Res judicata bar to re-litigating the effectiveness of a lapsed admission to the legal profession decision

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 1 iulie 2015, sub nr. x/2014, urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei prin Sentinţa civilă nr. 89/26.03.2015 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal care, la rândul său, a fost învestită urmare a declinării competenţei teritoriale exclusive, prin Sentinţa civilă nr. 25/4.02.2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Prahova, a solicitat pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se constate că este beneficiarul unui drept câştigat de intrare în avocatură, prin scutire de examen, conform Deciziei nr. 12/2011 emisă de Baroul Prahova; intrarea în circuitul civil a Deciziei nr. 12/2011, ca urmare a necontestării în termen legal de nicio persoană fizică sau juridică interesată; constatarea nulităţii absolute a art. 2 din Decizia nr. 12/2011; obligarea pârâtului Baroul Prahova să procedeze la înscrierea sa în tabloul avocaţilor definitivi incompatibili existent la sediul Baroului, până la încetarea calităţii de judecător şi să fie obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 3159 din 23 noiembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Uniunii Naţionale a Barourilor din România, a admis excepţia puterii de lucru judecat şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Prahova, faţă de evidenţa puterii de lucru judecat.

Totodată, a obligat pe reclamantul A. să plătească pârâtei Uniunea Naţională a Barourilor din România 800 RON şi pârâtului Baroul Prahova 1200 RON, cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 3159 din 23 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate.

Recurentul-reclamant a solicitat casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată, în esenţă, pentru următoarele motive:

În mod greşit prima instanţă a apreciat că a intervenit autoritatea de lucru judecat, întrucât nu este îndeplinită condiţia privind identitatea de cauză şi obiect, impusă de art. 431 din C. proc. civ.

Cererea anterioară, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. x/2011, asupra căreia instanţa s-a pronunţat prin Sentinţa civilă nr. 313/27.06.2012, a avut ca obiect anularea adresei prin care Baroul Prahova i-a comunicat că decizia de primire în profesia de avocat a rămas fără efect, temeiul de drept fiind dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Prin prezenta cerere dedusă judecăţii, reclamantul a solicitat instanţei de judecată să constate că este beneficiarul unui drept câştigat de intrare în avocatură, cu scutire de examen, astfel cum este menţionat în Decizia nr. 12/2011 emisă de intimatul Baroul Prahova, şi să se constate intrarea în circuitul civil a acestui act administrativ, temeiul de drept fiind dispoziţiile Legii nr. 51/1995.

A mai precizat recurentul-reclamant că art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, care conţinea sintagma "care trebuie rezolvată în termen de două luni de la emiterea deciziei" a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 297/22.05.2014 pronunţată de Curtea Constituţională a României.

Astfel, în cauză, nu poate fi reţinută o putere de lucru judecat, întrucât obiectul Dosarului nr. x/2011 al Curţii de Apel Constanţa este diferit de obiectul dedus judecăţii în prezenta cauză, ca şi temeiul de drept, motiv pentru care nu poate opera o autoritate de lucru judecat, nefiind îndeplinită condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul-pârât Baroul Prahova a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca legală şi temeinică, învederând următoarele:

În mod corect instanţa de fond a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat, având în vedere că şi în Dosarul nr. x/2011 şi în prezenta cauză se solicită, între aceleaşi părţi şi pe baza aceloraşi temeiuri juridice, constatarea existenţei unui drept câştigat de intrare în profesia de avocat cu scutire de examen şi înscrierea pe Tabloul avocaţilor definitivi incompatibili.

Prin Sentinţa civilă nr. 313/2012 a Curţii de Apel Constanţa, rămasă definitivă în urma respingerii recursului prin Decizia civilă nr. 2327/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a statuat că deciziile de primire în profesia de avocat, ca acte administrative, nu-şi mai produc efectele, devenind caduce.

Chestiunea de fond dacă, potrivit Legii nr. 51/1995 cu modificările sale, reclamantul a dobândit sau nu calitatea de avocat, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta, a fost tranşată definitiv prin Sentinţa civilă nr. 313/2012.

Recurentul-reclamant nu pretinde o altă cauză juridică a dreptului lui, ci formulează doar o nouă pretenţie printr-o acţiune în constatare a presupusului drept câştigat, ceea ce nu este permis însă, după ce chestiunea litigioasă a fost tranşată în mod definitiv decât înfrângând, nelegal, autoritatea şi puterea lucrului judecat.

4.2. Intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România nu a formulat întâmpinare în cauză.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 28 februarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 9 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 23 ianuarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5)-(7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, în considerarea celor în continuare expuse.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Criticile formulate de reclamant, subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum s-a reţinut prin raportul întocmit în cauză, sunt neîntemeiate.

În mod evident, problema de drept ce se impune a fi dezlegată în prezentul recurs vizează stabilirea legalităţii soluţiei adoptate de prima instanţă în sensul reţinerii în cauza de faţă a puterii de lucru judecat a hotărârii pronunţate în Dosarul nr. x/2011, în conformitate cu dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a susţinut că Sentinţa civilă nr. 313/2012 a Curţii de Apel Constanţa, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 2327/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu se opune în prezentul dosar cu autoritate de lucru judecat, nefiind îndeplinită condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, respectiv nu există identitate de obiect.

Înalta Curte constată că, întrucât instanţa de fond nu a reţinut autoritatea de lucru judecat a hotărârii, ci prezumţia legală de lucru judecat, nici nu se impunea existenţa triplei identităţi de care face vorbire recurentul.

Prezumţia legală de lucru judecat nu opreşte judecata celei de-a doua acţiuni, ci facilitează sarcina probaţiunii aducând înaintea instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare, de care este necesar să se ţină seama. Puterea de lucru judecat este o prezumţie legală, juris et de iure, în virtutea căreia ceea ce s-a rezolvat jurisdicţional într-un prim litigiu va fi opus, fără posibilitatea dovezii contrare, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluţionat. Această prezumţie constituie, alături de excepţia lucrului judecat, instrumentul juridic menit să servească instituţiei lucrului judecat, operând atunci când în al doilea proces se pune o problemă soluţionată printr-o hotărâre anterioară. Ea nu presupune identitate de acţiuni, ci doar chestiuni juridice litigioase.

În contextul arătat, în acord cu cele reţinute de judecătorul fondului, se constată că ceea ce prezintă relevanţă în cauza dedusă judecăţii, în raport şi de hotărârea anterioară, respectiv Sentinţa civilă nr. 313/2012 a Curţii de Apel Constanţa, pronunţată în Dosarul nr. x/2011, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 2327/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este identitatea de chestiune litigioasă.

Efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat consacrat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ. presupune, în termenii acestui text, că oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Aceasta înseamnă că nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente ale raportului juridic transpus pe plan procesual, astfel cum se întâmplă în cazul excepţiei autorităţii de lucru judecat, ci trebuie să existe doar o legătură cu lucrul judecat anterior care să se impună noii judecăţi, în sensul de a nu se nesocoti ceea ce o instanţă a statuat deja jurisdicţional.

Prin Decizia nr. 12/17.01.2011 emisă de Baroul Prahova, s-a dispus în temeiul art. 16 alin. (2) lit. b) şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, forma în vigoare la data emiterii deciziei, admiterea cererii recurentului-reclamant A. de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, prevăzându-se în mod expres că decizia urmează să-şi producă efectele condiţionat de încetarea oricărei stări de incompatibilitate, în termen de 2 luni de la comunicarea către reclamant.

Prin adresa nr. x/06.05.2011, Baroul Prahova a comunicat reclamantului faptul că a expirat termenul de 2 luni prevăzut de art. 24 din Legea nr. 51/1995 şi ca urmare, Decizia nr. 12/2011 emisă anterior a rămas fără efect.

Prin acţiunea ce a fost soluţionată prin sentinţa ce formează obiectul prezentului recurs, recurentul-reclamant a solicitat să se constate că este beneficiarul unui drept câştigat de intrare în avocatură cu scutire de examen, conform Deciziei nr. 12/2011 emisă de Baroul Prahova, să se constate intrarea în circuitul civil a deciziei indicate şi nulitatea absolută a art. 2 din aceeaşi decizie, iar în final, a solicitat obligarea pârâtului Baroul Prahova să înscrie decizia indicată în tabelul avocaţilor definitivi incompatibili până la încetarea calităţii sale de judecător.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. x/2011 şi strămutată la Curtea de Apel Constanţa prin Încheierea nr. 753 din 5 martie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au solicitat anularea Adreselor nr. x, nr. 633, nr. 658, nr. 637 şi nr. 635, emise de Baroul Prahova la data de 06.05.2011 şi obligarea pârâţilor Baroul Prahova şi Uniunea Naţională a Barourilor din România la înscrierea pe tabloul avocaţilor incompatibili, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 51/1995.

Prin Sentinţa civilă nr. 313 din 27 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţi, ca nefondată.

Reclamanţii au declarat recurs împotriva sentinţei menţionate, iar prin Decizia nr. 2327 din 20 mai 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a luat act de cererea recurentului-reclamant B. de renunţare la judecarea recursului şi a respins recursul declarat de ceilalţi reclamanţi, ca nefondat.

În cauza soluţionată anterior, s-a stabilit în mod irevocabil faptul că, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 alin. (1) lit. a) şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, forma în vigoare la data emiterii Deciziei nr. 12/2011, efectele deciziei de primire în profesia de avocat, respectiv, înscrierea pe tabloul avocaţilor definitivi incompatibili, se produc numai după încetarea stării de incompatibilitate în termen de 2 luni de la emiterea deciziei, iar recurentul-reclamant din prezenta cauză nu a îndeplinit condiţia referitoare la rezolvarea stării de incompatibilitate, prevăzută de art. 24 alin. (2) din lege.

Pe de altă parte, s-a reţinut că nu poate fi dispusă înscrierea reclamantului pe tabloul avocaţilor incompatibili, deoarece prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 se referă la persoane care aveau calitatea de avocat definitiv sau stagiar, fiind deja înscrise pe tabloul anual întocmit de barou, dar care în cursul exercitării profesiei au devenit incompatibile pentru unul dintre motivele reglementate de art. 14 din lege sau art. 28 din Statutul profesiei de avocat, situaţie în care reclamantul nu se regăseşte.

În raport de această sentinţă, Înalta Curte constată că în mod corect şi legal, instanţa de fond a reţinut că efectele lucrului judecat au la bază regula că o constatare făcută printr-o hotărâre definitivă nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre.

Reglementarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat are drept scop prevenirea şi evitarea contrazicerilor dintre considerentele hotărârilor judecătoreşti şi presupune nu identitate de acţiuni ci doar identitate de chestiuni litigioase puse în discuţie în cadrul celor două procese.

Cât timp printr-o hotărâre judecătorească definitivă, ce se bucură de autoritate de lucru judecat, s-a statuat în legătură cu efectele Deciziei nr. 12/2011 şi respectiv, cu înscrierea reclamantului pe tabloul avocaţilor incompatibili, prin raportare la o cauză juridică identică celei din cauza de faţă, indiferent de calea procesuală aleasă (acţiune în anulare sau acţiune în constatare), analiza aceluiaşi act administrativ nu mai poate face obiectul unei noi judecăţi, întrucât s-ar încălca puterea de lucru judecat cu privire la considerentele prin care s-a rezolvat această chestiune litigioasă, potrivit prevederilor art. 430 alin. (2) din C. proc. civ.

Astfel fiind, inclusiv din perspectiva considerentelor teoretice arătate, rezultă, o dată în plus, temeinicia şi legalitatea hotărârii pronunţate, fiind evidentă puterea lucrului judecat cu privire la chestiunea litigioasă soluţionată în Dosarul nr. x/2011, ce se impune în cauza de faţă, fără ca instanţa de judecată să poată reveni cu o nouă statuare asupra aceloraşi dezlegări din dosarul anterior menţionat.

Prin urmare, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamantul A., ca nefondat.

Văzând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul-pârât Baroul Prahova şi soluţia dată recursului, în baza dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea în discuţie şi va obliga recurentul-reclamant A. la plata către acest intimat a sumei de 1.500 RON reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei civile nr. 3159 din 25 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-reclamant A. la plata către intimatul-pârât Baroul Prahova a sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN