Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 15/2019 AI generated

Dismissal of Appeal Validates Refusal to Refer Constitutional Challenge to School Records Dispute

Case Number Decizia nr. 15/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the appeal brought by the claimant (a parent acting for a minor) against the Court of Appeal’s interim order of 3 October 2018, which had refused to refer the case to the Constitutional Court; the refusal therefore remains in force, and the underlying administrative dispute over school disciplinary documents, grades, and moral damages remains resolved against the claimant. The appeal challenged the lower court’s rejection of the request to refer the constitutionality exception concerning Articles 204(1)-(2), 307, and 491 of the Civil Procedure Code. Decisively, the Court held the referral request was inadmissible because the claimant failed to identify the specific constitutional provisions allegedly violated, as required by Article 10(2) of Law No. 47/1992, even though Article 29 of that law does not expressly list this ground; further, the omission of the appellate court’s name in the challenged order under Article 425(3) C. pr. civ. did not trigger unconditional nullity under Article 176 C. pr. civ., because no prejudice was shown. The appeal was dismissed as unfounded and the decision was final.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 491 din C. proc. civ, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 426 alin. (4) C. proc. civ; Dismissal of Appeal Validates Refusal to Refer Constitutional Challenge to School Records Dispute: Împotriva Sentinţei civile nr. 361/CA din 10 martie 2017, precum şi împotriva încheierilor de şedinţă din 22.02.2017, 28.09.2016, 12.10.2016, 09.11.2016 şi 15.11.2016, pronunţate de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., reprezentant legal al minorului B., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, precum şi a cererii de chemare în garanţie.

Keywords

AI generated
constitutionality disciplinary dismissal grounds for cassation civil dispute challenge of administrative decisions formal defect

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
Cu caracter prealabil, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă nu a încadrat recursul în prevederile art. 488 alin.
art. 491 din C. proc. civ
307 şi ale art. 491 din C. proc. civ.
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
În dezvoltarea recursului, reclamanta a susţinut că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost motivată corespunzător, fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
art. 29 din Legea nr. 47/1992
Instanţa nu s-a raportat la condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, iar eventualele lipsuri ale cererii nu constituiau un motiv de respingere, putând fi complinite la solicitarea instanţei.
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
Recurenta-reclamantă a mai învederat că încheierea atacată este pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, nefiind înfăţişate motivele de respingere a cererii, dintre cele stipulate de alin.
art. 426 alin. (4) C. proc. civ
art. 425 din C. proc. civ
47/1992 şi de art. 425 din C. proc. civ., instanţa omiţând să arate la ce instanţă se poate ataca încheierea.
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
Cu caracter prealabil, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă nu a încadrat recursul în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., însă, în raport de criticile de nelegalitate invocate, constată că acestea se circumscriu prevederilor art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 12 octombrie 2015, astfel cum a fost precizată la datele de 13.10.2015, 02.11.2015, 24.02.2016, 08.04.2016, 13.04.2016, reclamanta A., reprezentant legal al minorului B., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul profesoral al G. Braşov, C., Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov, Comisia de disciplină a G. Braşov, D., G. Braşov, E., Comitetul de părinţi al clasei a V-a D al G. Braşov şi F., a solicitat anularea Procesului-verbal nr. x/25.11.2014, a Înştiinţării nr. 1945/25.11.2014, a Procesului-verbal nr. x/30.01.2015, a Adresei nr. x/30.01.2015, a Raportului nr. x/4.12.2014, recunoaşterea dreptului reclamantului constând în acordarea notelor nediminuate şi obligarea la plata daunelor morale în sumă de 35.000 euro.

Prin cererea formulată la data de 27 aprilie 2016, reclamanta A., reprezentant legal al minorului B., a chemat în garanţie Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 361/CA din 10 martie 2017, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal:

(i) a respins excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii invocate de pârâţii Comitetul de părinţi al clasei a V-a D din cadrul G. Braşov şi E.;

(ii) a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, a prescripţiei, a tardivităţii şi inadmisibilităţii, invocate de pârâtele D., C. şi F.;

(iii) a respins excepţia tardivităţii invocată de chematul în garanţie Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice;

(iv) a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamanta A., reprezentant legal al minorului B., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul profesoral al G. Braşov, C., Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov, Comisia de disciplină a G. Braşov, D., G. Braşov, E., Comitetul de părinţi al clasei a V-a D al G. Braşov şi F.;

(v) a respins cererea de chemare în garanţie formulată de reclamanta A., reprezentant legal al minorului B., în contradictoriu cu chematul în garanţie Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice;

(vi) a obligat reclamanta A., reprezentant legal al minorului B. să plătească cheltuieli de judecată către pârâta C., în sumă de 500 de RON, către F., în sumă de 500 de lei şi către pârâtul Comitetul de părinţi al clasei a V-a D din cadrul G. Braşov, în sumă de 500 de RON;

(vii) a respins cererea pârâtelor D. şi E., privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

3.1. Împotriva Sentinţei civile nr. 361/CA din 10 martie 2017, precum şi împotriva încheierilor de şedinţă din 22.02.2017, 28.09.2016, 12.10.2016, 09.11.2016 şi 15.11.2016, pronunţate de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., reprezentant legal al minorului B., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, precum şi a cererii de chemare în garanţie.

3.2. Împotriva Sentinţei civile nr. 361/CA din 10 martie 2017, pronunţate de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs şi pârâta E., în ceea ce priveşte soluţia de neacordare a cheltuielilor de judecată.

3.3. Pârâţii G. Braşov şi D. au declarat recurs incident împotriva Sentinţei civile nr. 361/CA din 10 martie 2017, pronunţate de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

4. Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale

Prin cererea înregistrată la dosarul instanţei de recurs la data de 04 septembrie 2019, reclamanta A., reprezentant legal al minorului B., a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 204 alin. (1) şi (2), ale art. 307 şi ale art. 491 din C. proc. civ.

5. Soluţia pronunţată asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale

Prin încheierea de şedinţă din 3 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate invocate, formulată de reclamanta A., reprezentant legal al minorului B.

6. Calea de atac declarată împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale

Împotriva încheierii de şedinţă din 3 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2015, a declarat recurs reclamanta A., reprezentant legal al minorului B., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a încheierii atacate, în sensul admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate invocate.

În dezvoltarea recursului, reclamanta a susţinut că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost motivată corespunzător, fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. În măsura în care instanţa aprecia că cererea nu era suficient motivată, trebuia să pună în vedere reclamantei să depună eventuale lămuriri sau să formuleze eventuale precizări.

Instanţa nu s-a raportat la condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, iar eventualele lipsuri ale cererii nu constituiau un motiv de respingere, putând fi complinite la solicitarea instanţei. Recurenta-reclamantă a apreciat că, procedând în această modalitate, instanţa şi-a depăşit competenţa şi a adăugat la lege, întrucât art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu reglementează un astfel de motiv de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Recurenta-reclamantă a mai învederat că încheierea atacată este pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, nefiind înfăţişate motivele de respingere a cererii, dintre cele stipulate de alin. (1), (2) sau (3) ale aceluiaşi articol.

Recurenta-reclamantă a formulat şi critici privitoare la imposibilitatea de a lua cunoştinţă de considerentele încheierii atacate până la data de 23.10.2018, deşi aceasta fusese pronunţată la data de 03.10.2018, apreciind că i-a fost obstrucţionat accesul la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Expunând formalităţile şi diligenţele pe care le-a realizat pentru a putea intra în posesia încheierii, recurenta-reclamantă a apreciat că motivul vizând imposibilitatea semnării încheierii de către membrii completului de judecată nu este unul justificat, hotărârea putând fi semnată, în numele judecătorului care lipseşte, de către preşedintele instanţei, conform art. 426 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea atacată nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de lege, lipsindu-i elemente esenţiale, precum cele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi de art. 425 din C. proc. civ., instanţa omiţând să arate la ce instanţă se poate ataca încheierea.

7. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 8 ianuarie 2019, intimatul-chemat în garanţie Ministerul Educaţiei Naţionale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea încheierii atacate, ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi încheierea recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A., reprezentant legal al minorului B. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă nu a încadrat recursul în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., însă, în raport de criticile de nelegalitate invocate, constată că acestea se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8, urmând a fi analizate din această perspectivă.

Prin încheierea pronunţată la data de 03 octombrie 2018, Curtea de Apel Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a prevederilor art. 204 alin. (1) şi (2), ale art. 307 şi ale art. 491 din C. proc. civ., apreciind că cererea formulată de reclamanta A., în calitate de reprezentant legal al minorului B., nu este motivată, respectiv nu sunt indicate articolele din Constituţie care ar fi încălcate prin textele de lege anterior menţionate.

Criticând această soluţie, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale îndeplinea cerinţa motivării şi că respingerea acesteia pentru lipsa indicării textelor din Constituţie încălcate nu are corespondent în dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Înalta Curte va respinge acest set de critici, ca nefondate, apreciind că cerinţa indicării prevederilor din Constituţie, apreciate a fi încălcate prin textele de lege a căror neconstituţionalitate se invocă, face obiectul analizei instanţei, în vederea stabilirii caracterului admisibil al cererii.

Potrivit art. 148 C. proc. civ., orice cerere adresată instanţei de judecată trebuie să cuprindă motivele pe care se întemeiază, iar potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 147/1992: "Sesizările (adresate Curţii Constituţionale - n.r.) trebuie făcute în formă scrisă şi motivate."

Pe cale de consecinţă, chiar dacă prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu prevăd obligaţia titularului cererii de a motiva excepţia de neconstituţionalitate invocată, aceasta cerinţă este prevăzută în mod expres în cuprinsul art. 10 din aceeaşi lege, astfel încât, condiţiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, deduse din conţinutul art. 29 din Legea nr. 47/1992, li se adaugă şi cerinţa motivării, dedusă din prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

De altfel, art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 prevede că: "Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi.". Or, în lipsa motivării cererii, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot formula puncte de vedere cu privire la excepţia invocată, fiind afectate principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare.

Plecând de la această premisă, chestiunea litigioasă, în speţa de faţă, vizează conţinutul motivării excepţiei de neconstituţionalitate, recurenta-reclamantă apreciind că cererea este suficient motivată prin simpla susţinere a caracterului neconstituţional al textelor de lege, fără a fi necesar a indica, punctual, prevederile constituţionale presupus a fi încălcate.

Înalta Curte nu va primi această argumentaţie, apreciind că, pentru o corectă sesizare a Curţii Constituţionale, indicarea prevederilor constituţionale ce se consideră a fi încălcate reprezintă un aspect esenţial în stabilirea caracterului admisibil al excepţiei de neconstituţionalitate.

În analiza pe care o realizează cu privire la conformitatea actelor normative cu caracter ierarhic inferior cu legea supremă, potrivit art. 142 şi 146 din Constituţie şi Legii nr. 47/1992, Curtea Constituţională analizează aspectele de neconstituţionalitate expuse, în limitele sesizării formulate, neputând extinde obiectul criticilor de neconstituţionalitate, în contra principiului disponibilităţii părţii. Ca atare, motivele pentru care solicitantul a apreciat asupra caracterului neconstituţional al unor texte de lege trebuie să fie arătate cu exactitate în cuprinsul cererii de sesizare, prin indicarea punctuală a prevederii constituţionale încălcate şi a modalităţii în care textul de lege contestat contravine acesteia.

Din această perspectivă, o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, prin care se susţine doar caracterul neconstituţional al unor texte de lege, fără a fi indicate prevederile constituţionale încălcate, nu îndeplineşte cerinţele de admisibilitate, iar respingerea cererii, în acest caz, nu reprezintă o depăşire a atribuţiilor instanţei de judecată.

În cauza de faţă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de reclamanta A., reprezentant legal al minorului B., nu indică nicio prevedere din Constituţie, presupus încălcată de reglementarea din cuprinsul art. 204 alin. (1) şi (2), art. 307 şi art. 491 din C. proc. civ., reclamanta expunând doar nemulţumirile sale privitoare la o eventuală modalitate eronată în care ar putea fi interpretate şi aplicate aceste texte de lege de către instanţa de judecată. Aşadar, pe de-o parte, solicitarea reclamantei nu cuprinde indicarea concretă a dispoziţiilor constituţionale incidente cauzei, iar pe de altă parte, acestea nu pot fi deduse din analiza motivelor cererii. Totodată, Înalta Curte constată că textele constituţionale apreciate a fi încălcate prin dispoziţiile art. 204 alin. (1) şi (2), art. 307 şi art. 491 din C. proc. civ. nu au fost indicate nici în cuprinsul cererii de recurs.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a analizat corect lipsurile cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, încheierea atacată este motivată corespunzător, iar soluţia de respingere este pronunţată cu respectarea prevederilor Legii nr. 47/1992, nefiind incident niciunul dintre cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte argumentul recurentei-reclamante referitor la obligaţia instanţei de judecată de a-i pune în vedere să formuleze eventuale precizări ale cererii, Înalta Curte îl apreciază a fi, de asemenea, nefondat.

Posibilitatea judecătorului de a solicita părţilor formularea unor precizări/explicaţii, potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ., se analizează de la caz la caz, avându-se în vedere limitele rolului activ determinate de prevederile art. 9 C. proc. civ., care reglementează principiul disponibilităţii.

În cauza de faţă, judecătorul cauzei nu putea solicita recurentei-reclamante să precizeze/lămurească cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în aşa fel încât motivele invocate să conducă la admiterea cererii, întrucât ar fi încălcat dreptul de dispoziţie al părţii, erijându-se în apărătorul acesteia, iar rolul activ al judecătorului nu a fost reglementat de legiuitor în scopul protejării intereselor părţii nediligente, care a formulat o cerere neconformă cu dispoziţiile procedurale.

Referitor la criticile privind luarea la cunoştinţă cu întârziere de motivele încheierii atacate, Înalta Curte apreciază că acestea nu reprezintă motive de nelegalitate privitoare la hotărârea atacată, neputând face obiectul cercetării în calea de atac a recursului. În recurs se examinează conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., or modalitatea în care recurenta-reclamantă a obţinut încheierea atacată nu prezintă relevanţă în privinţa legalităţii hotărârii.

În ceea ce priveşte critica referitoare la lipsa unor elemente esenţiale ale hotărârii, circumscrisă prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă nu a specificat, punctual, decât lipsa indicării, din cuprinsul dispozitivului încheierii, a menţiunii instanţei la care se poate ataca hotărârea.

Înalta Curte reţine că, prin dispoziţiile art. 425 alin. (3) C. proc. civ., s-a statuat că: "În partea finală a dispozitivului se vor arăta dacă hotărârea este executorie, este supusă unei căi de atac ori este definitivă, data pronunţării ei, menţiunea că s-a pronunţat în şedinţă publică sau într-o altă modalitate prevăzută de lege, precum şi semnăturile membrilor completului de judecată. Când hotărârea este supusă apelului sau recursului se va arăta şi instanţa la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac."

Analizând dispozitivul încheierii recurate în prezenta cauză, se constată că aceasta nu menţionează instanţa la care se va depune cererea pentru exercitarea căii de atac, astfel cum a învederat şi recurenta-reclamantă.

Întrucât dispoziţiile speciale ce reglementează conţinutul hotărârii judecătoreşti nu specifică sancţiunea aplicabilă pentru această omisiune, Înalta Curte va cerceta dispoziţiile procedurale generale privind nulitatea actelor de procedură, respectiv art. 174 - 179 C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 176 C. proc. civ. stabilesc cazurile, limitativ enumerate, în care actul de procedură este afectat de nulitate în mod necondiţionat, toate celelalte cazuri de nelegalitate a actelor de procedură fiind supuse dispoziţiilor art. 175 C. proc. civ., care reglementează nulitatea condiţionată de producerea unei vătămări părţii interesate, ce nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului.

Obligativitatea indicării instanţei la care se depune cererea de recurs nu face parte din cazurile enumerate de art. 176 C. proc. civ., astfel încât, deşi se constată că actul procedural (încheierea din 3 octombrie 2018) nu a respectat toate cerinţele prevăzute de lege, desfiinţarea acestuia nu poate interveni decât în condiţiile în care recurenta-reclamantă face dovada unei vătămări ce i-a fost adusă prin această omisiune.

Analizând actele şi documentele cauzei, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a formulat şi motivat cererea de recurs în termenul legal şi a depus recursul la instanţa prevăzută de art. 490 C. proc. civ., respectiv la instanţa de fond (Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal), astfel încât nu există vreo dovadă a intervenirii unei vătămări produse recurentei-reclamante prin omisiunea instanţei de fond. De altfel, în cuprinsul motivelor de recurs, reclamanta se limitează la a invoca neregularitatea încheierii atacate, fără a specifica dacă şi ce urmări a produs aceasta, respectiv ce consecinţe negative a suferit recurenta-reclamantă.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază ca fiind nefondată critica încălcării dispoziţiilor art. 425 alin. (3) C. proc. civ., urmând a o respinge în consecinţă.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., reprezentant legal al minorului B., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A., reprezentant legal al minorului B., împotriva încheierii de şedinţă din 3 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2015, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - GV