State vs. local public domain classification of water reservoir and validity of pre-assertion procedure

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. x/2015, la data de 26.06.2015, reclamanta Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea poziţiei nr. 200 din Anexa nr. 63 a H.G. nr. 141/2008 pentru modificarea şi completarea unor anexe la H.G. nr. 965/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Dolj, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Dolj.

La termenul de judecată din 14 septembrie 2015, instanţa a dispus citarea în cauză a Unităţii Administrativ Teritoriale Comuna Vârvoru de Jos, ca beneficiar al actului a cărui anulare se solicită, şi a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de proprietar al cursurilor de apă.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa nr. 95/2016 din 29 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu, în sensul că a fost anulată poziţia 200 din Anexa 63 la H.G. nr. 141/2008 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 965/2002 privind atestarea domeniului public al jud. Dolj, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din jud. Dolj.

1.3. Cererile de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Vârvoru de Jos, Consiliul Local Vârvoru de Jos şi Guvernul României.

1.3.1. În motivarea cererii de recurs întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., recurenţii Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Vârvoru de Jos şi Consiliul Local Vârvoru de Jos au arătat că sentinţa este nelegală, întrucât a trecut peste excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată invocată ca urmare a faptului că reclamanta a îndeplinit cu tardivitate procedura plângerii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, H.G. nr. 141/2008 a fost publicată la data de 30.04.2008, plângerea a fost înregistrată la 14 aprilie 2015, neputându-se reţine motivarea instanţei că reclamanta avea nevoie de abonament la Monitorul Oficial ca să cunoască data publicării respectivei hotărâri. Reclamanta este o instituţie publică ce are obligaţia să cunoască toate modificările legislative.

Raportat la data publicării/aducerii la cunoştinţa publicului a actelor administrative ce fac obiectul controlului judiciar se constată că procedura plângerii prealabile a fost îndeplinită cu întârziere, această procedură reprezentând o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune al reclamantei, iar acest fapt constituie un aspect de inadmisibilitate a cererii introductive, sens în care au fost invocate şi disp. art. 185 C. proc. civ.

De asemenea, recurenţii au criticat faptul că instanţa de fond nu a luat în considerare invocarea excepţiei puterii de lucru judecat, fiind menţionată Decizia nr. 1092/2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. x/2010, hotărâre irevocabilă, în care se arată că a fost respinsă excepţia de nelegalitate a disp. H.G. nr. 965/2002, astfel cum a fost completată prin H.G. nr. 141/2008.

Prin această decizie s-a dispus obligarea ANPA, care s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile ADS, de a întocmi procesul-verbal de punere în posesia Consiliului Local Vârvoru de Jos a suprafeţei de 317 ha luciu de apă, ce face obiectul H.G. nr. 141/2008, pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 965/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Dolj, art. I, poziţia 97, anexa 63, poziţia 200.

Au mai arătat în cererea de recurs că HCL Vârvoru de Jos nr. 9 din 27 februarie 2006, prin care s-a solicitat trecerea în domeniul public al comunei a suprafeţei de 317 ha luciu de apă, reprezintă un act anterior emiterii H.G. nr. 141/2008 prin care se trece în administrarea Consiliului local Vârvoru de Jos această suprafaţă de luciu de apă. Deci, apartenenţa la domeniul public al comunei Vârvoru de Jos a fost atestată prin hotărâre de Guvern, toate actele dovedind că această suprafaţă se află în domeniul public al acestei comune.

S-a susţinut, de asemenea, că prima instanţă, prin respingerea excepţiei puterii de lucru judecat, a încălcat principiul stabilităţii raporturilor juridice civile statuate atât de hotărâri interne, cât şi de CEDO, prin hotărâri de condamnare a încălcării acestui principiu de instanţele din România.

1.3.2. Recurentul Guvernul României a invocat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs a arătat că motivele analizate şi reţinute de instanţă, în formarea convingerii de anulare parţială a H.G. nr. 141/2008, se raportează preponderent la nelegalitatea H.C.L. nr. 9 din 27 februarie 2006 a Comunei Vârvoru de Jos, act administrativ care nu a făcut obiectul litigiului pendinte, ceea ce face ca soluţia de anulare a H.G. nr. 141/2008 să nu producă efecte directe în sensul anulării actului precedent.

Susţine că motivarea instanţei, în sensul că Guvernul României trebuie să verifice legalitatea actelor de inventariere întocmite şi depuse de către Consiliile locale, în exercitarea atribuţiilor legale speciale, nu poate fi reţinută, întrucât aceste atribuţii exced celor stabilite prin Legea nr. 90/2001, republicată. Competenţa de a cenzura legalitatea acestor acte emise de autorităţile publice locale nu poate reveni Guvernului, ci instanţelor de judecată competente material. În lipsa unei acţiuni în anularea HCL Vârvoru de Jos nr. 9 din 27 februarie 2006 este evident că soluţia de anulare parţială a H.G. nr. 141/2008 nu va avea ca efect scoaterea bunului supus litigiului din domeniul public al comunei Vârvoru de Jos, efectele juridice ale actului anterior celui de autoritate subzistând.

A mai arătat că eventuala cenzurare a operaţiunilor tehnice de constatare a unor situaţii juridice reglementate prin acte juridice ale administraţiei publice locale ar genera posibile pretexte de imixtiune a executivului în autonomia administraţiei publice locale.

Actul administrativ contestat a fost adoptat de executiv, astfel cum reiese şi din Nota de fundamentare care a însoţit proiectul actului administrativ, prin însuşirea proiectului iniţiat de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, reorganizat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, fiind respectate prerogativele stabilite prin Legea nr. 90/2001.

Recurentul a invocat disp. art. 21 din Legea nr. 213/1998 precizând că inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale se întocmeşte, după caz, de comisii special constituite, conduse de preşedinţii consiliilor judeţene, respectiv de Primarul general al capitalei sau de către primari. Aceste inventare, după ce se însuşesc, după caz, de consiliile judeţene, Consiliul local al Municipiului Bucureşti sau de consiliile locale, se centralizează de consiliul judeţean sau Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi se trimit Guvernului României pentru emiterea unei hotărâri de atestare a apartenenţei bunurilor la domeniul public de interes judeţean sau local.

Iniţierea proiectelor de hotărâri ale Guvernului de atestare a domeniului public de interes local sau judeţean, respectiv a proiectelor de hotărâri ale Guvernului privind modificarea sau completarea unor acte administrative privind atestarea domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale se realizează, conform art. 1 lit. c) din Anexa la Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 561/2009, de instituţia prefectului şi consiliul judeţean.

Prin natura sa, actul de atestare a bunurilor aparţinând domeniului public local nu creează drepturi noi, nu stabileşte şi nici nu modifică regimul juridic al bunurilor respective şi nu este de natură a vătăma un drept.

A mai arătat că intervenţia Guvernului asupra inventarelor însuşite de către autorităţile administraţiei publice locale, în sensul adăugării sau eliminării unor bunuri, ar reprezenta o ingerinţă inacceptabilă în autonomia locală.

1.4. Apărările intimaţilor

Intimata reclamantă a formulat întâmpinări prin care a solicitat respingerea recursurilor pentru considerentele expuse în cererea de chemare în judecată.

Intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenţii Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Vârvoru de Jos şi Consiliul Local Vârvoru de Jos prin care a solicitat respingerea acestuia.

Recurenţii Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Vârvoru de Jos şi Consiliul Local Vârvoru de Jos au formulat întâmpinare la recursul declarat de Guvernul României solicitând admiterea acestuia.

Recurenţii Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Vârvoru de Jos şi Consiliul Local Vârvoru de Jos au formulat, de asemenea, răspuns la întâmpinarea depusă de intimata reclamantă, prin care au solicitat respingerea apărărilor menţionate în această întâmpinare şi admiterea recursului pe care l-au declarat.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, faţă de următoarele considerente:

În anii 1969 - 1972, pe cursul de apă al râului Desnăţui din Bazinul Hidrografic al Dunării, cod cadastral XIV.127.00.00.00.0, cu lungimea de 115 km şi suprafaţa bazinului de recepţie de 2015 mp, conform Atlasului Cadastral al Apelor din România, ediţia 1992, aprobat prin Ordinul MAPPM nr. 399/1997 şi modificat prin Ordinul MMGA nr. 1276/2005, s-a construit din fonduri alocate de la bugetul de stat "Acumularea Fântânele" formată din baraj cu anexe (dig de apărare, turn manevră stavile, canal evacuare golire fund) şi lac de acumulare cu scopul principal de atenuare a undelor de viitură, iar ca scop secundar, irigaţii şi piscicultură.

Barajul Fântânele cu anexe se află în proprietatea publică a statului şi în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, conform anexei 3 la H.G. nr. 1705/2006, iar în 2012, în temeiul O.U.G. nr. 82/2011 şi H.G. nr. 271/2012, a fost transferat de la Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare la Administraţia Naţională Apele Române, figurând în anexa 12 la H.G. nr. 1705/2006, cu număr de inventar la Ministerul de Finanţe nr. 18541.

În anul 2004 s-a întocmit un proiect de hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române" în domeniul public al comunei Vârvoru de Jos. Acest proiect de act normativ, care se referea la transmiterea Acumulării Fântânele de pe râul Desnăţui, una din cele mai importante acumulări, cu folosinţe multiple din jud. Dolj, nu a primit aviz favorabil din partea Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, astfel cum rezultă din adresa nr. x/03.03.2004.

Întrucât nu a fost emisă o hotărâre de Guvern potrivit art. 9 din Legea nr. 213/1998, de trecere a Acumulării Fântânele din domeniul public al statului în domeniul public de interes local al comunei Vârvoru de Jos, s-a procedat la modificarea inventarului public al comunei Vârvoru de Jos, prin emiterea HCL nr. 9 din 27 februarie 2006.

Prin H.G. nr. 141/2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 334 din 30 aprilie 2008, s-a modificat H.G. nr. 965/2002 privind atestarea domeniului public al Judeţului Dolj, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Dolj, în sensul că la pct. 97 s-a dispus ca, "la anexa 100 "inventarul bunurilor ce aparţin comunei Vârvoru de Jos", se abrogă poziţiile 7 - 8, 32 - 49, 60 - 67, 68 şi se completează cu poziţiile nr. 199 şi 200, conform anexei 63 la prezenta hotărâre".

Anexa 63 la H.G. nr. 141/2008 atestă faptul că luciul de apă în suprafaţă de 317 ha, aflat pe teritoriul administrativ al comunei Vârvoru de Jos, dobândit în anul 2006, trece în administrarea Consiliului Local prin Hotărârea nr. 9 din 27 februarie 2006 în care se menţionează:

"Art. 1 - Se aprobă trecerea în domeniul public al comunei Vârvoru de Jos a următoarelor: (...) - luciul de apă ce se află pe teritoriul administrativ al comunei Vârvoru de Jos în suprafaţă de 317 ha. Art. 2 - Inventarul bunurilor menţionate se însuşeşte de Consiliul Local Vârvoru de Jos".

2.1.1. În ceea ce priveşte recursul formulat de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Vârvoru de Jos şi Consiliul Local Vârvoru de Jos se reţine că primul motiv de recurs invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. care vizează situaţia în care sentinţa nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte constată că acest motiv de nelegalitate este invocat formal, în sensul că recurenţii nu aduc critici concrete cu privire la motivarea sentinţei recurate, astfel că vor fi analizate criticile menţionate în cererea de recurs din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat, de asemenea, ca temei de drept al cererii de recurs.

Prima dintre aceste critici vizează respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată invocate în raport cu îndeplinirea tardivă a procedurii plângerii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Instanţa de control judiciar constată că este nefondată această critică, în mod corect prima instanţă reţinând că Anexa 63 a H.G. nr. 141/2008 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 334 bis din 30 aprilie 2008, pentru care este nevoie de un abonament special.

Cum reclamanta are calitatea de terţ în raport cu acest act administrativ, dreptul de promovare a unei căi de atac de către aceasta începe să curgă din momentul în care a putut să cunoască efectiv acest act, şi nu de la data publicării în Monitorul Oficial. Reclamanta a luat cunoştinţă de faptul că a fost modificat inventarul comunei Vârvoru de Jos prin actul administrativ contestat în momentul când i-au fost comunicate acţiunea şi înscrisurile depuse de Consiliul Local Vârvoru de Jos în dosarul nr. x/2014, astfel încât instanţa de fond a constatat că, atât plângerea prealabilă adresată Guvernului României, cât şi acţiunea de faţă au fost formulate cu respectarea termenului prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 7 alin. (3) din Legea 554/2004, este îndreptăţită să introducă plângere prealabilă şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7).

Contrar susţinerii recurenţilor, acest termen nu începe să curgă în speţă de la data de 30 aprilie 2008 - data publicării Anexei 63 a H.G. nr. 141/2008 în Monitorul Oficial nr. 334 bis, întrucât regimul juridic al Monitoarelor Oficiale având nr. bis este diferit de regimul celorlalte Monitoare Oficiale, din punct de vedere al modalităţii de aducere la cunoştinţa publicului a cuprinsului acestora.

În privinţa argumentului primei instanţe conform căruia este nevoie de un abonament special pentru comunicarea Monitorului Oficial cu nr. bis, Înalta Curte reţine incidenţa Ordinului Camerei Deputaţilor nr. 6/1999 privind procedura publicării, republicării şi rectificării actelor în Monitorul Oficial al României, în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial a H.G. nr. 141/2008, care stabileşte în art. 17 că atunci când actul supus publicării are un volum extins şi interesează, prin obiectul său de reglementare, doar un număr restrâns de persoane, emitentul său, sau după caz, regia autonomă poate solicita secretarului general al Camerei Deputaţilor aprobarea publicării actului într-un număr special al Monitorului Oficial, Partea I, cu un tiraj limitat, care se difuzează numai persoanelor interesate.

Conform disp. art. 18 alin. (4) din acelaşi ordin, în cazul solicitării prevăzute la art. 17, precum şi în alte situaţii în care tipărirea şi difuzarea anexelor la diverse acte normative sunt limitate ca tiraj, se va face menţiune în numărul respectiv al Monitorului Oficial despre destinaţia acestora.

În acest sens se constată că în Monitorul Oficial nr. 334 din 30 aprilie 2008, în care a fost publicată doar H.G. nr. 141/2008, se face precizarea că Anexele nr. 1 - 75 se vor publica ulterior în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 334 bis, în afara abonamentului, care se poate achiziţiona de la Centrul de vânzare şi informare al R.A. "Monitorul Oficial".

Susţinerea că reclamanta este o instituţie publică ce are obligaţia să cunoască toate modificările legislative nu poate constitui un argument în sensul soluţionării favorabile a recursului, din moment ce regimul aducerii la cunoştinţa publicului a conţinutului actelor publicate în Monitorul Oficial este în mod clar stabilit prin acte normative, existând, aşa cum s-a arătat, anumite particularităţi în cazul Monitorului Oficial cu nr. bis.

În consecinţă, în condiţiile în care reclamanta a luat cunoştinţă de faptul că a fost modificat inventarul comunei Vârvoru de Jos prin actul administrativ contestat, în momentul când i-au fost comunicate acţiunea şi înscrisurile depuse de Consiliul Local Vârvoru de Jos în Dosarul nr. x/2014, acesta este momentul de la care începe să curgă termenul pentru formularea plângerii prealabile, termen care a fost respectat în cauză.

Cea de-a doua critică adusă sentinţei se referă la faptul că instanţa de fond nu a luat în considerare invocarea excepţiei puterii de lucru judecat, fiind menţionată Decizia nr. 1092/2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. x/2010, hotărâre irevocabilă, în care se arată că a fost respinsă excepţia de nelegalitate a disp. H.G. nr. 965/2002, astfel cum a fost completată prin H.G. nr. 141/2008.

Sub acest aspect, prima instanţă a reţinut că nu este întemeiată excepţia puterii lucrului judecat în raport cu încheierea de şedinţă din data de 28 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. x/2010 al Curţii de Apel Craiova, întrucât prin încheierea respectivă s-a analizat excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 965/2002, modificată prin H.G. nr. 141/2008, prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 24/2000, respectiv art. 4 alin. (3) şi art. 11 lit. b) care stabilesc ierarhia actelor normative în sistem şi prin prisma faptului că proiectul de act normativ întocmit în baza unui act de nivel superior nu poate depăşi limitele competenţei instituite prin acel act şi nici nu poate contraveni principiilor şi dispoziţiilor acestora, nefiind supuse verificării instanţei aspectele invocate în prezenta cauză.

Într-adevăr, în soluţionarea excepţiei de nelegalitate sus menţionate a fost analizată încălcarea prevederilor Legii nr. 24/2000 din punct de vedere al respectării de către proiectul de act normativ întocmit în baza unui act de nivel superior a limitelor competenţei instituite prin acel act, precum şi a principiilor şi dispoziţiilor acestuia. Or, în litigiul de faţă, în motivarea cererii de chemare în judecată sunt invocate alte motive de fapt şi de drept în susţinerea nelegalităţii actului administrativ contestat, care nu au fost analizate de instanţa care a soluţionat excepţia de nelegalitate.

Puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre.

Nu se poate considera că a fost încălcată puterea de lucru judecat a hotărârii invocate de recurenţi, câtă vreme aceasta nu examinează legalitatea actului administrativ contestat prin prisma criticilor menţionate în prezenta cerere de chemare în judecată, astfel că nu se poate ajunge în situaţia ca respectiva hotărâre să fie contrazisă de hotărârea prin care este soluţionat litigiul de faţă.

Prin urmare, devine nefondată susţinerea că prima instanţă a încălcat principiul stabilităţii raporturilor juridice civile statuate atât de hotărâri interne, cât şi de CEDO, prin hotărâri de condamnare a încălcării acestui principiu de instanţele din România.

2.1.2. În ceea ce priveşte recursul formulat de Guvernul României se reţine că în motivarea acestuia se susţine că motivele analizate şi reţinute de instanţă, în formarea convingerii de anulare parţială a H.G. nr. 141/2008, se raportează preponderent la nelegalitatea H.C.L. nr. 9 din 27 februarie 2006 a Comunei Vârvoru de Jos, act administrativ care nu a făcut obiectul litigiului pendinte, ceea ce face ca soluţia de anulare a H.G. nr. 141/2008 să nu producă efecte directe în sensul anulării actului precedent.

Înalta Curte constată că împrejurarea nesolicitării de către reclamantă a anulării actului administrativ emis de Consiliul local al Comunei Vârvoru de Jos nu este de natură să înlăture argumentele primei instanţe potrivit cărora hotărârea contestată este nelegală.

Astfel, în considerentele sentinţei recurate s-a menţionat că din Nota de fundamentare a H.G. nr. 141/2008 rezultă că motivul avut în vedere pentru modificarea H.G. nr. 965/2002, în ce priveşte situaţia bunurilor din judeţul Dolj, a fost acela că prin Legea nr. 84/2004 privind înfiinţarea unor comune, în judeţul Dolj s-au înfiinţat 12 comune prin reorganizarea altor comune şi pentru aceste noi comune este necesară atestarea bunurilor ce alcătuiesc domeniul public, bunuri preluate prin protocoale de la comunele iniţiale şi însuşite de către consiliile locale ale comunelor nou înfiinţate.

Rezultă că la emiterea H.G. nr. 141/2008 s-a interpretat HCL nr. 9 din 27 februarie 2006 ca fiind emisă în temeiul Legii nr. 84/2004, deşi aceasta nu menţionează că bunul în litigiu (luciul de apă în suprafaţă de 317 ha - Acumularea Fântânele) a fost preluat prin protocol de la o altă comună şi a fost însuşită de către Consiliul Local Vârvoru de Jos, în sensul celor menţionate în Nota de Fundamentare.

În realitate, prin HCL nr. 9 din 27 februarie 2008, Consiliul Local Vârvoru de Jos a introdus în inventarul său un bun aflat în domeniul public al statului, cu nerespectarea disp. art. 9 din Legea nr. 213/1998, şi a solicitat atestarea inventarului public al comunei Vârvoru de Jos cu includerea acestui bun, prezentând situaţia ca fiind conformă cu prevederile Legii nr. 84/2004, mai precis lăsând să se înţeleagă că bunul a aparţinut anterior domeniului public de interes local al unei alte comune, ceea ce nu corespundea realităţii.

Faptul că bunul menţionat se află în domeniul public al statului şi în administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române rezultă cu claritate din dispoziţiile legale care reglementează regimul juridic al acestui bun, respectiv: art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 107/1996, art. 3 şi art. 9 şi anexele la Legea nr. 213/1998, precum şi din documentele depuse la dosar, care atestă că posesia şi proprietatea asupra obiectivului hidrotehnic Acumularea Fântânele a aparţinut Statului Român, iar Administraţia Naţională Apele Române realizează administrarea şi supravegherea acestui obiectiv de interes naţional potrivit atribuţiilor stabilite prin O.U.G. nr. 107/2002 şi H.G. nr. 1176/2005, prin Formaţia Diguri Regularizări Desnăţui formată din 8 salariaţi.

De asemenea, în calitate de administrator al bunului, Administraţia Naţională Apele Române a efectuat evaluarea stării de siguranţă în exploatare a Acumulării Fântânele de pe râul Desnăţui, obţinând de la Comisia Centrală de Avizare a Documentaţiilor de Evaluare a Stării de Siguranţă în Exploatare a Barajelor avizul nr. x din 19 iunie 2009 şi Autorizaţia nr. x din 24 iunie 2009 de funcţionare în condiţii de siguranţă a barajului şi lacului de acumulare Fântânele.

Este de menţionat că "luciul de apă" în suprafaţă de 317 ha, care face obiectul anexei 63 la H.G. nr. 141/2008, nu poate fi considerat ca bun individual, fiind parte integrantă din obiectivul hidrotehnic Acumularea Fântânele ce aparţine domeniului public aflat în administrarea AN Apele Române.

De asemenea, Acumularea Fântânele nu constituie doar sursă pentru activităţile de acvacultură, procesarea şi organizarea pieţei produselor pescăreşti, fiind în fapt un obiectiv hidrografic de interes naţional, cu rolul de a înmagazina debitele de apă din amonte de aceasta acumulare pentru protejarea gospodăriilor şi cetăţenilor din localităţile riverane şi tranzitarea controlată a undelor de viituri către "Acumularea Bistreţ" executată tot pe cursul de apă Desnăţui, astfel cum rezultă din adresa nr. x din 10 august 2004 emisă de Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Dolj.

Aceste argumente avute în vedere de instanţa de fond, întemeiate pe dispoziţiile legale menţionate în considerentele sentinţei recurate, nu pot fi înlăturate de faptul că nu s-a solicitat şi anularea hotărârii Consiliului Local Vârvoru de Jos.

Totodată, instanţa de fond a mai avut în vedere şi împrejurarea că la data de 8 aprilie 2013, Statul Român a solicitat prin Administraţia Bazinală de Apă Jiu Craiova, în temeiul anexei 12 la H.G. nr. 1705/2006 şi H.G. nr. 271/2012, intabularea dreptului de proprietate asupra următoarelor bunuri: lacul Fântânele, baraj Fântânele, dig apărare, turn manevră stavile, canal evacuare golire fund, iar OCPI Dolj, prin încheierile de CF nr. x/2013 şi nr. 31884 din 8 aprilie 2013, a dispus intabularea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român - domeniul public şi a dreptului de administrare în favoarea AN Apele Române - ABA Jiu Craiova.

Comuna Vârvoru de Jos a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii de CF nr. x pronunţată de OCPI, cerere respinsă ca nefondată prin Încheierea nr. 100307 din 15 octombrie 2013 a OCPI Dolj. Plângerea împotriva acestei ultime încheieri a fost respinsă prin Sentinţa civilă nr. 11250 din 29 septembrie 2014 pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. x/2014.

Prin cererea din 19 mai 2009, Consiliul Local Vârvoru de Jos a solicitat intabularea în CF a dreptului de proprietate asupra obiectivului Lac Fântânele, însă prin Încheierea nr. 26696/2009, emisă de OCPI Dolj, s-a respins această cerere reţinându-se că "imobilul ce face obiectul cererii apare cu dublă înregistrare (există două titluri) atât în domeniul public al statului (H.G. nr. 1705/2006), cât şi în domeniul public local (H.G. nr. 141/2008 pentru modificarea H.G. nr. 965/2002, ci nu a H.G. nr. 1705/2006."

Susţine recurentul că motivarea instanţei, în sensul că Guvernul României trebuie să verifice legalitatea actelor de inventariere întocmite şi depuse de către Consiliile locale, în exercitarea atribuţiilor legale speciale, nu poate fi reţinută întrucât aceste atribuţii exced celor stabilite prin Legea nr. 90/2001, republicată. De asemenea, eventuala cenzurare a operaţiunilor tehnice de constatare a unor situaţii juridice reglementate prin acte juridice ale administraţiei publice locale ar genera posibile pretexte de imixtiune a executivului în autonomia administraţiei publice locale.

Referitor la aceste critici, Înalta Curte reţine că potrivit disp. art. 21 din Legea nr. 213/1998, hotărârea consiliului local privind însuşirea inventarului bunurilor din domeniul public este un act prealabil adoptării de către Guvern a hotărârii de atestare a apartenenţei bunurilor la domeniul public, având natura juridică a unui act preparator care nu poate produce efecte juridice proprii, fiind supus aprobării prin actul de autoritate al Guvernului, în acest sens pronunţându-se instanţa supremă prin mai multe decizii de speţă.

Pe linia acestei interpretări a dispoziţiilor legale se înscriu şi considerentele primei instanţe conform cărora, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998, Guvernul are competenţa de a atesta sau nu, prin hotărâre, apartenenţa la domeniul public de interes judeţean sau local a unui bun. Or, atestarea în acest condiţii nu presupune automat însuşirea fără vreo verificare a actelor de inventariere depuse de consiliile locale, fără o verificare minimă a condiţiei ca bunul respectiv să nu facă parte din domeniul public al statului şi să nu fie cuprins în alte H.G. în vigoare emise anterior.

În ceea ce priveşte susţinerea că prin natura sa, actul de atestare a bunurilor aparţinând domeniului public local nu creează drepturi noi, nu stabileşte şi nici nu modifică regimul juridic al bunurilor respective şi nu este de natură a vătăma un drept, instanţa de control judiciar reţine că actul administrativ contestat, care consfinţeşte apartenenţa lacului în discuţie la domeniul public de interes local, este cea care vatămă în mod direct interesul public al reclamantei, care administrează apele ce fac parte din domeniul public de interes naţional al statului, în acest sens fiind şi practica judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ex: Deciziile nr: 1346/2007, 1024/2009).

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa este legală, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., invocate de recurenţi, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de Guvernul României, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Vârvoru de Jos şi Consiliul Local Vârvoru de Jos împotriva Sentinţei nr. 95/2016 din 29 februarie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 aprilie 2019.

Procesat de GGC - LM