Inapplicability of litigation costs allocation upon cassation with remand: dismissal of request to complete appellate decision for omission to rule on costs

Asupra cererii de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 10 septembrie 2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, a solicitat:

- în principal, anularea Ordinului M.A.I nr. 1.122 din 05 ianuarie 2006 şi a Normelor metodologice aprobate prin acesta, privind stabilirea cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor/programelor de specializare, perfecţionare, stagii de practică, în ţară sau străinătate şi modul de recuperare al acestora;

- în subsidiar, anularea în parte a Normelor Metodologice aprobate prin Ordinul M.A.I nr. 1.122 din 05 ianuarie 2006, respectiv anularea art. 9 din acest act.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 206 din 27 ianuarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., a chemat în judecată pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 206 din 27 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, reţinerea cauzei în vederea rejudecării şi pronunţarea unei soluţii de admitere a cererii de chemare în judecată.

4. Soluţia instanţei de recurs

Prin Decizia nr. 4040 din 21 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 206 din 27 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

5. Cererea de completare a hotărârii pronunţate de instanţa de recurs.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 7 decembrie 2018, recurentul-reclamant A. a solicitat completarea dispozitivului Deciziei nr. 4040 din 21 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În motivarea cererii, recurentul-reclamant a învederat că, deşi a solicitat obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată, atât pentru faza fondului, cât şi pentru cea a recursului, instanţa a omis a se pronunţa asupra acestui capăt de cerere.

Astfel, arată recurentul-reclamant, la dosarul cauzei există dovezi privind achitarea taxei judiciare de timbru aferentă judecării cauzei în fond, în sumă de 100 RON, precum şi dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă cererii de recurs, în sumă de 200 RON, asupra cărora instanţa de recurs a omis a se pronunţa. Apreciază recurentul-reclamant că instanţa de recurs trebuia să se pronunţe asupra cheltuielilor de judecată, chiar dacă a pronunţat o soluţie de casare cu trimitere la rejudecare.

6. Apărările formulate cu privire la cererea de completare a dispozitivului.

Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne nu a depus întâmpinare faţă de cererea de completare a hotărârii pronunţate de instanţa de recurs.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra cererii de completare a Deciziei nr. 4040 din 21 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Examinând cererea de completare a hotărârii, în raport cu motivele expuse şi cu normele de drept incidente, Înalta Curte o va respinge, ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Prin cererea întemeiată pe prevederile art. 444 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant A. a solicitat a-i fi acordate cheltuielile de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei în fond, precum şi cele pricinuite de soluţionarea căii de atac formulate împotriva Sentinţei civile nr. 206 din 27 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reprezentate de contravaloarea taxelor judiciare de timbru.

Potrivit art. 444 alin. (1) C. proc. civ.: "Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare.", iar potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ.:

"Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată."

Din cuprinsul acestor texte de lege rezultă că solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată reprezintă un capăt de cerere accesoriu, iar în măsura în care instanţa a omis a-l soluţiona, partea interesată are posibilitatea formulării unei cereri în temeiul art. 444 C. proc. civ.

Pe de altă parte, conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ., anterior citat, cheltuielile de judecată se acordă la cererea părţii care a câştigat, ceea ce presupune culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul. Pe cale de consecinţă, aceste dispoziţii sunt aplicabile doar în acele situaţii în care instanţa de recurs statuează definitiv asupra pretenţiilor deduse judecăţii, întrucât numai în această ipoteză se poate stabili care este partea căzută în pretenţii.

În cauza de faţă, prin Decizia nr. 4040 din 21 noiembrie 2018, instanţa de control judiciar a admis recursul declarat de reclamantul A., a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe. Rejudecarea cauzei presupune reanalizarea tuturor criticilor părţilor, inclusiv a celor privitoare la cheltuielile de judecată, acordarea acestora depinzând de soluţionarea cererii de chemare în judecată şi, după caz, a altor cereri incidentale.

În concluzie, întrucât prin hotărârea dată în recurs nu a fost tranşat litigiul dintre părţi, instanţa de control judiciar nu se putea pronunţa asupra solicitării de acordare a cheltuielilor de judecată, astfel încât nu este îndeplinită ipoteza prevăzută de art. 444 C. proc. civ., referitoare la omisiunea pronunţării asupra unui capăt de cerere accesoriu.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea privind completarea Deciziei nr. 4040 din 21 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de recurentul-reclamant A., privind completarea Deciziei nr. 4040 din 21 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - CT