Admissibility of judicial review of administrative-jurisdictional decisions based on the mandatory joinder of the complainant under the principle of public order

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 18.08.2016, reclamantul Consiliul Superior al Magistraturii a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând anularea pct. 1, 4, 5, 6 din Hotărârea nr. 463/06.07.2016, emisă de pârât.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 3278 din 28.10.2016, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Superior al Magistraturii în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a anulat pct. 1,4,5,6 şi 7 din Hotărârea nr. 463/6.07.2016 emisă de pârât.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei nr. 3278 din 28.10.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta pârâtă susţine faptul că hotărârea primei instanţe este nelegală, din perspectiva modului în care prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei în faţa primei instanţe pârâta a solicitat curţii de apel să examineze admisibilitatea acţiunii formulate de reclamantă prin raportare la cadrul procesual şi dispoziţiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ., întrucât reclamanta nu a înţeles să cheme în judecată şi autorul sesizării soluţionate prin Hotărârea nr. 463/06.07.2016, contestată în cauză.

În mod greşit a apreciat instanţa fondului că problema introducerii în cauză a petentului, autor al sesizării, nu mai poate fi pusă în discuţie, ca efect al decăderii pârâtului din dreptul de a invoca excepţii de ordine privată, arătând recurenta pârâtă că hotărârea, astfel pronunţată, a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (3), art. 78 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 161 din Legea nr. 554/2004.

În consecinţă, recurenta pârâtă solicit admiterea recursului său, casarea hotărârii criticate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii reclamantului, apreciind că în cauză subzistă şi motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând recursul civil de faţă, Înalta Curte constată că este fondat, hotărârea criticată fiind afectată de motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., pentru considerentele ce urmează.

Reclamanta intimată a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect anularea Hotărârii nr. 463/06.07.2016, prin care Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a sancţionat Consiliul Superior al Magistraturii cu 2.000 RON amendă, în temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Deşi procedura desfăşurată în faţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a fost iniţiată de petentul A., acesta invocând un tratament discriminatoriu în legătură cu modalitatea de desfăşurare a interviului susţinut pentru admiterea în magistratură, cererea de chemare în judecată, având ca obiect solicitarea de anulare a Hotărârii CNCD nr. 463/06.07.2016, nu a fost formulată şi în contradictoriu cu petentul A.

În atare context, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta CNCD a solicitat instanţei de fond să facă aplicarea dispoziţiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ., respectiv să examineze necesitatea introducerii în cauză a petentului A., apreciind că, în eventualitatea unui refuz al reclamantei de a consimţi lărgirea cadrului procesual, acţiunea apare ca fiind inadmisibilă.

Cu privire la introducerea în cauză a petiţionarului A., instanţa de fond a constatat că reclamantul nu a fost de acord cu introducerea a acestuia în cauză şi a apreciat că nu poate dispune aceasta măsură din oficiu, conform art. 161 din Legea nr. 554/2004 şi art. 78 noul C. proc. civ. Pe de altă parte, curtea de apel reţine că opoziţia reclamantului de a fi introdus în cauză petiţionarul A. nu atrage sancţiunea respingerii cererii ca inadmisibilă deoarece:

- pârâtul a fost decăzut din dreptul de a invoca excepţii de ordine privată, cum este excepţia inadmisibilităţii în cauză, deoarece aceasta excepţie ocroteşte doar interesul privat al petiţionarului A., şi nu un interes public;

- s-ar încălca dreptul de acces liber la justiţie al reclamantului.

În consecinţă, curtea de apel a procedat la examinarea fondului cauzei, pronunţând Sentinţa civilă nr. 3278/28.10.2016, atacată în prezenta cale de atac.

Astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de exercitare a căii de atac, recurenta pârâtă a criticat soluţia instanţei sub aspectul dezlegării problemei admisibilităţii acţiunii, critică apreciată de instanţa de control judiciar ca fiind întemeiată.

Un prim aspect care reflectă existenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. decurge din greşita calificare dată de judecătorul fondului normelor procesuale privitoare la cadrul procesual, apreciind instanţa de recurs că şi în litigiul de contencios administrativ acestea au caracter de ordine publică şi nu de ordine privată.

Soluţionarea unei acţiuni ce are ca obiect anularea unui act administrativ jurisdicţional fără citarea în cauză a tuturor părţilor procedurii finalizate prin emiterea actului în discuţie atestă nelegalitatea hotărârii judecătoreşti, fiind încălcate în mod evident două principii fundamentale ale procesului civil, respectiv principiul dreptului la apărare şi principiul contradictorialităţii.

Sigur că şi în cazul acţiunilor în contencios administrativ principiul disponibilităţii este aplicabil, limitele sesizării instanţei fiind lăsate la latitudinea subiectului de sezină, însă, în ipoteza în care este necesară, pe lângă chemarea în judecată a autorităţii publice emitente a actului contestat şi coparticiparea terţului beneficiar al actului sau a altor persoane, în funcţie de specificul fiecărei cauze, refuzul părţilor de a complini acţiunea sub aspectul cadrului procesual nu poate fi complinit de instanţă dar cererea astfel formulată se impune a fi respinsă fără a cerceta fondului cauzei, tocmai în considerarea faptului că se tinde astfel la pronunţarea unei hotărâri care poate vătăma drepturile sau interesele legitime ale unui terţ, fără ca acesta să fie parte în proces.

Aceasta este şi raţiunea dispoziţiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea de a evita pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti în care să fie puse în discuţie drepturile sau interesele legitime ale unui terţ, beneficiar al actului administrativ contestat, fără ca terţul respectiv să fie chemat în judecată.

Raportat la cauza de faţă, este în afara oricărei discuţii faptul că este îndeplinită ipoteza vizată de art. 78 alin. (2) teza I din C. proc. civ., în sensul că necesitatea participării petiţionarului A. este evidentă, din moment ce obiectul cauzei este reprezentat de solicitarea de anulare a unui act administrativ jurisdicţional, emis în baza sesizării formulate de petentul A. şi prin care se invocă existenţa unei pretinse fapte de discriminare.

De altfel, interpelată fiind de instanţa de control judiciar, reclamanta intimată nici nu a contestat necesitatea introducerii în cauză a petiţionarului anterior nominalizat, cunoscând jurisprudenţa constantă a instanţelor de contencios administrativ sub acest aspect, arătând însă, că, prin efectul decăderii pârâtului din dreptul de a invoca excepţii de ordine privată, recurenta pârâtă nu mai are posibilitatea de a invoca excepţia de inadmisibilitate a acţiunii.

Constată instanţa de control judiciar faptul că, în realitate, instanţa fondului nici nu a pus în discuţia părţilor aplicarea dispoziţiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ., considerentul din sentinţă, potrivit căruia reclamanta s-ar fi opus introducerii în cauză a petiţionarului A., neavând suport în piesele dosarului.

Astfel, niciunul din actele dosarului nu atestă faptul că reclamantul s-ar fi manifestat procesual neechivoc în sensul arătat de judecătorul fondului, context în care nici instanţa de recurs nu poate proceda la examinarea admisibilităţii acţiunii de faţă şi cu atât mai puţin poate fi antamată legalitatea soluţiei pronunţate pe fondul pricinii, din moment ce nu este dezlegată problema admisibilităţii acţiunii.

Prin urmare, reţinând că admisibilitatea prezentei acţiuni este condiţionată de participarea în proces a petiţionarului A. şi constatând faptul că prima instanţă nu a făcut efectiv aplicarea dispoziţiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va casa sentinţa civilă criticată şi va trimite cauza aceleaşi instanţe, urmând ca, în rejudecare, instanţa să pună în discuţie necesitatea introducerii în cauză a petiţionarului A., urmând a proceda conform dispoziţiilor art. 79 alin. (2) C. proc. civ., în funcţie de manifestarea de voinţă a părţilor cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva Sentinţei nr. 3278 din 28 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN