Securitate operative status: validity of privacy-invasive surveillance and domestic searches conducted for political rather than national security purposes

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la 14 mai 2015 sub nr. x/2015, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat instanţei ca pe baza documentelor existente la dosar la această dată, să aprecieze asupra calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 3038 din 17 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea şi s-a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.

3. Recursul.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul A., prin care a solicitat casarea sentinţei, cu respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

În fapt, recurentul a arătat că a devenit subiectul acţiunii declanşate de CNSAS în urma acţiuni declanşate de o ancheta a secţiei Parchetelor militare din Parchetul de pe lângă ICCJ, care viza ofiţerii de securitate din Direcţia a VI-a a fostei Securităţi de anchete penale ce au instrumentat sesizările repetate, plângerile şi semnalele de la Ambasadele străine (ca în cazul mediatizat "B."), privind dosarele în care au fost comise crime împotriva umanităţii, grave acte de cruzime, tortură şi represiune nedreaptă.

Verificarea sa numai sub aspectul stabilirii calităţii de lucrător al securităţii s-a declanşat la solicitarea scrisă a dlui C., cetăţean româno-american, revenit din SUA, fiul celui urmărit şi ulterior în 1985 decedat, dl. Ing. B. Din punctul de vedere al reclamantei CNSAS, accesul s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată şi completată de Legea nr. 293/2008, dar, afirmă recurentul, cu încălcarea dreptului la egalitate de tratament procedural, a dreptului procedural privitor la principiul disponibilităţii a petentului prin nesolicitarea unui punct de vedere.

După o serie de consideraţii teoretice, recurentul a arătat că acuză lipsa de transparenţă în cadrul procedurii prealabile şi de identificare a foştilor ofiţeri instrumentatori, deoarece în nici un moment al desfăşurării acestei proceduri de identificare, de comunicare reciprocă între petent şi CNSAS, a conţinutului acestei corespondenţe, pârâtul, nu a fost nici informat/citat/anunţat/convocat la procedurile secrete şi netransparente ce se desfăşurau în absenţa sa.

Reclamanta CNSAS nu a respectat principiul egalităţii părţilor; principiul ocrotirii intereselor legitime ale persoanelor; principiul garantării efective a drepturilor subiective; principiul apărării proprietăţii; principiul bunei credinţe al părţilor raportului juridic civil.

Recurentul a arătat că teza susţinerii motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. impune, prin reaprecierea probatoriului deja administrat, respingerea acţiunii formulate de C.N.S.A.S. ca neîntemeiată faţă de înscrisurile din arhiva, administrate la fond, deoarece nu rezultă că în activitatea sa a îndeplinit personal din culpa sau cu intenţie indirecta activităţi/acţiuni concrete de natură a conduce la încălcarea drepturilor fundamentale recunoscute de lege - necondiţionat - ale vreunei persoane, dar mai ale fostului disident B.

Potrivit sentinţei atacate cu recurs, apare incident şi aplicabil spetei de fata art. 2 lit. a) - O.U.G. nr. 24/2008 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, potrivit căruia, pentru a se putea constata calitatea de lucrător al Securităţii, trebuie îndeplinite doua condiţii: persoana să aibă/să fi avut calitatea de ofiţer, inclusiv acoperit, sau subofiţer al Securităţii în perioada 1945 - 1989; în calitatea menţionată la punctul 1, să fi desfăşurat activităţi/acţiuni, fapte, prin care ar fi încălcat, suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Recurentul a arătat că existenţa unui dosar de urmărire informativă este un fapt notoriu, dovedit şi este recunoscut de acesta, având în vedere însă obligatoriu şi necesar motivele, explicaţiile şi suspiciunile ce au determinat această acţiune. Încă din faza de judecată pe fond, a menţionat şi accentuat ca recurentul, ca ofiţer de obiectiv, a fost unul din pionii care a fost sesizat cu o serie de aspecte de conduită, comportare, atitudine, manifestare, ale celui semnalat, dl. ing. B. şi care în esenţă indicau un personaj inadaptabil, special ca mod de gândire, imprevizibil, introvertit uneori, expansiv şi spontan alteori. A considerat, sub comanda serviciului 7 din direcţia a II-a, ca semnalele despre subiectul B. sunt mediul de cercetare şi proiectare al institutului de care a răspuns informativ pe linie de securitate, de natura a fi verificate şi prevenite din timp orice fel de evenimente capabile să perturbe economic munca colectivului.

Recurentul a menţionat că dosarul de urmărire informativă asupra lui ing. B., a fost emis la data de 4 ian. 1985, iar semnalarea iniţială a fost făcută de mai mulţi din colegii săi de colectiv de lucru şi de birou, din proprie iniţiativă, adevăraţi avertizori de integritate, sesizări şi semnalări scrise, depuse în dosarul sau penal.

Recurentul a arătat că a cerut la fond instanţei să se aplece imperativ şi în mod activ asupra situaţiei de fapt, să ţină cont şi de faptul că preocupările persoanei/persoanelor vizate, faţă de care au fost întreprinse măsuri informativ-operative, erau contrare morale, vădit provocatoare, erau periculoase socialmente, ieşeau din tiparele şi cerinţele unei societăţi cu alte repere morale, ale ordinii publice, legalităţii şi securităţii naţionale a R.S. România, consfinţite prin Constituţia din 1965 şi alte acte normative în vigoare la acea dată, respectiv până în decembrie 1989, inclusiv C. pen.

Recurentul a susţinut că se impunea încă de la fond, în aplicarea legii, să se facă o delimitare clară în două direcţii şi etape clare; urmărirea informativă secretă, în cadrul obiectivului economic unde îşi desfăşură munca, activitatea, viaţa profesională ing. B. iar nu cea privată, de care a răspuns ca ofiţer de contrainformaţii economice şi recurentul; cercetarea, urmărirea penală, reţinerea, arestarea preventivă, cercetarea penală şi anchetarea efectuate la altă unitate condusă de col. D., maior E., cpt. F., toţi sub comanda lui G. şeful DSS şi H., ministru de interne la acea vreme.

Se arată că recurentul şi-a desfăşurat întreaga activitate în alt timp, altă orânduire şi epocă istorică, în altă conjunctură socio-politică, în temeiul unor acte normative care au stat la baza apărării ordinii, legalităţii şi securităţii statului român (Constituţia RSR din anul 1965, Decretul nr. 130/1972, prin care s-a înfiinţat Ministerul de Interne, C. pen. şi C. proc. pen. din 1968, modificate şi completate în 1973, legislaţia internaţională în materie la care a aderat România, ordinele şi instrucţiunile pe linie de muncă, regulamentele de ordine internă specifice instituţiilor militare etc).

Instanţa de fond a făcut o greşita aplicare a normelor legale şi atunci când nu a făcut referire şi nu a motivat pertinent că prin activitatea sa nu s-a produs încălcarea dreptului la viaţă privată, prevăzut de art. 17 al Pactului Internaţional cu privire la Drepturile civile şi Politice, art. 33 şi 32 din Constituţia României, aşa cum scrie CNSAS, întrucât măsurile rezonabile şi pertinente, graduale, proporţionale, necesare, în raport de scopul atins, dispuse/aplicate au fost adoptate pentru a preveni evenimente nedorite, a apăra securitatea statului, având în vedere situaţiile create de ing. B. la locul sau de muncă. Acestea, singulare sau în conjuncţie, conjugate cu sprijin ostil, puteau reprezenta o ameninţare credibilă şi/sau o încălcare a codurilor de etică şi echitate, a legilor secretului de serviciu, a disciplinei impuse de statul român, urmând ca după clarificare, să se dispună închiderea dosarului şi scoaterea acestuia de sub urmărire informativă, măsuri care nu i-ar fi dăunat sub nici o formă drepturilor sau libertăţilor fundamentale, într-o formă decent acceptată.

În ceea ce priveşte limitele rezonabile unanim acceptate ale dreptului la viaţă privată, după prezentarea argumentelor teoretice, se arată că implicarea altor organe, cum erau activiştii de partid, procurorii militari, justiţia, C.O.M., sindicatul, alte forme de influenţare obştească, era o garanţie a faptului că acţiona absolut legal, fără excese, abuz, sau în scop de reprimare şi persecuţie. Obţinerea de informaţii şi date, sesizate de mediul profesional în care se afla ing. B., avea ca scop cunoaşterea din timp a unor acte pregătitoare sau de natură a menţine o stare de alertă vigilentă pentru a nu comite fapte de natură a periclita cu adevărat siguranţa publică sau a statului, a intereselor naţionale. Niciun argument nu se regăseşte în motivarea sentinţei care să explice de ce astfel de acţiuni trebuie calificate ca fiind încălcări ale art. 17 din Pactul Internaţional.

Instanţa de fond, în aplicarea legii şi admiterea acţiunii CNSAS, nu îl poate face responsabil pe recurent ca unic "vinovat" sau autor al încălcării unor principii elementare protejate. Este de notorietate ca regimurile totalitare (comunismul, fascismul, nazismul, dictaturile religioase) s-au manifestat (şi încă se mai manifestă în anumite ţări) cel mai ostil faţă de acest drept. Restricţiile impuse prin lege şi prin abuzurile autorităţilor au vizat atât libertatea de exprimare politică (interzicerea partidelor de opoziţie, restrângerea dreptului la asociere şi la adunări publice, sancţionarea criticii guvernului), dar şi alte manifestări ale libertăţii de exprimare, cum ar fi cele culturale, artistice, sportive etc. În România de dinainte de 1989, dictatura regimului comunist nu avea ca ţintă doar libertăţile politice, dar şi accesul la ceea ce considera a fi produsele capitalismului decadent, de la produse vestimentare, la produse culturale (muzică, filme, cărţi etc), restrângând astfel posibilităţile de manifestare şi dezvoltare personală ale indivizilor.

În drept, au fost invocate prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

4. Apărările intimatului

Intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

I. Prevederile speciale prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, reglementează dreptul de acces la propriul dosar, ce poate fi exercitat de către persoanele menţionate la art. 1 alin. (1) din actul normativ menţionat, şi dreptul de acces la informaţii de interes public, care poate fi exercitat de către persoanele menţionate în preambulul normativ.

Dreptul de acces la propriul dosar presupune, în condiţiile art. 1 alin. (1), (7) şi (8) din O.U.G. nr. 4/2008, aprobată cu modificări şi completări, posibilitatea oricărui cetăţean român sau cetăţean străin care după 1945 a avut cetăţenie română şi a oricărui cetăţean al unei ţări membre a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord sau al unui stat membru al Uniunii Europene, subiecte ale dosarelor întocmite de Securitate, precum şi al urmaşilor acestora, de a studia nemijlocit propriul dosar şi de a i se elibera nemijlocit copii de pe actele dosarului; de a afla identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informaţii la completarea propriului dosar; de a solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului.

Dreptul de acces la informaţii de interes public presupune, potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008, probată cu modificări şi completări, posibilitatea oricărui cetăţean român, cu domiciliul în ţară sau în străinătate, precum şi presa scrisă şi audiovizuală, partidele politice, organizaţiile neguvernamentale legal constituite, autorităţile şi instituţiile publice de a fi informate, la cerere, în legătură cu existenţa sau inexistenţa calităţii de lucrător sau de colaborator al Securităţii a candidaţilor la alegerile prezidenţiale, generale, locale şi pentru Parlamentul European; persoanelor care ocupă demnităţile şi funcţiile enumerate la lit. a)-z) de la acest text legal.

În speţa de faţă, sunt incidente prevederile care reglementează dreptul de acces la propriul dosar al persoanelor fizice enumerate, drept ce se concretizează şi în posibilitatea acestora, în baza unei cereri, de a solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea propriului dosar potrivit prevederilor art. 1 alin. (7) teza I în O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificările şi completările ulterioare.

De această posibilitate beneficiază nu numai persoanele fizice enumerate la art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificările şi completările ulterioare, ci, în temeiul alin. (8) teza I al aceluiaşi text legal, şi soţul supravieţuitor, precum şi rudele până la gradul al patrulea inclusiv ori moştenitorii săi testamentari, în cazul în care persoana îndreptăţită este decedată.

Cu respectarea prevederilor art. 1 alin. (7) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificările şi completările ulterioare, a fost introdusă cererea nr. x din 5 noiembrie 2014, adresată C.N.S.A.S. de către C., în care se solicită potrivit acestui text legal verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii care au contribuit la instrumentarea Dosarului penal Px şi Dosarului de fond informativ y (cotă C.N.SAS.).

Temeiul verificării recurentului îl constituie prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, text legal în care legiuitorul defineşte noţiunea de lucrător al fostei Securităţi în sensul acestui act nativ.

Acţiunea în constatarea calităţii de lucrător a recurentului a fost introdusă în baza dispoziţiilor art. 8 lit. a) din acelaşi act normativ, text legal ce stabileşte dreptul de apreciere al C.N.S.A.S. asupra documentelor existente în dosarele instrumentate de foştii ofiţeri ai Securităţii. De asemenea, un ultim text legal ce sta la baza acestei acţiuni în constatare este art. 11 alin. (1) din O.U.G.. nr. 24/2008, text legal ce stabileşte instanţa competentă să soluţioneze acţiunea introdusă potrivit prevederilor menţionate anterior.

Întrucât cererea nr. x din 5 noiembrie 2014 a fost depusă la dosarul instanţei de fond astfel cum reiese din acţiunea în constatare, iar potrivit prevederilor legale anterior menţionate formularea acestei cereri este singura condiţie de îndeplinit pentru declanşarea procedurilor prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008, consideră ca fiind eronată susţinerea recurentului-pârât, referitoare la lipsa dreptului procesual de sesizare a instanţei de către reclamantă.

II. Pentru constatarea calităţii de lucrător al securităţii în sensul O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, legiuitorul stabileşte în cuprinsul art. 2 lit. a) cerinţele ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru reţinerea acestei calităţi, respectiv: în perioada 1945 - 1989, să fi avut calitatea de ofiţer/subofiţer al Securităţii sau al Maliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit; în calitatea menţionată la pct. a), să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Incidenţa acestui text legal se circumscrie prevederilor art. 29 alin. (2) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, text legal ce permite îngrădiri ale drepturilor omului cu condiţia ca, în primul rând, ceste îngrădiri să fie "stabilite de lege" şi, în al doilea rând, ca excepţiile de la principiul respectării drepturilor fundamentale să aibă drept scop satisfacerea "cerinţelor juste ale moralei, ordinii publice şi bunăstării generale, într-o ordine democratică".

Altfel spus, în cazul existenţei unei suspiciuni ce ar putea afecta siguranţa statului, prevederile menţionate permit desfăşurarea pe o anumită perioadă de timp a unor activităţi de către organele abilitate în vederea confirmării/infirmării acestor suspiciuni, perioadă în care, indiferent de rezultat, activităţile desfăşurate cad sub protecţia acestui text legal.

III. Referitor la criticile aduse sentinţei recurate ca urmare a invocării a art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., respectiv că aceasta "a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material", se arată că, în mod corect, instanţa de fond a observat îndeplinirea ambelor condiţii necesare pentru reţinerea calităţii de lucrător al Securităţii.

Prima condiţie menţionată, respectiv ca recurentul-pârât să fi avut, în perioada 1945-1989, calitatea de ofiţer sau subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, este asigurată în speţa de faţă deoarece, aşa cum, de altfel, recunoaşte şi recurentul, acesta a avut gradul de căpitan în cadrul Direcţiei a II-a, Serviciul 7 (1985), din cadrul fostei Securităţi.

De asemenea, şi condiţia ca domnia sa să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului este îndeplinită, având în vedere înscrisurile întocmite de către recurentul pârât în Dosarele y şi Px, analizate în baza cererii formulate potrivit art. 1 alin. (7) şi (8) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări.

Din conţinutul acestor documente reiese că recurentul a procedat la deschiderea dosarului de urmărire informativă a numitului B., motivul reprezentându-l faptul că acesta "este suspect de activitate de propagandă împotriva orânduirii socialiste". Activităţile desfăşurate în concret de către recurent în dosarul deschis la propunerea domniei sale se regăsesc în documentele semnate olograf de acesta, întocmite în vederea punerii în aplicare a măsurilor dispuse pentru realizarea sarcinilor ce se regăsesc în Planul de măsuri în cadrul dosarului de urmărire informativă asupra lui "I." (numele conspirativ de urmărire a lui B. - n.n.), datat 4 ianuarie 1985, precum şi măsurile dispuse ulterior prin Raportul privind pe B., datat 3 mai 1985.

Astfel, din analiza Planului de măsuri, datat 4 ianuarie 1985, reiese că recurentul-pârât a dispus în realizarea sarcinilor propuse a dispus o serie de măsuri dintre care relevante a apreciat a fi următoarele:

- dirijarea reţelei informative - măsură realizată prin preluarea de note informative şi trasarea de sarcini informatorilor din legătura sa;

- "efectuarea cercetării informative a lui I., în legătură cu însemnările din jurnalul său intim", măsură în completarea căreia a dispus efectuarea unei percheziţii domiciliare pentru a stabili dacă I. mai are şi alte jurnale în care sunt înscrise date cu conţinut ostil - această ultimă măsură desfăşurându-se la data de 17 ianuarie 1985, prilej cu care obiectivului i-au fost confiscate mai multe înscrisuri cu caracter personal, precum caiete-jurnal, manuscrise, corespondenţă privată, şi diverse publicaţii;

- participarea directă a recurentului pârât este probată prin documentele semnate de către acesta şi identificate în Dosarul fond penal Px titular B.;

- verificarea obiectivului la domiciliu prin mijloace de interceptare a convorbirilor telefonice şi ambientale pentru a stabili legăturile suspecte din ţară şi străinătate, şi intenţiile de viitor ale acestuia;

- verificarea obiectivului în vederea stabilirii cu certitudine a legăturilor sale cu membrii bibliotecilor americane şi franceze.

Ulterior măsurilor dispuse prin Planul de măsuri, datat 4 ianuarie 1985, recurentul-pârât a solicitat unităţii abilitate interceptarea corespondenţei interne şi externe a obiectivului şi a restului membrilor familiei, menţionând că este autorul unor înscrisuri cu caracter profund duşmănos; are pe fiica sa în SUA, căsătorită cu S.M., fapt ce reiese din adresa către Unitatea Specială "S" (U.M. J. - Bucureşti), din 16 ianuarie 1985. Punerea în aplicare a acestei măsuri pe perioada urmăririi informative este confirmată de notele de transcriere a corespondenţei, adresate recurentului pârât ca beneficiar al informaţiilor obţinute pe această cale.

După culegerea de informaţii despre numitul B., prin aplicarea măsurilor descrise anterior, precum şi după cercetarea informativă a acestuia, recurentul pârât împreună cu ofiţerii din Direcţia a VI-a au întocmit Raportul privind pe B., datat 3 mai 1985), document în care sunt consemnate concluziile urmăririi şi cercetării numitului B., concluzii ce denotă faptul că activitatea desfăşurată pârât a fost motivată în principal politic.

Faţă de cele constatate, recurentul împreună cu ceilalţi ofiţeri, au propus: sesizarea organelor de Miliţie pentru fapta de încălcare a regimului mijloacelor de plată străină; pentru manifestările duşmănoase, săvârşite la locul de muncă, şi pentru legăturile cu postul de radio "K." să fie pus în dezbaterea colectivului de munca, în care sens să se facă propuneri organului de partid competent" cele 8 numere ale revistelor L. şi M., aduse de B. din străinătate şi deţinute la domiciliu, precum şi filele cu conţinut duşmănos din jurnalul personal să fie confiscate. Măsurile propuse în raportul prezentat mai sus au fost puse în aplicare, domnul B. a pus în discuţia colectivului şi avertizat la locul de muncă, la 3 august 1985, în luna septembrie 1985 fiind arestat şi trimis în judecată pentru deţinere de valută şi operaţiuni mijloace de plată străine.

Faţă de susţinerea pârâtului potrivit căreia nu s-a produs încălcarea dreptului la viaţă privată, se arată că urmărirea (cu toate măsurile specifice), cercetarea şi punerea sub învinuire sub pretextul unei fapte de drept comun, ce reprezenta încă un abuz legiferat al regimului comunist, maschează, în esenţă, reprimarea unei persoane animată de puternice concepţii anticomuniste şi antitotalitare.

Abuzul faptelor descrise anterior rezidă şi din faptul că principala probă folosită în probaţiunea unei fapte de drept comun (deţinere de mijloace de plată străine) a reprezentat-o un înscris privat, un jurnal ce conţinea "comentarii cu caracter profund duşmănos" la adresa conducerii P.C.R. şi a soţilor N. În acest context, încălcarea dreptului la viaţă privată s-a produs în momentul care Securitatea, cu sprijinul recurentului, a pătruns în intimitatea persoanei urmărite, obţinând informaţii privitoare la opiniile, intenţiile, preocupările şi viaţa sa de zi cu zi ce ajungeau să fie cunoscute, în amănunt, de către o autoritate represivă a fostului regim. În momentul în care informaţiile referitoare la preocupările şi opiniile unei persoane erau preluate de Securitate şi deveneau obiect de lucru al acesteia, pentru motive care nu aveau de-a face cu apărarea intereselor naţionale, se producea încălcarea dreptului la viaţă privată.

Nu prezintă relevantă dacă informaţiile au fost obţinute prin presiuni sau prin mijloace mai puţin violente. Important este faptul că simpla obţinere şi, mai ales, folosire a unor informaţii cu caracter personal referitoare la o persoană urmărită de Securitate pentru motive care nu aveau de-a face cu apărarea intereselor naţionale, ci erau legate de interesele politice ale regimului comunist, constituia o violare a dreptului la viaţă privată.

Importantă este, din perspectiva definiţiei date de legiuitor noţiunii de lucrător al Securităţii, imixtiunea arbitrară a autorităţilor, reprezentate de recurent, în viaţă personală a celui urmărit. Această împrejurare demonstrează fără echivoc încălcarea dreptului la viată privată (prevăzut de art. 17 din Pactul internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice). Odată ce informaţii care ar fi trebuit să rămână în sfera privată deveneau obiectul de lucru al autorităţilor pentru motive lipsite de legătură cu siguranţa naţională, este dovedită ingerinţa în viaţa personală a celui urmărit de către Securitate.

E lipsit de importanţă şi dacă informaţiile obţinute şi prelucrate de recurent duceau sau nu la îngreunarea situaţiei celui urmărit, sau dimpotrivă, duceau la concluzia că acesta nu avea opinii critice la adresa regimului. Importantă este, din perspectiva definiţiei date de legiuitor noţiunii de lucrător al Securităţii, imixtiunea arbitrară a autorităţilor, reprezentate de recurent, în viaţă personală a celui urmărit.

Această imixtiune s-a produs în momentul în care Securitatea, reprezentată de recurent, a pătruns în intimitatea persoanei urmărite fără ca aceasta să permită ca informaţii privitoare la viaţa personală să fie cunoscute, în amănunt, de către o autoritate represivă a fostului regim.

IV.Faţă de argumentele recurentului pârât potrivit cărora şi-a desfăşurat întreaga activitate în temeiul unor acte normative care au stat la baza apărării ordinii, legalităţii şi Securităţii statului român, se arată că definiţia legală a noţiunii de lucrător nu presupune situaţiile în care ofiţerii sau subofiţerii fostei securităţi încălcau întregul sistem juridic în vigoare înainte de 1989, ci doar cazurile în care aceştia suprimau sau îngrădeau drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, fiind irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susţinere legală sau regulamentară. Altfel spus, un angajat al Securităţii care, respectând instrucţiunile din acea vreme, ar fi instrumentat un dosar încălcând, pe motive politice, drepturi şi libertăţi fundamentale stipulate de Constituţia de la acea dată, precum şi de normele internaţionale la care România era parte, se înscris în sfera lucrătorilor Securităţii în sensul O.U.G. nr. 24/2008.

Mai mult, ordinele primite de la superiorii ierarhici, respectarea unor regulamente interne sau a unor cutume ale activităţii profesionale nu pot, de asemenea, legitima încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, garantate de Constituţia în vigoare la acea dată şi de tratatele internaţionale asumate de România. Or, din cuprinsul documentelor ataşate dosarelor amintite, rezultă indubitabil încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, garantate de Constituţia în vigoare la acea dată şi de tratatele internaţionale asumate de România.

Cât priveşte cererea de verificare a recurentului pârât, aceasta îndeplineşte condiţiile art. 1 alin. (7) şi din O.U.G. nr. 24/2008.

În drept, au fost invocate prev. art. 490 alin. (2) şi art. 493 din noul C. proc. civ.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurentul-pârât A. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor intimatei-reclamante.

În motivarea răspunsului, s-au arătat următoarele:

Recurentul a arătat că acţiunea în constatare promovată după doi ani s-a făcut prin conexarea materialelor de cercetare din dosarul penal aflat pe rolul ICCJ secţia penală pentru a da consistenţă şi volum notei de constatare depusă de C.N.S.A.S., fapt ce întăreşte bănuiala că acţiunea de faţă este un răspuns la poziţia recurentului de martor în aceasta cauza, în care sunt trimişi în judecata foştii demnitari comunişti, H., G. şi alţii, pentru crime împotriva umanităţii.

În întâmpinare se apreciază nefondat că o sentinţă motivată, fără a se avea în vedere probatoriul administrat, ar excede motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8, iar afirmaţia conduce la ipoteza inacceptabilă că este legală orice sentinţă, chiar şi atunci când instanţa încălcând rolul activ înlătură nemotivat probele administrate. Este de esenţa legalităţii ca în examenul şi motivarea temeiniciei să fie menţionat şi justificat, cu argumente de logică juridică, ce elemente au fost analizate şi avute în vedere la pronunţarea sentinţei.

Nelegalitatea sentinţei, ca temei al prezentului recurs, derivă din încălcarea cu ostilitate vădită a dreptului constituţional la apărare, prin neprezentarea integrală a tuturor documentelor gestionate exclusiv şi aflate în arhivă cu privire la cazul B., care sunt de natură a schimba integral concluziile cu privire la presupusele încălcări de drepturi. Astfel, C.N.S.A.S. a refuzat să îndeplinească o cerinţa elementara a instanţei de fond cu privire la consultarea în întregime a dosarelor de securitate ale lui B. de către pârât, iar instanţa nu a sancţionat fapta şi nu a ţinut seama de acest refuz, pronunţând o soluţie nelegală.

În examinarea motivelor de recurs nu trebuie ignorat faptul că instanţa fondului, lipsită de rol activ, nu a ţinut seama sub niciun aspect de documentarul şi probatoriul substanţial depus de pârâtul-recurent şi nici de conţinutul întâmpinării şi al notei precizatoare depuse la judecata fondului, care demonstrează că B. a fost monitorizat justificat şi legitim, pentru motive de securitate naţională, care subzistă chiar şi în prezent, cu privire la astfel de persoane.

Niciun înscris depus de C.N.S.A.S. la dosarul cauzei nu constituie şi nu confirmă participarea recurentului ca ofiţer de informaţii în mod nemijlocit la instrumentarea prin acţiuni proprii ale recurentului-pârât, a dosarelor de urmărire şi nici contribuţii cu informaţii proprii, aşa cum cere O.U.G. nr. 24/2008.

CNSAS, prin susţinerile din întâmpinarea remisa, ignora cu buna ştiinţă existenta celor trei condiţii exceptate şi recunoscute universal, ce trebuiau analizate, pentru a pronunţa o sentinţa legal motivata: limitările sa fie prevăzute de legea naţională/în Constituţie, menţionate în legile organice; sa aibă un scop legitim, moral, de interes pentru binele şi folosul general al societăţii şi să fie necesare într-o societate normala şi democratica la acel moment istoric analizat.

În drept, au fost invocate prev. art. 201 alin. (2) din C. proc. civ.

6. Procedura de soluţionare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă.

7. Analiza motivelor de casare invocate de recurentul-pârât

Recurentul a invocat mai întâi încălcarea dreptului la egalitate de tratament procedural, a dreptului procedural privitor la principiul disponibilităţii al petentului, prin nesolicitarea unui punct de vedere. După o serie de consideraţii teoretice, recurentul a arătat că acuză lipsa de transparenţă în cadrul procedurii prealabile, deoarece în nici un moment al desfăşurării acestei proceduri de identificare, paratul nu a fost informat/citat/anunţat/convocat la procedurile secrete şi netransparente ce se desfăşurau în absenta sa. Recurentul a invocat faptul că intimata CNSAS nu a respectat principiul egalităţii părţilor; principiul ocrotirii intereselor legitime ale persoanelor; principiul garantării efective a drepturilor subiective; principiul apărării proprietăţii; principiul bunei credinţe al părţilor raportului juridic civil.

Se constată că procedura de sesizare a instanţei în vederea constatării calităţii de lucrător al securităţii este reglementată de prev. art. 1 alin. (7) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, art. 2 lit. a), art. 8 lit. a) şi art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008; potrivit prevederilor legale anterior menţionate formularea acestei cereri de către persoana îndreptăţită este singura condiţie de îndeplinit pentru declanşarea procedurilor prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008, astfel că Înalta Curte consideră ca fiind eronată susţinerea recurentului-pârât, referitoare la lipsa dreptului procesual de sesizare a instanţei de către reclamantă.

Înalta Curte va răspunde criticilor recurentului şi prin considerentele deciziilor Curţii Constituţionale care au analizat şi reţinut constituţionalitatea diferitelor dispoziţii legale din cuprinsul O.U.G. nr. 24/2008.

În ceea ce priveşte critica potrivit căreia Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii introduce acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia fără a avea o legitimare procesuală activă, "în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că legitimarea procesuală a acestuia izvorăşte din înseşi prevederile legale care reglementează activitatea de deconspirare a Securităţii şi se justifică prin interesul general pe care, în actualul context istoric, societatea românească îl manifestă faţă de consemnarea publică a celor care au fost lucrători sau colaboratori ai Securităţii. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că acţiunile promovate de Consiliu nu tind la obţinerea unei condamnări judiciare, consecinţa acestora rezumându-se la simpla aducere la cunoştinţa publică a soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti, în acţiunile în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.380 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2011).

"În cadrul acţiunii în constatare promovate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pârâtul nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul pe baza căruia să pronunţe soluţia" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.415 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 28 noiembrie 2011).

"În ceea ce priveşte susţinerea privind încălcarea principiului egalităţii în drepturi, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate nu instituie niciun privilegiu sau nicio discriminare pe criterii arbitrare, fiind aplicabile tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei" (a se vedea Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011).

Cu privire la critica potrivit căreia dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 încalcă prezumţia de nevinovăţie, prevăzută de art. 23 alin. (11) din Constituţie, prin Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 7 aprilie 2009, Curtea a constatat că "domeniul de aplicare a prezumţiei de nevinovăţie vizează materia penală, respectiv situaţiile în care fapta atribuită unei persoane are conotaţii penale, care angajează răspunderea penală a acesteia. Astfel, prezumţia constituie suportul dreptului la apărare şi, implicit, al drepturilor procesuale acordate învinuitului sau inculpatului, în cadrul procesului penal. Curtea a constatat că prevederile art. 23 alin. (11) din Constituţie, respectiv instituţia prezumţiei de nevinovăţie, nu sunt aplicabile cauzelor aflate pe rolul instanţelor având ca temei dispoziţiile ordonanţei, deoarece procedura prin care se constată calitatea de lucrător al Securităţii se desfăşoară potrivit regulilor procedurii civile, şi are ca finalitate exclusiv deconspirarea persoanelor care au contribuit la instrumentarea dosarelor întocmite de Securitate, prin consemnarea publică a activităţii acestora, iar nu stabilirea vreunei răspunderi juridice. Totodată, Curtea a reţinut că, deşi prezumţia nu cunoaşte o consacrare expresă în materie civilă, dispoziţiile civile privind sarcina probei se aplică şi în această materie, astfel că legea asigură echilibrul procesual al părţilor în litigiu şi dă expresie unui principiu fundamental al dreptului procesual - principiul aflării adevărului."

Totodată, prin Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009, Curtea a statuat că "dispoziţiile procedurale criticate nu sunt de natură a încălca dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ci constituie o garanţie a aplicării principiului prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, procedura de judecată respectă principiile fundamentale privind oralitatea, contradictorialitatea, publicitatea şi dreptul la apărare, părţile având, deopotrivă, posibilitatea de a uza de garanţiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-şi susţine poziţia asupra problemelor de fapt şi de drept."

Totodată, prin Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009, precitată, Curtea a statuat că "dispoziţiile procedurale criticate nu sunt de natură a încălca dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ci constituie o garanţie a aplicării principiului prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, procedura de judecată respectă principiile fundamentale privind oralitatea, contradictorialitatea, publicitatea şi dreptul la apărare, părţile având, deopotrivă, posibilitatea de a uza de garanţiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-şi susţine poziţia asupra problemelor de fapt şi de drept."

În concluzie, acest prim motiv de casare invocat de recurentul-reclamant este nefondat.

Recurentul a invocat apoi necesitatea reaprecierii probatoriului deja administrat şi respingerea acţiunii formulate de C.N.S.A.S. ca neîntemeiată faţă de înscrisurile din arhiva, administrate la fond, deoarece nu rezultă că în activitatea sa a îndeplinit personal din culpa sau cu intenţie indirecta activităţi/acţiuni concrete de natură a conduce la încălcarea drepturilor fundamentale recunoscute de lege - necondiţionat - ale vreunei persoane, dar mai ale fostului disident B..

Înalta Curte constată că ceea ce se supune judecăţii în recurs este îndeplinirea sau nu a condiţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008 pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii a recurentului-reclamant, iar pentru verificarea corectei aplicări a legii de către prima instanţă se impune şi verificarea modului de stabilire a situaţiei de fapt de către aceasta, fără a se putea face o reapreciere a probatoriului administrat, reapreciere care ar contraveni procedurii de recurs.

Pentru constatarea calităţii de lucrător al securităţii în sensul O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, legiuitorul a stabilit în cuprinsul art. 2 lit. a) cerinţele ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru reţinerea acestei calităţi, respectiv: în perioada 1945-1989, să fi avut calitatea de ofiţer/subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit; în calitatea menţionată la pct. a), să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

În ceea ce priveşte prima condiţie, prima instanţă a reţinut că pârâtul A. a fost angajat al fostei Securităţi, având gradul de căpitan în cadrul Direcţiei a II a, Serviciul 7.

Din cercetarea motivelor de casare, nu reiese că recurentul ar fi contestat îndeplinirea acestei condiţii, toate criticile sale concentrându-se pe neîndeplinirea condiţiei de a fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Din lecturarea recursului, se constată că recurentul nu a negat participarea sa activă în cadrul dosarului de urmărire informativă a inginerului B., confirmând chiar peste timp necesitatea acestei urmăriri informative faţă de modul de comportament al celui urmărit şi faţă de sesizările primite de Securitate la acea vreme.

Înalta Curte constată că ceea ce face obiectul prezentului recurs, în acord cu scopul legii, nu este împrejurarea dacă existau sau nu temeiuri pentru a se declanşa urmărirea informativă a unui subiect, acest aspect nefiind relevant, ci împrejurarea dacă, în cadrul acţiunilor de urmărire, au fost suprimate/îngrădite drepturi sau libertăţi fundamentale.

În ceea ce priveşte acţiunile efectiv desfăşurate de către recurent, se constată că acesta a dispus o serie de măsuri: dirijarea reţelei informative prin preluarea de note informative şi trasarea de sarcini informatorilor din legătura sa; efectuarea cercetării informative a lui "I.", în legătură cu însemnările din jurnalul său intim", măsură în completarea căreia a dispus efectuarea unei percheziţii domiciliare la data de 17 ianuarie 1985, prilej cu care obiectivului i-au fost confiscate mai multe înscrisuri cu caracter personal, precum caiete-jurnal, manuscrise, corespondenţă privată, şi diverse publicaţii; participarea directă a recurentului pârât este probată prin documentele semnate de către acesta şi identificate în Dosarul fond penal Px titular B.; verificarea obiectivului la domiciliu prin mijloace de interceptare a convorbirilor telefonice şi ambientale pentru a stabili legăturile suspecte din ţară şi străinătate şi intenţiile de viitor ale acestuia; verificarea obiectivului în vederea stabilirii cu certitudine a legăturilor sale cu membrii bibliotecilor americane şi franceze.

Ulterior măsurilor dispuse prin Planul de măsuri, datat 4 ianuarie 1985, recurentul-pârât a solicitat unităţii abilitate interceptarea corespondenţei interne şi externe a obiectivului şi a restului membrilor familiei, menţionând că este autorul unor înscrisuri cu caracter profund duşmănos; are pe fiica sa în SUA, căsătorită cu S.M., fapt ce reiese din adresa către Unitatea Specială "S" (U.M. J. - Bucureşti), din 16 ianuarie 1985. Punerea în aplicare a acestei măsuri pe perioada urmăririi informative este confirmată de notele de transcriere a corespondenţei, adresate recurentului pârât ca beneficiar al informaţiilor obţinute pe această cale.

După culegerea de informaţii despre numitul B., prin aplicarea măsurilor descrise anterior, precum şi după cercetarea informativă a acestuia, recurentul pârât împreună cu ofiţerii din Direcţia a VI-a au întocmit Raportul privind pe B., datat 3 mai 1985), document în care sunt consemnate concluziile urmăririi şi cercetării numitului B., concluzii ce denotă faptul că activitatea desfăşurată pârât a fost motivată în principal politic.

Faţă de cele constatate, recurentul împreună cu ceilalţi ofiţeri, au propus: sesizarea organelor de Miliţie pentru fapta de încălcare a regimului mijloacelor de plată străină; pentru manifestările duşmănoase, săvârşite la locul de muncă, şi pentru legăturile cu postul de radio "K." să fie pus în dezbaterea colectivului de munca, în care sens să se facă propuneri organului de partid competent" cele 8 numere ale revistelor L. şi M., aduse de B. din străinătate şi deţinute la domiciliu, precum şi filele cu conţinut duşmănos din jurnalul personal să fie confiscate. Măsurile propuse în raportul prezentat mai sus au fost puse în aplicare, domnul B. a pus în discuţia colectivului şi avertizat la locul de muncă, la 3 august 1985, în luna septembrie 1985 fiind arestat şi trimis în judecată pentru deţinere de valută şi operaţiuni mijloace de plată străine.

Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că, prin activităţile desfăşurate/coordonate de pârât, acesta a îngrădit dreptul la viaţă privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, coroborat cu art. 33 (interceptarea corespondenţei şi a convorbirilor telefonice) şi cu art. 32 (inviolabilitatea domiciliului) din Constituţia României din 1965.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentului, în sensul că prima instanţă nu a avut în vedere faptul că activitatea sa s-a desfăşurat în tiparele şi cerinţele unei societăţi cu alte repere morale, ale ordinii publice, legalităţii şi securităţii naţionale a R.S. România, consfinţite prin Constituţia din 1965 şi alte acte normative în vigoare la acea dată, respectiv până în decembrie 1989, inclusiv C. pen., Înalta Curte constată că ceea ce i se reproşează recurentului este tocmai încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, garantate de Constituţia în vigoare la acea dată şi de tratatele internaţionale asumate de România.

Este dincolo de orice dubiu faptul că în situaţia dată a fost produsă o încălcare a dreptului la viaţă privată, cât timp principala probă folosită în dovedirea unei fapte de drept comun (deţinere de mijloace de plată străine) a reprezentat-o un înscris privat, un jurnal ce conţinea "comentarii cu caracter profund duşmănos" la adresa conducerii P.C.R. şi a soţilor N. În acest context, încălcarea dreptului la viaţă privată s-a produs în momentul în care Securitatea, cu sprijinul recurentului, a pătruns în intimitatea persoanei urmărite, obţinând informaţii privitoare la opiniile, intenţiile, preocupările şi viaţa sa de zi cu zi ce ajungeau să fie cunoscute, în amănunt, de către o autoritate represivă a fostului regim. În momentul în care informaţiile referitoare la preocupările şi opiniile unei persoane erau preluate de Securitate şi deveneau obiect de lucru al acesteia, pentru motive care nu aveau de-a face cu apărarea intereselor naţionale, se producea încălcarea dreptului la viaţă privată.

Importantă este, din perspectiva definiţiei date de legiuitor noţiunii de lucrător al Securităţii, imixtiunea arbitrară a autorităţilor, reprezentate de recurent, în viaţă personală a celui urmărit. Această împrejurare demonstrează fără echivoc încălcarea dreptului la viată privată (prevăzut de art. 17 din Pactul internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice). Odată ce informaţii care ar fi trebuit să rămână în sfera privată deveneau obiectul de lucru al autorităţilor pentru motive lipsite de legătură cu siguranţa naţională, este dovedită ingerinţa în viaţa personală a celui urmărit de către Securitate.

Înalta Curte nu poate accepta justificarea recurentului, în sensul că măsurile adoptate au fost rezonabile şi pertinente, graduale, proporţionale, necesare, în raport de scopul atins şi că au fost adoptate pentru a preveni evenimente nedorite, pentru a apăra securitatea statului. Ordinele primite de la superiorii ierarhici, respectarea unor regulamente interne sau a unor cutume ale activităţii profesionale nu pot legitima încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, garantate de Constituţia în vigoare la acea dată şi de tratatele internaţionale asumate de România.

Nu se poate susţine, în cazul dat, că implicarea altor organe, cum erau activiştii de partid, procurorii militari, justiţia, C.O.M., sindicatul, alte forme de influenţare obşteasca, a reprezentat o garanţie a faptului ca acţiona absolut legal, fără excese, abuz sau în scop de reprimare şi persecuţie. Cât timp a existat o imixtiune arbitrară a autorităţilor, reprezentate de recurent, în viaţa personală a celui urmărit, s-a realizat o încălcare a dreptului la viaţa privată; această imixtiune s-a produs în momentul în care Securitatea, reprezentată de recurent, a pătruns în intimitatea persoanei urmărite fără ca aceasta să permită ca informaţii privitoare la viaţa personală să fie cunoscute, în amănunt, de către o autoritate represivă a fostului regim.

Aşa cum a reţinut şi Curtea Constituţională, "actul normativ criticat urmăreşte deconspirarea, prin consemnarea publică, a persoanelor cu privire la care instanţa judecătorească a constatat că sunt colaboratori sau lucrători ai Securităţii, fără să promoveze răspunderea juridică şi politică a acestor persoane şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale" (a se vedea, Decizia nr. 436 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 9 iunie 2010, şi Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011).

În concluzie, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este nefondat.

În ceea ce priveşte critica legată de o nemotivare a sentinţei sub aspectul încălcării dreptului la viaţă privată, deşi recurentul nu a invocat în mod expres şi motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., instanţa de recurs poate constata că susţinerile sale se încadrează în acest motiv de casare şi îl va analiza ca atare.

În analiza motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a apreciat că s-a produs o încălcare substanţială a dreptului la viaţă privată al celui urmărit informativ de către recurentul-pârât; Înalta Curte apreciază că sentinţa civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale se invocă în esenţă o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce au fost deja verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar nemotivarea insuficientă nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată. Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea.

Astfel, aşa cum s-a statuat în parag. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei.

Ca urmare, şi motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat.

8. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

În temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva Sentinţei nr. 3038 din 17 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosar nr. x/2015 în contradictoriu cu intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 aprilie 2019.

Procesat de GGC - LM