Recovery of agricultural subsidies for land held under "similar" documentary rights: failure to verify alternative land use evidence violates fair trial principles

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2015, iniţial pe rolul Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 3 noiembrie 2015, iar ulterior declinată în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL Salcea - prin asociat B. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Direcţia Antifraudă, Control Intern şi Supracontrol Bucureşti, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea:

1. procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare încheiat la 19.03.2015 privind cererea unică de plată pe suprafaţă 2013 nr. x/30.04.2013, identificată RO 255855605 prin care s-a stabilit o creanţă bugetară în valoare de 35.840,88 RON pentru campania 2013;

2. procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare încheiat la 19.03.2015 privind cererea unică de plată pe suprafaţă 2011 nr. 48162/04.05.2011, identificată RO 255855605 prin care s-a stabilit o creanţă bugetară în valoare de 370.440,31 RON pentru campania 2011;

3. procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare încheiat la 17.03.2015 privind cererea unică de plată pe suprafaţă 2010 nr. 49157/07.05.2010, identificată RO 255855605 prin care s-a stabilit o creanţă bugetară în valoare de 367.419,82 RON pentru campania 2010;

4. procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare încheiat la 18.03.2015 privind cererea unică de plată pe suprafaţă 2009 nr. 46115/07.05.2009, identificată RO 255855605 prin care s-a stabilit o creanţă bugetară în valoare de 56.423,68 RON pentru campania 2009.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 229 din 21 septembrie 2016, Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL - prin reprezentant B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Agricultură - Direcţia Antifraudă, Control Intern şi Supracontrol.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că potrivit O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare ce se acordă în agricultură începând cu anul 2007 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură aprobate prin Legea nr. 139/2007, pentru campaniile agricole din anii 2009 - 2011 şi 2013, reclamanta a depus cerere de sprijin pentru o suprafaţă mai mare decât cea pentru care la data contractului a avut documente legale ale dreptului de folosinţă conform art. 4 din Ordinul MADR nr. 246/2008. S-a motivat cu referire la fiecare cerere unică de sprijin pentru fiecare campanie din cele desfăşurate în anii 2009 - 2011 şi 2013.

S-a mai arătat că, de vreme ce art. 73 alin. (1) din Regulamentul CE nr. 796/2004 statuează în sensul că "În cazul în care a primit plăţi necuvenite, agricultorul în cauză are obligaţia de a returna sumele respective, majorate cu dobânzile calculate în conformitate cu dispoziţiile alin. (3)", în mod corect au fost calculate creanţele bugetare prin actele administrative atacate.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 229 din 21 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, criticile formulate putând fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat, în esenţă, următoarele:

- instanţa de fond nu a ţinut cont de înscrisurile emise de către Societatea Agricolă Plopeni, prin care s-a făcut dovada că începând cu anul agricol 2010, societatea a preluat şi a lucrat suprafeţele de teren lucrate până în anul agricol 2009 de către Societatea Agricolă Plopeni, aspect consemnat în înscrisurile emise de Societatea Agricolă Plopeni, respectiv hotărârea AGA înregistrată sub nr. x/19.12.2010, adresa nr. x/10.02.2010, adresa din 20.02.2011 (prin care proprietarii terenurilor, respectiv membrii asociaţi ai Societăţii Agricole Plopeni au hotărât ca terenurile lor să fie lucrate de societatea recurentă), dar şi în adresa nr. x/09.07.2013 emisă de lichidatorul judiciar al Societăţii Agricole Plopeni, respectiv ACCERR IPURL Suceava.

- primăria oraşului Salcea ţine o evidenţă eronată asupra suprafeţelor de teren arendate, aspect ce reiese în mod indubitabil din adresa înregistrată sub nr. x/08.07.2014 prin care comunica Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie Suceava alte suprafeţe, ba chiar pentru anul agricol 2009, societatea recurentă nu figurează cu nicio suprafaţă de teren, în condiţiile în care chiar organul de control a constatat că au în arendă suprafaţa de 358,99 ha.

- deşi s-au depus la dosarul cauzei şi adresele emise de către Societatea Agricolă Plopeni nr. 61/10.02.2010 înregistrară la Primăria Salcea sub nr. x/30.03.2010 şi nr. y/11.05.2011 înregistrată la Primăria Salcea sub nr. x/03.05.2011, prin care înştiinţează APIA că se poate lua în calcul suprafaţa de teren de a fi evidenţiată în favoarea SC A. SRL, abia prin notele de şedinţă depuse pentru termenul din data de 06.09.2016 invocă faptul că suprafeţele de teren pe care le-au lucrat în baza înscrisurilor emise de către Societatea Agricolă Plopeni nu reprezintă documente doveditoare al dreptului de utilizare şi de folosinţă, astfel cum prevede art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, deşi toate actele normative, după ce enumeră contractele ce pot fi încheiate (fără a se limita doar la contractul de arendare), menţionează "şi altele asemenea".

- cum chiar titlul actului normativ invocat de către pârâtă, legiuitorul face referire la "documentele doveditoare ale dreptului de utilizare şi de folosinţă", iar în art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, menţionează "şi altele asemenea", este evident faptul că în mod corect APIA a luat în considerare aceste înscrisuri ca fiind doveditoare a faptului că s-au prestat lucrări agricole şi pe aceste suprafeţe de teren şi că subvenţia a fost achitată în mod corect şi legal.

4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că:

- de vreme ce art. 73 alin. (1) din Regulamentul CE nr. 796//2004 statuează în sensul că "În cazul în care a primit plăţi necuvenite, agricultorul în cauză are obligaţia de a returna sumele respective, majorate cu dobânzile calculate în conformitate cu dispoziţiile alin. (3)", în mod corect au fost calculate creanţele bugetare prin actele administrative atacate.

- sprijinul financiar a fost acordat sub rezerva verificărilor ulterioare, aceste creanţe bugetare rezultate din nereguli ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare şi a sumelor de cofinanţare aferente reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau la bugetele naţionale.

- instituţiile publice cu competenţe în gestionarea fondurilor comunitare şi a cofinanţării aferente au obligaţia de a efectua verificări asupra modului de soluţionare al cererilor de acordare a sprijinului pe suprafaţă în vederea stabilirii, individualizării obligaţiilor de plată şi, totodată, au competenţa emiterii titlului de creanţă, toate acestea fiind indisolubil legate de obligaţia recuperării prejudiciilor cauzate fondurilor comunitare şi fondurilor de cofinanţare aferente.

- prezumţia de legalitate şi de veridicitate de care se bucură actul administrativ fiscal determină principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuşi titlu executoriu. A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce într-un stat de drept este de neconceput.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta-reclamantă SC A. SRL a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, cu o acţiune îndreptată împotriva Deciziei nr. 14929 din 18 iunie 2015 a Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul APIA, şi a proceselor-verbale de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare încheiate în perioada 17 - 19 martie 2015 pentru campaniile anilor 2009, 2010, 2011 şi 2013.

Prima instanţă a respins ca nefondată acţiunea reclamantei, motiv pentru care SC A. SRL a declarat recurs, criticile formulate putând fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Deşi aparent am fi în prezenţa unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Or, câmpul noţiunii de "neregulă", conform definiţiei cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, presupune ca abaterea de la legalitate, regularitate sau conformitate să rezulte dintr-o acţiune sau o inacţiune a beneficiarului finanţării. În acest sens trebuie administrat un probatoriu complet din care să rezulte cu certitudine fapta cauzatoare de prejudicii ce se impută beneficiarului finanţării.

În cauză, la întocmirea proceselor-verbale de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare s-a reţinut că pentru a beneficia de acordarea de plăţi în cadrul schemelor de plată unică pe suprafaţă, conform art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, solicitanţii trebuie să fie înscrişi în Registrul fermierilor administrat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, să depună cerere de solicitare a plăţilor la termen şi să îndeplinească următoarele condiţii generale: (...) f) să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosinţă şi să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea. Beneficiarii plăţilor directe în cadrul Schemei de plata unică pe suprafaţă pot fi persoanele fizice şi/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, asociaţi, administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune, locatari sau altele asemenea, conform art. 6 alin. (1) din actul normativ sus-menţionat.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 din OMADR nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condiţiilor specifice şi a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu şi zone defavorizate, "Documentele doveditoare solicitate producătorului agricol, conform art. 7 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006, privind dreptul de folosinţă a terenului agricol sunt, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participaţiune, contractul de închiriere sau altele asemenea".

Prin folosirea sintagmei "altele asemenea" legiuitorul a înţeles să dea eficientă oricărui tip de act din care rezultă dreptul de folosinţă al terenului şi utilizarea efectivă a acestuia de către beneficiarul finanţării.

Înalta Curte reţine temeinicia criticilor recurentei din perspectiva art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, constatând că prima instanţă nu a făcut o veritabilă cercetare a fondului cauzei dedusă judecăţii mai ales în contextul în care sancţiunea aplicată beneficiarului finanţării este foarte împovărătoare, respectiv restituirea integrală a sumelor primite cu titlu de subvenţie la care se adaugă şi dobânzile penalizatoare.

În acest context se impunea verificarea, chiar cu expertiză de specialitate, a suprafeţelor de teren ce rezultau din actele ce au stat la baza formulării cererilor de plată, comparativ cu situaţiile deţinute de unităţile administrativ teritoriale pe raza cărora se află aceste terenuri, precum şi cu înscrisurile emise de către Societatea Agricolă Plopeni cu privire la suprafeţele de teren preluate de la această societate.

Aşa fiind, casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfăşurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialităţii şi totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părţilor la dublul grad de jurisdicţie.

Instanţa de rejudecare urmează a analiza şi celelalte motive de recurs ale recurentei, ce vizează fondul cauzei, ca apărări de fond.

6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinţei nr. 229 din 21 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinţei nr. 229 din 21 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 aprilie 2019.

Procesat de GGC - CL