Challenge to administrative debt order for breach of contractual co-financing percentage

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Acţiunea judiciară

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 12.10.2015, reclamanta Universitatea Politehnică Timişoara a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Cercetare, din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună anularea:

- Procesului-verbal nr. x/05.06.2015 şi a Scrisorii de notificare a debitului către beneficiar cu nr. x/18.06.2015, comunicate reclamantei la data de 23.06.2015 şi înregistrate cu nr. x/23.06.2015, prin care s-a stabilit un debit în valoare de 421.299,29 RON;

- Deciziei nr. 9912 din 4 august 2015, comunicată la data de 7 august 2015, prin care pârâta a respins contestaţia formulată împotriva actelor administrative mai sus menţionate, ca netemeinică şi nelegală şi, pe cale de consecinţă declararea sumei de 421.299,29 RON drept cheltuială eligibilă.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 1840 din 31 mai 2016, a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta Universitatea Politehnică Timişoara, care a solicitat casarea acesteia şi, în urma judecării cauzei, admiterea acţiunii.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a prezentat situaţia de fapt şi a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

* Instanţa de fond în mod eronat s-a raportat strict la structura de formă a actelor administrative, fără a analiza în concret conţinutul acestora. În contractul de finanţare nicio clauză nu prevedea expres faptul că solicitantul va avea o contribuţie proprie de 2,071%. Modul de calcul al sumelor stabilite drept creanţe nu este detaliat, aspect care a fost recunoscut de către intimată prin precizările depuse pentru termenul de judecată din data de 12.04.2016. Procedura de calcul/prevederea contractuală trebuia să existe la data emiterii Procesului-verbal contestat, deoarece numai într-o astfel de situaţie se putea face dovada faptului că beneficiarul ar fi avut o conduită neconformă şi ar fi încălcat prevederile contractuale.

Din conţinutul art. 3 alin. (2) din contractul de finanţare rezultă faptul că beneficiarul ar avea o contribuţie proprie de 1,41% şi nu de 2,071%, după cum autoritatea de management a stabilit în mod unilateral. Pe parcursul implementării proiectului, intimata nu a adus la cunoştinţa Universităţii Politehnica Timişoara o procedură de calcul a contribuţiei proprii şi nu a iniţiat o modificare a contractului de finanţare în acest sens.

* În mod greşit, prima instanţă a reţinut faptul că sumele sunt consemnate în anexele la procesul-verbal, iar recurenta nu ar fi formulat critici concrete cu privire la acestea. Dimpotrivă, s-a criticat în concret fiecare sumă şi s-a solicitat administrarea probei cu expertiza judiciară în specialitatea contabilitate pentru a se pronunţa asupra obiectivelor prezentate. Această probă a fost respinsă în mod nejustificat de către judecătorul fondului.

* Recurenta a formulat critici şi cu privire la netemeinicia sentinţei atacate în care a menţionat, în esenţă, faptul că prima instanţă a concluzionat în sensul că susţinerile sale conform cărora au fost atinşi toţi indicatorii stabiliţi prin contract şi s-au înregistrat economii nu au nicio legătură cu prezenta cauză fără ca acestea să fie analizate în corespondenţă cu prevederile Ghidului Solicitantului.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru argumentele prezentate la dosar.

Instanţa a luat act, la solicitarea părţii, de transmiterea calităţii procesuale pasive de la Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare la Ministerul Cercetării şi Inovării.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Aşa cum s-a prezentat la pct. 1 din prezenta decizie, controlul judiciar declanşat de recurenta Universitatea Politehnică Timişoara are ca obiect verificarea legalităţii:

- Procesului-verbal nr. x/05.06.2015 şi a Scrisorii de notificare a debitului către beneficiar cu nr. x/18.06.2015, prin care s-a stabilit în sarcina recurentei un debit în valoare de 421.299,29 RON;

- Deciziei nr. 9912/04.08.2015, prin care intimata a respins contestaţia formulată împotriva actelor administrative mai sus menţionate, ca netemeinică şi nelegală şi, pe cale de consecinţă, a considerat suma de 421.299,29 RON drept cheltuială eligibilă.

Prima instanţă a confirmat soluţia administrativă, reţinând, în esenţă, următoarele argumente juridice:

* În Procesul-verbal atacat este descrisă situaţia de fapt relevantă, respectiv faptul că reclamanta nu a respectat obligaţia de a avea o contribuţie proprie de 2,071% din cheltuielile pentru dotări şi activităţi fixe. Este nerelevant că aceste fapte sunt cuprinse la punctul 8 referitor la concluziile activităţii de verificare, iar nu la punctul 6 referitor la motivele de fapt, cât timp descrierea faptelor se regăseşte în cuprinsul actului.

* De asemenea, în Procesul-verbal s-au individualizat sumele afectate de neregulă în raport cu fiecare cerere de plată întocmită de reclamantă.

* Pârâta a interpretat în mod corect clauzele contractuale, iar reclamanta se află într-o vădită eroare cu privire la obligaţiile sale contractuale, nominalizate la art. 9 alin. (2) din Contractul de finanţare nr. x/01.03.2009.

* La pct. 4.1 din cererea de finanţare se menţionează o intensitate a intervenţiei publice aferente cheltuielilor pentru dotări şi active fixe de 97,929%, rezultând o contribuţie proprie de 2,071%.

Invocarea de către reclamantă a prevederilor art. 3 din contract referitoare la contribuţia proprie de 1,41% nu are legătură cu litigiul, întrucât respectivul procent se raporta la contribuţia proprie din totalul cheltuielilor în timp ce prevederile invocate de pârâtă se refereau la contribuţia proprie pentru o categorie de cheltuieli.

* Afirmaţia reclamantei potrivit căreia în capitolului 4 pct. 4 din cererea de finanţare se prevede că suma la care se referă procentul de 2,071 % ar fi de 36.533,140 RON şi acesteia i-ar corespunde o diferenţă de 561,10 RON, iar nu de 421.299,29 RON este, de asemenea, neîntemeiată. În primul rând, suma menţionată în cererea de finanţare la care face referire reclamanta este 36.533.140 RON, iar nu de 36.533,14 RON. În al doilea rând, constatarea neregulii se raportează la sumele solicitate la rambursare de către reclamantă pentru această categorie de cheltuieli, nu la cele preconizate prin cererea de finanţare.

În speţă, calculul concret al creanţelor bugetare a fost realizat: în procesul-verbal sunt detaliate aceste valori pe cereri de plată, iar în anexe se regăsesc sumele avute în vedere de către pârâtă. Reclamanta nu a formulat critici concrete cu privire la cheltuielile avute în vedere de emitentul actului atacat pentru ca instanţa să poată verifica susţinerile acesteia.

Înalta Curte nu împărtăşeşte soluţia pronunţată în cauză.

Recurenta a precizat faptul că instanţa de fond a încălcat dreptul său la apărare, deoarece a refuzat să-i încuviinţează administrarea probei cu expertiza judiciară în specialitatea contabilitate pentru a se pronunţa asupra corectitudinii sumei 421.299,29 RON, stabilită prin Procesului-verbal nr. x/05.06.2015 şi menţinută prin Decizia nr. 9912 din 4 august 2015.

Critica recurentei, ce poate fi subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii") este fondată.

La solicitarea instanţei de fond de la termenul de judecată din data de 15.03.2016, intimata a depus la dosar "precizări" cu privire la calcularea contribuţiei proprii a recurentei în procent de 2,071% aferentă "cheltuieli pentru dotări sau obiecte de inventar", aşa cum s-a prevăzut la Capitolul 4 pct. 4.1 din cererea de finanţare . Recurenta a formulat "răspuns la precizările" intimatei în care a subliniat faptul că se confirmă susţinerile sale în sensul că pe parcursul implementării proiectului nu exista o procedură/prevedere contractuală cu privire la modul de calcul al contribuţiei proprii. Totodată, în raport de această situaţie partea a solicitat efectuarea unei expertize contabile cu obiectivele depuse la dosar . Instanţa de fond nu a analizat şi nu s-a pronunţat motivat asupra utilităţii probei cu expertiză contabilă cerută de recurentă, ceea ce, în mod indubitabil, echivalează cu nerespectarea dreptului la apărare al părţii. Prin urmare, curtea de apel nu a lămurit în mod corespunzător situaţia de fapt şi de drept existentă în speţa dedusă judecăţii. Cercetarea fondului cauzei presupune existenţa tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului. Prin urmare, Înalta Curte consideră că se impune casarea sentinţei atacate, în vederea administrării probei cu expertiză contabilă care să verifice corectitudinea algoritmului de calcul indicat de intimată.

În raport de motivul de casare anterior reţinut, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentă, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere trebuie să se pronunţe asupra tuturor aspectelor invocate în cauză şi să administreze toate probele impuse pentru o completă cercetare a fondului cauzei.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Universitatea Politehnică Timişoara împotriva Sentinţei civile nr. 1840 din 31 mai 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 aprilie 2019.

Procesat de GGC - CL