Maritime pilotage licensing criteria challenge quashed and remanded for retrial over inadequate reasoning.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 23.06.2014, reclamantele A., B. SRL şi C. SRL au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor: - anularea Ordinului nr. 547/2014 privind autorizarea operatorilor economici pentru desfăşurarea activităţii conexe activităţilor de transport naval - serviciul de siguranţă pilotajul navelor maritime la intrarea şi ieşirea din porturi, între danele aceluiaşi port şi pe căi navigabile interioare, inclusiv Anexa nr. 1 referitoare la Criteriile de Autorizare, emis de Ministerul Transporturilor şi publicat în Monitorul Oficial nr. 353/14.05.2014; - obligarea pârâtei să comunice actul atacat împreună cu documentaţia care a stat la baza emiterii acestuia, precum şi toate lucrările efectuate; în subsidiar, anularea în parte, respectiv anularea prevederilor art. 2 alin. (1), art. 9 alin. (3), art. 13, art. 14, Anexa nr. 1 din Ordinul nr. 547/2014; - obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 1237 din 4 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantelor.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs reclamantele A., B. SRL şi C. SRL, fiind criticată sentinţa atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Recurentele au arătat că instanţa de fond a prezentat o hotărâre cu motive străine de natura cauzei din dosar.

Astfel, s-a arătat că Ministerul Transporturilor a emis Ordinul nr. 1008/2012 pentru stabilirea modului de derulare a serviciului de pilotaj al navelor maritime. Raportat la această prevedere legală a fost emis formatul contractului cadru ce conţine criteriile generale, specifice, minime şi tehnice, criteriile minime de personal şi condiţiile esenţiale pe care trebuie să le îndeplinească operatorii specializaţi pentru a putea încheia contract cu administraţia CN APM S.A. Constanţa.

S-a arătat că prin actul atacat, Ordinul nr. 547/2014, emitentul Ministerul Transporturilor a modificat intempestiv cadrul legislativ, în decursul derulării unor contracte cadru, pe bază de criterii determinate anterior modificării legislative intervenite. Astfel, s-a arătat că a fost modificat expres art. 3 din Ordinul nr. 1008/2012.

A fost criticată hotărârea instanţei de fond pentru preluarea opiniei prezentate de Ministerul Transporturilor, care a motivat că a recurs la această modificare legislativă ca urmare a unui punct de vedere al Consiliului Concurenţei, care a apreciat că ar fi posibilă "o potenţială suprapunere de competenţe în reglementarea serviciilor de pilotaj şi remorcaj de manevră prin impunerea de noi criterii de autorizare/desfăşurare a activităţii în port de către CN APM sau prin interpretarea ambiguă a prevederilor legale."

S-a arătat că această motivare nu poate fi reţinută, deoarece, sub un prim aspect, criteriile tehnice nu pot avea niciodată legătură cu reglarea concurenţei pentru nicio piaţă indiferent de natura acesteia, ele sunt abstracte şi obiective, sunt minime şi obligatorii, pentru că în caz contrar nu poate fi atins scopul urmărit, cu atât mai mult cu cât se are în vedere un serviciu public, un serviciu de siguranţă, un serviciu obligatoriu.

Recurentele au arătat că piaţa serviciilor publice nu este o piaţă concurenţială deoarece contractul cadru reglementează încheierea unor contracte administrative şi nu comerciale, arătându-se că punctul de vedere al Consiliului Concurenţei este fundamentat pe percepţia greşită cu privire la reglementările juridice în domeniu şi cu privire la situaţia de fapt.

Recurentele au arătat că prin adoptarea ordinului atacat la momentul de faţă există practic două regimuri juridice care acţionează concomitent pentru prestarea aceluiaşi serviciu de siguranţă, un serviciul public unic şi obligatoriu, un regim gestionat de administraţie, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 50 din O.G. nr. 22/1999, iar celălalt este gestionat de ANR, aşa cum se prevede în ordinul de ministru atacat.

S-a arătat că ordinul atacat este nelegal, întrucât printr-un ordin de ministru se reglementează într-un domeniu, care intră în contradicţie cu cele reglementate de Codul muncii.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente cauzei, instanţa de control judiciar va admite recursul şi va casa hotărârea atacată, cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde: "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;".

Motivarea hotărârii judecătoreşti, care trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, este indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară şi constituie o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.

Respectarea acestei dispoziţii procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa" (Hotărârea Albina împotriva României, Hotărârea Gheorghe împotriva României).

În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că la pronunţarea sentinţei recurate, instanţa de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi apărărilor invocate de părţi, ceea ce se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii, care, în fapt, reprezintă o reproducere în totalitate a apărărilor formulate de pârâtă prin întâmpinare. În acest sens, prima instanţă nu a arătat motivele pentru care a considerat că argumentele prezentate de reclamante în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu ar fi temeinice, raportat la contextul speţei.

În aceste condiţii, este evident că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze reclamantului dovada că susţinerile şi mijloacele de apărare pe care le-a formulat prin cererea dedusă judecăţii au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei şi determină imposibilitatea instanţei de recurs de a exercita controlul judiciar.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., aspect în raport de care, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate în recurs.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 teza I din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cu ocazia rejudecării, prima instanţă urmează a proceda la un examen efectiv al argumentelor prezentate de reclamanţi în cuprinsul cererii de chemare în judecată, prin raportare la apărările formulate de pârât şi la mijloacele de probă administrate în cauză, în vederea analizării tuturor aspectelor de fond necesare lămuririi situaţiei de fapt.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantele A., B. SRL şi C. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 1237 din 4 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - GV