Mayor's incompatibility finding upheld; administrative challenge rejected.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 17.04.2015 sub nr. x/2015 reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, să se constate lipsa de interes a pârâtei în întocmirea raportului de evaluare nr. x/25.03.2015 întrucât acesta nu produce efecte prin raportare la art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 referitor la răspunderea disciplinară; în principal, a solicitat anularea raportului de evaluare nr. x/25.03.2015, iar în subsidiar, să se constate nulitatea raportului de evaluare întrucât nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

Raportul de evaluare a reţinut nerespectarea de către reclamant a regimului juridic al incompatibilităţilor prin deţinerea simultană a funcţiei de primar al comunei Voineşti, judeţul Vaslui, validat în urma alegerilor locale din 01.06.2008 şi 10.06.2012, şi a calităţii de comerciant persoană fizică, respectiv titular al A. Întreprindere Individuală în perioada 11.10.2010 - prezent, precum şi a funcţiei de administrator la SC B. SRL în perioada 06.01.2010 - 18.05.2011, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) şi g) din Legea nr. 161/2003.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 2182 din data de 10 septembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Motivarea căii de atac a fost structurată, ca şi acţiunea în anulare, pe 3 aspecte esenţiale, pe care recurentul le-a apreciat ca fiind interpretate în mod eronat de către prima instanţă.

Astfel, recurentul-reclamant a susţinut că autoritatea pârâtă nu justifica un interes în întocmirea raportului de evaluare nr. x/25.03.2015, întrucât acesta nu poate produce efecte prin raportare la prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 referitoare la răspunderea disciplinară.

În opinia recurentului, acesta nu era susceptibil de a-i fi aplicate condiţiile de sancţionare limitativ prevăzute de legiuitor, iar înregistrarea Întreprinderii Individuale A. la autorităţile fiscale s-a realizat doar pentru eventualitatea în care s-ar fi desfăşurat activităţi comerciale.

A mai susţinut recurentul că raportul de evaluare contestat este lovit de nulitate, întrucât situaţia de fapt avută în vedere la întocmirea acestuia nu corespunde realităţii, concluziile formulate fiind întemeiate exclusiv pe documentele eliberate de Registrul Comerţului, fără a se cerceta dacă există incompatibilitate în fapt.

În privinţa incompatibilităţii dintre funcţia de primar şi calitatea administrator deţinută în perioada 6.01.2010 - 18.05.2011, recurentul a apreciat că aceasta a fost reţinută în mod nelegal, întrucât, în fapt, nu a desfăşurat niciun fel de activităţi comerciale, nu a semnat acte şi nu a reprezentat societatea în faţa terţilor, iar scopul Legii nr. 176/2010 este înlăturarea situaţiilor în care un ales local ar putea încheia contracte profitabile pentru sine, în considerarea poziţiei sale şi expunerii publice de care se bucură.

De asemenea, recurentul a arătat că nu deţine calitatea de comerciant persoană fizică, iar împrejurarea că este titularul Întreprinderii Individuale A., titlu obţinut ca urmare a competenţelor profesionale în domeniul creşterii animalelor, nu implică desfăşurarea unei activităţi comerciale.

Un ultim argument în susţinerea căii de atac promovate l-a reprezentat şi reţinerea eronată a primei instanţe a faptului că descrierea în alt capitol a elementelor de drept care au condus la stabilirea stării de incompatibilitate nu atrage nulitatea raportului. În opinia recurentului, absenţa din raport a părţii prevăzute în art. 21 alin. (3) lit. a), respectiv prezentarea situaţiei de fapt care a condus la concluziile menţionate în raport, nu poate avea drept consecinţă decât anularea actului administrativ şi, eventual, elaborarea unui nou raport de evaluare, care să întrunească toate elementele impuse de lege.

4. Apărările autorităţii intimate

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legale a sentinţei primei instanţe şi a raportului de evaluare contestat.

5. Procedura derulată în recurs

Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare a recursului prevăzută de dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., iar prin încheierea din 5 octombrie 2017, în temeiul art. 493 alin. (7) din acelaşi cod, completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică, în condiţii de contradictorialitate, la data de 15 martie 2018.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu verificarea legalităţii raportului de evaluare nr. x/25.03.2015 întocmit de intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate, prin care s-a concluzionat că reclamantul A. s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât nu a respectat prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

În concret, emitentul actului administrativ a avut în vedere faptul că reclamantul a deţinut simultan:

- în perioada 11.10.2010 - prezent funcţia de primar al comunei Voineşti şi calitatea de comerciant persoană fizică, respectiv titular al A. Întreprindere Individuală;

- în perioada 6.01.2010 - 18.05.2011 funcţia de primar al comunei Voineşti şi funcţia de administrator la SC B. SRL.

Prima instanţă a respins acţiunea reclamantului şi a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) şi g) din Legea nr. 161/2003, în sensul că este necesară şi suficientă simpla deţinere a ambelor calităţi pentru a fi în prezenta unei stări de incompatibilitate. Împrejurările învederate de reclamant au fost apreciate ca fiind lipsite de relevanţă, în condiţiile în care încetarea activităţii unei întreprinderi individuale se realizează prin simpla manifestare de voinţă în acest sens a titularului persoană fizică, iar reclamantul avea la îndemână un mijloc facil, eficient şi rapid pentru a aduce la îndeplinire obligaţiilor stabilite în sarcina sa, în calitate de primar ales al comunei Voineşti, jud. Vaslui, de art. 91 din Legea nr. 161/2003.

De asemenea, încetarea calităţii de administrator al SC B. SRL depindea exclusiv de manifestarea de voinţă a reclamantului, ce a fost exercitată de reclamant abia la data de 18.05.2011, împrejurare ce a dus la modificarea înregistrărilor în registrul comerţului la data de 20.05.2011, iar neefectuarea demersurilor în vederea încetării stării de incompatibilitate în termen de 15 zile de la data validării mandatului se datorează în mod exclusiv culpei reclamantului.

Instanţa de fond a analizat şi pretinsele cauze de nulitate a actului administrativ contestat (lipsa de interes, depăşirea termenului de 3 ani reglementat de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 şi nemotivarea parţială a raportului de evaluare) şi a reţinut netemeinicia acestora, în contextul în care reclamantul nu a dovedit o vătămare ce nu s-ar fi putut înlătura decât prin anularea actului.

Această soluţie este împărtăşită de către instanţa de control judiciar, care constată că hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări şi interpretări greşite a normelor de drept material şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, conform dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) şi g) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, care prevede că: "Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: (...) d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice altă funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice ... g) calitatea de comerciant persoană fizică."

În privinţa reclamantului A. au fost reţinute 2 situaţii de incompatibilitate, rezultate din deţinerea concomitentă a funcţiei de primar al comunei Voineşti şi a calităţii de comerciant persoană fizică, titular al A. Întreprindere Individuală, respectiv a funcţiei de administrator la SC B. SRL.

Prin raportare la dispoziţiile art. 87 din Legea nr. 161/2003 sus-enunţate, Înalta Curte constată că existenţa stării de incompatibilitate intervine prin deţinerea concomitentă a calităţilor menţionate, fără a fi condiţionată de exercitarea atribuţiilor de administrator, ori de existenţa sau dimensiunea activităţii.

Chiar şi în calea de atac, recurentul nu contestă deţinerea respectivelor calităţi, ci se rezumă la reluarea apărărilor referitoare la neexercitarea vreunei activităţi, nedeţinerea statutului de comerciant persoană fizică sau la pretinse nulităţi ale raportului de evaluare.

În acord cu cele reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că nu se poate vorbi despre o lipsă de interes a autorităţii pârâte în întocmirea raportului de evaluare, câtă vreme posibilitatea sau imposibilitatea aplicării ulterioare a unei sancţiuni disciplinare nu are vreo influenţă asupra posibilităţii emiterii raportului de evaluare, act administrativ distinct şi anterior, a cărui legalitate se verifică în raport de împrejurările de fapt şi de drept contemporane emiterii. Mai mult decât atât, nu se poate reţine depăşirea termenului reglementat de art. 26 din Legea nr. 176/2010, în contextul una din calităţile ce au atras starea de incompatibilitate subzista şi la momentul emiterii raportului de evaluare.

În acelaşi timp, principalul scop al activităţii desfăşurate de autoritatea pârâtă este asigurarea integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale, prin exercitarea de responsabilităţi în evaluarea declaraţiilor de avere, a datelor şi informaţiilor privind averea, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese potenţiale, pe perioada îndeplinirii funcţiilor şi demnităţilor publice, iar nu acela de a aplica sancţiuni disciplinare.

Instanţa de recurs nu poate primi susţinerile recurentului conform cărora acesta nu a desfăşurat activităţi comerciale, nu a semnat acte şi nu a reprezentat societatea în faţa terţilor (cu referire la calitatea de administrator) sau cea vizând nedeţinerea statutului de comerciant persoană fizică (în calitate de titular al unei întreprinderi individuale).

Astfel cum s-a menţionat anterior, dispoziţiile legale în materie nu condiţionează reţinerea stării de incompatibilitate de exercitarea efectivă a funcţiei de administrator al unei societăţi şi sancţionează simpla deţinere a acestei calităţi, iar înscrisurile depuse la dosar atestă, fără putinţă de tăgadă, faptul că în perioada în perioada 6.01.2010 - 18.05.2011 reclamantul a deţinut, în mod legal, funcţia de administrator la SC B. SRL.

În privinţa calităţii de titular al Întreprinderii Individuale A., Înalta Curte apreciază că este nefondată susţinerea recurentului conform căreia această calitate nu o atrage, după sine, pe cea de comerciant persoană fizică şi nu implică desfăşurarea unei activităţi comerciale.

Dispoziţiile art. 23 din O.U.G. nr. 44/2008 statuează că "întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale este comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerţului", iar înscrisurile aflate la dosar (certificat de înregistrare sanitar-veterinară nr. 8/20.10.2010, cereri de solicitare a primei de exploataţia de bovine pentru anul 2012, cereri unice de plată pe suprafaţă şi declaraţii de suprafaţă pentru anii 2012 - 2014) atestă realizarea/exercitarea efectivă a activităţii pentru care reclamantul a fost autorizat conform actului normativ precizat.

În acest context, se constată că autoritatea pârâtă a reţinut, în mod corect, încălcarea de către reclamant a regimului juridic al incompatibilităţilor, iar actul administrativ emis nu este afectat de nelegalitate.

Pentru considerentele expuse, constatând că soluţia primei instanţe reflectă o corectă aplicare şi interpretare a normelor legale, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei nr. 2182 din 10 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2018.

Procesat de GGC - CL