Annulment of security service license due to failure to obtain police approval for new administrator under Law 333/2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată iniţial la data de la 24.10.2013, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române - Direcţia de Ordine Publică anularea Deciziei nr. x/S3/VG/9.10.2013, prin care, în conformitate cu dispoziţiile art. 60 lit. m) şi art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003 şi art. 37 alin. (1) din H.G. nr. 301/2012, împotriva societăţii reclamante a fost dispusă măsura anulării licenţei de funcţionare nr. x/30.12.2010, valabilă până la 29.12.2013.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 1433 din data de 20 mai 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii şi a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române - Direcţia de Ordine Publică.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi admiterea acţiunii.

În motivarea recursului recurenta a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a reţinut, în mod eronat, că B. nu îndeplinea condiţiile pentru funcţia de conducător al societăţii, omiţând faptul că avizul acestuia nu a fost niciodată retras sau anulat de către poliţie.

De asemenea, se poate observa o contradicţie vădită între susţinerile pârâtului din timpul procesului şi actele emise, întrucât prin întâmpinarea depusă autoritatea pârâtă a susţinut că societatea nu a formulat cererea de reînnoire a licenţei în termenul legal, cu 90 de zile înaintea expirării termenului de valabilitate, ceea ce înseamnă că aceasta nu ar fi prelungit oricum licenţa de funcţionare, chiar dacă documentaţia ar fi fost completă.

În perioada valabilităţii licenţei, C. a solicitat, de mai multe ori, avizarea sa în calitate de conducător al societăţii, însă nici una dintre aceste cereri nu a fost soluţionată în vreun fel, după cum nici documentaţia de prelungire a licenţei nu a mai fost analizată de către pârât.

În luna septembrie 2013 B. a fost reprimit în cadrul firmei, în calitate de administrator, astfel încât la data de 30.09.2013, care era termenul limită pentru prelungirea licenţei, exista în cadrul societăţii o persoană care deţinea avizul necesar, iar faptul că s-a dorit ca demersurile pentru prelungirea licenţei şi cel pentru obţinerea avizului pentru C. să se facă concomitent nu poate fi interpretat ca o eludare a dispoziţiilor legale.

Intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliţiei Române a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a sentinţei atacate.

4. Procedura derulată în recurs

Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., iar prin încheierea din 5 octombrie 2017, în temeiul art. 493 alin. (7) din acelaşi cod, completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică, în condiţii de contradictorialitate.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanta SC A. SRL a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Decizia nr. x/S3/VG din data de 9.10.2013 emisă de pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin care, în temeiul dispoziţiilor art. 60 lit. m) şi art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003 coroborate cu cele ale art. 37 alin. (1) din H.G. nr. 301/2012, a fost dispusă măsura anulării licenţei de funcţionare nr. x/30.12.2010, valabilă până la data de 29.12.2013.

Instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei, reţinând, în esenţă, legalitatea măsurii dispuse, prin raportare la faptul că, la momentul emiterii actului contestat, administratorul societăţii nu deţinea avizul şi nici nu depusese solicitarea de avizare pentru funcţia de conducător.

Reclamanta a criticat soluţia primei instanţe, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unei hotărâri poate fi solicitată atunci când aceasta a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în sensul că instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În esenţă, criticile formulate au vizat pretinsa poziţie contradictorie a pârâtului şi neobservarea de către prima instanţă a îndeplinirii condiţiilor legale pentru prelungirea licenţei, inclusiv respectarea termenului pentru depunerea documentaţiei necesare.

Potrivit dispoziţiilor art. 60 lit. m) din Legea nr. 333/2003, nerespectarea condiţiilor care au stat la baza eliberării licenţei de funcţionare pentru societăţile având ca obiect prestarea serviciilor de pază constituie contravenţie şi, conform dispoziţiilor art. 62 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege determină anularea licenţei de funcţionare.

În acord cu cele reţinute de autoritatea pârâtă, precum şi de instanţa de fond, Înalta Curte constată că măsura contestată a fost dispusă în contextul modificării în totalitate a structurii de conducere a societăţii (astfel cum rezultă din hotărârea A.G.A. nr. 2/19.08.2013 şi a certificatului constatator nr. x/2013) şi al nedepunerii de către noul administrator a unei solicitări de avizare pentru funcţia de conducător, astfel cum impune legislaţia specială din domeniu.

Conform art. 25 lit. i) din Normele metodologice de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 333/2003, în vederea obţinerii licenţei de funcţionare pentru a desfăşura activităţi de pază şi protecţie, reprezentantul legal al societăţii trebuie să depună la inspectoratul de poliţie judeţean competent sau la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi documente privind dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 20 alin. (10) din lege de către conducătorul societăţii.

Împrejurările sus-enunţate echivalează cu o nerespectare a condiţiilor ce au stat la baza eliberării licenţei de funcţionare, textul de lege impunând autorităţii pârâte luarea măsurii contestate.

Instanţa de control judiciar nu poate primi argumentele recurentei referitoare la demersurile făcute pentru obţinerea avizului prevăzut de lege pentru doamna C. sau la reprimirea domnului B. în cadrul societăţii, dispoziţiile legale fiind neechivoce - societatea de pază nu putea funcţiona legal cu un conducător care nu deţinea avizul necesar.

În acelaşi timp, este neîntemeiată şi susţinerea recurentei privind pretinsa contradicţie dintre susţinerile pârâtului din timpul procesului şi actele emise, câtă vreme Decizia nr. x/S3/VG din data de 9.10.2013 a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale, a fost motivată în fapt şi în drept, iar argumentul pârâtului referitor la nerespectarea termenului de 90 de zile a constituit doar o apărare suplimentară, fără rol determinant la pronunţarea soluţiei.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa instanţei de fond nu este afectată de nelegalitate şi reflectă o corectă interpretare a normelor de drept aplicabile, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinţei nr. 1433 din data de 20 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2018.

Procesat de GGC - GV