Lapse of statutory time limit for suspension of administrative act execution renders appeal for suspension devoid of interest
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as lacking interest, leaving the first-instance decision, which rejected the request to suspend execution, in force. The dispute concerned a request by a limited liability company to suspend the execution of an additional tax assessment and a tax inspection report issued by the regional tax administration, with the company arguing that immediate enforcement would cause imminent damage and that the administrative act was legally deficient due to procedural violations and lack of factual basis. The court held that under Article 14(1) of Law No. 554/2004, the judicial suspension of an administrative act is strictly limited to the period until the court of first instance renders a decision on the merits of the underlying annulment action. Because the court of first instance had already dismissed the annulment action in June 2017—prior to this appellate hearing in January 2019—the legal basis for the suspension measure had expired, rendering the appeal moot and unnecessary.
Legislator headnote
AI generatedart. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 494 din C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 201 din C. proc. civ; Lapse of statutory time limit for suspension of administrative act execution renders appeal for suspension devoid of interest: De asemenea, a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a cererii formulată de recurenta-reclamantă privind suspendarea executării şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/27.07.2016, întrucât reprezintă o cerere nouă în recurs, care nu a fost formulată procedural, conform art. 478 alin. (3), la care face trimitere art. 494 din C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 12 septembrie 2016, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/27.07.2016, în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 342 din 31 octombrie 2016, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva Sentinţei civile nr. 342 din 31 octombrie 2016 pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/27.07.2016, precum şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/27.07.2016.
În motivare, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond a pronunţat o soluţie nelegală, ca urmare a interpretării şi aplicării greşite a dispoziţiilor de drept material incidente în cauză, respectiv dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce priveşte existenţa unui caz bine justificat şi a unei pagube iminente.
În cuprinsul cererii introductive au fost prezentate pe larg motivele pentru care recurenta-reclamantă apreciază că aparenţa dreptului este în favoarea sa. Recurenta reia prezentarea acestor motive, arătând în esenţă că: decizia de impunere nu respectă prevederile art. 46 alin. (2) lit. e) şi j) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, întrucât nu cuprinde motivele de fapt, deşi organul fiscal avea obligaţia de a arăta care sunt fundamentele factuale care au determinat soluţia fiscală luată, respectiv nu cuprinde nicio menţiune privind audierea contribuabilului, deşi potrivit jurisprudenţei naţionale şi europene, audierea contribuabilului este obligatorie; operaţiunile economice au avut o bază reală, aspect ce rezultă din actele pe care le-a pus la dispoziţia organului de control.
Toate aceste elemente demonstrează existenţa cazului bine justificat, iar instanţa a reţinut greşit că nu ar fi îndeplinită această condiţie.
Cât priveşte cea de-a doua condiţie, contrar celor reţinute de instanţa de fond, recurenta-reclamantă arată că este îndeplinită şi această condiţie. Astfel, în situaţia popririi conturilor bancare şi fără disponibilul financiar existent în aceste conturi, activitatea societăţii va fi grav afectată, întrucât nu va putea funcţiona şi nu îşi va putea onora comenzile. De asemenea, în măsura în care vor fi puse în executare actele administrative unilaterale prin care s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentare în sarcina societăţii reclamante, vor fi afectate şi condiţiile de îndeplinire a obligaţiilor asumate de aceasta în calitate de furnizor.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
De asemenea, a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a cererii formulată de recurenta-reclamantă privind suspendarea executării şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/27.07.2016, întrucât reprezintă o cerere nouă în recurs, care nu a fost formulată procedural, conform art. 478 alin. (3), la care face trimitere art. 494 din C. proc. civ.
5. Procedura de soluţionare a recursului
Urmare a modificărilor aduse Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ prin Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, s-a luat act de Hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.
În consecinţă, în cauză nu s-a mai acordat termen pentru analiza raportului în complet de filtru, ci s-a acordat termen pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, în raport şi de dispoziţiile art. 494 raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ. astfel cum au fost completate prin dispoziţiile art. XVII alin. (3) raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.
6. Aspecte procesuale
La termenul de judecată din data de 23 ianuarie 2019, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepţia lipsei de interes a recursului, invocată din oficiu, este întemeiată, calea de atac urmând a fi respinsă, ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".
Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data pronunţării instanţei de fond.
Singura ipoteză consacrată legislativ, în care măsura suspendării se prelungeşte de drept peste acest termen, este cea reglementată de art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, fără însă ca această normă legală să fie incidentă în cauza de faţă, dată fiind soluţia de respingere a acţiunii în anulare pronunţată de prima instanţă.
În speţă, obiectul acţiunii reclamantei îl constituie suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare nr. F-BN 289/27.07.2016 emise de autoritatea pârâtă, în temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Aşa cum rezultă din înscrisurile depuse în recurs de către partea intimată, prin Sentinţa civilă nr. 230 din 23 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a soluţionat fondul cauzei, respingând acţiunea în anularea actului administrativ a cărui executare se cere a fi suspendată în cauza de faţă.
Cererea care formează obiectul prezentului dosar a fost formulată în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora, suspendarea executării poate fi dispusă până la pronunţarea instanţei de fond.
Cum instanţa de fond s-a pronunţat la 23 iunie 2017, respingând acţiunea în anulare formulată de reclamantă, interesul pentru exercitarea recursului împotriva sentinţei prin care s-a soluţionat cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat nu mai este actual, întrucât a fost depăşit termenul până la care hotărârea de admitere a cererii de suspendare putea, conform legii, să îşi producă efectele.
Având în vedere modul de soluţionare a excepţiei lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu, ce a condus la respingerea recursului formulat de reclamantă, ca lipsit de interes, Înalta Curte reţine că nu se mai impune analiza cererii formulată de recurenta-reclamantă privind suspendarea executării şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/27.07.2016, faţă de care intimata-pârâtă a opus excepţia inadmisibilităţii, conform dispoziţiilor art. 478 alin. (3) la care face trimitere art. 494 din C. proc. civ.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. Suceava, ca lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva Sentinţei civile nr. 342 din 31 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2019.
Procesat de GGC - NN