Challenge to a judicial council disciplinary closure resolution: admissibility without pre-litigation procedure by analogy

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată la data de 18.04.2016 reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, a solicitat instanţei de contencios administrativ desfiinţarea Rezoluţiei de clasare nr. 6782/IJ/3959/DIJ/2015 din 22.02.2016 şi trimiterea cauzei la Inspecţia judiciară pentru judecători în vederea cercetării abaterilor disciplinare prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 303/2004 privind Statutul magistraţilor.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile prevăzute de 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, conform căruia "înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia."

Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 2756 din 27 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia lipsei procedurii prealabile, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei nr. 2756 din 27.09.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a declarat recurs.

Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ. - prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii şi motivul de nelegalitate invocat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. întrucât, în opinia sa hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În motivarea căii de atac, recurenta a reluat situaţia de fapt expusă şi în faţa primei instanţe, susţinând, în esenţă, că hotărârea atacată este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material şi cu încălcarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, a arătat că Legea nr. 317/2004 nu prevede niciun fel de procedură în cazul rezoluţiei de casare a sesizării emise de Inspecţia Judiciară, având în vedere Decizia nr. 397/03.07.2014 a Curţii Constituţionale a României, care a statuat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege".

Recurenta a mai arătat că potrivit art. 6 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, jurisdicţiile administrative speciale sunt facultative, astfel, nu exista obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile împotriva Rezoluţiei de clasare nr. 243/IJ/I37/DIJ/2015 din 27.01.2015, putându-se adresa direct instanţei de contencios administrativ.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă, spre rejudecare pe fond.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 80/2013 in integrum, se apreciază că este inadmisibilă faţă de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora:

"Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia."

În speţă, condiţia legăturii cu cauza nu este îndeplinită, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, excepţia vizată presupunând analiza unor texte legale, referitoare la taxa judiciară de timbru, care nu au legătură cu obiectul cauzei deduse judecăţii şi cu soluţionarea acesteia.

În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se apreciază că este inadmisibilă. Procedura întrebărilor preliminare se bazează pe colaborarea dintre Curte şi instanţele naţionale. Curtea are exclusiv competenţa interpretării dreptului Uniunii. Aceasta înseamnă că nici interpretarea dispoziţiilor dreptului naţional, nici aprecierea cu privire la conformitatea acestuia cu dreptul Uniunii nu pot face obiectul unei întrebări preliminare. Curtea nu decide nici cu privire la aplicarea dreptului Uniunii în cazuri individuale concrete, nepronunţându-se cu privire la cauza introdusă în faţa instanţei naţionale.

Faţă de obiectul cauzei, anulare act administrativ - rezoluţia de de clasare, Curtea nu poate elabora o premisă abstractă, oferind, în funcţie de elementele particulare ale cauzei, un răspuns necesar pentru soluţionarea litigiului dedus judecăţii în Dosarul nr. x/2016. Judecarea fondului cauzei şi pronunţarea hotărârii pentru soluţionarea litigiului principal este de competenţa exclusivă a instanţelor naţionale în materie contencioasă.

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma motivelor de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte constată că, în cauză, sunt întemeiate criticile recurentei, potrivit cărora în mod greşit prima instanţă nu a soluţionat pe fond acţiunea în anularea rezoluţiei de clasare, pronunţând soluţia de respingere ca inadmisibilă a acţiunii, pentru lipsa dovezii parcurgerii procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Prima instanţă a reţinut că Legea nr. 317/2014 nu conţine prevederi derogatorii de la Legea nr. 554/2004, cu privire la procedura prealabilă în cazul deciziei de clasare, iar prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în M. Of. nr. 529/16.07.2014, s-a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.

Prin efectul Deciziei nr. 397/2014 pronunţate de Curtea Constituţională este recunoscut dreptul petenţilor de a ataca rezoluţia de clasare emisă în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, însă accesul la instanţa de contencios administrativ este reglementat în condiţiile dreptului comun, reprezentat de prevederile Legii nr. 554/2004 şi nu în condiţiile de excepţie prevăzute de art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.

Instanţa de control judiciar reţine că în şedinţa Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 13 februarie 2017, a fost stabilit, cu titlu de principiu, că rezoluţia de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în faţa instanţei de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

La adoptarea acestei soluţii s-a avut în vedere aplicarea principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitor la judecata pricinilor potrivit dispoziţiilor edictate pentru instituţia juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speţă, a regimului juridic aplicabil acţiunii exercitate împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării (art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată).

Aplicarea art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., reprezintă o concretizare a principiului "ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet" (unde există aceeaşi raţiune, soluţia trebuie să fie identică).

Aceasta este şi soluţia cristalizată la nivelul secţiei de contencios administrativ a Înaltei Curţi (exempli gratia Deciziile nr. 75/2017, nr. 549/2017 şi nr. 1168/2017).

Prin urmare, în mod greşit prima instanţă a respins acţiunea ca inadmisibilă, fără a mai intra în cercetarea fondului.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) şi art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererile de sesizare a Curţii Constituţionale şi Curţii de Justiţie a Uniunii Europene ca inadmisibile.

Admite recursul formulat de A. împotriva Sentinţei nr. 2756 din 27 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN