taxa judiciară de timbru în cuantum de 300 RON este rezultatul aplicării corecte a dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ.

Instanţa de control judiciar reţine însă temeinicia criticii recurentei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală referitoare la menţionarea greşită în dispozitivul sentinţei a termenului prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform căruia " dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii" şi nu de la pronunţare, cum eronat a dispus prima instanţă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi îl va admite pe cel declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, casând în parte sentinţa recurată, în sensul că termenul de 30 de zile stabilit de prima instanţă pentru soluţionarea pe fond a contestaţiei nr. 907729/1.11.2013 curge de la data rămânerii definitive a hotărârii şi menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei nr. 1361 din 13 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată, în sensul că termenul de 30 de zile stabilit de prima instanţă pentru soluţionarea pe fond a contestaţiei nr. 907729/1.11.2013 curge de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii împotriva Sentinţei nr. 1361 din 13 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2018.

Procesat de GGC - GV