Suspension of administrative financial correction: scope of "well-justified case" review vs. substantive annulment grounds

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16 iunie 2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, a solicitat suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 29.12.2015 şi a titlului de creanţă prin care s-a impus reclamantei plata sumei de 766.473,74 RON, până la soluţionarea în fond a acţiunii în anulare a actului administrativ.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 2757 din 27 septembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene.

Totodată, prima instanţă a dispus restituirea către reclamantă a cauţiunii în cuantum de 10.000 RON, consemnate cu O.P. nr. x/30.06.2016, emis de B..

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 2757 din 27 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. SRL, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare.

În dezvoltarea recursului, reclamanta a susţinut că prima instanţă a pronunţat hotărârea atacată cu încălcarea prevederilor art. 14 şi art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, recurenta-reclamantă a arătat că a indicat următoarele motive de nelegalitate ale actului administrativ contestat:

- lipsa motivării actului administrativ;

- lipsa menţionării, la pct. 7 "Temeiul de drept" şi pct. 8 "Concluziile activităţii de verificare" din procesul-verbal, a temeiului de drept în baza căruia a fost dispusă corecţia financiară;

- neprecizarea poziţiei exprimată de structura de control competentă şi neprecizarea datei la care a fost încheiat procesul-verbal;

- neîncadrarea în prevederile art. 21 pct. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, întrucât, analizându-se pct. 6 "Motivele de fapt" din procesul-verbal, rezultă că acesta nu este motivat; totodată, se arată că pârâtul se limitează la a cita, în cuprinsul procesului-verbal, dispoziţiile art. 44 din Legea nr. 346/2006, fără a detalia motivele pentru care a apreciat că societatea reclamantă este legată cu C..

- încălcarea prevederilor art. 26 din O.U.G. nr. 66/2011, întrucât situaţia societăţi nu se încadrează în situaţiile enumerate de acest text de lege, proiectul respectând cerinţele de durabilitate/sustenabilitate, precum şi obiectivele/indicatorii proiectului.

De asemenea, recurenta-reclamantă invocă existenţa unei practici contradictorii a intimatului-pârât, în cazuri similare, în ceea ce priveşte încadrarea societăţilor finanţate în rândul IMM-urilor.

Toate aceste elemente, dar în mod special nerespectarea cerinţei motivării, creează o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ, conturând existenţa cazului bine justificat.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, recurenta-reclamantă a susţinut că prima instanţă nu a avut în vedere argumentele expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Astfel, recurenta-reclamantă a arătat că riscă să sufere un prejudiciu de ordin material, ca urmare a emiterii procesului-verbal, respectiv că pierde sau va pierde avantajele preconizate în cadrul proiectului, cum ar fi: profitul, dezvoltarea firmei, creşterea productivităţii prin creşterea numărului de salariaţi. De asemenea, la momentul încheierii contractului de finanţare, a realizat o estimare a modului în care urmează să îşi desfăşoare activitatea, realizând investiţii în vederea derulării contractului.

În acest sens, punerea în executare a procesului-verbal ar împiedica desfăşurarea activităţii, ca urmare a popririi conturilor societăţii, fiind pusă în situaţia de a nu onora contractele încheiate cu furnizorii, de a nu achita salariile angajaţilor şi de a intra în insolvenţă.

Aceste efecte sunt ireversibile, în opinia recurentei-reclamante, chiar dacă, ulterior, s-ar dispune anularea actului administrativ, fapt pentru care cererea de suspendare a executării procesului-verbal este întemeiată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a formulat note scrise, intitulate "Precizări", înregistrate la dosarul cauzei la data de 27 decembrie 2018, prin care a invocat autoritatea provizorie de lucru judecat a încheierii pronunţate la data de 25 octombrie 2016, în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. SRL este nefondat, pentru următoarele considerente:

II.1. Prioritar analizării criticilor de nelegalitate formulate de reclamantă, Înalta Curte va examina apărările formulate de intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene, referitoare la autoritatea provizorie de lucru judecat, invocată în raport de prevederile art. 430 alin. (4) C. proc. civ.

Acest incident procedural a fost justificat de intimatul-pârât prin raportare la soluţia pronunţată prin încheierea din 25 octombrie 2016, în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a respins cererea de suspendare a executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 29 decembrie 2015, formulată de reclamanta A. SRL.

Înalta Curte reţine că prezenta cerere de suspendare, ce face obiectul dosarului nr. x/2016, a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, fiind soluţionată de instanţa de fond la data de 27 septembrie 2016, iar cererea de suspendare ce face obiectul dosarului nr. x/2016, soluţionată prin încheierea din 25 octombrie 2016, a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru invocarea autorităţii de lucru judecat provizorie, având în vedere că, raportat la momentul temporal la care s-au judecat cele două cereri de suspendare, acest incident procedural nu poate fi invocat în dosarul de faţă, Sentinţa civilă nr. 2757 din 27 septembrie 2016 fiind pronunţată în dosarul nr. x/2016 anterior încheierii din 25 octombrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016. Autoritatea de lucru judecat provizorie putea fi invocată (dacă erau îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de lege) la momentul soluţionării cererii de suspendare întemeiată pe prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004, în dosarul nr. x/2016, în raport de dispoziţiile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia:

"Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleaşi motive".

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază a fi neîntemeiată apărarea intimatului-pârât privitoare la existenţa autorităţii de lucru judecat provizorie a încheierii din 25 octombrie 2016, pronunţate în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

II.2. Referitor la recursul declarat de reclamanta A. SRL

Recursul declarat în cauză a fost întemeiat de reclamantă pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., însă, din analiza criticilor expuse, Înalta Curte constată că acestea se circumscriu doar prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă, neputând fi decelate critici care să corespundă motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Analizând criticile de nelegalitate expuse de reclamantă, Înalta Curte le apreciază a fi nefondate, instanţa de fond constatând în mod corect că în cauză nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, cerinţele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se putea dispune suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 29 decembrie 2015.

Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. Mai exact, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile, cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalităţii actelor administrative presupune atât ca autorităţile administrative să nu eludeze dispoziţiile legale, cât şi ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Acest principiu impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanţa de judecată nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate a actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei învestite cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Prin urmare, pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenţei dreptului. Pe cale de consecinţă, împrejurările de fapt şi de drept care ar putea contura existenţa unui caz bine justificat nu pot coincide cu motivele de nelegalitate a procesului-verbal contestat, ce reclamă o cercetare amănunţită, pe baza unui probatoriu mult mai complex decât cel necesar pentru decelarea facilă a elementelor care afectează forma sau conţinutul actelor administrative a căror executare s-a cerut a fi suspendată.

Recurenta-reclamantă a invocat, drept caz bine justificat pentru temporizarea efectelor procesului-verbal contestat, argumente ce constituite veritabile motive de nelegalitate a procesului-verbal, ce pot forma obiectul analizei doar în cadrul unei acţiuni în anulare, şi anume respectarea cerinţelor de durabilitate/sustenabilitate, precum şi a obiectivelor/indicatorilor proiectului, precum şi practica administrativă contradictorie a autorităţii în cazuri similare, în ceea ce priveşte clasificarea societăţii ca fiind întreprindere mică sau mijlocie ori întreprindere mare. Nici lipsa menţionării datei la care a fost întocmit procesul-verbal contestat sau lipsa precizării poziţiei organului de control nu pot fi considerate argumente în sensul dovedirii cazului bine justificat, aceste critici de nelegalitate a actului administrativ necesitând administrarea unor probatorii şi examinarea unor împrejurări de fapt ce exced cererii de suspendare.

Singurul motiv de nelegalitate ce poate fi analizat şi în cadrul cererii de suspendare a executării actului administrativ îl constituie lipsa motivării actului administrativ, cerinţă de formă a cărei neîndeplinire naşte o îndoială justificată asupra legalităţii actului administrativ. În cauză, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, procesul-verbal contestat este motivat, cel puţin la nivel formal, iar caracterul succint ori necorespunzător al motivării, criticat de recurenta-reclamantă, nu poate fi analizat decât în cadrul acţiunii în anulare a actului administrativ.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt reliefate, de către recurenta-reclamantă, acele împrejurări care să constituie un caz bine justificat, în accepţiunea dată de legiuitor acestei cerinţe, conform definiţiei din cuprinsul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În privinţa pagubei iminente, din prevederile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 rezultă că această noţiune are în vedere prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Critica recurentei-reclamante referitoare la neanalizarea existenţei acestei cerinţe este nefondată, întrucât prima instanţă a apreciat în mod corect a fi inutilă analizarea condiţiei pagubei iminente, atât timp cât în cauză nu a fost conturată cerinţa cazului justificat, iar art. 14 din Legea nr. 554/2004 presupune îndeplinirea cumulativă a ambelor cerinţe.

Pe de altă parte, recurenta-reclamantă susţine în mod eronat că este îndeplinită condiţia pagubei iminente prin punerea în executare a procesului-verbal, ceea ce ar determina îngreunarea situaţiei financiare a societăţii şi pierderea avantajelor obţinute în urma acordării finanţării.

Deşi reclamanta a relevat o serie de consecinţe ale actului administrativ a cărui suspendare o solicită, se constată că acestea sunt pur ipotetice, cu atât mai mult cu cât, în justificarea îndeplinirii condiţiei pagubei iminente, nu pot fi invocate pur şi simplu efectele actului. Din interpretarea logico-gramaticală a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la alineatele următoare şi la definiţia dată de art. 2 lit. ş) din acelaşi act normativ, rezultă că măsura suspendării, astfel cum a fost avută în vedere de legiuitor, reclamă un caracter urgent în ceea ce priveşte prejudicierea persoanei juridice, însă, din această perspectivă, reclamanta nu a făcut dovada că riscul invocat este unul actual sau iminent, ci doar eventual.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte reţine că, în absenţa dovedirii existenţei unui caz bine justificat şi a unei pagube iminente, hotărârea primei instanţe este legală, fiind pronunţată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, iar soluţia de respingere a cererii de suspendare este întemeiată.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. SRL, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 2757 din 27 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - CL