Application of statutory copyright transfer presumption to public employees creating training materials within their official duties

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, şi ulterior pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a declinării competenţei soluţionării cauzei în favoarea acestei din urmă instanţe, prin Sentinţa nr. 2678 din 20 aprilie 2016, reclamanta Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României suspendarea măsurii dispuse la pct. 2 din Decizia nr. 10 din 22 iulie 2015 a Curţii de Conturi - Departamentul XII, până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Totodată, a solicitat anularea parţială a Deciziei nr. 10 din 22 iulie 2015 emise de Curtea de Conturi - Departamentul XII şi a Încheierii nr. 51 din 20 octombrie 2015 emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României, respectiv anularea măsurii dispuse la pct. 2 din Decizia nr. 10 din 22 iulie 2015 a Curţii de Conturi - Departamentul XII.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 3827 din 29 noiembrie 2016, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată şi a anulat, în parte, Încheierea nr. 51 din 20 octombrie 2015 şi Decizia nr. 10 din 22 iulie 2015 emise de Curtea de Conturi a României, respectiv în ceea ce priveşte măsurile de la pct. 2 a) şi b) ale deciziei menţionate, respingând în rest acţiunea, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei civile nr. 3827 din 29 noiembrie 2016 a formulat recurs reclamanta Agenţia Naţională a Funcţionarilor, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susţine că în speţă nu sunt incidente disp. art. 44 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, în cazul contractului de cesiune a drepturilor de autor utilizat în derularea Programului de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici.

Se arată că, pentru derularea modulelor, s-a procedat la selecţia formatorilor conform procedurii operaţionale aprobate la nivelul Agenţiei, prin raportare la îndeplinirea condiţiilor de participare şi nu prin raportare la calitatea aplicanţilor la procedura de recrutare şi selecţie, respectiv persoana din afara Agenţiei sau personal contractual/funcţionari publici din cadrul Agenţiei.

Ulterior rezultatului selecţiei, s-a încheiat contractul de cesiune a drepturilor de autor cu fiecare formator selectat, pe titular al dreptului de autor, în condiţiile Legii nr. 8/1996, modificată şi completată.

Recurenta-reclamantă pretinde că nu este întrunită ipoteza juridică în care personalul Agenţiei, în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu precizate în contractul individual de muncă sau în fişa postului aferentă unei funcţii publice de conducere/execuţie, creează o operă, rezultat al unei activităţi creatoare, expresie a originalităţii şi personalităţi autorului.

Personalul Agenţiei nu are în fişa postului atribuţii privind calitatea de formator la programele organizate/derulate de aceasta, activităţile de formare au fost externalizare conform condiţiilor contractuale şi metodologiei de selecţie a formatorilor.

Mai mult, arată recurenta-reclamantă, desfăşurarea activităţii de formator, pentru persoanele selectate din cadrul personalului Agenţiei, s-a făcut în afara programului de lucru al acestora, în timpul liber sau concediul de odihnă.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analiza motivelor de casare.

Potrivit disp. art. 44 din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, în lipsa unei clauze contractuale contrare, pentru operele create în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu precizate în contractul individual de muncă, drepturile patrimoniale aparţin autorului operei create. În acest caz, autorul poate autoriza utilizarea operei de către terţi, numai cu consimţământul angajatului şi cu recompensarea acestuia pentru contribuţia la costurile creaţiei. Utilizarea operei de către angajator, în cadrul obiectului de activitate nu necesită autorizarea angajatului autor [alin. (1)].

În cazul în care clauza prevăzută la alin. (1) există, aceasta urmează să cuprindă termenul pentru care au fost cesionate drepturile patrimoniale de autor. În absenţa precizării termenului, acesta este de trei ani de la data predării operei [alin. (2)].

După expirarea termenelor prevăzute la alin. (2), în lipsa unei clauze contrare, angajatorul este îndreptăţit să îi pretindă autorului plata unei cote rezonabile din veniturile obţinute din utilizarea operei sale pentru a compensa costurile începute de angajator pentru crearea operei de către angajat, în cadrul atribuţiilor de serviciu [alin. (3)].

La expirarea termenului menţionat la alin. (2) drepturile patrimoniale revin autorului [alin. (4)].

Autorul unei opere create în cadrul unui contract individual de muncă îşi păstrează dreptul exclusiv de utilizare a operei, ca parte din ansamblul creaţiei sale [alin. (5)].

Instanţa de fond, respingând acţiunea reclamantei cu privire la pct. 2 lit. c) din Decizia nr. 10/2015, a reţinut că reclamanta nu a demonstrat că premisa textului legal de la art. 44 din Legea nr. 8/1996 nu este întrunită, respectiv că operele create de funcţionarii publici din structura ANFP, recrutaţi ca formatori pentru programele organizate, ar fi create în afara îndeplinirii atribuţiilor de serviciu.

Măsura dispusă la pct. 2 lit. c) din Decizia nr. 10/2015 a constat în obligarea recurentei-reclamante să analizeze îndeplinirea cerinţelor prev. de art. 44 din Legea nr. 8/1996 pentru contractele de cesiune a drepturilor de autor şi drepturile conexe şi, în caz contrar, atunci când se observă că aceste contracte nu respectă dispoziţiile legale, să ia măsurile adecvate de recuperare a sumelor plătite necuvenit.

Chestiunea juridică ce trebuie dezlegată în cauza de faţă este aceea dacă operele create de proprii angajaţi ai recurentei-reclamante, recrutaţi ca formatori au fost realizate în afara îndeplinirii atribuţiilor de serviciu sau în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

Recurenta-reclamantă susţine că raporturile juridice dintre părţi, cesionar şi cedent, s-au derulat în temeiul contractului de cesiune şi nu în virtutea atribuţiilor de serviciu, personalul Agenţiei nu are în fişa postului atribuţii privind calitatea de formator la programele de formare derulate, iar desfăşurarea activităţii a avut loc în afara orelor de program (timp liber sau concediu de odihnă).

Din cuprinsul înscrisurilor depuse în recurs, respectiv fişa postului pentru cele patru persoane în discuţie, contractele de cesiune de drepturi de autor, agendele cursurilor, fişele colective de prezenţă, suporturile cursurilor, Înalta Curte apreciază că în speţă operele au fost create de către cei patru autori/formatori în îndeplinirea atribuţiilor acestora de serviciu.

Cele patru persoane în cauză sunt angajaţii proprii ai recurentei-reclamante, funcţionari publici, astfel că nu poate fi vorba despre încheierea unui contract de muncă în cuprinsul căreia să se prevadă vreo clauză legată de apartenenţa operei create în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

În calea de atac a recursului recurenta-pârâtă a depus la dosar fişele postului pentru A., B., C. şi D.

Din cuprinsul fişelor de post ale doamnelor D. şi C., reiese faptul că acestea au înscrise la capitolul "Condiţii specifice pentru ocuparea postului" atribuţia - capacitate de a forma şi dezvolta abilităţile profesionale ale personalului aflat în subordine - şi, respectiv, oferă suport de specialitate pentru activităţile specifice de formare din cadrul proiectului, de unde rezultă că sunt îndeplinite disp. art. 44 din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată.

Aceleaşi concluzii se desprind şi în privinţa contractelor de cesiune încheiate de A. şi B., cele două persoane fiind parte ale direcţiilor şi compartimentelor ce au atribuţii prin care se coordonează, organizează, controlează, răspunde de activitatea personalului din subordine şi, respectiv, se analizează, avizează, coordonează şi monitorizează procedurile administrative privind managementul funcţiei publice şi funcţionarilor publici, precum şi salarizarea funcţionarilor publici.

Întrucât programul cursurilor de formare şi perfecţionare profesională a avut ca denumire "Managementul resurselor umane în administraţia publică", iar cele două persoane au prezentat suport de curs, chiar în domeniul pentru care aveau competenţe şi obligaţia de a coordona aceste activităţi, se reţine ca fiind nerelevante împrejurările invocate prin motivele de recurs, referitoare la selecţia personalului şi prestarea activităţii în afara orelor de program.

Fiind îndeplinite prevederile art. 44 din Legea nr. 8/1996, recurenta-reclamantă are obligaţia dispusă la pct. 2 lit. c) din actele atacate, de a analiza îndeplinirea cerinţelor acestei dispoziţii legale şi, în caz contrar, să ia măsurile adecvate de recuperare a sumelor plătite necuvenit şi reîntregirea fondurilor publice, realizarea acestui obiectiv fiind în competenţa sa exclusivă.

Faţă de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici împotriva Sentinţei nr. 3827 din 29 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 09 mai 2019.

Procesat de GGC - CT