Disproportionate reserve order for suspended drunk-driving conviction under military status law

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. şi înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia sub Dosar nr. x/2015, acesta a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, să se dispună anularea Ordinului M.P.7/07.01.2015 al Ministerului Apărării Naţionale prin care s-a dispus trecerea în rezervă a reclamantului începând cu data de 7.01.2015, reîncadrarea în funcţia şi gradul avut anterior trecerii în rezervă, obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale de la trecerea în rezervă şi până la încadrarea în funcţia avută anterior şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 147 din 22 iulie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosar nr. x/2015, a fost admisă acţiunea; a fost anulat Ordinul MP 7/07.01.2015 al Ministerului Apărării Naţionale şi s-a dispus reîncadrarea reclamantului în funcţia şi gradul avut anterior trecerii în rezervă; a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului drepturile salariale pe care le-ar fi obţinut de la 07.01.2015 până la reîncadrarea în funcţie şi 1000 RON cheltuieli de judecată.

3. Recursul

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, prin care a solicitat casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Instanţa se află în eroare cu privire la rapoartele invocate; astfel, Raportul nr. x din 20.11.2014 la care face referire prima instanţă este de fapt Raportul nr. B1 (S) 6158 din 2014 al şefului Statului Major al Forţelor Terestre, înregistrat la destinaţie cu nr. 8893/20.11.2014, prin care s-a propus statului Major General trecerea în rezervă a reclamantului; în consecinţă, instanţa s-a aflat în eroare gravă, reţinând că Statul Major al Forţelor Terestre a propus menţinerea în activitate a reclamantului. Mai mult, instanţa a persistat în eroare, atribuind raportului şefului SMFT argumentele pentru menţinerea în activitate a reclamantului din Raportul nr. B1 (S) 857/28.10.2014 al comandantului UM B. Brăila, or, şeful SMFT ca eşalon superior a propus trecerea în rezervă a reclamantului. Se apreciază că starea de fapt nu a fost corect reţinută de instanţa de fond, ceea ce a influenţat judecarea corectă a cauzei, deoarece instanţa de fond nu a reţinut că cele două rapoarte de menţinere în activitate au fost făcute de şefii direcţi ai reclamantului, în timp ce raportul şefului SMFT şi raportul şefului SMG, ca structuri de la vârful ierarhiei Ministerului Apărării Naţionale au fost în sensul trecerii în rezervă, aceste propuneri fiind precumpănitoare pentru conducătorul instituţiei la emiterea ordinului de trecere în rezervă.

În al doilea rând, se arată că nu există niciun criteriu prevăzut de lege care să oblige conducătorul instituţiei să ia o hotărâre în sensul menţinerii în activitate a celui care se încadrează în prevederile art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, precum şi că acţiunea reclamantului nu vizează un drept al său, ci doar o vocaţie la o eventuală menţinere în activitate. În această situaţiei, prima instanţă a încălcat principiul "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus" şi a stabilit drept criteriu pentru menţinerea în activitate comportamentul anterior săvârşirii infracţiunii, respectiv lipsa antecedentelor disciplinare, acreditând ideea că un comportament anterior corect absolvă de consecinţele săvârşirii unei infracţiuni şi asigură certitudinea menţinerii în activitate a persoanei în cauză, or o asemenea concluzie nu este corectă.

Instanţa a ignorat faptul că reclamantul a depăşit limita legală a alcoolului în aerul expirat şi în sânge, faptă prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen.

De asemenea, instanţa a omis şi faptul că posibilitatea menţinerii în activitate prev. de art. 87 alin. (3) din lege este prevăzută expres doar pentru cadrele militare în activitate din MApN, celelalte structuri din sistemul de apărare trecând, din oficiu, în rezervă cadrele militare aflate în această situaţie.

Recurentul a mai arătat că instanţa de fond nu a ţinut cont de disp. art. 30 din statutul cadrelor militare, care prevăd obligaţia cadrelor militare de a se abţine de la a efectua orice activităţi care contravin demnităţii, prestigiului şi normelor de comportare ce decurg din calitatea lor de cadre militare. Or, prin săvârşirea unei infracţiuni, indiferent de felul, caracterul sau gravitatea acesteia, se încalcă tocmai această obligaţie.

De asemenea, instanţa a ignorat faptul că reclamantul, conform Fişei RESMIL, a îndeplinit exclusiv funcţii de comandă (comandant de pluton, locţiitor comandant de companie), ceea ce înseamnă că are militari în subordine pentru care trebuie să fie un model, or fapta i-a ştirbit autoritatea în faţa trupei, iar reîncadrarea ar putea avea efecte negative asupra climatului de ordine şi disciplină al subordonaţilor.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea la plata drepturilor salariale, se arată că pe luna ianuarie 2015 au rămas de achitat drepturi salariale doar pentru 10 zile calendaristice. Actul atacat este un act administrativ cu caracter individual, care a produs efecte doar de la data comunicării lui destinatarului, dată ulterioară emiterii ordinului de trecere în rezervă, fiind urmată de o perioadă de predare-primire a funcţiei, perioadă pentru care i-au fost acordate toate drepturile salariale cuvenite.

Pe fondul cauzei, măsura trecerii în rezervă este vădit legală, reclamantul încadrându-se în ipoteza de la art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995. Decizia nu a fost arbitrară, fiind întemeiată pe propunerile comandanţilor şi ale şefilor acestuia, înaintate ierarhic, fiind precumpănitoare în luarea deciziei rapoartele şefilor de la vârful ierarhiei militare, nivel la care s-a făcut o analiză mai complexă atât a carierei, rezultatelor şi comportamentului reclamantului, cât şi a faptei şi implicaţiilor ei.

Măsura trecerii în rezervă nu este nici disproporţionată şi nici excesivă, raportat la art. 30 şi la art. 109 alin. (9) din lege.

Din interpretarea literală a art. 87 alin. (3) din lege, rezultă că menţinerea în activitate este doar o posibilitate lăsată de legiuitor exclusiv la aprecierea conducătorului instituţiei, fără niciun criteriu în baza căruia acesta să fie obligat să ia o decizie într-un anumit sens, şi nu o obligaţie a acestuia, cum a lăsat să se înţeleagă reclamantul.

În acest context faptic şi juridic, ministrul apărării naţionale a apreciat că, deşi a obţinut rezultate foarte bune, ofiţerul nu este indispensabil, iar infracţiunea săvârşita nu este compatibilă cu statutul său de cadrul militar.

În drept, au fost invocate prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

4. Întâmpinarea

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

În mod corect a reţinut prima instanţă faptul că actul atacat este disproporţionat cu fapta acestuia, având în vedere că a fost o întâmplare izolată din activitatea ofiţerului, comisă în afara orelor de serviciu şi fără legătură cu sarcinile de serviciu ale acestuia.

Se arată că reclamantul nu a fost condamnat, ci acestuia i s-a aplicat o pedeapsă suspendată care nu produce efecte juridice, decât în situaţia în care în perioada termenului de supraveghere ar comite o nouă faptă penală.

Se arată că doar raportul x/20.11.2014 a cerut aprobare ca ofiţerul să fie trecut în rezervă, anexând raportul nr. x/28.10.2014 al comandantului Brigăzii "C." şi raportul nr. x/22.10.2014 al comandantului Batalionului D. care opinau pentru menţinerea ofiţerului în activitate fără ca în primul raport să se facă vorbire despre concluziile celor două rapoarte. La dosar a mai fost depus şi raportul nr. x/27.11.2014 a şefului statului major general, prin care a solicitat MApN să fie de acord cu menţinerea în funcţie a ofiţerului cu motivarea că infracţiunea comisă de acesta nu are legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, iar în urma săvârşirii evenimentului, nu au rezultat pagube materiale şi nu au fost aduse prejudicii instituţiei militare ori altor instituţii sau persoane.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 12 iulie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 02 noiembrie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Reclamantului, cadru militar, i-a fost stabilită prin Decizia penală nr. 694/A/2014 a Curţii de Apel Alba Iulia o pedeapsă de 8 luni închisoare în baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., iar în baza art. 83 alin. (1) C. pen. a fost amânată aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condiţiile art. 82 C. pen., cu stabilirea unor măsuri de supraveghere.

Prin Ordinul M.P.7/07.01.2015 al Ministerului Apărării Naţionale, s-a dispus, în baza art. 43 alin. (1) lit. b) din Legea 85/1995, trecerea în rezervă prin aplicarea art. 87 din aceeaşi lege, începând cu data de 07.01.2015 a reclamantului A., locţiitor al comandantului companiei geniu sprijin general la Batalionul "D." al Brigăzii "C." din Statul Major al Forţelor Terestre, condamnat prin Decizia penală nr. 694/A/2014 la o pedeapsă de 8 luni închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului, cu amânarea aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani.

S-a reţinut în motivarea ordinului propunerea şefului Statului Major General prezentată cu raportul nr. x/2014, Sentinţa penală nr. 131/2014 a Judecătoriei Alba Iulia pronunţată în Dosarul nr. x/2013 şi Decizia penală nr. 694/A/2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, pronunţată în şedinţa publică din 29.09.2014, rămasă definitivă.

Prin Raportul nr. x din 20.11.2014 şi Raportul nr. x din 27.11.2014 al Statului Major General s-a propus trecerea în rezervă a reclamantului având ca argumente:

- propunerea şefului Statului Major al Forţelor Terestre de trecere în rezervă a ofiţerului;

- propunerea comandantului Batalionului "D." la care este încadrat ofiţerul, cât şi a comandantului Brigăzii "C." de menţinere în activitate a ofiţerului;

- ofiţerul a fost condamnat prin Decizia penală nr. 694/A2014, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă, la 8 luni închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, cu amânarea pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani;

- fapta a fost săvârşită la data de 02.02.2013, iar forma de vinovăţie este intenţia indirectă;

- infracţiunea comisă nu are legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, iar în urma săvârşirii evenimentului nu au rezultat pagube materiale şi nu au fost aduse prejudicii instituţiei militare ori altor instituţii sau persoane;

- ofiţerul nu a fost sancţionat disciplinar pe parcursul carierei militare şi a fost apreciat cu calificative de "foarte bun" în ultimii 4 ani.

Prima instanţă a reţinut că Raportul Şefului Statului Major al Forţelor Terestre a propus menţinerea în activitate a reclamantului, în acelaşi sens fiind şi raportul x din 22.10.2014 al Comandantului UM E. Alba Iulia.

Un prim argument al recurentului-pârât este acela că instanţa de fond s-a aflat în eroare cu privire la situaţia de fapt, reţinând că Statul Major al Forţelor Terestre a propus menţinerea în activitate a reclamantului, cât timp acesta propusese trecerea în rezervă. Mai mult, instanţa a persistat în eroare, atribuind raportului şefului SMFT argumentele pentru menţinerea în activitate a reclamantului din Raportul nr. x/28.10.2014 al comandantului UM B. Brăila, or, şeful SMFT ca eşalon superior a propus trecerea în rezervă a reclamantului.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, au fost emise următoarele rapoarte:

- raportul nr. x/22.10.2014 al Comandantului Unităţii Militare E. Alba Iulia, care a propus menţinerea în activitate a reclamantului;

- raportul nr. x/28.10.2014 al Comandantului Unităţii Militare B. Brăila, care a propus menţinerea în activitate a reclamantului;

- raportul Statului Major General nr. x/27.11.2014, prin care s-a propus trecerea în rezervă;

- raportul nr. x/20.11.2014 al Statului Major al Forţelor Terestre, prin care s-a propus trecerea în rezervă.

Deşi prima instanţă a reţinut în mod greşit faptul că prin raportul şefului SMFT s-ar fi solicitat menţinerea în activitate, se constată că nu această împrejurare de fapt a fost cea hotărâtoare în luarea deciziei de către prima instanţă, ci au fost avute în vedere alte argumente (posibilitatea cenzurării de către instanţa judecătorească a unui eventual abuz săvârşit de către emitentul actului atacat). Astfel, hotărârea primei instanţe nu se bazează în mod fundamental pe această împrejurare de fapt, ci pe alte argumente de drept reţinute expres în considerente, eroarea asupra situaţiei de fapt nefiind de natură să ducă la comiterea unei erori de judecată.

Un al doilea argument adus de către recurent este în sensul că nu există niciun criteriu prevăzut de lege care să oblige conducătorul instituţiei să ia o hotărâre în sensul menţinerii în activitate a celui care se încadrează în prevederile art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, precum şi că acţiunea reclamantului nu vizează un drept al său, ci doar o vocaţie la o eventuală menţinere în activitate.

În esenţă, se susţine existenţa unei marje de apreciere cu caracter foarte larg a pârâtului în alegerea dintre trecerea în rezervă şi menţinerea în activitate. Or, această susţinere lipseşte practic de conţinut orice verificare de temeinicie şi de legalitate care ar putea fi făcută de către instanţa de judecată, făcând iluzoriu şi formal accesul la justiţie.

Cum în mod corect a reţinut prima instanţă, deşi soluţia trecerii în rezervă sau a menţinerii în activitate este lăsată la aprecierea comandanţilor ierarhici, ministrul apărării nu are putere discreţionară, în afara oricărui control, ci este necesar ca măsura adoptată să nu constituie un abuz al acestei puteri; înlăturarea aparenţei unui abuz se realizează printr-o motivare corespunzătoare a actului de trecere în rezervă, motivare din care să rezulte care au fost argumentele hotărâtoare în sensul trecerii în rezervă ce au înlăturat aspectele favorabile menţinerii în activitate.

Nu se poate reţine că prima instanţă ar fi încălcat principiul "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus" prin faptul că a stabilit drept criteriu pentru menţinerea în activitate comportamentul anterior săvârşirii infracţiunii, respectiv lipsa antecedentelor disciplinare, deoarece prima instanţă nu a făcut altceva decât să analizeze proporţionalitatea măsurii de trecere în rezervă, raportat la împrejurările semnalate de către emitenţii celor 4 rapoarte ataşate la dosar; analiza acestei proporţionalităţi reprezintă tocmai verificarea acelor aspecte care pot conduce la concluzia aparenţei unui abuz de putere exercitat de autoritatea administrativă.

Recurentul a mai invocat faptul că posibilitatea menţinerii în activitate prev. de art. 87 alin. (3) din lege este prevăzută expres doar pentru cadrele militare în activitate din MApN, celelalte structuri din sistemul de apărare trecând, din oficiu, în rezervă cadrele militare aflate în această situaţie.

Conform prev. art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare:

"Cadrele militare în activitate din Ministerul Apărării Naţionale condamnate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie la pedeapsa amenzii penale sau cu închisoare, cu suspendarea executării ori graţiate, înainte de începerea executării pedepsei sau cu privire la care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, pot fi trecute în rezervă sau direct în retragere ori pot fi menţinute în activitate, pe baza propunerilor înaintate ierarhic comandanţilor/şefilor care au stabilite competenţe în acest sens, prin ordin al ministrului apărării naţionale."

Acest argument este nefondat; prin cadre militare din Ministerul Apărării Naţionale se înţeleg cadrele militare din întreaga structură a acestui minister; ordinul atacat fiind emis de minister, este evident că textul legal invocat îi era pe deplin aplicabil intimatului-reclamant.

Nu se poate reţine că sentinţa recurată a acreditat ideea că un comportament anterior corect absolvă de consecinţele săvârşirii unei infracţiuni şi asigură certitudinea menţinerii în activitate a persoanei în cauză, deoarece prima instanţă a realizat o analiză a tuturor factorilor (favorabili şi nefavorabili reclamantului), ajungând la concluzia neproporţionalităţii măsurii prin raportare la ansamblul acestora, iar nu prin raportare exclusivă al unul sau altul dintre ei.

Astfel, nu se poate susţine că instanţa a ignorat faptul că reclamantul a depăşit limita legală a alcoolului în aerul expirat şi în sânge, faptă prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen., ci a analizat această împrejurare în contextul tuturor aspectelor care caracterizează personalitatea şi comportamentul reclamantului.

Obligaţia cadrelor militare de a se abţine de la a efectua orice activităţi care contravin demnităţii, prestigiului şi normelor de comportare ce decurg din calitatea lor de cadre militare, prev. de art. 30 din statutul cadrelor militare nu înlătură în mod absolut aprecierea pe care trebuie să o facă recurentul-pârât cu privire la necesitatea şi proporţionalitatea măsurii de trecere în rezervă, în situaţia săvârşirii unei fapte penale.

Faptul că reclamantul a îndeplinit exclusiv funcţii de comandă (comandant de pluton, locţiitor comandant de companie) reprezintă doar un aspect de luat în analiză cu ocazia aprecierii necesităţii trecerii în rezervă, iar nu un motiv de trecere automată în rezervă, cum pare să sugereze motivul de recurs invocat de către recurent.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentului, în sensul că pe luna ianuarie 2015 au rămas de achitat drepturi salariale doar pentru 10 zile calendaristice, se constată că prima instanţă nu a realizat o circumstanţiere a plăţilor deja efectuate către intimatul-reclamant, urmând ca recurentul să aibă în vedere, cu ocazia punerii în executare a deciziei, ceea ce a plătit deja reclamantului, pentru a nu se realiza plăţi duble.

Recurentul a arătat că decizia nu a fost arbitrară, fiind întemeiată pe propunerile comandanţilor şi ale şefilor acestuia, înaintate ierarhic, fiind precumpănitoare în luarea deciziei rapoartele şefilor de la vârful ierarhiei militare, nivel la care s-a făcut o analiză mai complexă atât a carierei, rezultatelor şi comportamentului reclamantului, cât şi a faptei şi implicaţiilor ei.

Înalta Curte constată că argumentul privind propunerile de trecere în rezervă făcute de şefii din vârful ierarhiei militare nu este suficient pentru ca automat să fie exclusă posibilitatea menţinerii în activitate; textul art. 87 alin. (3) nu instituie ca şi fine de neprimire al menţinerii în activitate propunerea contrară a şefilor ierarhici.

Pe de altă parte, nu s-a demonstrat de ce analiza la nivelul vârfului ierarhiei militare ar fi superioară celei făcute de comandanţii celor două unităţi, nearătându-se aspectele faptice suplimentare sau probele suplimentare care să fi fost avute în vedere de şefii ierarhici; practic, pe aceleaşi împrejurări de fapt, au fost emise propuneri contrare.

Astfel, cum în mod corect a reţinut prima instanţă, singurul aspect defavorabil reţinut de rapoartele cu propunere de trecere în rezervă a fost acela al săvârşirii infracţiunii cu intenţie; or, acesta nu poate constitui un argument pentru adoptarea măsurii, cât timp legea permite menţinerea în activitate şi în această ipoteză dacă s-a amânat aplicarea pedepsei.

Restul argumentelor prezente în cele patru rapoarte ale comandanţilor direcţi şi ierarhici sunt absolut favorabile reclamantului (reclamantul nu a mai fost sancţionat disciplinar, a obţinut în anii anteriori numai calificativul "Foarte Bine" aşa cum rezultă din fişa de evidenţă; a fost avansat în carieră în gradul de căpitan în anul 2014; are o pregătire de excepţie în cadrul misiunilor militare internaţionale; din caracterizarea şefilor direcţi se desprinde concluzia că fapta pentru care i s-a stabilit amânarea pedepsei nu constituie decât o împrejurare izolată, un accident, în comportamentul reclamantului).

În concluzie, toate criticile aduse de recurentul-pârât soluţiei date de prima instanţă şi întemeiate pe prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt nefondate.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Apărării Naţionale împotriva Sentinţei nr. 147 din 22 iulie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 aprilie 2018.

Procesat de GGC - GV