Peremption of appeal due to failure to resume proceedings within six months of judicial suspension

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL a atacat cu recurs Sentinţa nr. 1961 din 12 octombrie 2015 pronunţată de Tribunalul Prahova, prin care a fost respinsă acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Ploieşti.

2. Hotărârea atacată

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 145 din 31 ianuarie 2017, a admis excepţia de perimare, invocată din oficiu, şi a constatat perimat de drept recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinţei nr. 1961 din 12 octombrie 2015 pronunţată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Ploieşti.

Judecătorul fondului a constatat că în cauză a intervenit perimarea cererii de recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., reţinând că de la ultimul act de procedură îndeplinit în cauză, încheierea de şedinţă din data de 10 mai 2016 când s-a dispus suspendarea judecăţii pentru lipsa nejustificată a părţilor, conform art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, din vina reclamantei, care nu a făcut demersuri în vederea reluării judecăţii şi nici dovada că ar fi intervenit situaţii care să justifice întreruperi sau suspendări ale cursului perimării, cererea de repunere pe rol a recursului fiind promovată după expirarea acestui termen.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut că termenul de perimare urmează să fie calculat prin raportare la data de 29 noiembrie 2016, data când a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol şi a fost transmisă, nefiindu-i imputabil faptul că respectiva cerere a fost înregistrată la instanţă abia în data de 06 decembrie 2016.

Totodată, arată că termenul de 6 luni prevăzut de lege urmează să fie socotit de la data de 02 iunie 2016, dată când i-a fost comunicată încheierea prin care a fost suspendată judecata cauzei.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile atacate şi trimiterea cauzei la instanţa învestită cu soluţionarea recursului.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu soluţionarea recursului declarat împotriva Sentinţei nr. 1961 din 12 octombrie 2015 pronunţate de Tribunalul Prahova.

Curtea de Apel Ploieşti a admis excepţia perimării şi a constatat intervenită perimarea cererii de recurs.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Potrivit dispoziţiilor art. 416 C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.

(3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

Perimarea este o sancţiune procedurală de aplicaţie generală, care operează atât în etapa judecăţii în primă instanţă, cât şi în etapa judecăţii în căile de atac. Ea are natură juridică mixtă, în sensul că este o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găseşte, dar şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei părţilor un timp îndelungat în judecată.

Cu privire la cursul perimării, dispoziţiile art. 417 C. proc. civ. prevăd întreruperea acestuia prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecăţii procesului de către partea care justifică un interes.

Se constată că în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda cursul perimării, conform prevederilor menţionate.

De esenţa sancţiunii perimării este culpa procesuală a părţii, buna administrare a justiţiei impunând ca respectivele acte procedurale să fie îndeplinite cu respectarea condiţiilor cerute de lege şi să se succeadă, în timp, în ordinea şi cu respectarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de judecător.

În acest sens sunt şi prevederile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., care instituie în sarcina părţilor obligaţia de a-şi îndeplini actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite şi de a contribui la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind astfel finalizarea acestuia.

Instanţa de control judiciar reţine că prima instanţă a aplicat corect dispoziţiile art. 416 alin. (1) cu referire la art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., cauza rămânând în nelucrare odată cu pronunţarea măsurii suspendării (10 mai 2016).

Suspendarea judecăţii produce efecte începând cu data pronunţării acestei soluţii dacă începând cu acea dată nu se mai îndeplineşte niciun act de procedură în scopul judecăţii.

În cauză, până la data de 10 noiembrie 2016, când s-a împlinit termenul de perimare, părţile nu au înregistrat la dosar nicio cerere de repunere pe rol în vederea continuării judecăţii.

Sub acest aspect, prima instanţă a apreciat în mod corect faptul că cererea de repunere pe rol din data de 29 noiembrie 2016 a fost formulată de reclamantă ulterior expirării termenului pentru perimare care, aşa cum s-a arătat, se calculează de la data când a fost suspendată judecata cauzei, respectiv 10 mai 2016.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, iar hotărârea atacată respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 145 din 31 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2019.

Procesat de GGC - CT