Annulment of appeal for insufficient stamping in challenge to audiovisual regulator’s fine
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appellant’s appeal as insufficiently stamped, leaving the first-instance judgment dismissing the underlying action in force; the company, acting through its judicial liquidator, had sought to annul a National Audiovisual Council decision that imposed a fine, but failed to comply with the procedural requirement to pay the outstanding 75 RON stamp duty tax despite multiple notifications and a specific court order under penalty of annulment; the decision is based on Article 486(2) and (3) of the Civil Procedure Code, which imposes the sanction of nullity for insufficient payment of court fees, in conjunction with Article 197 of the Civil Procedure Code and Articles 33 and 39 of Emergency Government Ordinance No. 80/2013 regarding the prepayment and proof of judicial tax obligations.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 493 din C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 486 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013; Annulment of appeal for insufficient stamping in challenge to audiovisual regulator’s fine: Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14 februarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 20 octombrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, a solicitat anularea Deciziei CNA nr. 467 din 24.09.2015.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 11 din 27 ianuarie 2016, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, ca nefondată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei menţionate la pct. 1.2, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, în principal, anularea Deciziei CNA nr. 467/24.09.2015, iar în subsidiar, înlocuirea sancţiunii amenzii cu sancţiunea avertisment.
Recurenta-reclamantă a criticat hotărârea instanţei de fond motivând că este nelegală, întrucât s-a bazat exclusiv pe argumentele invocate de partea adversă şi a susţinut că dacă s-ar menţine sancţiunea amenzii, libertatea de exprimare ca principiu fundamental al individului, ar fi categoric încălcat. A menţionat că "libertatea de exprimare a presei este mult mai largă decât libertatea de exprimare a altor persoane" şi că "libertatea mai largă de exprimare a presei decurge din rolul presei de a informa cetăţenii şi de a veghea la respectarea regulilor democraţiei", după cum s-a reţinut în considerentele unei sentinţe ce a fost menţinută printr-o decizie pronunţată de Curtea de Apel Cluj, prin care a fost respinsă o acţiune în pretenţii promovată de doctorul C. împotriva jurnalistului D. şi a publicaţiei E.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
5. Procedura de soluţionare a recursului
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14 februarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
Constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5)-(7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 9 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 23 ianuarie 2019, pentru când recurenta-reclamantă a fost citată cu menţiunea de a achita şi de a depune la dosar, în original, dovada plăţii taxei judiciare de timbru în completare în sumă de 75 RON, sub sancţiunea anulării.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând excepţia nulităţii recursului pentru insuficientă timbrare, asupra căreia trebuie să se pronunţe cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată.
Dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. stabilesc faptul că la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, potrivit alin. (3) această cerinţă fiind prevăzută sub sancţiunea nulităţii.
În raport de motivul de casare invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin raportul întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului, s-a constatat că recursul este supus obligaţiei achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013. Totodată, s-a reţinut că recurenta nu a depus la dosar dovada achitării integrale a taxei judiciare de timbru datorată pentru soluţionarea recursului, în sumă de 100 RON, la dosar existând dovezi doar pentru suma de 25 RON. Astfel, s-a apreciat că recursul este admisibil sub rezerva depunerii la dosar, până la data analizării raportului de către completul de filtru, a dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru în sumă de 75 RON, în completare.
Ca urmare a comunicării către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, conform dovezilor de comunicare din data de 26 martie 2018, recurenta-reclamantă nu a formulat un punct de vedere la concluziile raportului şi nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 75 RON, în completare, datorată pentru soluţionarea recursului.
Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 9 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 23 ianuarie 2018, iar recurenta-reclamantă a fost citată cu menţiunea de a achita şi depune la dosar, în original, dovada plăţii taxei judiciare de timbru în sumă de 75 RON, sub sancţiunea anulării căii de atac.
Înalta Curte constată că, deşi recurenta-reclamantă a fost încunoştinţată cu privire la obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru în completare cu suma de 75 RON, cu ocazia comunicării raportului întocmit în cauză, cât şi prin intermediul citaţiei emise pentru termenul de judecată din 23 ianuarie 2019, aceasta nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală.
Potrivit dispoziţiilor art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege, iar art. 197 C. proc. civ. statuează că, în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează acesteia, netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrag anularea cererii de chemare în judecată sau, după caz, a căii de atac în condiţiile legii.
Conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea obligată poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, însă recurenta nu a folosit acest mijloc procesual reglementat de norma specială menţionată.
Pentru considerentele expuse, constatând că recurenta nu a îndeplinit obligaţia achitării taxei judiciare de timbru datorată pentru soluţionarea recursului, în temeiul prevederilor art. 486 alin. (3) cu referire la art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul reclamantei, ca insuficient timbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B. împotriva Sentinţei civile nr. 11 din 27 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca insuficient timbrat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2019.
Procesat de GGC - NN