Land-use permit annulment stands; revision over conflicting prior rulings inadmissible for lack of party and object identity.

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

Prin sentinţa civilă nr. 545 din data de 12.04.2017 pronunţată în dosarul x/2014, în rejudecare, Tribunalul Iaşi a admis acţiunea precizată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava, Direcţia pentru Agricultură Suceava şi S.C. B. S.R.L., a admis excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 3 din 08.01.2008 Direcţia de Agricultură pentru Dezvoltare Rurală Suceava şi a constatat nelegalitatea acesteia, a admis excepţia de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local Forăşti nr. 52 din 20 noiembrie 2012, respectiv a art. 2 teza finală şi a constatat nelegalitatea acesteia în ceea ce priveşte dispoziţia de scoatere din circuitul agricol şi a anulat autorizaţia de mediu nr. x din 20.09.2013 emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava, în favoarea S.C. B. S.R.L..

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava, Consiliul Local Forăşti şi S.C. B. S.R.L..

2. Hotărârea supusă revizuirii

Prin decizia nr. 2021 din 14 decembrie 2017 Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondate excepţiile nulităţii şi tardivităţii recursului promovat de Consiliul Local al comunei Forăşti, excepţia nulităţii recursului formulat de Agenţia pentru protecţia mediului Suceava şi excepţia nulităţii recursului formulat de S.C. B. S.R.L. şi a respins ca nefondate recursurile formulate de Agenţia pentru protecţia mediului Suceava, S.C. B. S.R.L. şi Consiliul Local al comunei Forăşti împotriva sentinţei civile nr. 545/2017 a Tribunalului Iaşi, luându-se act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut următoarele:

În privinţa motivului de recurs invocat de B. S.R.L. şi axat pe pretinsa nelegalitate a sentinţei din pricina nerespectării principiului contradictorialităţii din perspectiva necomunicării înscrisurilor care au stat la baza emiterii HCL Forăşti nr. 52/2012, Curtea l-a apreciat ca nefondat.

Astfel, a reţinut instanţa că potrivit art. 488 pct. 5 C. proc. civ.:

"Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii." Prevederile legale anterior citate se completează cu regimul general al nulităţilor, astfel cum acesta este reglementat de prevederile art. 174 şi următoarele din C. proc. civ. şi care consacră, printre altele, regula conform căreia nulităţile virtuale sunt unele condiţionate în sensul că pentru a conduce la desfiinţarea unui act se impune a fi dovedit că vătămarea alegată de partea interesată nu ar putea fi înlăturată decât prin luare acestei măsuri. Anularea unui act procedural devine astfel o măsură de ultimă instanţă, primordială fiind înlăturarea vătămării şi nu aplicarea în sine a acestei sancţiuni.

Actele de a căror necomunicare se plânge recurenta sunt cele anexate la dosarul de fond, filele x şi următoarele şi reprezintă documentaţia care a stat la baza emiterii HCL nr. 52/2012 a Consiliului local al Comunei Forăşti.

În fapt, conform încheierii de şedinţă din data de 30 martie 2017 şi a vizei judecătorului fondului aplicată chiar pe aceste înscrisuri, documentele au fost anexate la dosarul cauzei după strigarea acesteia la ordine şi înainte de terminarea şedinţei de judecată. Reprezentantul convenţional al recurentei B. S.R.L. nu a fost prezent în sală la strigarea cauzei la ordine, ci s-a prezentat ulterior, după strigarea cauzei. La solicitarea expresă a acestuia, aşa cum reiese din încheierea de şedinţă din 30 martie 2017, instanţa de judecată a dispus amânarea pronunţării tocmai pentru a-i da posibilitatea de depune concluzii scrise.

În primul rând, Curtea a constatat că judecătorul fondului a indicat expres în cuprinsul sentinţei recurate faptul că "nu poate avea în vedere înscrisurile depuse de către Consiliul Local Forăşti întrucât acestea au fost depuse la dosar după închiderea dezbaterilor şi acordarea cuvântului pe fondul cauzei şi chiar după ce instanţa a amânat pronunţarea, la solicitarea apărătorului pârâtei S.C. "B." S.R.L.". Ulterior acestei menţiuni, prima instanţă a făcut chiar aplicarea în cauză a principiului contradictorialităţii şi dreptului la apărare, detaliind perspectiva din care nu poate avea în vedere aceste documente.

Or, în contextul unei astfel de menţiuni exprese dar şi a motivului concret pentru care prima instanţă a admis finalmente excepţia de nelegalitate a HCL nr. 52/2012, motiv a cărei verificare nu a impus în niciun fel aplecarea asupra documentaţiei ci exclusiv verificarea competenţei materiale a organului emitent, Curtea a apreciat ca vădit nefondat acest motiv de recurs.

În al doilea rând, Curtea a reţinut că dreptul la apărare al recurentei din perspectiva posibilităţii sale de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la legalitatea HCL nr. 52/2012, inclusiv în corelaţie cu documentaţia care a stat la baza emiterii acesteia, a fost respectat în substanţa sa, în prezenta cauză privită global, având în vedere că partea a avut posibilitatea, inclusiv în faţa instanţei de recurs să studieze întreg dosarul cauzei şi să comenteze pe marginea acestor înscrisuri. Totodată, aşa cum s-a arătat şi anterior, conform art. 175 din C. proc. civ.:

"Actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia." Or, în speţă, nu se impune casarea sentinţei recurate, având în vedere că eventuala vătămare pe care recurenta o poate invoca prin raportare la modalitatea de administrare a probatoriului în cauză a putut fi lesne înlăturată, chiar prin studierea acestora în faţa instanţei de recurs.

În ceea ce priveşte motivul de recurs invocat de către S.C. "B." S.R.L. şi subsumat prevederilor art. 488 pct. 7 C. proc. civ., Curtea l-a apreciat deopotrivă ca nefondat.

În fapt, Curtea a reţinut că recurenta pretinde că nelegalitatea deciziei nr. 3/2008 emise de Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare rurală Suceava nu ar mai fi putut face obiectul unei noi judecăţi între intimatul A. şi emitentul acestui act, având în vedere că anterior, între aceleaşi părţi, s-a derulat litigiul înregistrat sub nr. x/2008 pe rolul Tribunalului Iaşi, în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 783/2008 şi decizia civilă nr. 204/2009.

Cu titlu de principiu, Curtea a constatat că în materia contenciosului administrativ subiectiv cauza cererii de chemare în judecată este reprezentată de motivul concret de nelegalitate invocat de către reclamant cu privire la un act administrativ. Teoretic, pot exista atâtea acţiuni judiciare câte motive de nelegalitate pot fi invocate de partea care apreciază că este vătămată, în legătură de cauzalitate cu acestea. Desigur, termenele şi condiţiile procedurale de exercitare a unei acţiuni în contencios administrativ subiectiv pot limita, în concret, numărul acestor demersuri.

A mai reţinut instanţa de recurs că, aşa cum corect a subliniat intimatul, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de părţi, obiect, dar şi cauză, scopul instituţiei fiind acela de a împiedica reluarea judecării aceluiaşi litigiu deja tranşat anterior.

Curtea a constatat că motivul concret de nelegalitate al deciziei nr. 3/2008, invocat în prezenta cauză, îl reprezintă necompetenţa organului emitent.

Din lectura celor două hotărâri judecătoreşti faţă de care recurenta invocă pretinsa autoritate de lucru judecat, reiese că acţiunea judiciară demarată anterior nu a privit sub nici o formă acest aspect de nelegalitate, în cadrul acelui litigiu instanţa de judecată analizând actul administrativ exclusiv din perspectiva absenţei studiilor ecologice de impact, neachitării taxelor legale, nerespectarea procedurii de emitere, sancţionarea contravenţională a beneficiarului, cronologia scoaterii terenului din circuitul agricol şi ocuparea unor suprafeţe mai mari de teren.

Or, instanţa a reţinut că cele două litigii care presupun, în esenţă, verificarea legalităţii aceluiaşi act administrativ individual nu se suprapun din perspectiva cauzei, pretinsa autoritate de lucru judecat a litigiului anterior soluţionat neputând fi reţinută. Anterior prezentei instanţe, nici Tribunalul Iaşi şi nici Curtea de apel Iaşi nu au tranşat definitiv aspectul nelegalităţii deciziei nr. 3/2008, din perspectiva competenţei organului emitent.

În subsidiar, a mai reţinut instanţa şi faptul că în prezenta cauză reclamantul intimat a invocat nelegalitatea deciziei nr. 3/2008 pe calea excepţiei de nelegalitate iar, caracterul admisibil al acestui incident procedural a fost deja tranşat de către Curtea de Apel Iaşi prin decizia civilă nr. 258/2016, prezenta instanţă fiind ţinută de această dezlegare în drept.

În ceea ce priveşte fondul excepţiei de nelegalitate având ca obiect Decizia nr. 3/2008 anexată la dosarul de fond, Curtea a reţinut, contrar aprecierii recurentelor, că prima instanţă a făcut o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, nesusţinându-se motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, prin decizia anterior menţionată, directorul Direcţiei Agricultură şi Dezvoltare Rurală Suceava a aprobat scoaterea definitivă din circuitul agricol a terenului în suprafaţă de 45 000 mp teren arabil situat în extravilanul jud. Suceava comuna Forăşti sat Oniceni, parcela cadastrală 798, 799, 800 şi 850 pentru ca recurenta B. S.R.L. să realizeze obiectivul de investiţie "Construire hală agregate utilaje, cale de acces, împrejmuire teren".

Caracterul agricol al terenului în cauză reiese din întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii deciziei nr. 3/2008 (a se vedea fila x şi următoarele dosar iniţial fond) şi actele de proprietate ale societăţii recurente cu privire la aceste parcele. Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, conform prevederilor art. 94 din Legea nr. 18/1991 în forma în vigoare la data emiterii acestei decizii, dată fiind suprafaţa de teren scoasă din circuitul agricol (peste 1ha), competenţa materială de luare a unei astfel de decizii nu aparţinea sub nicio formă Directorului Direcţiei Agricultură şi Dezvoltare Rurală Suceava, ci Ministerului de resort:

"Folosirea definitivă sau temporară a terenurilor agricole în alte scopuri decât producţia agricolă se aprobă după cum urmează: b) de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, pentru terenurile agricole în suprafaţă de până la 100 ha; c) de Guvern, pentru terenurile agricole a căror suprafaţă depăşeşte 100 ha".

Obiecţiunea recurentei B. S.R.L., axată pe prevederile Ordinului 897/2005 nu poate fi primită având în vedere că, în esenţă, prevederile acestui Ordin nu fac altceva decât să reia practic prevederile legale emise la nivel superior şi anterior citate care sunt clare în privinţa competenţei materiale de luare a deciziei de scoatere a terenului agricol din circuitul agricol:

"Scoaterea terenurilor din circuitul agricol în condiţiile prevăzute de art. 92 alin. (1)-(4), (6) şi (7) şi ale art. 93-103 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, cu modificările şi completările ulterioare, se face astfel: b) pentru suprafeţe de 1-100 ha, scoaterea definitivă sau temporară a terenurilor agricole din circuitul agricol fără lucrări de îmbunătăţiri funciare, fără plantaţii viti-pomicole şi de clasa III-V de calitate se aprobă de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, prin decizie a directorului executiv al direcţiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală, pe baza avizului Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară acordat prin oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară."

Faptul că actul concret de scoatere a terenului agricol este, conform acestui Ordin, decizia Directorului executiv al Direcţiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală nu semnifică faptul că manifestarea de voinţă esenţială care produce efecte juridice aparţine aceleiaşi autorităţi întrucât la baza acestui act final stă însăşi aprobarea prealabilă dată de organul administrativ central, Ministerul Agriculturii, aprobare dată într-u domeniu în care acest organ central are competenţe exclusive conform art. 94 din Legea nr. 18/1991.

Practic, aprobarea la care face referire textul anterior citat este una substitutivă, fiind dată de organul ierarhic superior unui act prin care organul inferior acţionează într-un domeniu de raporturi sociale de competenţa celui ierarhic superior. În această situaţie incidentă în speţă, efectele actului de aprobare înlocuiesc practic efectele actului aprobat. Din procedura instituită de Ordinul citat anterior reiese cu claritate faptul că organul inferior Directorului executiv al Direcţiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală este obligat să pună în executare aprobarea iniţială dată de către autoritatea centrală.

Or, în speţă, lipseşte manifestarea de voinţă a Ministerului Agriculturii, singura autoritate competentă să decidă asupra scoaterii terenului din circuitul agricol.

Identificarea acestui motiv de nelegalitate, respectiv nerespectarea normelor de competenţă în emiterea actului administrativ individual, este suficientă pentru respingerea prezentului recurs şi menţinerea soluţiei pronunţate de către prima instanţă cu privire la excepţia de nelegalitate a acestui act.

În ceea ce priveşte fondul excepţiei de nelegalitate având ca obiect HCL Forăşti nr. 52/2012, Curtea a reţinut că în speţă nu pot fi primite motivele de recurs invocate în privinţa acestui act de către recurentele B. S.R.L. şi Consiliul Local Forăşti, subsumate prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În primul rând, contrar susţinerilor părţilor, Curtea a constatat în acord cu prima instanţă, că actul administrativ contestat în cauză pe calea excepţiei de nelegalitate a dispus scoaterea terenului în suprafaţă de 45 268 mp din circuitul agricol. Manifestarea de voinţă a autorităţii publice locale nu a fost sub nicio formă una "de principiu", ci una concretă şi cu efectele juridice preconizate chiar de textul art. 2 al hotărârii. Ulterior emiterii acesteia şi tocmai în baza sa, OCPI a actualizat datele cu privire la terenul în cauză, în sensul modificării categoriei de folosinţă din teren păşune în teren neproductiv (a se vedea fila x şi următoarele dosar fond).

În al doilea rând, contrar susţinerii recurenţilor, s-a reţinut că anterior emiterii HCL nr. 52/2012, terenul în discuţie era păşune, aspectul reieşind chiar din încheierile de carte funciară anexate la dosarul de fond. În al treilea rând, dat fiind faptul că legalitatea unui act administrativ se raportează la realitatea juridică existentă la momentul emiterii sale, referirile recurentei Consiliul Local Forăşti la acte emise ulterior anului 2012 nu au nicio relevanţă.

Nelegalitatea acestei scoateri din circuitul agricol derivă tot din nerespectarea prevederilor art. 94 lit. b) din Legea nr. 18/1991, referitoare la competenţa organului care poate dispune o astfel de măsură. Faţă de aceste prevederi legale, corect a concluzionat prima instanţă că autoritatea deliberativă a unităţii administrativ teritoriale nu avea competenţa de a scoate din circuitul agricol nici o suprafaţă de teren.

În subsidiar, s-a constatat că, potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 18/1991, forma în vigoare la data emiterii actului în discuţie, terenurile neproductive fac parte din categoria terenurilor cu destinaţie agricolă, acestea putând fi amenajate pentru a putea deservi acest scop.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept anterior expuse, Curtea a reţinut că în mod corect prima instanţă a apreciat finalmente că nelegalitatea celor două acte administrative se răsfrânge asupra autorizaţiei de mediu nr. x/2013, determinând şi nelegalitatea acesteia.

Contrar aprecierilor recurentei Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava, din cuprinsul acestui act administrativ coroborat cu înscrisurile administrate în faţa instanţei de fond şi reţinute de prima instanţă, reiese că obiectivul pentru care s-a eliberat este situat chiar pe suprafeţele de teren ce au făcut obiectul actelor administrative constatate ca fiind nelegale. Autorizaţia a permis practic continuarea activităţii societăţii recurente, activitate care nu s-ar fi putut desfăşura în acea locaţie, iniţial cu destinaţie agricolă, în absenţa actelor de schimbare a categoriei de folosinţă. Aşadar, încălcarea normelor legale referitoare la destinaţia suprafeţei de teren şi la modalitatea în care aceasta poate fi schimbată se repercutează şi asupra actului emis de recurenta Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava.

3. Cererea de revizuire formulată

La data de 12.01.2018, S.C. B. S.R.L. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 2021 din data de 14 decembrie 2017 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, cererea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii extraordinare de atac, revizuenta a susţinut că în speţă sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a căii extraordinare de atac, întrucât există două hotărâri definitive potrivnice (decizia nr. 2021 din data de 14 decembrie 2017 şi decizia nr. 204 din data de 9 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul x/2008), există identitate de părţi, obiect şi cauză, iar în cel de al doilea proces instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat invocată, în mod legal, de către S.C. B. S.R.L..

Astfel, în ambele dosare având ca obiect anulare act administrativ, soluţionate prin hotărâri contradictorii de către Curtea de Apel Iaşi, Decizia nr. 3, care împreună cu Hotărârea nr. 52, reprezintă acte administrativ utilizate de societate în scopul construirii unei staţii de sortare, concasare şi spălare pietriş şi a obţinerii autorizaţiei de mediu, a fost contestată de intimatul-reclamant A..

În cel de al doilea dosar, anularea autorizaţiei de mediu a societăţii a fost dispusă exclusiv în temeiul soluţiei pronunţate asupra excepţiei de nelegalitate a Deciziei nr. 3 şi a Hotărârii nr. 52, contrar soluţiei dispuse de aceeaşi instanţă prin decizia 204/2009 în cuprinsul căreia se reţine expres faptul că Decizia nr. 3 a fost emisă cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale.

Precizând că autoritatea de lucru judecat vizează inclusiv considerentele unei hotărâri, revizuenta a mai arătat că în faţa celei de a doua instanţe a invocat autoritatea de lucru judecat în privinţa constatării legalităţii Deciziei nr. 3, însă curtea de apel a omis, în mod vădit eronat, să se pronunţe asupra acestei excepţii.

Pe de altă parte, revizuenta a apreciat că admiterea excepţiilor de nelegalitate a celor două acte administrative nu putea avea drept consecinţă juridică anularea autorizaţiei de mediu obţinută în mod valabil de societate, această soluţie putând genera, cel mult, repercusiuni de ordin administrativ cu privire la autorizaţia de construire a staţiei de sortare.

Invocând şi faptul că în ambele dosare, apărările societăţii au fost susţinute şi de autorităţile publice emitente ale actelor administrative contestate (D.A.D.R. Suceavam Consiliul Local Forăşti şi A.P.M. Suceava) S.C. B. S.R.L. a arătat că va fi obligată să demareze procedura de obţinere a unei noi autorizaţii de mediu, pe baza aceloraşi înscrisuri şi avize depuse anterior, dar cu implicaţii inutile legate de costuri şi timp.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul A. a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepţia inadmisibilităţii căii extraordinare de atac promovate, ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor referitoare la existenţa identităţii de părţi, obiect şi cauză şi la nerespectarea autorităţii de lucru judecat.

Intimata Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Suceava a depus, la rândul său, întâmpinare, precizând că achiesează întru totul la cererea de revizuire formulată.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire

Examinând cererea de revizuire prin prisma art. 513 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora, în cadrul acestei căi de atac, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 509 alin. (1) C. proc. civ. "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: ( . . . . . . . . . . .) pct. 8 "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Dispoziţiile citate au în vedere situaţia în care se pronunţă soluţii contradictorii, în una şi aceeaşi cauză, înfrângându-se principiul puterii lucrului judecat. Raţiunea reglementării acestui motiv de revizuire o constituie necesitatea înlăturării încălcării acestui principiu şi conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunţate cu încălcarea acestui principiu.

De asemenea, trebuie precizat că pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti contradictorii, de aceeaşi instanţă sau de către instanţe diferite, poate fi evitată prin invocarea excepţiei puterii lucrului judecat. Dacă din diferite motive partea interesată nu a invocat excepţia puterii lucrului judecat situaţia creată poate fi înlăturată pe calea extraordinară a revizuirii. De aceea, în termeni semnificativi s-a apreciat că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri reprezintă "constatarea cu întârziere a autorităţii lucrului judecat".

Totodată, existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, este condiţia fundamentală, întrucât finalitatea revizuirii este aceea de a remedia erorile determinate de nesocotirea principiului autorităţii lucrului judecat.

Instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Reglementând procedura de judecată a cererii de revizuire, dispoziţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. statuează că dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Aşadar, se impun a fi analizate cu prioritate condiţiile de admisibilitate a revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ.

Prima condiţie are în vedere existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive potrivnice. În opinia revizuentei hotărârile pretins contradictorii sunt reprezentate, pe de o parte, de decizia nr. 2021 din data de 14 decembrie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2014, iar pe de altă parte, de decizia nr. 204 din data de 9 aprilie 2009 pronunţată în dosarul nr. x/2008, ambele ale Curţii de Apel Iaşi.

Contrarietatea invocată vizează considerentele deciziei nr. 204/2009 referitoare la legalitatea emiterii Deciziei nr. 97/01.06.2007 şi a deciziei nr. 3/08.01.2008, instanţa reţinând că "actele a căror anulare o solicită reclamantul au avut la bază toate documentele referitoare la scoaterea terenurilor din circuitul agricol, potrivit ordinelor M.A.I. şi M.A.P.D.R. respectiv contractele de concesiune eliberate de consiliul local, documentaţiile de urbanism faza PUG aprobată prin hotărârea Consiliului Local Forăşti nr. 27/24.05.2001, documentaţia cadastrală, extrasele de carte funciară nr. x/19.01.2007 şi nr. y/01.10.2007, documentele privind plata taxelor legale, avizele favorabile nr. 114/22.05.2007 şi, respectiv, nr. 317/05.12.2007 ale Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Suceava, plan de amplasament, fiind emise cu respectarea condiţiilor impuse de lege".

Aceste considerente ale unei decizii definitive sunt astfel contrarii soluţiei de admitere a excepţiei de nelegalitate a Deciziei nr. 3/08.01.2008 emisă de D.A.D.R. Suceava cuprinsă în dispozitivul sentinţei nr. 545 din data de 12.04.2017, definitivă potrivit deciziei nr. 2021/14 decembrie 2017.

Următoarele condiţii de admisibilitate impun ca hotărârile să fie pronunţate de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, în prezenta cauză fiind vorba despre Curtea de Apel Iaşi, iar cea de a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat, ceea ce presupune existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză în cele două procese.

Contar susţinerilor revizuentei, Înalta Curte constată neîndeplinirea cerinţei identităţii de părţi în cele două dosare, în condiţiile în care S.C. B. S.R.L. nu a fost parte în dosarul nr. x/2008, neputându-se vorbi nici despre identitate de obiect şi cauză, care implică existenţa unei identităţi de fapte şi de reguli de drept aplicabile acestora.

Ultimele două condiţii de admisibilitate a unei cereri de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. impun hotărârilor pretins contradictorii să fie pronunţate în dosare diferite, iar în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă aceasta s-a invocat, să nu se fi analizat.

Înalta Curte observă că în litigiul finalizat prin pronunţarea deciziei 2021/14.12.2017 S.C. B. S.R.L. a invocat autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 204/2009, iar aceste argumente au fost subsumate cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. şi în mod judicios analizate de Curtea de Apel Iaşi.

În aceste condiţii, aceeaşi excepţie nu poate fi reiterată pe calea revizuirii, întrucât se opune însăşi autoritatea de lucru a celei din urmă hotărâri, iar modalitatea în care cea de a doua instanţă a valorificat puterea de lucru judecat a primei hotărâri nu intră în puterea de cenzură a instanţei învestită cu judecarea cererii de revizuire.

Pentru considerentele expuse, constatând neîndeplinirea în mod cumulativ a condiţiilor de admisibilitate anterior examinate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 513 alin. (3) din acelaşi cod, va respinge ca inadmisibilă calea extraordinară de atac formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2021 din 14 decembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2018.