Suspension of tax assessment enforcement: application of fumus boni iuris and imminent damage in VAT fraud disputes involving good-faith taxpayers

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26 iulie 2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea A. SA, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare la plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x din 26 iunie 2017, emisă de pârâtă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 26 iunie 2017.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 3491 din 5 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamanta Societatea A. SA, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. x din 26 iunie 2017, emisă de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea deciziei.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 3491 din 05 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Consideră recurenta-intimată AJFP Cluj că soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este dată cu încălcarea prevederilor legale incidente în cauza, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate".

De asemenea, art. 2 alin. (1) lit. ş) din acelaşi act normativ defineşte paguba iminentă ca fiind "prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public", iar art. 2 alin. (1) lit. t) defineşte cazurile bine justificate care constau în "împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ."

În ceea ce priveşte cazul bine justificat, a susţinut recurenta AJFP Cluj că instanţa de fond nu a făcut o analiza a aparentei de nelegalitate a actului administrativ pentru care s-a solicitat suspendarea, ci a analizat în profunzime actul administrativ în cauza, considerându-l ilegal, situaţie în care s-a prejudecat fondul, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, în opinia recurentei-pârâte cazul bine justificat nu există în situaţia pendinte, raportul de inspecţie fiscală care a stat la baza emiterii actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat, cât şi decizia de impunere, sunt temeinic motivate în fapt şi în drept, reprezentând un mijloc de proba veritabil care rămâne astfel cum s-a emis, până la proba contrarie.

Cât priveşte argumentele aduse de intimata-reclamantă în referire la conţinutul economic şi caracterul de legalitate al operaţiunilor înscrise în facturile în care apar ca furnizori SC B. SRL, SC C. SRL, SC D. SRL, SC E. SRL, SC F. SRL, SC G. SRL, SC H. SRL, SC I. SRL şi SC J. SRL, potrivit susţinerilor recurentei, ele sunt insuficiente, având în vedere că, în cuprinsul raportului de inspecţie fiscală nr. x din 26 iunie 2017, s-a demonstrat ca aceste societăţi nu sunt furnizorii reali ai bunurilor intrate în gestiunea SC A. SA, întrucât parte dintre ele nu au declarat sau au declarat doar parţial livrări către contribuabilul verificat (SC C. SRL, SC J. SRL, SC I.), unii agenţi economici nu au depus formularul 394 privind achiziţiile/livrările pe teritoriul naţional (SC I. SRL), alţii nu au depus deconturi TVA (SC K. SRL), declaraţia anuală privind impozitul pe profit (SC B. SRL, SC J. SRL, SC L.) sau situaţiile financiare anuale (SC B. SRL, SC J. SRL).

Un alt element avut în vedere de organul fiscal la momentul controlului efectuat este acela că majoritatea furnizorilor mai sus enumeraţi aveau ca obiect principal de activitate, conform clasificării C.A.E.N., activităţi care nu aveau legătură cu operaţiunile înscrise în facturile emise către SC A. SA, iar la data începerii şi în timpul acţiunii de inspecţie fiscală, o mare parte a furnizorilor amintiţi erau incluşi în lista contribuabililor inactivi ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor declarative sau a nefuncţionării la sediul social declarat, iar o parte au fost dizolvate şi radiate din baza de date a O.R.C.

Având în vedere aspectele descrise mai sus, pentru clarificarea stării de fapt fiscale, echipa de inspecţie fiscala a transmis adrese la domiciliile fiscale ale furnizorilor care, conform informaţiilor din baza de date a A.N.A.F., erau la ora respectivă în funcţiune şi neincluşi în lista contribuabililor inactivi declaraţi de organele de inspecţie fiscala pentru nefuncţionarea la domiciliul fiscal declarat, prin care li s-a solicitat, în baza prevederilor art. 58 ale O.G. nr. 207/2015 ale Codul de procedură fiscală, confirmarea operaţiunilor înregistrate în evidenţa contabilă a SC A. SA şi punerea la dispoziţie a documentelor justificative aferente acestora (facturi fiscale, contracte etc).

În urma administrării mijloacelor de probă, a corelării tuturor informaţiilor, atât din bazele de date ale A.N.A.F., cât şi primite de la diverşi terţi în urmă a solicitărilor efectuate, a rezultat faptul că cele 10 societăţi nu pot fi considerate furnizorii reali ai bunurilor în speţă intrate în gestiunea SC A. SA, întrucât s-a demonstrat că achiziţiile declarate la rândul lor de aceştia sunt de la societăţi care nu confirmă livrările, în mare acestea parte fiind societăţi cu identitate furată, în numele cărora au fost emise facturi fictive, şi în care au fost evidenţiate operaţiuni fără conţinut economic.

De asemenea, cele 10 societăţi nu au efectuat nici importuri de bunuri şi nici achiziţii intracomunitare.

Faptul că facturile în care apar ca furnizori cele 10 societăţi analizate, înregistrate de SC A. SA în evidenţa contabilă, conţin datele prevăzute la art. 155, alin. (5) din Legea nr. 571/2003R, precum şi faptul că bunurile achiziţionate au concurat la realizarea de operaţiuni impozabile, nu este relevant în acest caz, atâta timp organele de inspecţie fiscală au arătat că operaţiunile înscrise în ele nu sunt reale.

A mai criticat recurenta-pârâtă motivarea instanţei de fond în care s-a reţinut că reclamanta nu are nicio responsabilitate în ceea ce priveşte modul de întocmire şi înregistrare a facturilor de către furnizorii săi, întrucât potrivit art. 6 alin. (2) din Legea contabilităţi nr. 82/1991 "Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat precum şi a celor care le-au înregistrat în contabilitate după caz".

Forma documentelor este o condiţie necesară, dar nu şi suficientă pentru a stabili realitatea unei operaţiuni economice, în acest scop fiind necesară şi analiza fondului tranzacţiei, ceea ce echipa de inspecţie fiscală a şi făcut în cadrul raportului de inspecţie fiscală, contrar celor reţinute de instanţa de fond, nefiind incidente cele reţinute în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, respectiv hotărârea pronunţată în cauza C-477/14 (PPUH Stehcemp).

A fost depusă la dosarul cauzei întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii deciziei a cărei suspendare s-a solicitat din care rezultă că organul de inspecţie fiscală a strâns probe din care rezultă operaţiunile economice nu sunt reale.

A invocat recurenta AJFP Cluj, în susţinerea caracterului fondat al căii de atac exercitate, decizii ale Curţii Constituţionale (Decizia nr. 1129/2007, Decizia nr. 783/2008), în care s-au reţinut următoarele:

"Cererea de suspendare a actului administrativ poate fi introdusă în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, iar instanţa are obligaţia de a soluţiona de urgenţă cererea, cu citarea părţilor. Suspendarea actelor administrative reprezintă, aşadar, o situaţie de excepţie, întrucât acestea se bucură de prezumţia de legalitate.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, paguba iminentă, a criticat recurenta-pârâtă soluţia primei instanţe, în care s-a arătat că, la data de 26 septembrie 2017 reclamanta mai avea un disponibil de numai 54.854,65 RON, sumă cu care aceasta nu putea să mai achite restul de debit (fiind achitată suma de 3.538.050 RON din totalul sumei de 8.015.907 RON), având în vedere ca patrimoniul persoanei juridice nu constă doar din disponibilul existent într-un cont bancar la un moment dat, iar plata impozitelor şi taxelor constituie o obligaţie legală şi nu este de natură a-i provoca reclamantului vreo pagubă.

Având în vedere aceste critici, a apreciat recurenta AJFP Cluj că în cauza nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar soluţia pronunţată de către instanţa de fond este netemeinică şi nelegală.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 16 aprilie 2018, intimata-reclamantă Societatea A. SA a invocat excepţia tardivităţii depunerii cererii de recurs, excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La termenul de judecată din data de 3 aprilie 2019 intimata-reclamantă a renunţat la susţinerea excepţiei de tardivitate a declarării căii de atac în cauză, apreciind că nu se mai impune discutarea acesteia în raport de verificările efectuate, ce relevă declararea recursului în interiorul termenului de 5 zile de la comunicarea hotărârii atacate, conform prevederilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Intimata-reclamantă A. SA a invocat excepţia lipsei de interes a recurentei pârâte în exercitarea prezentei căi de atac, apreciind că această condiţie ar putea fi justificată de către Administraţia Financiară pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti, în virtutea dreptului de administrare şi monitorizare din punct de vedere al conformării fiscale, ce îi aparţine în mod exclusiv, iar nu de către AJFP Cluj.

Pe fondul cauzei, a solicitat intimata-reclamantă respingerea, ca nefondat, a recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 3491 din 05 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, arătând, în esenţă, că instanţa de fond a reţinut legal şi temeinic faptul că sunt întrunite condiţiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind suspendarea executării actului, nefiind reţinute în sarcina A. SA încălcarea vreunei prevederi legale.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj este nefondat, pentru următoarele considerente:

II.1. Referitor la excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată de intimata-reclamantă Societatea A. SA, Înalta Curte o apreciază a fi neîntemeiată.

Intimata-reclamantă A. SA a invocat excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului declarat de către AJFP Cluj, arătând că această condiţie de exerciţiu a acţiunii civile nu este îndeplinită, întrucât folosul practic urmărit nu este unul propriu acestei părţi litigante, ci poate fi doar al Administraţiei Financiare pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti, organ fiscal abilitat prin lege şi prin ordine emise de preşedintele ANAF să administreze şi să monitorizeze din punct de vedere fiscal pe contribuabilul A. SA.

Excepţia invocată prin întâmpinare este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, întrucât cererea de suspendare are ca obiect decizia de impunere nr. x din 26 iunie 2017, emisă de echipa de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Cluj, structură fiscală chemată în judecată în calitate de pârâtă, emitentă a actului administrativ fiscal a cărui suspendare s-a solicitat în cauză.

În consecinţă, având calitatea de parte litigantă în faza judecăţii la instanţa de fond, AJFP Cluj are interesul de a declara recurs împotriva soluţiei pronunţate de prima instanţă, în condiţiile în care această soluţie este una care o nemulţumeşte, interes justificat prin prisma calităţii sale de emitent al actului administrativ fiscal asupra căruia se poartă judecata în vederea pronunţării unei măsuri provizorii de suspendare, fiind îndeplinite toate condiţiile subsumate acestei cerinţe, respectiv existenţa unui interes determinat, legitim, personal, născut şi actual, în ceea ce priveşte declararea şi susţinerea recursului de faţă.

II.2. Cât priveşte recursul declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Cererea de suspendare formulată în cauză de către intimata-reclamantă A. SA a vizat decizia de impunere nr. x din 26 iunie 2017, iar în raport de data înregistrării pe rolul instanţei de contencios administrativ competente, respectiv 27 iulie 2017, temeiul de drept este cel prevăzut de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Distinct de acest dosar, conform precizărilor din concluziile scrise depuse de intimata-reclamantă A. SA, aceasta a formulat cerere de anulare a deciziei de impunere nr. x din 26 iunie 2017, înregistrată în Dosarul nr. x/2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pentru ca, în cursul judecăţii în cadrul acestui dosar, ulterior emiterii deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. x/2018, să fie modificat obiectul acţiunii, solicitându-se anularea acestui act administrativ fiscal şi obligarea organului fiscal să pronunţe o soluţie pe fondul contestaţiei administrative formulate împotriva deciziei de impunere nr. x din 26 iunie 2017. La data de 30 octombrie 2018 a fost pronunţată o soluţie de respingere a cererii de suspendare formulate în cadrul acestui dosar şi, totodată, a fost respinsă acţiunea principală ca neîntemeiată.

În condiţiile în care, până la momentul soluţionării recursului în cauză, nu sunt dovezi concrete privind pronunţarea unei soluţii în primă instanţă asupra deciziei de impunere nr. x din 26 iunie 2017, vor fi avute în vedere, pentru justa soluţionare a căii de atac declarate de către AJFP Cluj, argumentele celor două părţi litigante în privinţa condiţiilor de fond pe care le reclamă dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se putea dispune suspendarea executării unui act administrativ fiscal până la pronunţarea instanţei de fond competente asupra acţiunii în anularea respectivului act.

Chestiunea reliefată în recursul declarat de pârâta AJFP Cluj este aceea a insuficienţei argumentaţii a primei instanţe referitor la conţinutul economic şi la legalitatea operaţiunilor înscrise în facturile în care apar ca furnizori cele 10 societăţi, despre care s-a consemnat în raportul de inspecţie fiscală nr. x din 26 iunie 2017 că nu sunt furnizorii reali ai bunurilor intrate în patrimoniul A. SA.

A menţionat recurenta-pârâtă, în privinţa celor 10 societăţi, faptul că au fost identificate mai multe nereguli în comportamentul fiscal al acestora, precum nedeclararea integrală a livrărilor către A. SA, nedepunerea formularului 394 privind achiziţiile/livrările pe teritoriul naţional, lipsa deconturilor TVA, existenţa unor obiecte de activitate fără legătură cu operaţiunile înscrise pe facturile înscrise în facturile emise către A. SA, includerea unora dintre aceste societăţi pe lista contribuabililor inactivi la data începerii inspecţiei fiscale, nefuncţionarea unor societăţi la sediul declarat.

Concluzia organului fiscal, întemeiată pe aceste constatări faptice, a fost aceea că cele 10 societăţi nu pot fi considerate furnizori reali ai bunurilor intrate în gestiunea A. SA, întrucât achiziţiile declarate la rândul lor de aceste persoane sunt de la societăţi care nu confirmă livrările, în mare parte fiind societăţi cu identitate furată, în numele cărora au fost emise facturi fictive, în care au fost evidenţiate operaţiuni fără conţinut economic.

În opinia organului fiscal, aflată în dezacord cu cele reţinute de judecătorul fondului, nu prezintă relevanţă faptul că facturile înregistrate de A. în evidenţa sa contabilă respectă prevederile art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 R, cât timp operaţiunile înscrise în aceste documente justificative nu sunt reale, iar intimata-reclamantă are o responsabilitate, conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 82/1991, asupra modului de întocmire şi înregistrare a facturilor de către furnizorii săi.

Preliminar analizei criticilor formulate de recurenta-pârâtă prin calea de atac declarată împotriva sentinţei primei instanţe, reţine Înalta Curte că prezintă relevanţă în cauză utilizarea testului fumus boni iuris, ca referinţă în dispunerea unor măsuri provizorii de către instanţele naţionale, test care se aplică în situaţia în care se relevă în cauză "o controversă juridică importantă a cărei soluţie nu este evidentă de la bun început, astfel încât acţiunea nu este, la prima vedere, lipsită de un temei serios", rolul judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii trebuind să fie acela "de a se limita să aprecieze la prima vedere temeinicia motivelor invocate în cadrul litigiului pe fond pentru a stabili dacă există o probabilitate de succes al acţiunii suficient de mare" (Cauza T-8209;199/14 R, Vanbreda Risk&Benefits împotriva Comisiei Europene, pct. 22 şi 23).

Se arată în jurisprudenţa instanţei supreme (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4889/2013), că "este îndeplinită cerinţa referitoare la fumus boni iuris atunci când cel puţin unul dintre motivele invocate de reclamant în susţinerea acţiunii în anulare pare la prima vedere relevant şi, în orice caz, că este întemeiat sau atunci când argumentele pe care le susţine nu pot fi înlăturate fără o examinare aprofundată, ceea ce revine instanţei competente a analiza în fond legalitatea actului administrativ-fiscal contestat. Aşadar, procedura sumară de cercetare a actului administrativ-fiscal realizată pe baza unei cereri de suspendare a executării se grefează pe analiza în aparenţă a unor motive de nelegalitate a respectivului act, ceea ce nu se confundă cu o cercetare a legalităţii respectivului act administrativ-fiscal."

Prima instanţă a reţinut că argumentele organului fiscal, la o cercetare sumară, contrazic prevederile art. 6 alin. (2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, cât şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în materie.

În verificarea aparenţei de nelegalitate pe care a reclamant-o Societatea A. cu privire la decizia de impunere nr. x din 26 iunie 2017, se reţine că organele fiscale au arătat, în cuprinsul raportului de inspecţie fiscală nr. x din 26 iunie 2017, că operaţiunile consemnate în facturile înregistrate în evidenţa contabilă a contribuabilului verificat, care au ca furnizori societăţile enumerate în cuprinsul raportului, nu reflectă realitatea, respectiv nu au un conţinut economic.

A mai constatat organul fiscal că, deşi nu s-a pus problema existenţei stocurilor fizice ale achiziţiilor de la cele 10 societăţi furnizoare, s-a reţinut că dreptul de deducere exercitat de A. SA nu poate fi acordat, întrucât facturile fiscale reflectă operaţiuni fără conţinut economic, nefiind reale.

Prin urmare, ceea ce se reproşează intimatei-reclamante este comportamentul fiscal al furnizorilor săi şi al furnizorilor furnizorilor săi, în condiţiile în care entitatea juridică verificată deţine atât documente cerute de lege pentru achiziţiile efectuate, cât şi dovada existenţei faptice a bunurilor care au format obiectul respectivelor achiziţii, şi, mai mult decât atât, se arată în RIF nr. x/2017 că "echipa de inspecţie fiscală nu contestă buna-credinţă a societăţii verificate".

În examinarea acestor chestiuni relevate prin raportul de inspecţie fiscală ce a stat la baza emiterii deciziei de impunere a cărei suspendare s-a solicitat, este lesne de observat că organele fiscale nu au considerat că intimata-reclamantă a făcut dovada unui comportament fiscal incorect, în conformitate cu prevederile legale incidente. Potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, persoana impozabilă care face obiectul controlului fiscal în vederea verificării condiţiilor cerute pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată nu poate fi ţinută responsabilă de comportamentul neadecvat al furnizorilor săi, în absenţa oricăror dovezi că ştia sau ar fi trebuit să ştie că operaţiunea invocată pentru a justifica dreptul de deducere era implicată într-o fraudă privind TVA-ul (Hotărârea PPUH, C-277/14, pct. 49, Hotărârea Optigen şi alţii, C-354/03, C-355/03 şi C-484/03, pct. 51,52 şi 53, Hotărârea Kittel şi Recolta Recycling, C-439/04 şi C-440/04, pct. 44-46 şi 60, Hotărârea Mahageben şi David, C-80/11 şi C-142/11, pct. 44, 45 şi 47).)

La nivel de aparenţă a nelegalităţii deciziei de impunere nr. x/2017, se confirmă raţionamentul primei instanţe care a stabilit că există caz bine justificat constând în contradicţiile reliefate prin raportul de inspecţie fiscală nr. x/2017, în sensul că, deşi nu i se poate reproşa vreun comportament fiscal neadecvat societăţii verificate, totuşi i se impută acesteia şi se răsfrâng în patrimoniul său consecinţele fiscale ale modului în care au înţeles furnizorii Societăţii A. SA şi, mai departe, în amonte, furnizorii furnizorilor săi, să respecte obligaţiile fiscale impuse de normele legale aplicabile tranzacţiilor efectuate, fără a se dovedi, în concret, dacă entitatea verificată în cauză a cunoscut sau ar fi putut cunoaşte dacă este implicată într-o eventuală fraudă fiscală.

În lipsa unor elemente obiective care să poată acredita ideea implicării intimatei-reclamante în operaţiuni care constituie nereguli în mecanismul deducerii de TVA, se reţine că, până la verificarea în concret a legalităţii actului de impunere emis în atare condiţii, este necesar a se acorda beneficiul măsurii provizorii a suspendării executării respectivului act contestat, pentru a putea preveni producerea unor consecinţe greu de surmontat ulterior de către contribuabilul căruia i-a fost negat dreptul de deducere a TVA.

Cât priveşte paguba iminentă, definită în cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca fiind "prejudiciul material viitor şi previzibil", s-a făcut dovada existenţei unor contracte comerciale aflate în derulare, iar operaţiunile derulate cu parteneri externi reclamă, ca o uzanţă de comerţ, efectuarea de plăţi în avans, fapt pentru care este importantă menţinerea unor lichidităţi constante ale societăţii, în vederea realizării obiectului de activitate al Societăţii A. SA. În calea de atac a recursului a făcut intimata-reclamantă dovada achitării integrale a impozitului pe profit şi a TVA-ului stabilite suplimentar prin decizia de impunere nr. x/2017, dată fiind începerea executării silite prin emiterea titlului executoriu şi a somaţiei de executare, rămânând de achitat accesoriile calculate prin actul administrativ fiscal contestat.

Prin urmare, reţinând Înalta Curte că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, soluţia pronunţată de prima instanţă, de admitere a cererii de suspendare până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anulare, este una legală, impunându-se a fi menţinută prin respingerea recursului declarat de AJFP Cluj, ca nefondat.

II.3 Temeiul de drept al soluţiei pronunţate

Pentru considerentele anterior arătate, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., raportat la prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta AJFP Cluj împotriva Sentinţei civile nr. 3491 din 5 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sentinţă ce va fi menţinută ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj împotriva Sentinţei civile nr. 3491 din 5 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 aprilie 2019.

Procesat de GGC - CT