Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1193/2018 AI generated

Securitate collaborator status under O.U.G. 24/2008: sufficiency of voluntary informational notes over coercion defenses and specific harm requirements

Case Number Decizia nr. 1193/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, upholding the lower court’s decision and confirming the status of the respondent as a collaborator with the former Securitate (secret police). The case involved an administrative action brought by the National Council for the Study of Securitate Archives to establish the individual's status under Emergency Ordinance No. 24/2008, challenging the court's reliance on his own unsigneed informational notes. The court held that the appellant met the statutory definition of a collaborator by furnishing information on colleagues' activities hostile to the totalitarian regime, which inherently endangered the fundamental rights and private lives of the subjects, noting that the legal threshold requires only that the denunciation created a state of danger rather than proving effective restriction of rights. The Court rejected the defense of coercion or fear as lacking probative support and determined that the exemption for statements made during interrogation or regarding one's own prosecution applied strictly and did not cover the voluntary informational notes in dispute.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) din C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ, art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; Securitate collaborator status under O.U.G. 24/2008: sufficiency of voluntary informational notes over coercion defenses and specific harm requirements: The case involved an administrative action brought by the National Council for the Study of Securitate Archives to establish the individual's status under Emergency Ordinance No. 24/2008, challenging the court's reliance on his own unsigneed informational notes. The court held that the appellant met the statutory definition of a collaborator by furnishing information on colleagues' activities hostile to the totalitarian regime, which inherently endangered the fundamental rights and private lives of the subjects, noting that the legal threshold requires only that the denunciation created a state of danger rather than proving effective restriction of rights. The Court rejected the defense of coercion or fear as lacking probative support and determined that the exemption for statements made during interrogation or regarding one's own prosecution applied strictly and did not cover the voluntary informational notes in dispute.

Keywords

AI generated
Securitate collaborator status State secret legal status application for prosecution administrative status state of emergency

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

Procedural basis invoked in the dispositive to rule on the appeal in administrative and fiscal disputes.

art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat

Procedural basis for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 7 mai 2015, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a chemat în judecată pârâtul A. solicitând instanţei să aprecieze asupra calităţii pârâtului de colaborator al Securităţii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 2553 din 13 septembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat existenţa calităţii de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtului.

3. Recursul

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, pârâtul A. a formulat recurs, criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.

Recurentul-pârât a arătat în susţinerea motivelor de recurs că sentinţa atacată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi respingerea acţiunii.

În motivarea cererii de recurs, recurentul a susţinut, în esenţă, că notele informative aflate la dosarul cauzei sunt doar informaţii inutile pe care, constrâns fiind, le-a furnizat organelor de securitate care exercitau în mod sistematic şi repetat presiuni asupra sa şi a familiei sale.

Aceste informaţii nesemnificative nu erau de natură să ducă la îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor vizate de aceste relatări.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, întrucât argumentele invocate de către recurent în calea de atac a recursului nu se înscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 12 iulie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 4 octombrie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, a admis în principiu recursul declarat de pârâtul A., în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Înalta Curte apreciază că susţinerea recurentului vizând pretinsa încălcare sau greşita aplicare de către instanţa de fond a normelor de drept material, astfel cum a fost formulată, nu este întemeiată.

Astfel, O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate şi a colaboratorilor acesteia, apreciată ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.

Potrivit prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, "b) (este) colaborator al Securităţii - persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului."

Prima instanţă a examinat, în cuprinsul hotărârii pronunţate, informaţiile furnizate de pârât în perioada colaborării acestuia cu organele fostei Securităţi, reţinând în mod corect că sunt întrunite cumulativ cerinţele normei legale anterior enunţată.

Prima condiţie instituită de acest text de lege, ce se referă la furnizarea de informaţii referitoare la atitudini potrivnice regimului comunist, se apreciază ca fiind îndeplinită, atât timp cât pârâtul a furnizat informaţii privind pe colegii săi, informaţii referitoare la comentarii negative la adresa conducerii de partid şi de stat, informaţii despre persoane care doreau să plece din ţară şi să se stabilească în străinătate, audierea emisiunilor postului de radio "B.", spunerea un banc politic, activităţi care, la vremea respectivă, erau considerate atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi care erau de natură a produce consecinţe negative asupra celor vizaţi.

Astfel cum este reglementată ipoteza legală, este suficient ca acţiunea de furnizare a informaţiilor către organele de securitate să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, fără a fi necesar să se probeze în concret un rezultat care să rezide în îngrădirea efectivă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale unei persoane.

De asemenea, prin furnizarea informaţiilor, pârâtul a conştientizat că asupra persoanelor vizate de informaţiile respective pot fi luate măsuri de urmărire şi verificare, prin care se încalcă dreptul la viaţă privată.

Pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii este suficient, în accepţiunea legii, ca denunţul să creeze numai o stare de pericol pentru cel denunţat, iar în speţă, această condiţie este depăşită pentru că, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, persoanele semnalate de pârât în notele informative au intrat în atenţia organelor de Securitate, dispunându-se avertizarea uneia dintre acestea.

Nu poate fi primită susţinerea recurentului în sensul că informaţiile au fost furnizate din teamă. Acestea sunt simple susţineri, fără suport probator şi nerelevante din perspectiva textului de lege anterior invocat.

În speţă, faţă de argumentele invocate de recurent, raportat la contextul în care a acceptat colaborarea cu organele de securitate, se observă că nu operează condiţiile arătate în cuprinsul tezei a II-a a art. 2 lit. b) şi care ar duce la exonerarea persoanei verificate de reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii.

Potrivit acestei teze, pentru ca informaţiile furnizate să nu fie luate în considerare este necesar ca, în mod cumulativ, datele puse la dispoziţia Securităţii să fie cuprinse "în declaraţii, procese-verbale de interogatoriu sau de confruntare" şi ca acestea să nu se refere decât la "cauza pentru care a fost cercetată, fie judecată şi condamnată". Respectivele condiţii se referă la o situaţie de excepţie - în care definiţia enunţată de prima teză a articolului nu se aplică - şi sunt, în consecinţă, de strictă interpretare şi aplicare.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a hotărârii atacate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 2553 din 13 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2018.

Procesat de GGC - CL