Limits of annulment for material error: rejection of merits re-examination and failure to examine cassation grounds

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea depusă pe rolul acestei instanţe la data de 29 ianuarie 2018 contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 2531 din 20 septembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2014.

S-a solicitat anularea hotărârii atacate şi soluţionarea pe fond a cauzei apreciind că dezlegarea dată recursului este rezultatul unor erori materiale, precum şi că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respingând recursul, a omis să cerceteze un motiv de casare invocat de recurent în termen, precum şi probele noi depuse odată cu cererea de recurs.

În expunerea motivelor contestaţiei în anulare s-a arătat că:

- hotărârea pronunţată a avut la bază mai multe erori materiale legate de împrejurarea că la data săvârşirii unei pretinse abateri disciplinare (17.07.2013) militarilor din Ministerul Afacerilor Interne li se aplica un regulament al disciplinei militare, iar la data emiterii deciziei de sancţionare (01.08.2013) li se aplica un altul.

- o altă eroare materială, indicată de contestator, se referă la invocarea unui ordin al ministrului afacerilor interne, nr. 26/1990, ca temei pentru aplicarea şi militarilor din Ministerul Afacerilor Interne a regulamentului disciplinei militare aprobat de ministrul apărării naţionale, iar cea de-a doua la lipsa datelor de identificare a regulamentului disciplinei militare constatat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca temei legal pentru aplicarea sancţiunii contestate, în condiţiile în care Regulamentul M 64/2013 se aplică militarilor din MAI începând cu data de 25.07.2013.

- totodată, s-a invocat şi o pretinsă declaraţie pe care recurentul-reclamant ar fi dat-o în faţa comisiei de cercetare a unei contestaţii, care, cu toate că nu se află în dosarul cauzei, este invocată pentru a justifica aplicarea sancţiunii.

De asemenea, a susţinut contestatorul că instanţa, respingând recursul, a omis să cerceteze motivul de casare invocat în termen privitor la faptul că Regulamentul interior al pârâtului, ale cărei prevederi ar fi fost încălcate de recurent, Regulamentul Intern al Inspectoratului General de Aviaţie, aprobat prin OIG nr. 7/17.06.2014, nu se afla în vigoare la data săvârşirii faptei, în dimineaţa zilei de 14.07.2014, astfel că nu-i era opozabil.

De asemenea s-a arătat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respingând recursul, a omis să cerceteze probele noi depuse de recurent odată cu recursul, respectiv, extras din Ordinul de zi pe unitate al U.Sp. Av. Bucureşti nr. 136 din 16.07.2013, privind programul de lucru stabilit pentru data de 17.07.2013, fişa postului nr. x din data de 17.09.2012, extras din Regulamentul intern al Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne, aprobat prin Ordinul inspectorului general nr. 7 din 17.06.2014, cu art. 120 şi 300, tabelul nominal cu personalul Biroului management aeronautic care a luat cunoştinţă de Regulamentul interior al Inspectoratului General de Aviaţie, nr. 28408 din 15.07.2014.

În drept, contestaţia în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 din C. proc. civ.

Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la data de 7 martie 2018 intimatul Inspectoratul General de Aviaţie a solicitat respingerea contestaţiei în anulare şi menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei atacate.

Hotărârea instanţei de recurs

Prin Decizia nr. 2531 din 20 septembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2014 s-a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 295 din 6 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte a constatat că nu este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., în condiţiile în care nu se poate constata neanalizarea unei cereri de probaţiune cât timp nu a fost promovată o atare cerere în condiţiile prevăzute de C. proc. civ.

În ceea ce priveşte cel de al doilea motiv de casare invocat de recurentul-reclamant, prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., s-a reţinut că din cuprinsul considerentelor hotărârii instanţei de fond rezultă faptul că prima instanţă a procedat la stabilirea situaţiei de fapt pe baza probelor administrate, astfel cum acestea au fost solicitate de ambele părţi, fiind expuse motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat argumentele părţilor.

Referitor la cel de al treilea motiv de casare invocat de recurentul-reclamant, prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., a apreciat instanţa de control judiciar că în mod greşit a susţinut recurentul-reclamant că Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M64/2013 nu era aplicabil la data săvârşirii ambelor abateri disciplinare contestate, actul fiind în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial.

Răspunzând celorlalte critici ale recurentului-reclamant, Înalta Curte le-a înlăturat, în sensul că numai înscrierea programului orar sau de lucru în ordinul de zi pe unitate de către comandantul unităţii face dovada acestui program, fiind de precizat faptul că relevantă în privinţa aprecierii legalităţii sancţiunii aplicate prin Ordinul inspectorului general nr. x din 01.08.2013 este împrejurarea cunoaşterii de către recurentul-reclamant a programului pentru data de 17.07.2013.

Sub acest aspect, Înalta Curte a reţinut că, în faţa comisiei de cercetare a contestaţiei formulate, reclamantul a susţinut că în dimineaţa zilei de 17.07.2013 s-a deplasat către unitate cu autoturismul personal, dar pe drum a observat că nu mai avea combustibil să ajungă la destinaţie, hotărând să se întoarcă la domiciliu şi să se deplaseze la serviciu cu bicicleta.

De asemenea, contrar celor menţionate de recurentul-reclamant, Înalta Curte a constatat că în cuprinsul actului administrativ criticat se menţionează fapta ce constituie abatere disciplinară - neîncadrarea în programul unităţii precum şi temeiul de drept în baza căruia a fost aplicată sancţiunea disciplinară - art. 51 alin. (1) lit. a) din Regulamentul disciplinei militare.

Aceleaşi considerente au fost reţinute şi în privinţa modalităţii de soluţionare a cererii de anulare a Deciziei nr. 28587 din 21.07.2014, emise de comandantul unităţii speciale de aviaţie Bucureşti.

A observat instanţa de recurs că dispoziţiile regulamentare invocate de recurentul-reclamant interzic explicit prezentarea militarilor la unitate în pantaloni scurţi tip şort ori în pantaloni strâmţi/colanţi iar ţinuta sportivă este admisă numai pe timpul desfăşurării activităţilor sportive conform programului aprobat cât şi în cursul deplasării la şi de la sala/terenul de sport.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte analizând contestaţia în anulare, în raport cu motivele invocate şi cu dispoziţiile procedurale aplicabile, o va respinge pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greşite din cauza unor inadvertenţe de ordin formal.

Ea poate fi exercitată numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

Strict formal, cererea formulată nu este inadmisibilă, pentru că motivele invocate sunt prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 din C. proc. civ.

În concret însă, prin motivele formulate, se reiau criticile formulate în calea de atac a recursului, demersul judiciar fiind construit ca o rejudecare a unei hotărâri intrate în puterea lucrului judecat.

Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., pe care contestatorul şi-a întemeiat prezenta cale de atac, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când (...)

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; (...).

În cadrul motivelor de contestaţie în anulare întemeiate pe art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., titularul căii de atac arată că dezlegarea dată recursului prin decizia atacată este rezultatul unor erori materiale după cum urmează: în mod eronat este menţionat O.M.A.I. nr. 26/17.03.1990 ca temei al aplicării şi militarilor din MAI a Regulamentului disciplinei militare aprobat prin O.M.Ap. N. nr. M64/2013, acesta nefiind menţionat în niciuna din deciziile contestate; pretinsa declaraţie, inexistentă, dată de recurent în faţa comisiei de cercetare a contestaţiei sancţiunii nr. x/01.08.2013; lipsa datelor de identificare a actului normativ pe care s-a întemeiat aplicarea sancţiunii; împrejurarea că O.M.A.I. nr. 116/24.05.2013 şi Regulamentul disciplinei militare aprobat prin O.M.Ap. N. nr. M64/2013 s-au aplicat militarilor din MAI începând cu data de 25.07.2013, ulterior datei săvârşirii pretinsei abateri disciplinare de către recurent.

Se constată că invocatele erori săvârşite de instanţa de recurs nu se încadrează în noţiunea de "erori materiale", în sensul textului de lege anterior citat. În sintagma folosită de legiuitor se includ erori cu caracter formal, procedural sau situaţii în care se confundă ori se omit date materiale/factuale importante ale cauzei.

Cazul de contestaţie în anulare menţionat nu permite reexaminarea fondului, or, în realitate, ceea ce urmăreşte contestatorul prin exercitarea căii de atac extraordinare de faţă este tocmai repunerea în discuţie a soluţiei adoptate, ceea ce are semnificaţia unui recurs la recurs.

Aceste erori invocate de contestator nu pot forma obiectul remedierii pe calea contestaţiei în anulare pentru că excedează voinţei legiuitorului, excedând şi prevederilor art. 503 C. proc. civ., care a conceput contestaţia în anulare ca pe o cale extraordinară de atac, de retractare şi nu de reformare.

Din perspectiva analizei efectuate în prezenta decizie, se constată că motivele invocate de reclamantul-contestator nu se circumscriu noţiunii de greşeală materială.

Conchizând, Înalta Curte reţine că potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securităţii juridice, pe motiv că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac (concluzie afirmată, de exemplu, în: Mitrea c România/2008, Stanca Popescu c România/2009).

În lipsa unei circumstanţe substanţiale şi imperative de natură să justifice redeschiderea procesului judecat irevocabil, prezenta contestaţie în anulare nu poate fi admisă, în contextul în care aspectele invocate au fost analizate de ambele instanţe de judecată (fond şi recurs).

Cât priveşte contestaţia întemeiată pe art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., şi aceasta este vădit neîntemeiată întrucât nu este îndeplinită ipoteza textului de lege, în sensul omisiunii instanţei de recurs de a cerceta vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent.

Necercetarea unui caz de casare nu se confundă cu analiza pe care o face instanţa de recurs cu privire la apărările părţilor, iar, mai mult, astfel cum rezultă din expunerea ce face parte din considerentele prezentei hotărâri, instanţa de recurs a motivat de ce nu poate fi primită susţinerea recurentului cu privire la data intrării în vigoare a ordinului reclamat.

În egală măsură, nici modalitatea în care instanţa de recurs a evaluat probatoriul administrat în cauză nu se încadrează în teza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., excedând cazului de contestaţie în anulare invocat, urmărindu-se doar reformarea deciziei pronunţate în recurs, un demers care este inadmisibil.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 2531 din 20 septembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 martie 2018.

Procesat de GGC - GV