Suspension of administrative financial correction fails for lack of apparent illegality and imminent irreparable harm

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 07.09.2015, reclamantul Spitalul B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Competitivitate, suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/10.07.2015 privind proiectul "Implementarea unui sistem integrat de e-sănătate în cadrul Spitalului B. pentru facilitarea accesului cetăţenilor la servicii medicale de calitate", cod SIMS 37824, prin care a fost stabilită în sarcina reclamantului obligaţia de plată a sumei totale de 260.762,29 RON, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, până la pronunţarea instanţei de fond.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 3046 din 17.11.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea privind acţiunea formulată de reclamantul Spitalul B. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Competitivitate şi s-a dispus suspendarea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/10.07.2015 până la pronunţarea instanţei de fond.

3. Recursul

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs Ministerul Finanţelor Publice, în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., sentinţa atacată fiind dată pe baza unor motive contradictorii şi străine de natura cauzei şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate cu consecinţa respingerii acţiunii, arătându-se că arătându-se că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi pagubei iminente prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susţinut în esenţă că, din considerentele hotărârii recurate, nu rezultă că la pronunţarea acesteia instanţa a analizat apărările formulate de pârât prin întâmpinare.

Mai mult, din analiza considerentelor hotărârii judecătoreşti rezultă că argumentele instanţei de fond se limitează la câteva fraze, care, însă, nu pot acoperi cerinţa motivării hotărârii, în sensul reglementat de art. 425 alin. (1) li.b) din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că în cauză nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, instanţa de fond având obligaţia să verifice argumentele reclamantului în raport de înscrisurile depuse la dosar.

A mai susţinut recurentul că reclamantul a invocat în susţinerea cererii de suspendare motive ce ţin de fondul cauzei.

În fine, a susţinut recurentul că instanţa de fond a procedat la constatarea îndeplinirii celei de-a doua condiţii de către reclamant, în condiţiile în care susţinerile acestuia nu au fost dovedite.

4. Apărările intimatului

Intimatul-reclamant Spitalul B. a depus întâmpinare, la data de 19.02.2016, solicitând respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond ca fiind legală şi temeinică.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 25 septembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 30 ianuarie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, şi faţă de criticile recurentei-pârâte, constată că recursul este fondat şi îl va admite, pentru considerentele ce urmează.

În ceea ce priveşte criticile subsumate motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, instanţa de recurs constată că, într-adevăr, potrivit prevederilor acestuia o hotărâre poate fi recurată atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Or, sentinţa recurată cuprinde în motivare argumentele pentru care prima instanţă a constatat că nu sunt îndeplinite toate condiţiile legale pentru a se putea proceda la suspendarea executării Notei de constatare, aceste argumente raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

În ceea ce priveşte, însă, criticile subsumate motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, instanţa de recurs constată că acestea sunt întemeiate, instanţa de fond interpretând şi aplicând în mod greşit dispoziţiile legale incidente în cauză, adică art. 14, respectiv, art. 2 alin. (1) lit. t) şi lit. ş) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

După cum se cunoaşte, suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, având în vedere conţinutul prevederilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.

Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepţională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis), ori când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).

Potrivit art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanţei de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să poată fi distinsă cu uşurinţă, în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că, în cadrul procedurii suspendării executării actelor administrative, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă o prejudecare a fondului litigiului.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare), etc.

Intimatul-reclamant a motivat existenţa cazului bine justificat pe împrejurarea că, în cadrul procedurii de atribuire, ofertantul A. SA a îndeplinit condiţiile prevăzute de art. 11 alin. (4) din H.G. nr. 925/2006, prin depunerea Declaraţiei iniţiale privind îndeplinirea cerinţelor de clarificare în forma regăsită de comisia de evaluare, o detaliere excesivă a modului concret de îndeplinire a criteriilor de calificare fiind de natură să deturneze o procedură care, deşi se doreşte a simplifica formalităţile de participare la achiziţiile publice, impune condiţii de participare similare procedurii obişnuite.

A susţinut, de asemenea, că în calitate de autoritate contractantă, apreciază că a respectat întocmai prevederile O.U.G. nr. 34/2006 şi ale H.G. nr. 925/2006, astfel cum prevede art. 10 pct. 18 din Contractul de finanţare.

Or, se observă că, în susţinerea cererii de suspendare a executării actului contestat, în realitate reclamantul s-a referit la aspecte de nelegalitate cu privire la fondul cauzei, aspecte ce nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenţei dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăşi limitele procedurii sumare a suspendării de executare.

Astfel, verificarea susţinerilor reclamantului referitoare la aplicarea art. 11 alin. (4) din H.G. nr. 925/2006 presupune o veritabilă judecată a fondului prin analizarea în detaliu a ofertei depuse de ofertantul în cauză, a menţiunilor efectuate pe formularul de ofertă şi a datei de depunere a tuturor înscrisurilor relevante de către ofertantul în cauză.

Instanţa de control judiciar reţine că aparenţa de nelegalitate poate viza şi aspecte de drept material, însă este esenţial ca motivele identificate să fie evidente şi să nu implice examinarea fondului cauzei.

În ceea ce priveşte condiţia referitoare la prevenirea unei pagube iminente, Înalta Curte observă că instanţa de fond a argumentat, fără just temei, îndeplinirea acestei cerinţe pe baza supoziţiei că punerea în executare a actului atacat ar determina producerea unei pagube, deşi nu s-a făcut dovada pagubei iminente, greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanţă.

Pentru considerentele arătate, constatând că sunt întemeiate criticile formulate de recurenţi subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul declarat de recurentul-pârât, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul Spitalul B., ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene împotriva Sentinţei nr. 3046 din 17 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând, respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul Spitalul B., ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 aprilie 2018.

Procesat de GGC - GV