Salary coefficients for judges advancing to a new seniority bracket under the new public sector salary system abrogating prior legislation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 15 iulie 2014 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei şi Ministrul Justiţiei, solicitând anularea Hotărârii nr. 43232/2/06.11.2013 prin care a fost respinsă contestaţia administrativă formulată de reclamantă împotriva ordinului nr. 1327/C/11.04.2013 al Ministrului Justiţiei şi obligarea la emiterea unui alt ordin de stabilire a drepturilor salariale cuvenite reclamantei, începând cu 1 aprilie 2013, în care indemnizaţia de încadrare brută lunară să fie de 10.330 RON, cuantumul sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase să fie de 1.150 RON, iar cuantumul sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului pentru păstrarea confidenţialităţii să fie de 1.354 RON sau obligarea la acordarea diferenţelor salariale rezultate dintre suma cuvenită şi cea stabilită prin ordinul nr. 1327/2013 cu titlu de sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu până la aplicarea integrală a Legii nr. 284/2010 ori până la abrogarea legii.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 3002/2014 din 7 noiembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi a dispus înaintarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (5) teza I din Legea nr. 284/2010 spre soluţionare către Curtea Constituţională, şi a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Ministrul Justiţiei.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta A., fiind criticată sentinţa atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a arătat că nu critică partea din hotărâre referitoare la excepţia de neconstituţionalitate invocată privind procentul de 2,5% care se aplică la bază, precizând că această parte a hotărârii nu face obiectul recursului formulat.

Recurenta a arătat că a invocat nelegalitatea ordinului nu exclusiv în raport cu dispoziţiile legale care reglementează procentul dintre două clase, ci în raport şi cu celelalte dispoziţii legale cu caracter general şi care se referă la principiile şi scopurile legii cadru, dispoziţii care nu pot fi refuzate la aplicare. Recurenta a precizat că, prin ipoteza normei, legiuitorul a avut în vedere că la funcţii similare salariile să fie egale şi, cu atât mai mult la funcţii identice trebuie să existe egalitate.

Prima critică de nelegalitate a sentinţei se referă la faptul că instanţa de fond în mod greşit a pornit de la premisa că s-ar fi solicitat aplicarea procentelor de 50% şi de 15% la noua valoare a indemnizaţiei brute de încadrare. Recurenta a precizat că prin acţiunea formulată s-a solicitat acordarea unui spor egal cu al judecătorului care are aceeaşi vechime în funcţie şi în muncă şi este la acelaşi nivel al instanţei, întrucât păstrarea cuantumului sporului la nivelul anului 2009, aşa cum a fost calculat la o valoare nominală în raport cu o indemnizaţie de încadrare specifică unei vechimi mai mici, este greşită.

Recurenta a arătat că instanţa de fond în mod greşit a ajuns la concluzia că judecătorii vizaţi se află în situaţii juridice diferite, în raport de criteriul "înainte sau după 1 ianuarie 2011".

Recurenta a apreciat că situaţia juridică obiectivă care corespunde criteriilor de salarizare este cea generată de împlinirea vechimii însăşi, iar nu de momentul subiectiv al împlinirii respectivei tranşe de vechime, deci indirect de vârsta judecătorului. S-a arătat că momentul împlinirii marchează doar data de la care se acordă dreptul în viitor, pentru că, altfel, aceeaşi vechime ar fi valorizată diferit, ceea ce contrazice principiile şi scopurile avute în vedere de lege.

În privinţa discriminării s-a arătat că este de acord cu faptul că instanţa nu se poate substitui Curţii Constituţionale şi nu poate face exces de putere, însă în ceea ce priveşte sporurile solicitate a arătat că nu a cerut înlăturarea unor dispoziţii legale sau crearea unor norme pe cale judiciară, ci a cerut interpretarea coroborată şi corectă a dispoziţiilor legale existente.

1.4. Apărările intimatului

Intimatul Ministerul Justiţiei a solicitat, prin întâmpinarea formulată, respingerea recursului, ca nefondat.

S-a arătat că sunt nejustificate criticile aduse de recurentă hotărârii instanţei de fond, în condiţiile în care instanţa de fond a motivat hotărârea atacată în sensul că Legea nr. 284/2010 stabileşte un alt sistem în baza căruia se realizează încadrarea magistraţilor şi cu atât mai mult promovarea acestora într-o nouă tranşă de vechime în funcţie.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente cauzei, instanţa de control judiciar va menţine soluţia dată de instanţa de primă jurisdicţie ca fiind legală şi, pe cale de consecinţă, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea unui ordin de stabilire a drepturilor salariale începând cu 1 aprilie 2013.

În conformitate cu prevederile art. 39 lit. w) din Legea nr. 284/2010, la data intrării în vigoare a acestei legi se abrogă Legea cadru nr. 330/2009, aşa încât coeficienţii de ierarhizare stabiliţi de Legea nr. 330/2009 şi care nu au fost aplicaţi niciodată, înseamnă că nu vor mai fi luaţi în considerare, întrucât Legea nr. 284/2010 a stabilit un alt sistem de încadrare.

De asemenea, dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 284/2010, Capitolul IV din Partea a II-a prevăd că la data intrării în vigoare a legii, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranşelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale deţinute, stabilindu-se clasa de salarizare şi coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia.

Însă trebuie avut în vedere faptul că în decembrie 2010 tranşele de vechime erau stabilite potrivit reglementărilor în vigoare la 31 decembrie 2009, cu adăugarea sporurilor şi majorărilor prevăzute în notele la anexele corespunzătoare, precum şi adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a).

Văzând actele dosarului şi dispoziţiile legale aplicabile, instanţa de control judiciar reţine că, prin abrogarea Legii nr. 330/2009, nu au fost avute în vedere dispoziţiile acestei legi la data de 1.04.2013, atunci când recurenta-reclamantă a împlinit vechimea de 20 de ani în funcţia de judecător, ci au fost avute în vedere dispoziţiile din Legea nr. 284/2010, motiv pentru care ordinul contestat a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale, nefiind identificate motive de nelegalitate a actului administrativ emis.

Instanţa de control judiciar reţine că nu poate fi acceptată teoria recurentei, întrucât prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 1327/C/2013, ca urmare a trecerii în tranşa de vechime în funcţie de peste 20 de ani, reclamantei i s-a acordat o majorare a indemnizaţiei de încadrare, precum şi sporurile aferente funcţiei, conform dispoziţiilor art. 6 din O.U.G. nr. 80/2010, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 283/2011.

Înalta Curte reţine că prin Decizia nr. 669/2012 pronunţată de Curtea Constituţională în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, s-a constatat că "avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi calculul indemnizaţiilor potrivit acestor gradaţii se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislaţiei aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câştigate."

În acord cu practica constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, instanţa de control judiciar reţine că principiul egalităţii în drepturi şi al nediscriminării se aplică doar situaţiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferenţiat instituit în baza unor situaţii obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii şi nici discriminări.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinţei civile nr. 3002 din 7 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - GV