Suspension of insurance norms dismissed for lack of interest due to failure to file annulment action within statutory deadline

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. de mai sus, la data de 23.12.2014, reclamanta Societatea A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună suspendarea prevederilor art. 51 alin. (5), art. 52 alin. (1) şi alin. (2) din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, emisă de ASF.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 1097 din 20 aprilie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta Societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca fiind rămasă fără obiect.

Prin Sentinţa nr. 1996 din 3 iulie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de completare a dispozitivului Sentinţei civile nr. 1097/20.04.2015, formulată de reclamanta Societatea A. SRL.

3. Recursul

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamanta Societatea A. SRL a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând dispoziţiile art. 488 pct. 5 din C. proc. civ.

Reclamanta a declarat recurs şi împotriva Sentinţei nr. 1996 din 3 iulie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, privind completarea dispozitivului Sentinţei nr. 1097 din 20 aprilie 2015.

În motivarea recursului, recurenta a susţinut că prima instanţă nu a argumentat în niciun fel soluţia de respingere a capătului de cerere privind suspendarea art. 52 alin. (1) şi (2) din Norma nr. 23/2014, admiţând excepţia rămânerii fără obiect, respingând în totalitate acţiunea formulată. Din simpla lecturare a hotărârii recurate, se poate observa că prima instanţă nu a indicat nici un motiv pentru care a înţeles să respingă cel de-al doilea capăt de cerere, ce consta în suspendarea prevederilor art. 52 alin. (1) şi (2) din Norma nr. 23/2014, în condiţiile în care pârâta invocase excepţia rămânerii fără obiect a capătului de cerere privind suspendarea prevederilor art. 51 alin. (5) din normă, aspect ce atrage aplicabilitatea art. 488 pct. 5 din C. proc. civ.

4. Apărările intimatei

Intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca rămas fără obiect, motivat de faptul că toate dispoziţiile normative a căror anulare se solicitase au fost abrogate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 12 iulie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 4 octombrie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen de judecată pe fond a recursului.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, constată întemeiată la excepţia lipsei de interes a recursului, invocată de instanţă din oficiu, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare, excepţie care face inutilă în tot expunerea detaliată şi cercetarea în fond a recursului declarat.

Conform celor menţionate la pct. 1, Înalta Curte constată că reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării prevederilor art. 51 alin. (5), art. 52 alin. (1) şi alin. (2) din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, emisă de ASF.

Prevederile art. 14 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004 reglementează obligaţia persoanei care se consideră vătămată de actul administrativ unilateral de a introduce acţiune în anularea actului în termen de 60 de zile de la soluţionarea cererii de suspendare a executării acestuia, în caz contrar suspendarea încetând de drept şi fără nicio formalitate.

Din actele dosarului nu rezultă că recurenta-reclamantă a înregistrat pe rolul instanţei acţiune în anularea actelor administrativ-fiscale a căror suspendare se solicită.

Totodată, în urma consultării sistemului informatic ECRIS, se constată că pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nu există înregistrat un dosar care să aibă ca obiect cererea recurentei de anulare a prevederilor ce fac obiectul prezentei cereri de suspendare.

Prin urmare, în cauză se pune problema subzistenţei interesului în promovarea căii de atac exercitate, de vreme ce recurenta-reclamantă nu a formulat acţiune în anularea prevederilor a căror suspendare o solicită.

Prin interes se înţelege folosul practic imediat urmărit de cel care a formulat calea de atac, fiind necesar ca acesta să fie născut şi actual, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acţiune, condiţie ce trebuie îndeplinită atât la promovarea căii de atac, cât şi pe parcursul soluţionării acesteia.

Prin urmare, instanţa de control judiciar, în acord cu practica sa constantă (Deciziile nr. 4109/2014, nr. 1126/2015), apreciază că, în cauză, recurenta nu mai justifică un interes în soluţionarea prezentei căi de atac.

Pentru toate considerentele anterior expuse, în temeiul art. 493 alin. (6) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursurile, ca lipsite de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Societatea A. SRL împotriva Sentinţei nr. 1097 din 20 aprilie 2015 şi a Sentinţei nr. 1996 din 3 iulie 2015 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsite de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 aprilie 2018.

Procesat de GGC - GV