Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 246/2019 AI generated

Local vice-mayor's simultaneous role on public school board and familial corporate links with local authorities: strict interpretation of statutory incompatibility rules under Law 161/2003

Case Number Decizia nr. 246/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, upholding the lower court's judgment that upheld the Agency for Integrity's evaluation report. The case involved a challenge by a local vice-mayor and councilor against an administrative act establishing two situations of legal incompatibility: (1) simultaneously holding the office of vice-mayor and serving as a member of a public school's board of administration, and (2) being an associate and spouse of the administrator of a private commercial entity that executed supply contracts with the local council, the town hall, and the school. The Court ruled that the first incompatibility existed under Article 87(1)(d) of Law No. 161/2003 because the vice-mayor role was expressly incompatible with membership in public institution boards, regardless of whether the individual was designated as a representative of the mayor or the council; the second incompatibility was sustained under Article 90(1) of Law No. 161/2003, which prohibits local councilors and their first-degree relatives from engaging in commercial contracts with local authorities, with the Court rejecting the argument that the specific invoices did not constitute formal contracts or that the appellant lacked personal involvement.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, art. 57 alin. (7) din Legea nr. 215/2001, art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, art. 96 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 1/2011; Local vice-mayor's simultaneous role on public school board and familial corporate links with local authorities: strict interpretation of statutory incompatibility rules under Law 161/2003: The case involved a challenge by a local vice-mayor and councilor against an administrative act establishing two situations of legal incompatibility: (1) simultaneously holding the office of vice-mayor and serving as a member of a public school's board of administration, and (2) being an associate and spouse of the administrator of a private commercial entity that executed supply contracts with the local council, the town hall, and the school. The Court ruled that the first incompatibility existed under Article 87(1)(d) of Law No. 161/2003 because the vice-mayor role was expressly incompatible with membership in public institution boards, regardless of whether the individual was designated as a representative of the mayor or the council; the second incompatibility was sustained under Article 90(1) of Law No. 161/2003, which prohibits local councilors and their first-degree relatives from engaging in commercial contracts with local authorities, with the Court rejecting the argument that the specific invoices did not constitute formal contracts or that the appellant lacked personal involvement.

Keywords

AI generated
public authorities administrative contract legal entity administration of justice local election public employment law

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
I.2, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin.
art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003
d) şi art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003
În motivarea recursului, recurentul-reclamant arată că dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 sunt de strictă aplicare şi interpretare, iar în cauza de faţă, instanţa de fond le-a extins dincolo de ipotezele în care se aplică.
art. 57 alin. (7) din Legea nr. 215/2001
Conform dispoziţiilor art. 57 alin. (7) din Legea nr. 215/2001, pe durata exercitării mandatului, viceprimarul îşi păstrează statutul de consilier local, fără a beneficia de indemnizaţia aferentă acestui statut.
art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011
Face referire şi la faptul că, raportat la prevederile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, astfel cum au fost modificate prin O.U.G.
art. 96 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 1/2011
Face referire şi la faptul că, raportat la prevederile art. 96 alin.
art. 493 alin. (4) din C. proc. civ
civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 28 februarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
art. 493 din C. proc. civ
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 din Legea nr. 554/2004

Provides the legal basis for the High Court to dismiss the appeal as unfounded, serving as the main procedural ground for the verdict in the dispositive.

art. 496 din C. proc. civ.

Cites the civil procedure code provision governing the judgment on the appeal, establishing the procedural framework for the final order.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 2 iulie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x din 12.06.2015 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 14 decembrie 2015, instanţa a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul reclamantului de intervenienta Şcoala Gimnazială Ipoteşti, judeţul Suceava.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 245 din 17 decembrie 2015, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, şi cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul reclamantului de intervenienta Şcoala Gimnazială Ipoteşti, judeţul Suceava, ca nefondate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată şi anularea raportului de evaluare, apreciind că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material reprezentate de prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) şi art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant arată că dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 sunt de strictă aplicare şi interpretare, iar în cauza de faţă, instanţa de fond le-a extins dincolo de ipotezele în care se aplică.

Astfel, potrivit acestei dispoziţii legale, funcţia de viceprimar este incompatibilă cu funcţia de membru în consiliul de administraţie la instituţii publice, însă nu există nicio normă care să interzică viceprimarului, care îşi păstrează statutul de consilier local pe durata exercitării mandatului, conform art. 57 alin. (7) din Legea nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, de a fi membru în consiliul de administraţie al şcolilor, în calitate de reprezentant al primarului sau în calitate de reprezentant al consiliului local, în condiţiile în care este mandatat de aceştia în baza unor acte administrative.

În acest sens, recurentul-reclamant arată că a fost desemnat reprezentant al primarului în consiliul de administraţie al Şcolii Gimnaziale Ipoteşti, printr-o Dispoziţie a primarului comunei Ipoteşti din 2.11.2010, la fel şi în anul 2012, iar în anul 2013, a fost desemnat în calitate de reprezentant al consiliului local în consiliul de administraţie al Şcolii Gimnaziale Ipoteşti, printr-o Hotărâre a Consiliului Local al comunei Ipoteşti. Precizează că aceste acte administrative au primit aviz de legalitate şi că nu au fost anulate, fiind valabile şi în prezent.

În plus, interesul propriu al viceprimarului lipseşte cu desăvârşire, întrucât reprezenta interesele primarului şi ale consiliului local şi nu a fost remunerat pentru activitatea desfăşurată în cadrul respectivei unităţi şcolare.

Prin raportul de evaluare nu s-a reţinut în mod corect calitatea reclamantului în cadrul Consiliului de Administraţie al Şcolii Gimnaziale Ipoteşti, respectiv aceea de reprezentant al primarului (2010 - 2012) şi de reprezentant al Consiliului Local Ipoteşti (2013 - 2014), calitate care nu este circumscrisă ipotezei prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, care se referă în mod expres la viceprimar.

Face referire şi la faptul că, raportat la prevederile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 49/2014, din consiliul de administraţie al şcolilor va face parte primarul sau un reprezentant al primarului şi un reprezentant al Consiliului local/sau mai mulţi, în funcţie de unităţile de învăţământ.

Prin urmare, întrucât incompatibilitatea prevăzută de textul art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 se referă strict la cumularea calităţii de viceprimar cu cea de membru în consiliul de administraţie al şcolii, iar în cauză, aşa cum a arătat, a participat în cadrul consiliului de administraţie al şcolii, în calitate de reprezentant al primarului, respectiv al consiliului local al comunei, nu în calitate de viceprimar, recurentul-reclamant apreciază că aspectele reţinute prin raportul de evaluare contestat privind existenţa stării de incompatibilitate sunt greşite, iar hotărârea atacată este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

De asemenea, hotărârea primei instanţe nu reflectă corecta aplicare a normelor de drept material reprezentate de dispoziţiile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, care au fost greşit reţinute în speţă corelativ stării de fapt menţionate în raportul de evaluare contestat.

Recurentul-reclamant susţine că, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 pentru a putea fi reţinută starea de incompatibilitate prevăzută de acest text de lege.

Astfel, nu este îndeplinită condiţia existenţei vreunui contract comercial de furnizare de produse încheiat de recurentul-reclamant, în numele societăţii B. S.R.L. cu U.A.T. Comuna Ipoteşti/Şcoala Gimnazială Ipoteşti. De asemenea, facturile pe baza cărora unitatea administrativă şi unitatea şcolară au achiziţionat materiale de construcţie şi de curăţenie de la B. S.R.L., pe de o parte, nu reprezintă contracte comerciale de furnizare produse, iar pe de altă parte, nu au fost semnate de recurentul-reclamant care, de altfel, nici nu a avut cunoştinţă despre achiziţionarea acestor produse de la societate, întrucât nici directorul şcolii, nici primarul comunei nu l-au informat.

Recurentul-reclamant mai arată că documentele care au stat la baza efectuării acestor achiziţii de produse, depuse la dosarul cauzei atât de Şcoala Gimnazială Ipoteşti, cât şi de U.A.T. Comuna Ipoteşti demonstrează susţinerile sale, potrivit cărora nu a cunoscut şi nu a avut nicio implicaţie în achiziţiile de produse efectuate de aceste unităţi de la B. S.R.L., societate administrată de soţia sa şi la care este asociat.

În plus, achiziţia de produse nu a fost aprobată în Consiliul local al comunei Ipoteşti, iar recurentul-reclamant nu putea anticipa decizia autorităţii, astfel încât apreciază că nu este îndeplinită condiţia interesului personal.

Sentinţa de fond este nelegală şi sub aspectul interpretării greşite a normelor de drept material ce reglementează conflictul de interese, în condiţiile în care raportul contestat nu pune în discuţie decât chestiunea incompatibilităţii reclamantului conform art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003. Instanţa tratează problema conflictului de interese, fără ca intimata să fi constatat existenţa conflictului de interese, ci doar a incompatibilităţii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Hotărârea pronunţată în cauză este legală şi temeinică sub toate aspectele criticate, judecătorul primei instanţe interpretând şi aplicând corect prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) şi art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

În ceea ce priveşte prima situaţie de incompatibilitate, prima instanţă a reţinut justificat că pe perioada exercitării funcţiei publice de autoritate nu era permisă şi deţinerea calităţii de membru în consiliul de administraţie al Şcolii gimnaziale Ipoteşti, cumulul mandatului de viceprimar cu calitatea de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii publice, constituind şi relevând o situaţie de incompatibilitate în accepţiunea legii.

Termenul "reprezentant" al consiliului local, prevăzut la art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, la care face referire şi reclamantul, nu presupune obligatoriu ca acesta să fie consilier local sau viceprimar.

În fapt, este vorba de un mandat legal conferit reprezentanţilor consiliului local prin art. 96 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, dar şi de un mandat convenţional al consiliului local către persoanele desemnate ca reprezentanţi în consiliul de administraţie al şcolii.

Aşadar, reprezentarea consiliului local în consiliile de administraţie se poate realiza de către persoane stabilite prin hotărâre a consiliului local, însă desemnarea acestora nu trebuie să încalce regimul juridic al incompatibilităţilor.

Starea de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare este generată prin simpla deţinere simultană a două funcţii/calităţi incompatibile potrivit legii, fără a fi nevoie de îndeplinirea altor condiţii.

În concluzie, prin deţinerea simultană, în perioada 02.11.2010 - 12.11.2014, a funcţiei de viceprimar al comunei Ipoteşti şi calităţii de membru în consiliul de administraţie al Şcolii Gimnaziale Ipoteşti, recurentul-reclamant A. s-a aflat în stare de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare.

În ceea ce priveşte cea de-a doua situaţie de incompatibilitate, arată că aplicabilitatea art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 nu este condiţionată de forma scrisă sau valoarea contractului ori de durata acestuia. Pentru existenţa stării de incompatibilitate prevăzută de aceste dispoziţii nu are relevanţă persoana care încheie contractul în numele societăţii, ci calitatea consilierului local de a deţine anumite funcţii în cadrul societăţii comerciale. De asemenea, nu are relevanţă faptul că reclamantul nu a semnat contractele sau că acesta nu a avut cunoştinţă de încheierea acestora.

Simpla deţinere a funcţiei de consilier local determină obligarea acestuia de a-şi lua toate măsurile pentru a nu încălca dispoziţiile Legii nr. 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare.

Intimata-intervenientă Şcoala Gimnazială Ipoteşti a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului declarat de reclamant.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 28 februarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 9 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 23 ianuarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5)-(7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa atacată în raport cu motivul de casare invocat, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Criticile formulate de recurentul-reclamant, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Prin Raportul de evaluare nr. x/12.06.2015 întocmit de intimata Agenţia Naţională de Integritate, contestat prin acţiunea introductivă, s-a reţinut că reclamantul A. s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât: în perioada 12.11.2010 - 12.11.2014, a deţinut simultan funcţia de viceprimar al comunei Ipoteşti şi cea de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii Ipoteşti, încălcând dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare; în perioada 2008 - 2012, 2012-2014, în exerciţiul funcţiei de viceprimar a încheiat 17 contracte comerciale de furnizare produse cu Primăria comunei Ipoteşti şi că soţia sa, în calitate de administrator, a încasat suma de 7016 RON, încălcând astfel dispoziţiile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

În ceea ce priveşte situaţia de incompatibilitate prevăzută de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, recurentul-reclamant a susţinut că nu erau îndeplinite premisele încălcării normei juridice în discuţie, soluţia primei instanţe fiind, în opinia sa, greşită sub acest aspect.

Înalta Curte constată netemeinicia criticilor recurentului, reiterate în recurs, centrate pe faptul că starea de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 nu poate fi atrasă în privinţa sa, întrucât în opinia recurentului, textul de lege se referă strict la cumularea calităţii de viceprimar cu cea de membru în consiliul de administraţie al şcolii, pe când participarea sa în cadrul consiliului de administraţie al şcolii, a avut loc în calitate de reprezentant al primarului/consiliului local al comunei, nu în calitate de viceprimar.

În acest context, se reţine că stabilirea expresă a incompatibilităţilor are ca fundament premisa că, fiind în serviciul public, persoana care deţine o funcţie de demnitate publică sau de autoritate publică trebuie să fie nu numai independentă, dar şi să se abţină de la exercitarea unor funcţii sau de la desfăşurarea unor activităţi care, prin natura lor, ar fi în contradicţie cu mandatul său reprezentativ sau care l-ar împiedica de la exercitarea acestuia, potrivit exigenţelor legale sau regulamentare. Un asemenea cumul ar fi în dauna funcţiilor îndeplinite, a imparţialităţii, obiectivităţii şi independenţei pe care exerciţiul lor corect îl presupune.

În cauză, în perioada 12.11.2010 - 12.11.2014, recurentul-reclamant a deţinut simultan funcţia de viceprimar al comunei Ipoteşti şi funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale Ipoteşti, aspect ce reiese din actele dosarului (Adresa nr. x/02.11.2010 şi Decizia nr. 36/05.10.2012 emise de Şcoala Gimnazială Ipoteşti, precum şi din Hotărârea nr. 62/12.10.2013 emisă de Consiliul Local al comunei Ipoteşti).

Conform dispoziţiilor art. 57 alin. (7) din Legea nr. 215/2001, pe durata exercitării mandatului, viceprimarul îşi păstrează statutul de consilier local, fără a beneficia de indemnizaţia aferentă acestui statut.

Potrivit dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, funcţia de viceprimar este incompatibilă cu funcţia de membru în consiliul de administraţie la instituţii publice.

Din interpretarea acestui text de lege, incompatibilitatea rezultă din deţinerea funcţiei de viceprimar simultan cu deţinerea calităţii de membru în consiliul de administraţie al şcolii, astfel că nu prezintă relevanţă în cauză împrejurarea că recurentul-reclamant a fost desemnat în Consiliul de administraţie al Şcolii Gimnaziale Ipoteşti ca reprezentant al primarului sau al Consiliului local al comunei Ipoteşti.

Potrivit art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea 1/2011, forma în vigoare până la 30.06.2014, în cazul unităţilor de învăţământ de nivel gimnazial cu un singur rând de clase, consiliul de administraţie este format din 7 membri, cu următoarea componenţă: 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanţi ai părinţilor; un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local.

Înalta Curte apreciază că, din moment ce recurentul-reclamant deţinea funcţia de viceprimar, a devenit incompatibil prin desemnarea şi ca membru în consiliul de administraţie al şcolii, indiferent de autoritatea publică pe care o reprezenta în acest consiliu, potrivit dispoziţiilor legale sus-menţionate.

Prezintă relevanţă în reţinerea cazului de incompatibilitate în discuţie, aşa cum s-a menţionat anterior, deţinerea simultană a funcţiei de viceprimar şi a calităţii de membru în consiliul de administraţie al şcolii, ceea ce înseamnă că împrejurarea desemnării recurentului-reclamant din partea primarului/consiliului local nu este de natură a face inaplicabile prevederile legale ce reglementează acest caz de incompatibilitate.

Chiar dacă îşi păstrează calitatea de consilier local şi a fost desemnat din partea primarului/consiliului local în consiliul de administraţie al şcolii, atât timp cât exercită funcţia de viceprimar, recurentul-reclamant se află în stare de incompatibilitate.

Este de subliniat aspectul că în consiliul de administraţie al şcolii putea fi desemnat orice consilier local, în afara viceprimarului, întrucât acesta nu putea deţine în mod legal ambele funcţii, scopul incompatibilităţii fiind asigurarea imparţialităţii, independenţei şi obiectivităţii în exercitarea funcţiei publice.

În consecinţă, nu se poate reţine că incompatibilitatea intervine numai în cazul exercitării efective a atribuţiilor aferente funcţiei care atrage starea de incompatibilitate. Legea nr. 161/2003 nu face referire la exercitarea atribuţiilor celor două funcţii deţinute, obţinerea vreunui folos sau a vreunui venit ori la o altă condiţie care trebuie îndeplinită pentru a putea fi atrasă starea de incompatibilitate, astfel că este necesară şi suficientă deţinerea simultană a funcţiei de viceprimar şi a calităţii de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii publice, pentru reţinerea incompatibilităţii în discuţie.

La pronunţarea acestei hotărâri, instanţa de control judiciar are în vedere şi soluţia de unificare a practicii judiciare adoptată de judecătorii secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în şedinţa din 21 iunie 2018, în sensul "constatării stării de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, pentru situaţii ivite anterior modificării textului de lege şi a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 49 din 26.06.2014."

Înalta Curte reţine că, prin raportul de evaluare întocmit de intimata-pârâtă, a fost constatată starea de incompatibilitate a recurentului-reclamant în perioada 12.11.2010 - 12.11.2014, iar prevederile O.U.G. nr. 49/2014 au intrat în vigoare înainte de momentul încetării stării de incompatibilitate, respectiv la data de 30.06.2014, rezultând că pentru perioada 30.06.2014 - 12.11.2014, recurentul nu se află în starea de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003. Situaţia reţinută nu este de natură a atrage nelegalitatea raportului de evaluare, întrucât această perioadă (mai puţin de 5 luni) este cu mult mai scurtă decât cea în care recurentul-reclamant s-a aflat în starea de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, consecinţele juridice ale situaţiei de incompatibilitate producându-se independent de întinderea perioadei pentru care s-a constatat nerespectarea prevederilor analizate.

Prin urmare, în raport de prevederile legale aplicabile perioadei evaluate, respectiv art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 şi art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 1/2011, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant s-a aflat în stare de incompatibilitate, în condiţiile în care a exercitat simultan funcţia de viceprimar şi cea de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii publice.

Referitor la starea de incompatibilitate generată de încălcarea dispoziţiilor art. 90 din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia primei instanţe reflectă aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Instanţa de primă jurisdicţie a confirmat legalitatea actului administrativ dedus judecăţii, reţinând în esenţă, incidenţa cazului de incompatibilitate prevăzut la art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, constând în aceea că reclamantul, în perioada 2008 - 2012, 2012 - 2014, deţinând calităţile de consilier local şi respectiv, de viceprimar al comunei Ipoteşti, a fost asociat la S.C. B. S.R.L., iar soţia acestuia deţinea, de asemenea, calitatea de asociat şi pe cea de administrator.

A mai reţinut că, în perioada analizată, S.C. B. S.R.L. a derulat relaţii comerciale cu Şcoala Gimnazială Ipoteşti (instituţie publică aflată în subordinea Consiliului Local al comunei Ipoteşti), inclusiv cu Primăria comunei Ipoteşti, constând în achiziţia directă de produse, în baza unui număr de 17 facturi, aflate la dosar, în valoare totală de 7.016 RON.

Această soluţie este împărtăşită de instanţa de control judiciar, deoarece a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 90 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora: "(1) Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective. (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de soţul sau rudele de gradul I ale alesului local."

Aplicabilitatea dispoziţiilor legale sus-menţionate este indiscutabilă, în condiţiile în care recurentul-reclamant deţine calitatea de consilier local (statut păstrat şi pe durata exercitării mandatului de viceprimar, în conformitate cu art. 57 alin. (7) din Legea nr. 215/2001), iar categoria consilierilor locali este expres vizată de dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 161/2003, fără nicio excepţie.

Din cuprinsul acestor dispoziţii legale rezultă fără echivoc că starea de incompatibilitate a consilierilor locali este atrasă de calitatea de asociat şi administrator la societăţi comerciale cu capital privat, care nu pot încheia contracte comerciale de furnizare de produse cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte sau cu instituţiile aflate în subordinea consiliului local respectiv.

Această incompatibilitate prevăzută de dispoziţiile legale citate anterior a fost instituită de legiuitor pentru evitarea oricărei situaţii de incompatibilitate/conflict de interese.

Dispoziţiile legale reţinute ca temei al stării de incompatibilitate în cauza de faţă au pornit de la scopul legii, şi anume asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice şi combaterea corupţiei.

Simpla deţinere a unei demnităţi locale determină o obligaţie pentru alesul local de a-şi lua toate măsurile pentru a nu încălca dispoziţiile Legii nr. 161/2003 cu privire la conflictele de interese şi incompatibilitate.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a formulat alte critici propriu-zise de nelegalitate a hotărârii atacate, limitându-se la o reluare a argumentelor expuse în susţinerea acţiunii introductive, care au fost avute în vedere de instanţa de fond şi analizate judicios în considerentele sentinţei atacate.

În cauză este necontestat şi probat cu facturile aflate la dosar la filele x (în cazul Primăriei comunei Ipoteşti) şi la filele x (în cazul Şcolii Gimnaziale Ipoteşti), că în perioada supusă verificării, între S.C. B. şi U.A.T. Comuna Ipoteşti/Şcoala Gimnazială Ipoteşti au existat relaţii directe, pe baza unui număr de 17 facturi, în valoare totală de 7.016 RON.

Deci, în cauză, nu s-a contestat nici achiziţia/cumpărarea produselor respective şi nici plata contravalorii acestora, astfel încât facturile respective probează pe deplin relaţiile comerciale reţinute de instanţa de fond, iar susţinerea recurentului-reclamant că nu s-ar fi încheiat niciun contract comercial în formă tipică, nu prezintă relevanţa juridică pretinsă de acesta în apărarea sa.

Interdicţia prevăzută de art. 90 intervine ope legis în momentul încheierii contractelor, legiuitorul neimpunând condiţia încheierii contractelor în formă scrisă.

De asemenea, în acord cu cele reţinute de judecătorul fondului, împrejurarea că facturile în discuţie nu au fost semnate de către recurentul-reclamant pentru primărie sau pentru şcoală, nu prezintă relevanţă din perspectiva dispoziţiilor art. 90 din Legea nr. 161/2003, după cum nici procedura în urma căreia a fost încheiat contractul.

Recurentul-reclamant insistă în finalul cererii de recurs asupra faptului că judecătorul fondului, în mod greşit, ar fi tratat problema conflictului de interese, deşi raportul contestat pune în discuţie doar chestiunea incompatibilităţii în raport de prevederile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

În aprecierea Înaltei Curţi, referirea în unele paragrafe din considerentele sentinţei de fond, inclusiv denumirea "conflict de interese" de la punctul 3 din aceasta, constituie o evidentă eroare materială, lipsită de consecinţe juridice.

În contextul arătat, Înalta Curte nu poate primi susţinerile acestuia referitoare la pretinse neregularităţi ale sentinţei de fond, de natură a constata nelegalitatea acesteia şi implicit a raportului, în condiţiile în care instanţa de fond a reţinut în mod corect existenţa raporturilor comerciale/contractelor de achiziţii care probează starea de incompatibilitate în care s-a aflat recurentul-reclamant, la fel cu cea reţinută şi de inspectorul de integritate.

Prin urmare, Înalta Curte constată netemeinicia criticilor formulate, sentinţa fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor art. 90 din Legea nr. 161/2003, pentru stabilirea incompatibilităţii prevăzute de lege în privinţa alesului local.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 245 din 17 decembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN