Sufficiency of legal doubt and imminent harm criteria for suspending clawback tax notifications without prejudicing the merits of administrative annulment

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 21.09.2015 la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, solicitând suspendarea adresei CNAS nr. x/29.04.2014 prin care i s-au comunicat elementele necesare calculării taxei clawback aferentă trimestrului I al anului 2014 şi cu privire la răspunsul CNAS nr. x/06.06.2014, prin care CNAS a răspuns la contestaţia formulată de reclamanta împotriva Notificării.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea din 04.12.2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus amânarea pronunţării la data de 11.12.2015.

Prin Sentinţa nr. 3320 din data de 11.12.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, s-a dispus suspendarea executării adresei CNAS nr. x/29.04.2014, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea actului administrativ. Totodată, s-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

3. Recursul

Împotriva Sentinţei nr. 3320 din data de 11.12.2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta susţine, în esenţă, că printr-o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile referitoare la cazul bine justificat şi prevenirea producerii unei pagube iminente. În opinia sa, argumentele primei instanţe cu privire la condiţia cazului bine justificat vizează fondul cauzei.

Referitor la raportul de expertiză contabilă judiciară, probă administrată în Dosarul nr. x/2014 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, având ca obiect acţiunea în anulate a actelor administrative a căror suspendare se solicită în prezenta cauză, recurenta susţinut că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că din copia acestuia, depusă la dosar, rezultă o îndoială serioasă asupra legalităţii şi temeiniciei actelor administrative emise.

Or, respectiva expertiză contabilă nu a fost omologată de instanţa de judecată, cât timp, până la data formulării prezentului recurs, expertul contabil nu a răspuns la obiecţiunile formulate de CNAS.

În ceea ce priveşte cerinţa privind prevenirea unei pagube iminente, nu s-a făcut dovada că prin măsura dispusă s-a creat o perturbare previzibilă gravă a funcţionării activităţii la nivelul reclamantei; pentru trimestrul I 2014, reclamanta a încasat valoarea medicamentelor decontate şi nu a contestat prin nicio modalitate sumele încasate şi nici consumul.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate cu consecinţa respingerii acţiunii, arătându-se că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi pagubei iminente prevăzute de art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă SC A. SRL a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului în temeiul art. 486 alin. (3) raportat la art. 486 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ. pentru lipsa menţiunii hotărârii care se contestă. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca fiind legală şi corectă, sub aspectul constatării îndeplinirii condiţiilor cererii de suspendare formulate în cauză.

A susţinut intimata că, în ceea ce priveşte cazul bine justificat, acesta este dovedit prin Decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 1175/07.04.2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2014, prin care s-a admis, în parte, în primă instanţă acţiunea în anularea actelor administrative a căror suspendare se solicită.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 27 septembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 30 ianuarie 2018, s-a admis în principiu recursul declarat de pârâtă şi s-a fixat termen de judecată a acestuia, constatând netemeinicia excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare de către intimata-reclamantă.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Prezentul recurs priveşte modalitatea de interpretare a condiţiilor prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 pentru dispunerea suspendării executării unui act administrativ şi de aplicare concretă a acestora în cauza de faţă.

Înalta Curte constată că recursul astfel cum a fost formulat este fondat, deoarece intimata-reclamantă nu a invocat nicio împrejurare de fapt sau de drept care să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Astfel, existenţa unui caz bine justificat poate fi reţinută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actului administrativ. Prin urmare, suspendarea executării actului administrativ constituie o situaţie de excepţie, în cadrul căreia instanţa are numai posibilitatea să efectueze o cercetare sumară a aparenţei dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Pe de altă parte, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare.

În speţă, intimata-reclamanta a invocat în susţinerea îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, faptul că: în consumul reclamantei sunt incluse medicamente necomercializate de reclamanta în România, iar consumul individual al altor DAPP a fost constatat deja de instanţă de judecată ca fiind greşit calculat; valorile comunicate conţin TVA, deşi neconstituţionalitatea acestui mod de calcul a fost constată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 39/05.03.2013 şi a fost tranşată şi de legiuitor prin Ordonanţa 17/2012; consumul individual A. comunicat nu este aferent numai vânzărilor reclamantei, astfel cum prevede expres art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, ci conţine şi valorile aferente vânzărilor altor entităţi pe piaţa farmaceutică din România (distribuitorii şi farmaciile, nedeţinători de APP); actele administrative comunicate nu îndeplinesc cerinţele de transparenţa şi claritate, deoarece nu permit verificarea valorilor în raport de preţul de decontare/referinţă/compensare, respectiv în raport de vânzările reclamantei, în lipsa informaţiilor privind valorile acestor preţuri şi a cantităţii medicamentelor decontate, fapt dovedit prin lipsa absolută a acestor informaţii şi dovezi, dar şi (ii) prin hotărârile judecătoreşti prin care instanţele au constatat şi sancţionat constant această opacitate a informaţiilor opuse particularului contribuabil şi (iii) discrepanţa evoluţiei procentului "p" actele administrative contestate nu asigură previzibilitatea şi certitudinea creanţelor fiscale, deoarece nu permit înţelegerea sarcinii fiscale care revine reclamantei. Valorile la care se raportează procentul "p" scăpă de sub controlul particularului contribuabil, din moment ce acesta este determinat de valoarea consumului total, a cărui evoluţie este influenţată de deciziile altor participanţi la piaţă.

În raport de restul motivelor invocate de intimata-reclamantă, Înalta Curte apreciază că analizarea lor pe calea prezentei cereri de suspendare ar presupune o verificare minuţioasă a tuturor elementelor ce au stat la baza emiterii notificării. Or, această împrejurare ar echivala practic cu o tranşare definitivă a acestor chestiuni, fapt ce este incompatibil cu limitele legale ale cadrului procesual trasat de dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004. Astfel, motivele invocate de intimata-reclamantă nu pot fi apreciate ca împrejurări legate de starea de drept sau de fapt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului.

De asemenea, în opinia Curţii, raportul de expertiză judiciară, depus în copie la instanţa de fond pentru probarea îndeplinirii acestei condiţii, nu are legătură cu dosarul având ca obiect suspendarea solicitată în baza art. 15, ci reprezintă o probă în cadrul dosarului de fond, reprezentând una din probele administrate de către instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare, cu atât mai mult cu cât, la momentul pronunţării sentinţei recurate, raportul de expertiză nu fusese omologat de instanţă în Dosarul nr. x/2014, urmând ca expertul să răspundă obiecţiunilor formulate de pârâta CNAS.

Totodată, Înalta Curte apreciază că admiterea acţiunii de fond printr-o sentinţă nedefinitivă, Sentinţa civilă nr. 1175 din 7 aprilie 2016, nu reprezintă un motiv temeinic justificat în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care motivele de suspendare se suprapun cu motivele de fond pentru care au fost anulate, în parte, actele contestate în dosarul de faţă.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, nici aceasta nu este îndeplinită, cât timp nu s-a făcut dovada că prin măsura dispusă s-a creat o perturbare previzibilă gravă a funcţionării activităţii la nivelul reclamantei; pentru trimestrul I 2014, intimata-reclamantă a încasat valoarea medicamentelor decontate şi nu a contestat prin nicio modalitate sumele încasate şi nici consumul.

Având în vedere aceste considerente, nefiind îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază că se impune reformarea soluţiei pronunţate de instanţa de fond, în sensul casării sentinţei şi respingerii cererii de suspendare ca nefondată.

În temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi rejudecând, va respinge cererea de suspendare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva încheierii din 4 decembrie 2015 şi a Sentinţei nr. 3320 din 11 decembrie 2015 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând, respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A. SRL, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 aprilie 2018.

Procesat de GGC - GV