Judicial inspection closure resolution: inadmissibility of appeal due to finality of first-instance administrative ruling under Law No. 317/2004

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 2 aprilie 2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Preşedintele României, Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Primul Ministru al României, a solicitat:

- anularea Rezoluţiei de clasare nr. x/2015 din 02.03.2015, cu restituirea cauzei la Direcţia de inspecţie judiciară pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea cercetării abaterilor disciplinare prevăzute de Legea nr. 303/2004, art. 99 lit. t) raportat la art. 991 alin. (1) şi alin. (2), săvârşite de cei 9 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care au pronunţat Decizia nr. 26/03.12.2014, respectiv judecătorii B., C., D., E., F., G., H., I. şi J.;

- obligarea Preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, a Primului Ministru al României, a Preşedintelui României, la formularea unui răspuns cu privire la cererile formulate în data de 08 ianuarie 2015, prin care s-a solicitat soluţionarea conflictului de natură constituţională survenit între Guvernul României, care a emis O.U.G. nr. 2/2014, prin care a dispus modificarea şi completarea art. 375 alin. (2) din Legea nr. 95/2005, Parlamentul României care a emis Legea nr. 132/2014 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care prin Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit în mod nelegal şi neconstituţional că medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. pen., respectiv "exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură"

- obligarea pârâţilor Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Primul Ministru al României şi Preşedintele României să sesizeze Curtea Constituţională a României potrivit art. 146 lit. e) din Constituţia României, în vederea soluţionării conflictului de natură constituţională;

- obligarea Preşedintei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la soluţionarea sesizării privind cererea de lămurire a Deciziei nr. 25 din 03 decembrie 2014 pronunţată în Dosarul nr. x/2014 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, format din cei 9 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cerere trimisă prin poştă la data de 22 decembrie 2014 şi primită la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 29 decembrie 2014, prin care solicita "să lămurească şi să precizeze ce funcţie publică exercită un medic angajat ca personal contractual într-un serviciu de interes public", aşa cum este Serviciul judeţean de expertiză medicală şi recuperarea a capacităţii de muncă, având în vedere că nu a exercitat o funcţie publică, ci a exercitat profesia liberală de medic în baza Autorizaţiei de liberă practică nr. 71024 din 20.04.1999 şi H.G. nr. 1229/2005 art. 12 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 2 "Activitatea de expertiză medicală a capacităţii de muncă este parte integrantă a asistenţei medico-sociale.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 28 aprilie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a anulat, în temeiul art. 200 alin. (3) C. proc. civ., cererile formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Preşedintele României, Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Primul Ministru al României, măsura anulării rămânând definitivă prin respingerea cererii de reexaminare formulată de reclamantă.

2. Soluţiile instanţei de fond

Prin încheierea din 21 septembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta A. şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. De asemenea, a dispus amânarea pronunţării asupra fondului cauzei.

Prin Sentinţa civilă nr. 2460 din 5 octombrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca inadmisibilă.

Prin Sentinţa civilă nr. 3011 din 16 noiembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de completare a dispozitivului Sentinţei civile nr. 2460 din 5 octombrie 2015, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca nefondată.

Prin încheierea din 1 februarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamanta A. cu privire la dispozitivul Sentinţei civile nr. 2460 din 5 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 21 septembrie 2015 şi a Sentinţei civile nr. 2460 din 5 octombrie 2015, a formulat recurs reclamanta A., susţinând că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 80/2013 şi cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "de orice natură" din art. 175 alin. (1) lit. b) C. pen. şi, totodată, criticând soluţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.

Împotriva aceloraşi hotărâri, reclamanta a depus un nou memoriu de recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., prin care a susţinut că Sentinţa civilă nr. 2460 din 5 octombrie 2015 este lovită de nulitate, întrucât prin menţiunea "definitivă" se încalcă prevederile art. 493 alin. (1) C. proc. civ., în opinia sa, hotărârea fiind supusă căii de atac a recursului. De asemenea, hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material şi a art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

La 21 ianuarie 2016, reclamanta a declarat recurs împotriva Sentinţei civile nr. 3011 din 16 noiembrie 2015, prin care a fost respinsă cererea formulată de reclamantă de completare a dispozitivului Sentinţei civile nr. 2460 din 5 octombrie 2015, iar la 24 martie 2016, reclamanta a declarat recurs şi împotriva încheierii din 1 februarie 2016, prin care a fost respinsă cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamantă, solicitând casarea încheierii atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale, considerând că, în mod eronat, prima instanţă a stabilit că Sentinţa civilă nr. 2460 din 5 octombrie 2015 este definitivă.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 2460 din 5 octombrie 2015 pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14 martie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 9 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 23 ianuarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5)-(7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate condiţiile de admisibilitate ale recursurilor, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamanta A. sunt inadmisibile.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Art. 457 alin. (1) C. proc. civ. statuează că: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei", iar potrivit art. 129 din Constituţia României: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege menţionate anterior rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu examinarea legalităţii Rezoluţiei nr. x/2015 emisă în data de 2 martie 2015 de pârâta Inspecţia Judiciară, prin care s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, clasarea sesizării formulate de reclamantă privind săvârşirea unor abateri de către cei 9 judecători care au constituit Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, indicaţi în cererea de chemare în judecată.

Instanţa de fond, în temeiul art. 161 din Legea nr. 554/2004 şi a art. 78 alin. (2) C. proc. civ., a apreciat că litigiul dedus judecăţii nu poate fi soluţionat fără participarea magistraţilor vizaţi de sesizare. Însă, dat fiind refuzul exprimat de pârâta Inspecţia Judiciară de a se judeca în contradictoriu cu magistraţii beneficiari ai actului contestat, precum şi punctul de vedere al reclamantei de a nu solicita introducerea în cauză a acestora întrucât, în opinia sa, magistraţii nu au calitate procesuală pasivă, instanţa a respins acţiunea, ca inadmisibilă.

Prin Decizia nr. 397 din 3 iulie 2014, Curtea Constituţională a României a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.

Ulterior pronunţării instanţei de contencios constituţional, în jurisprudenţă au fost exprimate opinii diferite cu privire la regimul juridic al căilor de atac formulate împotriva rezoluţiilor de clasare emise de Inspecţia Judiciară, unele instanţe apreciind că rezoluţiile vor fi atacate în condiţiile reglementate de dispoziţiile dreptului comun (Legea nr. 554/2004), alte instanţe opinând pentru aplicarea regimului juridic prevăzut de Legea nr. 317/2004, referitor la rezoluţiile de respingere a sesizărilor adresate Inspecţiei Judiciare.

În privinţa acestei chestiuni aplicate neunitar la nivelul practicii judiciare, Înalta Curte, prin Soluţia de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017 în şedinţa Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a stabilit, cu titlu de principiu, că rezoluţia de clasare a sesizării, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în faţa instanţei de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Aceste considerente sunt, însă, valabile, şi în ceea ce priveşte restul dispoziţiilor de ordin procedural, dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 neputând fi aplicate parţial, doar în ceea ce priveşte îndeplinirea procedurii prealabile, şi ignorate în privinţa altor aspecte procedurale (o astfel de situaţie putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin combinarea dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 şi ale Legii nr. 317/2004).

Ulterior, prin Soluţia de principiu adoptată la data de 9 octombrie 2017 s-a stabilit că, în ipoteza în care contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluţionată de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil.

Faţă de aspectele mai sus arătate, Înalta Curte reţine că exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalităţii, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.

Având în vedere dispoziţiile art. 634 C. proc. civ., care definesc noţiunea de hotărâre definitivă, dar şi pe cele ale art. 483 alin. (1) C. proc. civ., care enumeră categoriile de hotărâri împotriva cărora se poate promova calea de atac a recursului, se reţine că, în prezenta cauză, recurenta a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispoziţiilor menţionate, este definitivă.

Astfel, în raport cu dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., se constată că hotărârea pronunţată de instanţa de fond (Sentinţa civilă nr. 2460 din 5 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal) nu este o hotărâre ce poate fi atacată cu recurs, întrucât conform dispoziţiilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este definitivă.

Prin urmare, instanţa de control constată că recurenta-reclamantă nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinţei atacate, întrucât, pe de o parte, aceasta a fost îndreptată împotriva unei hotărâri definitive, hotărâre care nu face parte din categoria celor supuse recursului, iar pe de altă parte, calea de atac formulată nu este prevăzută de textul de lege special, respectiv art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

Aceeaşi soluţie se impune şi în privinţa recursurilor declarate de reclamanta A. împotriva Sentinţei civile nr. 3011 din 16 noiembrie 2015, privind soluţia de respingere a cererii de completare dispozitiv şi a încheierii din 1 februarie 2016, privind soluţia de respingere a cererii de îndreptare a erorii materiale, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, având în vedere că potrivit art. 446 C. proc. civ., încheierea de îndreptare a erorii materiale şi hotărârea pronunţată asupra cererii de completare dispozitiv sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-au solicitat, în speţă, hotărârea vizată - Sentinţa civilă nr. 2460 din 5 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - neavând cale atac.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de reclamanta A., ca inadmisibile.

Faţă de soluţia pronunţată, Înalta Curte reţine că nu se mai impune examinarea celorlalte cereri formulate de recurenta-reclamantă, respectiv cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 80/2013 şi cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta A. împotriva încheierii din 21 septembrie 2015, a Sentinţei civile nr. 2460 din 5 octombrie 2015, a Sentinţei civile nr. 3011 din 16 noiembrie 2015 şi a încheierii din 1 februarie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibile.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - GV