High Court quashes suspension of VAT assessment, restores enforceability of 1.5 million RON tax debt

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 13 octombrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Craiova, a solicitat anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 504/22.08.2016 emisă de DGRFP Craiova, a Deciziei de impunere nr. x/01.04.2016 emisă de APCM Craiova şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/01.04.2016, în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite în sarcina reclamantei cu titlu de TVA, în cuantum total de 1.535.381 RON, precum şi suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/01.04.2016 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/01.04.2016, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Încheierea nr. 87 din 15 decembrie 2016, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Craiova, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/01.04.2016, până la soluţionarea definitivă a cauzei, şi a respins cererea de suspendare a executării Raportului de inspecţie fiscală nr. x/01.04.2016.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2, a formulat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova în nume propriu şi pentru Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Craiova, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

Recurenta arată că instanţa de fond a ignorat caracterul specific al actului administrativ, care dă dreptul organelor fiscale să pornească executarea, fără a fi necesară intervenţia justiţiei, întrucât actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, este executoriu, iar suspendarea actului administrativ apare ca o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu.

În cauza dedusă judecăţii nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, întrucât nu există o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului atacat.

Condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care sunt prezentate argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare a executării, instanţa efectuează o cercetare sumară a aparenţei dreptului şi nu poate prejudeca fondul litigiului. În cauză, susţinerile reclamantei nu converg către existenţa unei îndoieli serioase în privinţa legalităţii actului administrativ, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, susţine că reclamanta nu a dovedit necesitatea prevenirii producerii unei pagube iminente şi nici impactul unei eventuale pagube asupra bunului mers al societăţii, asemenea dovezi nefiind reţinute nici de către instanţa de fond.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că soluţia instanţei de fond este legală şi corectă, sub aspectul constatării îndeplinirii condiţiilor pentru suspendarea actului administrativ fiscal atacat: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din 9 octombrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 23 ianuarie 2019, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este fondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Criticile formulate de recurenta-pârâtă circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt întemeiate, hotărârea recurată fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/01.04.2016, emisă de Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Craiova, până la soluţionarea definitivă a cererii în anulare a acestui act administrativ.

Susţinerile recurentei potrivit cărora prima instanţă a concluzionat în mod nejustificat că argumentele aduse în favoarea nelegalităţii actului administrativ-fiscal contestat sunt de natură a crea o îndoială serioasă, sunt fondate.

Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

La modul concret, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalităţii actelor administrative presupune atât ca autorităţile administrative să nu eludeze dispoziţiile legale, cât şi ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Acest principiu impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanţa de judecată nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate a actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei învestite cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Prin urmare, pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenţei dreptului.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute cu titlu exemplificativ de către Înalta Curte, ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

În prezenta cauză nu se regăseşte niciuna din aceste "împrejurări vădite", argumentele intimatei-reclamante neavând capacitatea de a produce o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ.

Motivele de nelegalitate circumscrise de reclamantă cazului bine justificat (referitoare, în esenţă, la nelegalitatea inspecţiei fiscale ca urmare a încălcării dispoziţiilor referitoare la emiterea şi comunicarea avizului de inspecţie fiscală, la starea de fapt privind locul livrării bunurilor, transportul acestora cu implicaţii asupra caracterului intracomunitar al tranzacţiilor ce are drept consecinţă existenţa obligaţiei de plată a TVA) nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenţei dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăşi limitele procedurii sumare a suspendării de executare.

Or, aspectele reţinute drept dovezi ale existenţei cazului bine justificat pentru suspendarea executării actului administrativ fiscal sunt, în realitate, motivele de nelegalitate invocate de parte cu privire la acest act, iar susţinerile potrivit cărora argumentele invocate ar crea o îndoială asupra legalităţii actului nu pot fi primite, fiind lipsite de suport real sub aspectul cercetării efectuate şi al îndeplinirii condiţiei referitoare la cazul bine justificat.

Caracterul provizoriu al măsurii de temporizare a efectelor unui act administrativ presupune existenţa unor indicii suficient de clare care să permită o astfel de protecţie în folosul persoanei vătămate prin actul administrativ pe care îl contestă, fără a fi necesar, pentru aceasta, să se examineze viciile de nelegalitate invocate în cererea în anulare a actului contestat.

În raport de aceste considerente, observă Înalta Curte că nu sunt reliefate în cererea intimatei-reclamante acele împrejurări care să constituie un caz bine justificat, în accepţiunea dată de legiuitor acestei cerinţe, conform definiţiei din cuprinsul dispoziţiilor art. 2 alin. (1), lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Mai mult decât atât, în raport de momentul temporal la care se soluţionează prezenta cale de atac, reţine Înalta Curte că prezumţia de legalitate a Deciziei de impunere nr. x/01.04.2016 este menţinută, dat fiind faptul că prin Sentinţa civilă nr. 533/06.10.2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Craiova a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a acţiunii în anularea acestei decizii.

Operează, aşadar, o infirmare a indiciilor de nelegalitate ce a condus la luarea, de către prima instanţă, a măsurii de temporizare a efectelor produse de actul administrativ fiscal, ce au fost ulterior menţinute ca legale de către instanţa de fond, cererea de suspendare nefiind confirmată ca întemeiată în prezenta cale de atac.

În privinţa pagubei iminente, rezultă din prevederile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 că această noţiune are în vedere prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Prima instanţă a reţinut în mod eronat că este suficient să constate că este îndeplinită această condiţie doar prin faptul că s-ar crea iminenţa unui prejudiciu prin simpla punere în executare a deciziei de impunere, fără a se analiza niciun alt aspect referitor la situaţia financiară a intimatei-reclamante. De altfel, se observă din conţinutul cererii de suspendare pe care a formulat-o A. S.R.L., că nu este susţinută condiţia pagubei iminente prin niciun argument de fapt invocat în acest sens, iar prima instanţă a considerat, în mod formal, că cerinţa este îndeplinită.

În raport de faptul că nu s-a arătat în ce constă paguba iminentă de către persoana interesată în formularea cererii de suspendare şi nici nu s-a probat îndeplinirea acestei condiţii, se reţine că este eronată soluţia pronunţată de prima instanţă, nici această condiţie nefiind îndeplinită în cauză.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte reţine că, în absenţa dovedirii existenţei unui caz bine justificat şi a unei pagube iminente, hotărârea primei instanţe este nelegală, fiind pronunţată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, iar soluţia de admitere a cererii de suspendare este neîntemeiată.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 C. proc. civ., prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova în nume propriu şi pentru Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Craiova, va casa sentinţa recurată, iar în rejudecarea cauzei, va dispune respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de suspendare formulate de reclamanta A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova în nume propriu şi pentru Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Craiova, împotriva Încheierii nr. 87 din 15 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează încheierea atacată şi, rejudecând cauza:

Respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN