Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2165/2019 AI generated

Illegality of state property inventory challenged over procedural defect: appeals allowed, judgment quashed and case remanded for retrial

Case Number Decizia nr. 2165/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeals, quashed the first-instance judgment of the Court of Appeal, and remanded the case to the same court for retrial, effectively leaving the outcome of the underlying property dispute undetermined. The litigation involved a challenge by a local police unit and the Ministry of Internal Affairs against a decision by the local police force that sought to exclude the State from the public domain of a real estate property by invoking the illegality of the Government Decision approving the centralized inventory of state public property. The central legal issue was whether the first instance court could validly rule on the illegality of the normative act without respecting procedural requirements, specifically regarding the notification and representation of the Ministry of Internal Affairs. The decisive legal basis for the cassation was the violation of Article 153 of the Civil Procedure Code, Article 13, and Article 14, which guarantee the right to defense and the principle of adversariality, as the court failed to properly summon and represent the Ministry, thereby precluding it from raising the exception of material incompetence; consequently, the High Court held that the procedural irregularity necessitated a remand so that the competent court could first address the jurisdictional exception before analyzing the merits of the property title.

Legislator headnote

AI generated

art. 4 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 22 din Legea nr. 213/1998, art. 153 C. proc. civ, art. 25 alin. (1) C. proc. civ, art. 3 din Legea nr. 76/2012; Illegality of state property inventory challenged over procedural defect: appeals allowed, judgment quashed and case remanded for retrial: The litigation involved a challenge by a local police unit and the Ministry of Internal Affairs against a decision by the local police force that sought to exclude the State from the public domain of a real estate property by invoking the illegality of the Government Decision approving the centralized inventory of state public property. The central legal issue was whether the first instance court could validly rule on the illegality of the normative act without respecting procedural requirements, specifically regarding the notification and representation of the Ministry of Internal Affairs. The decisive legal basis for the cassation was the violation of Article 153 of the Civil Procedure Code, Article 13, and Article 14, which guarantee the right to defense and the principle of adversariality, as the court failed to properly summon and represent the Ministry, thereby precluding it from raising the exception of material incompetence; consequently, the High Court held that the procedural irregularity necessitated a remand so that the competent court could first address the jurisdictional exception before analyzing the merits of the property title.

Keywords

AI generated
inventory exception violation of procedural rights state property Civil Procedure Code estate inventory right to property

Cited Legislation

AI generated
art. 4 din Legea nr. 554/2004
11/2006, în raport de prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Prin recursul întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea excepţiei de nelegalitate a H.G.
art. 22 din Legea nr. 213/1998
20 şi art. 22 din Legea nr. 213/1998, iar legalitatea notării imobilului în inventarul proprietăţii publice a Statului Român nu este condiţionată de existenţa unui titlu de proprietate.
art. 153 C. proc. civ
În motivarea căii de atac, reclamantul a susţinut că instanţa de fond nu a respectat dispoziţiile art. 153 C. proc. civ., încălcând drepturile procedurale ale reclamantului, prin aceea că nu a dispus citarea sa în cauză.
art. 25 alin. (1) C. proc. civ
24, art. 25 alin. (1) C. proc. civ.
art. 3 din Legea nr. 76/2012
şi art. 3 din Legea nr. 76/2012, competenţa de a se pronunţa asupra excepţiei de nelegalitate revine Tribunalului Vrancea, în calitate de instanţă învestită cu soluţionarea fondului litigiului, iar nu Curţii de Apel Galaţi.
art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998
1.705/2006 a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, nu să se substituie instanţei de drept comun, învestită cu soluţionarea acţiunii în revendicare.
art. 7 din Legea nr. 213/1998
Recurentul-pârât a învederat că prima instanţă a reţinut în mod eronat faptul că nu s-a făcut dovada trecerii bunului în proprietatea publică a statului prin vreunul din modurile de dobândire a proprietăţii publice, reglementate de art. 7 din Legea nr. 213/1998.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 şi art. 498 alin. (2) C. proc. civ., republicat

These provisions provide the legal basis for admitting the appeals and ordering the cassation of the appealed judgment.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 02 decembrie 2014, sub nr. x/2014, pe rolul Judecătoriei Brăila, iar ulterior, ca urmare a declinărilor de competenţă, pe rolul Tribunalului Brăila, secţia a II-a, şi a Tribunalului Brăila, secţia I, respectiv, ca urmare a admiterii cererii de strămutare, pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia I civilă, la data de 11 aprilie 2016, astfel cum a fost modificată, completată şi precizată, reclamantul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ-Teritorială Brăila, Consiliul Local al Municipiului Brăila şi Poliţia Locală Brăila şi terţii chemaţi în judecată cu poziţie procesuală de reclamanţi Ministerul Afacerilor Interne şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat:

(i) constatarea dreptului de proprietate publică a Statului Român şi a dreptului de administrare al Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul Judeţean de Poliţie Brăila, asupra imobilului situat în Brăila, str. x, jud. Brăila;

(ii) evacuarea din imobilul situat în Brăila, str. x, jud. Brăila a pârâţilor Unitatea Administrativ Teritorială Brăila şi Poliţia Locală Brăila, precum şi repunerea în posesie şi administrare asupra imobilului a Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul Judeţean de Poliţie Brăila.

(iii) a invocat excepţia de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local Brăila nr. 11/2006, în raport de prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004.

1.2. Prin cererea înregistrată la data de 12 octombrie 2017, în Dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Vrancea, secţia I civilă, pârâta Poliţia Locală Brăila a invocat excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 1.705/2006 prin care s-a aprobat inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu privire la imobilul situat în Brăila, str. x, jud. Brăila.

1.3. Prin încheierea din 02 noiembrie 2017, Tribunalul Vrancea, secţia I civilă, a dispus disjungerea excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 1.705/2006 şi înregistrarea unui dosar separat, sub nr. x/2017.

1.4. Prin Sentinţa civilă nr. 705 din 02 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Tribunalul Vrancea, secţia I civilă, a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, având ca obiect excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 1.705/2006, în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

1.5. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 13 noiembrie 2017.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 13 din 30 ianuarie 2018, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, invocată de intimatul Guvernul României, a admis excepţia de nelegalitate parţială a H.G. nr. 1.705/2006, invocată de Poliţia Locală Brăila şi a constatat nelegalitatea H.G. nr. 1.705/2006, în ceea ce priveşte includerea în domeniul public a imobilului situat în mun. Brăila, str. x, inventariat cu denumirea O9.04 nr. M.F.P. 112495, cod clasificare 8.19.01.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 13 din 30 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii (pârâţi în excepţia de nelegalitate) Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, Ministerul Afacerilor Interne, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila, precum şi pârâtul Guvernul României.

3.1. Prin recursul întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 1.705/2006.

În motivarea recursului, reclamantul a susţinut că nici pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, nici pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Brăila nu deţin un titlu asupra imobilului, iar în lipsa unui titlu, instanţa de fond nu putea să constate nelegalitatea înscrierii imobilului în inventarul bunurilor proprietate publică a Statului Român. Apartenenţa bunului la proprietatea publică este recunoscută de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Brăila, conform corespondenţei purtate la nivelul anilor 2001 - 2002, anexate cererii de recurs.

Recurentul-reclamant arată că imobilul a fost înregistrat pentru prima dată în inventarul bunurilor proprietate publică a Statului Român prin Anexa 8 la H.G. nr. 1.326/2001, astfel încât instanţa de fond a constatat greşit nelegalitatea actului subsecvent, respectiv H.G. nr. 1.705/2006, deşi actul normativ principal a rămas valabil.

Inventarierea bunului a urmat procedura prevăzută de art. 20 şi art. 22 din Legea nr. 213/1998, iar legalitatea notării imobilului în inventarul proprietăţii publice a Statului Român nu este condiţionată de existenţa unui titlu de proprietate.

Apartenenţa la proprietatea publică a Statului Român este evocată pentru prima dată prin Decretul Prezidiului Marii Adunări Naţionale nr. 455/1949 şi hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.303/1949, iar prin înscrisurile existente la dosar s-a dovedit exercitarea dreptului de administrare a pârâtului Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila asupra imobilului în litigiu, acesta fiind înregistrat ca mijloc fix în contabilitatea unităţii denumită anterior U.M. A.

3.2. Prin recursul întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., reclamantul Ministerul Afacerilor Interne a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

În motivarea căii de atac, reclamantul a susţinut că instanţa de fond nu a respectat dispoziţiile art. 153 C. proc. civ., încălcând drepturile procedurale ale reclamantului, prin aceea că nu a dispus citarea sa în cauză. În consecinţă, reclamantul nu a putut invoca excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Galaţi în soluţionarea excepţiei de nelegalitate ce face obiectul prezentei cauze.

În ceea ce priveşte competenţa instanţei de judecată, recurentul-reclamant apreciază că, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, în forma ulterioară datei de 15 februarie 2013, precum şi conform art. 24, art. 25 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 3 din Legea nr. 76/2012, competenţa de a se pronunţa asupra excepţiei de nelegalitate revine Tribunalului Vrancea, în calitate de instanţă învestită cu soluţionarea fondului litigiului, iar nu Curţii de Apel Galaţi.

Pe fondul cauzei, recurentul-reclamant arată că excepţia de nelegalitate este inadmisibilă, nefiind întrunite cerinţele prevăzute de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care H.G. nr. 1.705/2006 nu constituie, în sine, un titlu de proprietate în favoarea Statului Român, ci are ca efect doar aprobarea inventarului centralizat, astfel încât nu se poate susţine că, de nelegalitatea acestei hotărâri de guvern depinde soluţionarea litigiului de fond.

Referitor la legalitatea înregistrării imobilului în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, recurentul-reclamant arată că imobilul a fost dat în folosinţa Ministerului Afacerilor Interne începând cu anul 1950, dreptul de administrare fiind exercitat constant, până în prezent, astfel cum rezultă din actele întocmite în anii 1974, 1986, 1998, 2001, indicate în cererea de recurs.

La data emiterii Hotărârii Consiliului Local Brăila nr. 118 din 31 iulie 2001, imobilul se afla în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila. Ulterior, prin Hotărârea Consiliului Local Brăila nr. 11 din 30 ianuarie 2006 s-a dispus revocarea dreptului de folosinţă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

De altfel, imobilul a fost înregistrat prima dată în inventarul bunurilor din domeniul public în Anexa 8 la H.G. nr. 1.326/2001, fiind apoi inclus, succesiv, în Anexa 8 la H.G. nr. 45/2003, Anexa 1 la H.G. nr. 15/2004, Anexa 1 la H.G. nr. 2.060/2004 şi Anexa 1 la H.G. nr. 1.705/2006.

3.3. Prin recursul întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., astfel cum a fost completat, reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila, a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 1.705/2006.

Recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de fond trebuia să analizeze dacă H.G. nr. 1.705/2006 a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, nu să se substituie instanţei de drept comun, învestită cu soluţionarea acţiunii în revendicare. Valabilitatea titlului statului nu poate fi verificată pe calea excepţiei de nelegalitate, iar procedând la soluţionarea excepţiei în această modalitate, instanţa de fond a încălcat prevederile art. 6 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 213/1998.

O altă critică de nelegalitate formulată prin recurs se referă la împrejurarea că instanţa de fond a preluat susţinerile reclamantei, fără a face o analiză proprie şi efectivă a elementelor cauzei. La momentul emiterii H.G. nr. 1.705/2006, ordonatorul principal/administratorul bunului era reclamantul Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul Judeţean de Poliţie Brăila, conform Decretului nr. 455/1949, a Deciziunii nr. 51.187/1950, emisă de Comitetul Provizoriu al comunei urbane Brăila şi a Circularei nr. 12.218/1950, emisă de Ministerul Afacerilor Interne - Comandamentul Pompierilor.

3.4. Prin recursul întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Guvernul României a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 1.705/2006.

Recurentul-pârât a învederat că prima instanţă a reţinut în mod eronat faptul că nu s-a făcut dovada trecerii bunului în proprietatea publică a statului prin vreunul din modurile de dobândire a proprietăţii publice, reglementate de art. 7 din Legea nr. 213/1998. Baza legală prin care imobilul a fost înregistrat în inventarul bunurilor din domeniul public al statului este reprezentată de Decretele nr. 51.187/1950 şi nr. 1.086/1950. De asemenea, dreptul de proprietate este evocat şi de Decretul Prezidiului Marii Adunări Naţionale nr. 455/1949 şi de Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.303/1949.

Totodată, susţine că H.G. nr. 1.705/2006 a fost emisă cu respectarea legii, în temeiul art. 108 din Constituţie şi a art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, iar pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Brăila nu deţine un titlu din care să rezulte dreptul său de proprietate asupra imobilului, bunul fiind proprietate publică a statului prin însăşi destinaţia acestuia, în condiţiile în care, începând cu anul 1974, reclamantul Ministerul Afacerilor Interne exercită dreptul de administrare asupra imobilului.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 11 iunie 2018, intimata-pârâtă Poliţia Locală Brăila a solicitat respingerea, ca nefondate, a recursurilor formulate de reclamanţii Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Brăila, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila şi pârâtul Guvernul României.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte va admite recursurile declarate în cauză, pentru următoarele considerente:

În raport de criticile de nelegalitate invocate de recurenţi, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte le va examina, cu prioritate, pe acelea care privesc nereguli procedurale, de natură a atrage casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În acest sens, Înalta Curte constată că, prin recursul declarat în cauză, reclamantul Ministerul Afacerilor Interne a invocat argumente ce se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susţinând că, prin omisiunea citării sale în cauză, prima instanţă a nesocotit dispoziţiile art. 153 C. proc. civ.

Potrivit menţiunilor din cuprinsul citativului întocmit pentru termenul de judecată din 12 decembrie 2017, aflat în dosarul instanţei de fond, precum şi citaţiilor emise pentru acest termen, Înalta Curte reţine că prima instanţă nu a dispus citarea în cauză a reclamantului Ministerul Afacerilor Interne.

Prin încheierea de şedinţă din 12 decembrie 2017, Curtea de Apel Galaţi a consemnat că procedura de citare este legal îndeplinită, menţionând că la apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns, pentru Ministerul Afacerilor Interne, consilier juridic B.

În aceste condiţii, pentru următorul termen de judecată, din 23 ianuarie 2018, în citativul cauzei s-a precizat că reclamantul Ministerul Afacerilor Interne are termen în cunoştinţă, iar în cuprinsul încheierii din 23 ianuarie 2018, termen la care părţile au pus concluzii asupra fondului cauzei, s-a consemnat că procedura de citare este legal îndeplinită, iar Ministerul Afacerilor Interne este reprezentat prin consilier juridic B., similar consemnărilor din încheierea de şedinţă din 12 decembrie 2017.

Verificând împuternicirea de reprezentare juridică nr. 20.020 din 23 ianuarie 2018, aflată la dosarul instanţei de fond, Înalta Curte constată că domnul consilier juridic B. a fost împuternicit să reprezinte, în faţa Curţii de Apel Galaţi, interesele reclamantului Inspectoratul Judeţean de Poliţie Brăila, împuternicirea nefiind acordată şi pentru reprezentarea reclamantului Ministerul Afacerilor Interne. Totodată, în raport de data emiterii şi depunerii delegaţiei, se constată că, la termenul de judecată din 12 decembrie 2017, consilierul juridic B. nu a justificat calitatea de reprezentant pentru niciunul dintre reclamanţii anterior menţionaţi, nedepunând o delegaţie emisă conform legii.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că prima instanţă nu a dispus citarea în cauză a reclamantului Ministerul Afacerilor Interne, iar partea nu a fost reprezentată la termenele de judecată din 12 decembrie 2017 şi 23 ianuarie 2018 şi nu a avut termen în cunoştinţă, astfel încât criticile de nelegalitate formulate de reclamant sunt întemeiate, instanţa de fond nesocotind dispoziţiile art. 153 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora:

"Instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părţile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel.", precum şi dispoziţiile art. 13 şi art. 14 C. proc. civ., referitoare la dreptul la apărare garantat părţilor şi la respectarea principiului contradictorialităţii.

Această neregulă de ordin procedural nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii de fond şi reluarea judecăţii în faţa aceleiaşi instanţe, având în vedere şi împrejurarea că, prin recursul declarat în cauză, reclamantul Ministerul Afacerilor Interne a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Galaţi, arătând că, prin necitarea sa în cauză, s-a aflat în imposibilitatea invocării excepţiei în faţa instanţei de fond, în termenul stabilit de lege.

Aşadar, o consecinţă a nelegalităţii procedurii de citare o reprezintă şi nepunerea în discuţie, în condiţii de contradictorialitate, a competenţei instanţei de judecată, iar asupra acestei chestiuni Înalta Curte nu se poate pronunţa direct în faza procesuală a recursului, prin calea de atac a recursului fiind examinată, potrivit art. 483 C. proc. civ., conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ceea ce presupune ca prima instanţă să fi fost învestită şi să fi soluţionat aspectele analizate în calea de atac de instanţa de control judiciar.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 497 alin. (1) C. proc. civ., apreciază că se impune casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, ocazie cu care, în raport de dispoziţiile art. 501 C. proc. civ., instanţa de fond va pune în discuţia părţilor, în condiţii de contradictorialitate, excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne.

În raport de soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare şi de motivul care a determinat-o, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs, formulate de reclamanţii Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Brăila, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila şi pârâtul Guvernul României, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., aceste critici urmând a fi avute în vedere de prima instanţă, cu ocazia rejudecării pricinii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 şi art. 498 alin. (2) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursurile declarate de reclamanţii Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Brăila, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila şi pârâtul Guvernul României, împotriva Sentinţei civile nr. 13 din 30 ianuarie 2018, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanţii Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Brăila, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila şi pârâtul Guvernul României, împotriva Sentinţei civile nr. 13 din 30 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 aprilie 2019.

Procesat de GGC - CT