Taxpayer inactivation for failure to file declarations: sufficiency of filed returns and irrelevance of VAT settlement errors under Fiscal Procedure Code

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 10 februarie 2015 şi precizată pe parcursul procedurii, reclamanta SCA A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi Administraţia Sectorului 1 a Finanţelor Publice, anularea deciziei de declarare în inactivitate nr. x/28 octombrie 2014 şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei şi introducerea în sistemul instituţiei a datelor furnizate de contestator atât pe suport de hârtie cât şi pe suport electronic.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 2677 din 20 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SCA A., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Administraţia Sectorului 1 a Finanţelor Publice şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice, s-a anulat Decizia de declarare în inactivitate nr. x din 28 octombrie 2014 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi decizia de soluţionare a contestaţiei, înregistrată sub nr. x/29.12.2014 emisă de Administraţia Sectorului 1 a Finanţelor Publice şi s-a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată.

3. Recursul

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice în nume propriu şi pentru Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice a formulat recurs, criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.

Recurenta-pârâtă a arătat în susţinerea motivelor de recurs că sentinţa atacată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi respingerea acţiunii.

În motivarea recursului, recurenta a susţinut, în esenţă, că depunerea declaraţiilor de către reclamantă a avut loc după primirea deciziei privind anularea din oficiu a înregistrării în scopuri de TVA.

Societatea a înregistrat declaraţia 099 pentru înregistrarea în scopuri de TVA, respectându-se astfel prevederile OPANAF nr. 330/2013, secţiunea a 3 a, depunând ataşat şi declaraţia pe propria răspundere că va valida deconturile de taxă pe valoarea adăugată.

Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice a transmis societăţii că pentru perioada de raportare, deconturile de TVA nu au fost validate, neexistând în înţelesul legii, date de înregistrare a acestora, deconturile prezentând erori.

4. Apărările intimatei

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de recurs, iar în subsidiar, în ipoteza respingerii excepţiei, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca legală şi temeinică.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 12 iulie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 4 octombrie 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului, prorogând discutarea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de recurs.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată, Înalta Curte apreciază că, întrucât titularul cererii de chemare în judecată este chiar partea care invocă excepţia, în mod cert, la momentul tehnoredactării întâmpinării a intervenit o eroare materială, excepţia neputând viza decât lipsa dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de recurs.

Însă, din modalitatea de invocare a excepţiei nu rezultă aspectele concrete în baza cărora nu este făcută dovada calităţii de reprezentant.

Astfel, instanţa de control judiciar constată că recursul pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice a fost exercitat de reprezentantul legal al instituţiei, domnul B. - Director Executiv Juridic, cererea purtând semnătura acestuia şi ştampila instituţiei pârâte, fiind respectate dispoziţiile art. 80 alin. (1) din C. proc. civ., motiv pentru care excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de recurs apare ca fiind neîntemeiată.

Analizând în continuare hotărârea atacată, prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Din actele dosarului, rezultă că societatea reclamantă a intrat în proiectul de selecţie a societăţilor care urmează să fie declarate inactive pentru semestrul I al anului 2014, conform art. 781 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, instituţia pârâtă susţinând că, la data selecţiei, societatea figura cu lipsa declaraţiilor 300/12/2013, cu termen de depunere 25.01.2014, 300/03/2014 cu termen de depunere la data de 25.04.2014, precum şi cu lipsa declaraţiilor 394/12/2013 şi 394/03/2014.

Cu toate acestea, din materialul probator administrat în cauză - dosarul de fond, reiese că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de dispoziţiile legale anterior menţionate, făcând dovada depunerii declaraţiilor la registratura instituţiei pârâte.

Mai mult, la dosar, se află cererea societăţii purtând ştampila de înregistrare la ANAF - DGRFPB - Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice, din data de 25.03.2014 cu numărul 373103, prin care a depus Declaraţia 300 aferentă lunilor decembrie 2013, ianuarie şi februarie 2014, în format scris şi electronic.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat faptul că depunerea declaraţiilor de către reclamantă a avut loc după primirea deciziei privind anularea din oficiu a înregistrării în scopuri de TVA, precum şi împrejurarea că deconturile de TVA nu au fost validate, prezentând erori.

Înalta Curte reţine, însă, interpretarea corectă de către instanţa de fond a prevederilor art. 781 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, în conformitate cu care:

"(1) Contribuabilii persoane juridice sau orice entităţi fără personalitate juridică se declară inactivi şi acestora le sunt aplicabile prevederile art. 11 alin. (11) şi (12) din C. fisc. dacă se află în una dintre următoarele situaţii:

a) nu îşi îndeplinesc, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligaţie declarativă prevăzută de lege."

Astfel, în condiţiile în care reclamanta a depus declaraţii, acestea fiind înregistrate la organul fiscal, se constată că prevederile legale privind procedura de declarare în inactivitate a fost încălcată, neputându-se reţine că reclamanta nu şi-ar fi îndeplinit nicio obligaţie declarativă pe parcursul unui semestru, iar existenţa unor erori în ceea ce priveşte înregistrarea deconturilor de TVA neputând conduce la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 781 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de recurs, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în nume propriu şi în reprezentarea Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice împotriva Sentinţei nr. 2677 din 20 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2018.

Procesat de GGC - CL