Jurisdiction of special administrator versus judicial liquidator to represent insolvent entity in tax litigation

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL prin administrator special B. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Oradea, anularea Deciziei nr. 34 din 24 noiembrie 2015 prin care s-a respins contestaţia formulată de reclamantă împotriva Raportului de inspecţie fiscală nr. x/3 iunie 2015, a Dispoziţiei nr. 442 din 3 iunie 2015 şi a Deciziei de impunere nr. x/3 iunie 2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 209/CA din 6 octombrie 2016, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, prin administrator special B., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, ca fiind formulată de o persoană fără calitate de reprezentant. Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că legiuitorul a stabilit în mod expres faptul că, după ridicarea dreptului de administrare debitorul este reprezentat de administratorul judiciar sau lichidator care îi conduce şi activitatea comercială, mandatul administratorului special fiind redus la a reprezenta interesele asociaţilor sau acţionarilor în cauzele expres şi limitativ prevăzute de art. 56 din Legea nr. 85/2014, printre care nu se afla şi aceea de a promova o acţiune cum este cea supusa prezentei judecăţi. Împrejurarea că organele fiscale au posibilitatea de a atrage răspunderea solidară cu debitoarea a asociaţilor sau administratorilor societăţii în baza art. 25 - 26 din C. proc. fisc. nu îl îndrituieşte pe administratorul special la promovarea unei acţiuni de natura celei ce face obiectul prezentei cauze, în calitate de reprezentant al societăţii, acesta având posibilitatea de a-şi formula apărările în cadrul procesului generat de o eventuală acţiune formulată în temeiul art. 25 - 26 C. proc. fisc. S-a mai arătat că, nici dispoziţiile art. 268 C. proc. fisc. nu îi conferă administratorului special calitatea de reprezentant al SC A. SRL, acestea permiţându-i acestuia eventual posibilitatea de a contesta actele administrative fiscale în nume propriu, dacă se consideră că a fost lezat în drepturile sale.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC A. SRL prin lichidator judiciar C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, motivele de recurs fiind încadrate în prevederile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, următoarele: - hotărârea instanţei de fond este superficială în analiza cauzei şi a tuturor aspectelor invocate de către societate, sentinţa atacată nu cuprinde în mod real şi efectiv motivele care au dus la soluţia atacată, admiţându-se în mod eronat excepţia lipsei de reprezentant al administratorului special al reclamantei. -interesul de a formula contestaţie de către administratorul special al debitoarei aflată în procedura falimentului este dat şi de posibilitatea organelor fiscale de a atrage o răspundere solidară cu debitoarea şi asociaţilor sau administratorilor societăţii în cazul în care se consideră că pot fi incidente prevederile art. 25 - 26 din C. proc. fisc. - Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut în mod constant că refuzul instanţei naţionale de a examina în fond o cerere cu care a fost învestită, ca urmare a interpretării excesiv de stricte a unor reguli procedurale, în măsură să priveze justiţiabili de accesul afectiv la o instanţă judiciară, constituie o încălcare a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, fie sub forma unei ingerinţe nejustificate în privinţa dreptului de proprietate protejat prin art. 1 din Protocolul 1 la Convenţie (4), fie sub forma încălcării dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţie.

4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta SC A. SRL ca nefondat recursul şi menţinerea ca legală şi temeinică a Sentinţei nr. 209/CA/06.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Se apreciază că recursul nu cuprinde nicio critică cu privire la existenţa vreunei greşeli în hotărârea recurată, nu se face menţiune despre normele de drept material care sunt încălcate sau greşit interpretate de către instanţa de fond sau în ce anume constă greşita aplicare a normelor de drept material, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 fiind indicate doar formal pentru a crea aparenţa că recursul s-ar încadra în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta-reclamantă SC A. SRL prin administrator special B. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 218 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu o acţiune îndreptată împotriva Deciziei nr. 34 din 24 noiembrie 2015 prin care s-a respins contestaţia formulată de reclamantă împotriva Raportului de inspecţie fiscală nr. x/3 iunie 2015, a Dispoziţiei nr. x/3 iunie 2015 şi a Deciziei de impunere nr. x/3 iunie 2015, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Oradea.

Prima instanţă, pentru considerentele arătate pe scurt la pct. 2, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, prin administrator special B., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, ca fiind formulată de o persoană fără calitate de reprezentant. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, motivele de recurs fiind încadrate în prevederile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.. La termenul de judecată din data de 18.04.2019, lichidatorul judiciar C. a depus precizări în sensul că înţelege să-şi însuşească recursul formulat de SC A. SRL.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Deşi aparent am fi în prezenţa unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

După cum am arătat, prima instanţă a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, prin administrator special B., ca fiind formulată de o persoană fără calitate de reprezentant. Conform art. 80 alin. (1) din C. proc. civ., părţile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin reprezentant. Reprezentarea poate fi legală, convenţională sau judiciară.

Excepţia lipsei calităţii de reprezentant (puterii de a reprezenta) se referă la condiţiile de exercitare a acţiunii civile, sancţionând lipsuri ale dreptului la acţiune şi este o excepţie de fond în principal peremptorie. Lipsa calităţii de reprezentant nu poate fi acoperită prin confirmare dacă legea nu îi conferă reprezentantului această calitate sau părţii această putere pentru confirmare. Potrivit dispoziţiilor art. 56 alin. (2) Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă: După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, care îi conduce şi activitatea de afaceri, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acţionarilor/asociaţilor/membrilor.

Este evident, aşa cum a reţinut şi prima instanţă că după deschiderea procedurii de insolvenţă şi ridicarea dreptului de administrare, reprezentarea societăţii revine administratorului judiciar, fiind persoana care are dreptul să semneze actele emise de către societatea debitoare.

În cauză lichidatorul judiciar C. a depus precizări în sensul că înţelege să-şi însuşească actele întocmite de debitoarea SC A. SRL prin administrator special B., acţiunea sa având valoarea unei confirmări. Or, confirmarea are ca efect validarea actului juridic lovit de nulitate relativă, iar acest efect se produce retroactiv ex tunc, din momentul încheierii actului şi atrage renunţarea la mijloacele şi excepţiile ce puteau fi opuse.

Aşa fiind, casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfăşurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialităţii şi totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părţilor la dublul grad de jurisdicţie.

Instanţa de rejudecare urmează a analiza şi celelalte motive de recurs ale recurentei.

6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamanta SC A. SRL prin lichidator judiciar C., împotriva Sentinţei nr. 209/CA din 6 octombrie 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta SC A. SRL prin lichidator judiciar C., împotriva Sentinţei nr. 209/CA din 6 octombrie 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 aprilie 2019.

Procesat de GGC - CL