Magistrate's challenge to CSM section decision sent to Court of Appeal for lack of High Court jurisdiction

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 28 martie 2018, A. a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 1169 din 19 decembrie 2017 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi a refuzului de soluţionare a contestaţiei de către Plenul CSM solicitând completarea Hotărârii atacate cu dispoziţia de repunere în situaţia anterioară Hotărârilor nr. 119 din 2.02.2017 a Plenului CSM şi nr. 251 din 28 februarie 2017 a secţiei pentru Judecători a CSM, în sensul obligării intimatei la recunoaşterea dreptului la acordarea tuturor drepturilor băneşti de care a fost lipsită pe perioada suspendării dispuse, la recunoaşterea vechimii în magistratură şi a dreptului la concediul de odihnă, precum şi la achitarea drepturilor de asigurări sociale de sănătate, pentru perioada 02.02.2017 - 14.12.2017, potrivit legii, cu obligarea intimatului la plata daunelor morale în valoare de 10.000 RON.

La data de 5.06.2018, contestatoarea a formulat cerere completatoare solicitând introducerea în cauză a Ministerului Justiţiei şi a Curţii de Apel Bucureşti.

De asemenea, a solicitat obligarea intimatului CSM la plata de daune interese în cuantum de 50.000 RON pentru refuzul soluţionării plângerii prealabile ce i-a fost adresată şi amânarea repetată a soluţionării acesteia în scop de şantaj.

1.2. Apărarea formulată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii

Prin întâmpinarea depusă la dosar de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii s-a solicitat, în principal, admiterea excepţiei inadmisibilităţii contestaţiei şi respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei, iar, în subsidiar, respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.

Cu privire la excepţia de inadmisibilitate s-a arătat că obiectul contestaţiei formulate vizează o hotărâre a secţiei pentru judecători şi nu este reprezentat de o hotărâre a Plenului CSM, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 29 alin. (5)-(7) din Legea nr. 317/2004, astfel încât hotărârea atacată nu face parte din categoria hotărârilor strict şi limitativ prevăzute de dispoziţiile legale arătate pentru a putea fi atacată direct la instanţa de judecată.

Intimatul CSM a formulat întâmpinare la cererea completatoare a contestatoarei, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la cererea completatoare, solicitând disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a acestui capăt de cerere către Curtea de Apel Bucureşti.

1.3. Apărarea formulată de intimata Curtea de Apel Bucureşti

Prin întâmpinarea depusă la dosar, Curtea de Apel Bucureşti a solicitat respingerea acţiunii reclamantei împotriva sa ca rămasă fără obiect, întrucât la data de 24.05.2018 Curtea de Apel a plătit reclamantei drepturile salariale cuvenite pentru perioada suspendării, fiind depuse la dosar înscrisuri doveditoare.

1.4. Apărarea formulată de intimatul Ministerul Justiţiei

Prin întâmpinarea depusă la dosar, Ministerul Justiţiei a solicitat admiterea excepţiei necompetenţei materiale invocată de CSM şi trimiterea cauzei la instanţa competentă.

De asemenea, a invocat excepţia de inadmisibilitate a cererii având în vedere faptul că reclamanta nu a contestat ordinele de salarizare cu privire la aspectele invocate în cererea completatoare şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei faţă de obiectul cererii completatoare, respectiv obligarea la plata dobânzilor legale.

1.5. Procedura derulată

În temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004 la dosarul cauzei s-au ataşat actele administrative atacate şi documentaţia aferentă.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

2.1. Cu privire la excepţia necompetenţei materiale

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale în ceea ce priveşte judecarea pe fond a prezentei contestaţii, excepţie invocată de intimatul CSM, apreciază că este întemeiată şi o va admite pentru argumentele în continuare prezentate.

De asemenea, instanţa constată că nu este tardivă invocarea excepţiei de necompetenţă de ordine publică, având în vedere invocarea acesteia de intimatul CSM prin întâmpinarea depusă la dosar la cererea completatoare, formulată în termen legal.

2.1.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

În conformitate cu dispoziţiile art. 132 alin. (1) din C. proc. civ. "când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, din oficiu sau la cererea părţilor, ea este obligată să stabilească instanţa judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent", iar potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. "necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad;".

Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004 reglementează calea de atac împotriva hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care privesc cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, termenul de formulare a acţiunii şi instanţa competentă.

Competenţa de judecată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se referă, potrivit dispoziţiilor art. 97 din C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, recursurile în interesul legii, cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept, precum şi orice alte cereri date prin lege în competenţa sa, instanţa supremă neputând fi sesizată direct cu soluţionarea pe fond a unei cereri decât în cazurile expres şi limitativ prevăzute de legi speciale.

Înalta Curte, examinând obiectul cererii introductive, constată că este atacată o hotărâre a secţiei pentru judecători a CSM, astfel încât se constată că hotărârea contestată nu face parte din categoria celor care atrag competenţa specială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, conform art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

De asemenea, Înalta Curte reţine că este competentă în soluţionarea litigiului dedus judecăţii curtea de apel, competenţă stabilită în raport de rangul autorităţii care a emis actul administrativ atacat, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi în temeiul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. va stabili competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Piteşti, fiind o instanţă învecinată cu curtea de apel la care îşi desfăşoară activitatea contestatoarea.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse mai sus, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 132 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., republicat şi va constata că pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad şi, în consecinţă, va trimite cauza la Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, spre competentă soluţionare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale.

Declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - GV