Validity of unilateral construction work reports and assessment of contractual clauses in assigning tax claims

Asupra cererii de recurs de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială la data de 8 iunie 2010 sub dosar nr. x/2010, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta B. a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 511.861,83 RON, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea se întemeiază pe dispoziţiile art. 969 - 1073 C. civ.

Pe cale de cerere reconvenţională s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune de creanţă nr. x şi obligarea pârâtei SC C. SRL şi a pârâtului D. la plata sumei de 360.887,49 RON, plăţi efectuate în mod necuvenit.

Prin Încheierea din 12 mai 2011, faţă de tardivitatea cererii reconvenţionale s-a dispus înregistrarea separată a acestei cereri.

Prin Încheierea din 27 octombrie 2011, instanţa a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea Dosarului nr. x/2011

Prin Sentinţa nr. 6610 din 15 noiembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în Dosarul nr. x/2011 a fost respinsă cererea privind constatarea nulităţii Contractului de cesiune nr. x din 13 ianuarie 2010 formulată de reclamanta B., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate faţă de pârâtul D., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL şi ca neîntemeiată în ce o priveşte pe pârâta SC A. SRL. Totodată a fost anulat ca netimbrat capătul doi de cerere.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin Decizia civilă nr. 464/2014 din 23 iunie 2014 pronunţată în Dosarul nr. x/2011 a respins ca nefondat apelul declarat de Sentinţei nr. 6610 din 15 noiembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Prin Decizia nr. 159 din 22 ianuarie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta B. împotriva Deciziei civile nr. 464/2014 din 23 iunie 2014 pronunţată în Dosarul nr. x/2011.

Prin Sentinţa nr. 3135/2015 din 4 iunie 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta B..

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că între pârâtă, în calitate de beneficiar şi SC C. SRL, în calitate de executant s-a încheiat Contractul de execuţie lucrări nr. x din 27 septembrie 2007 având ca obiect executarea şi finalizarea lucrărilor de construcţii la obiectivul de investiţii: locuinţa unifamilială Bucureşti, Aleea x, în conformitate cu obligaţiile asumate prin prezentul contract.

Din interpretarea dispoziţiilor contractuale la art. 2.2, rezultă că SC C. SRL s-a obligat să execute şi să finalizeze lucrările la obiectivul de investiţii, astfel cum acestea sunt enumerate în devizul ofertă din anexa 1 la contract, pe un preţ ferm de 884.921,16 RON, redus cu 3%, respectiv 858.373,52 RON.

Cu privire la lucrările pretins nefacturate de către SC C. SRL, instanţa a avut în vedere raportul de expertiză efectuat în Dosarul nr. x/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, în care se constată cantităţile de lucrări executate în anexele 6 şi 8. În anexa 8 expertul efectuează un tabel cu lucrările executate şi nefacturate constând în săpătură mecanică, săpătură manuală, transport pământ, compactare pământ, transport beton, transport materiale, susţineri, cofraje-rămas de facturat x mp. Expertul a avut în vedere, astfel cum rezultă din înscrisurile anexate raportului de expertiză situaţia de lucrări nr. x, respectiv situaţia de lucrări suplimentare întocmite unilateral de SC C. SRL, fără să existe semnătura pârâtei, astfel cum impuneau dispoziţiile art. 14.1 lit. e) din contract şi art. 17.1-17.2 din contract.

În ce priveşte diferenţa de preţ de 168.382,23 RON, rest rămas neachitat din factura fiscală seria x nr. x din 30 iulie 2008, respectiv a penalităţilor de întârziere, tribunalul reţine că această sumă este nedatorată. Astfel, preţul total al contractului este de 858.373,52 RON, iar în condiţiile în care nu s-au adus modificări ale contractului pentru efectuarea de lucrări suplimentare, acesta este un preţ total şi ferm pentru lucrările contractate.

Aşadar, în condiţiile existenţei unor lucrări executate doar parţial, a unor lucrări neexecutate în totalitate, lucrări executate la care consumurile au fost depăşite faţă de cele agreate de părţi şi lucrări neconforme, nu se justifică cererea de obligare a pârâtei la plata diferenţei dintre preţul total al contractului de 858.373,52 RON şi suma achitată de 848.157,38 RON şi cu atât mai mult obligarea pârâtei la plata unor sume suplimentare.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta SC A. SRL, prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi obligarea pârâtei la plata sumei de 511.861,83 RON, cu cheltuieli de judecată în fond şi în apel.

Prin Decizia civilă nr. 222A/2016 din 4 februarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul formulat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 3135/2015 din 4 iunie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2010, pe care a schimbat-o în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SRL, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 146.259,20 RON reprezentând debit restant conform facturii fiscale seria x nr. x din 30 iulie 2008 şi suma de 97.993,66 RON reprezentând penalităţi de întârziere aferente debitului restant, calculate pentru intervalul 5 august 2008 - 7 iunie 2010. Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 230.665 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor executate în baza Contractului nr. x din 27 septembrie 2007, nefacturate şi neachitate.

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 8.865,18 RON reprezentând cheltuieli de judecată în fond, iar intimata a fost obligată să plătească apelantei suma de 6.935,09 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că sentinţa atacată este rezultatul greşitei coroborări şi aprecieri a probatoriului, ceea ce a condus şi la aplicarea greşită a dispoziţiilor legale şi contractuale incidente.

Instanţa de apel a reţinut că, pe fondul neînţelegerilor dintre părţi şi, ulterior sistării lucrărilor în luna august 2008 la cererea beneficiarului, executantul SC C. SRL a introdus la 3 octombrie 2008, în contradictoriu cu pârâta B. o cerere de asigurare a dovezii, ce a format obiectul Dosarului nr. x/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, fiind întocmit raportul de expertiză tehnică judiciară nr. 2174 din 24 februarie 2009 de către expertul E., cererea de asigurare a dovezii fiind admisă prin încheierea din data de 24 aprilie 2009, rămasă irevocabilă.

Din cuprinsul raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul E., rezultă că lucrările privind structura de rezistenţă au fost executate conform proiectului şi autorizaţiei de construire, cu respectarea prevederilor contractuale, că documentele prevăzute de lege au fost întocmite în mod corespunzător, că există unele deficienţe cu privire la aspectul betonului, însă acestea nu periclitează rezistenţa şi stabilitatea construcţiei, apreciindu-se că o garanţie de bună execuţie de 2,5% este îndestulătoare pentru execuţia remedierilor necesare. Totodată, expertul a identificat articolele de deviz şi cantităţile care au fost executate de către constructor şi nefacturate de către acesta, constatându-se că au fost executate anumite categorii de lucrări, a căror valoare este de 230.665 RON, conform modului de calcul prezentat de către reclamantă.

Ca urmare, executantul SC C. SRL s-a pretins creditor al pârâtei B. cu suma de 168.382,23 RON, reprezentând restul rămas neachitat din factura fiscală seria x nr. x din 30 iulie 2008, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente de 0,1% pe zi, precum şi cu suma de 230.665 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor contractuale executate, nefacturate şi neachitate. Aceste creanţe au format obiectul contractului de cesiune de creanţă nr. x, fiind transmise către cesionarul SC A. SRL, respectiv apelanta reclamantă.

În aplicarea art. 2.2, art. 3.2 şi art. 17.3 din contract, instanţa de apel a reţinut că în mod greşit a apreciat prima instanţă că părţile au stipulat un preţ ferm în Contractul de execuţie lucrări nr. x din 27 septembrie 2007, o atare interpretare nefiind conformă voinţei comune exprimate cu prilejul încheierii actului. Dimpotrivă, voinţa neechivocă a părţilor a fost aceea de a stabili un preţ calculat în funcţie de devizul de lucrări, cu luarea în considerare a cantităţilor de lucrări necesare pentru îndeplinirea obiectivului asumat prin contract.

Faptul că ultima factură seria x nr. x din 30 iulie 2008 are o valoare ce se înscrie peste valoarea indicată în devizul-ofertă este fără relevanţă, atât timp cât părţile nu au prevăzut în contract un preţ fix, invariabil, ci un preţ determinabil în raport de preţurile indicate în devizul estimativ, dar ţinând seama de cantităţile de lucrări efectiv prestate.

Instanţa de apel a reţinut că la baza emiterii acestei facturi s-a aflat situaţia de lucrări etapa V, din cuprinsul căreia rezultă cu claritate că este vorba despre lucrări contractuale asumate prin contractul iniţial, iar nu de lucrări suplimentare, cum eronat a reţinut prima instanţă.

Acceptarea facturii seria x nr. x din 30 iulie 2008 de către beneficiar rezultă chiar din plata parţială în cuantum de 50.000 RON, efectuată prin ordinul de plată din data de 7 august 2008, fiind astfel lipsită de relevanţă neînsuşirea situaţiei de lucrări de către intimata-pârâtă, cu atât mai mult cu cât acest document a fost vizat de către dirigintele de şantier.

Prin Decizia civilă nr. 2086 din 20 decembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva Deciziei civile nr. 222A/2016 din 4 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că instanţa de apel nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., nemanifestând rol activ pentru aflarea adevărului şi aplicarea corectă a legii. Respectarea acestei dispoziţii procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În acest context, s-a reţinut că instanţa de apel nu a dat eficienţă normelor evocate şi, din această perspectivă, se impune obligarea instanţei de rejudecare să procedeze la efectuarea unei expertize complete. Astfel, întocmirea unui raport de expertiză contabilă fiind necesară pentru ca un expert să stabilească situaţia facturilor neachitate şi în care să se valorifice şi concluziile reţinute în expertiza tehnică judiciară efectuată în procedura de asigurare de dovezi, în cadrul Dosarului nr. x/2008 al Judecătoriei Sectorului 1, privind plăţile realizate de recurentă pentru lucrările executate, urmând ca în cazul în care se vor găsi debite restante să procedeze şi la calculul eventualelor penalităţi, dacă acestea se impun.

Efectuarea unei noi expertize este impusă de criticile formulate de recurenta-pârâtă (invocate şi în apel) referitoare la existenţa unor lucrări facturate de două ori şi care ar fi fost achitate la momentul iniţial. Or, cu privire la acest aspect instanţa de apel nu s-a pronunţat, limitându-se la a da eficienţă expertizei contabile în care este inclusă contravaloarea lucrărilor ce fuseseră, în opinia recurentei-pârâte, deja achitate.

După rejudecare a fost administrată proba cu expertiza contabilă, iar potrivit concluziilor raportului de expertiză coroborat cu toate documentele anexate şi dosarul de asigurare de dovezi lucrările executate şi nefacturate ce urmează a fi obligată intimata să le plătească sunt în sumă de 178.704,22 RON prin scăderea reducerii aplicate potrivit art. 2.2 din contract de 3%, respectiv de 26.547,64 RON şi a garanţiei de 2,5 % pentru remedierea deficienţelor de 25.413,49 RON.

Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin Decizia civilă nr. 2005 A din 17 octombrie 2018 a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă SC A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 3135 din 4 iunie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2010, pe care a schimbat-o în sensul că:

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâta B..

Obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 146.388,97 RON reprezentând debit restant conform facturii cu nr. 146 din 30 iulie 2008, precum şi suma de 112.816,09 RON reprezentând penalităţi de întârziere calculate pentru perioada 5 august 2008 - 7 iunie 2010.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 178.704,22 RON reprezentând lucrări executate şi nefacturate.

Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 8.865,18 RON reprezentând cheltuieli de judecată în fond, precum şi 8.605,09 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâta B. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii şi încheierii atacate, cu consecinţa respingerii apelului formulat de SC A. SRL şi menţinerii sentinţei instanţei de fond ca legală şi temeinică.

În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta aduce critici de nelegalitate privind decizia şi încheierea, întrucât cele două hotărâri nu cuprind motivele pentru care au fost respinse obiecţiunile sale formulate cu privire la raportul de expertiză, context în care situaţia de fapt nu a fost pe deplin lămurită.

În acest context, recurenta susţine că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra apărărilor formulate prin întâmpinare, acte de procedură prin care a combătut apelul formulat de reclamantă, iar hotărârea nu cuprinde motivele pentru care nu au fost primite susţinerile sale, instanţa limitându-se exclusiv să se pronunţe asupra sumelor indicate în cuprinsul raportului de expertiză, fără a se corobora această probă cu restul probelor şi cu clauzele contractuale.

Prin decizia de casare, Înalta Curte a stabilit că se impune efectuarea unei expertize contabile, iar în motivarea acestei soluţii s-a arătat că efectuarea unei noi expertize se impune ca urmare a criticilor formulate de pârâtă referitoare la existenţa unor lucrări facturate de două ori şi care ar fi fost achitate la momentul iniţial.

Instanţa de apel s-a conformat dispoziţiilor din decizia de casare, dispunând efectuarea raportului de expertiză, însă nu a analizat concluziile acestuia prin raportare la susţinerile pârâtei referitoare la existenţa unor lucrări facturate de două ori, care ar fi fost achitate la momentul iniţial.

În acest sens, recurenta arată că a susţinut la momentul concluziilor asupra apelului faptul că, raportul de asigurare de dovezi a fost întocmit în baza unei situaţii de lucrări întocmite în mod unilateral, fără să existe semnătura pârâtei, astfel cum impuneau dispoziţiile art. 14.1 lit. e) din contract şi art. 17.1 - 17.2 din contract.

Ori, din cuprinsul deciziei recurate, nu rezultă că instanţa de apel ar fi analizat aceste susţineri privind faptul că situaţia de lucrări este cea în baza căreia a fost întocmit raportul de asigurare de dovezi, fiind astfel încălcate prevederilor art. 17.1 - 17.2 din contractul de execuţie lucrări, motiv de recurs circumscris art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Aşadar, situaţiile de lucrări trebuia vizate de beneficiar (intimata-parata) iar situaţia de lucrări (cea de la filele x, avută în vedere la realizarea raportului de asigurare dovezi) a fost întocmită în mod incorect de către SC C. SRL, unilateral, nefiind semnată şi acceptată de pârâtă, aşa cum impuneau clauzele contractuale.

Prin urmare, obligarea la plata sumei de 178.704,22 RON, reţinută în raportul de asigurare de dovezi este nelegală, fiind încălcate clauzele contractuale ale art. 14.1 lit. e) şi art. 17.1 - 17.2 din contract, câtă vreme situaţia de lucrări a fost întocmită în mod unilateral de către intimată fără existenţa semnăturii recurentei-pârâte, astfel cum impuneau dispoziţiile din contract.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta arată că decizia este nelegală, fiind încălcate clauzele contractuale ale art. 14.1 lit. e) şi art. 17.1 - 17.2 din contractul de execuţie lucrări şi în privinţa obligării pârâtei la plata sumei de 146.259,20 RON (reprezentând debit restant conform facturii fiscale x nr. x din 30 iulie 2008).

Situaţiile de lucrări trebuiau vizate de beneficiar, astfel că obligarea recurentei la plata sumei de 146.388,97 RON, reprezentând debit restant conform facturii fiscale x nr. x din 30 iulie 2008) este nelegală, fiind încălcate clauzele contractuale menţionate.

Totodată, recurenta solicită înlăturarea obligării la plata penalităţilor, pentru aceleaşi motive ca cele menţionate, faţă de caracterul accesoriu al acestora (fiind calculate faţă de restul de plată rezultat din factura nr. x nr. x).

După cum se poate observa din motivarea hotărârii judecătoreşti, în privinţa sumei de 146.388,97 RON (reprezentând debit restant conform facturii fiscale x nr. x din 30 iulie 2008) instanţa nu a aplicat procentul de 3% prevăzut de părţi în cuprinsul art. 2.2 alin. (2) din contractul de execuţie lucrări şi nici pe cel referitor la garanţia de 2,5% pentru remedierea deficientelor, deşi în privinţa sumei de 178.704,22 RON reprezentând lucrări nefacturate a procedat în acest sens.

Or, dacă în privinţa lucrărilor nefacturate a dat eficientă celor 2 procente (3% şi 2,5%), rezultă cu evidenţă că şi în privinţa unor lucrări facturate instanţa de apel trebuia să procedeze în acelaşi mod.

De asemenea, susţine recurenta că şi cuantumul penalităţilor este eronat, câtă vreme prin aplicarea celor 2 procente, suma la care s-ar fi calculat penalităţile ar fi fost alta.

Mai susţine recurenta, că prin hotărârea recurată nu s-au analizat apărările sale privind excepţia de neexecutare, nearătându-se motivele pentru care hotărârea de fond, prin care se reţinuse acest aspect este nelegală şi netemeinică.

Prin urmare, pârâta a invocat faptul ca intimata-reclamanta nu şi-a îndeplinit propriile obligaţii în sensul de a efectua lucrările la standardele de calitate şi cantitate stabilite prin contract şi de a remedia deficientele în cazul lucrărilor executate în mod necorespunzător, astfel că nu poate pretinde de la recurentă executarea obligaţiei de plată.

După cum se poate observa din cuprinsul hotărârii recurate, susţinerile sale referitoare la invocarea excepţiei de neexecutare şi la efectele pe care aceasta le produce nu au fost analizate de către instanţa de apel.

Or, această chestiune era esenţială în soluţionarea prezentului litigiu câtă vreme excepţia de neexecutare a fost invocată tocmai ca urmare a neexecutării lucrărilor/executării defectuoase a acestora, care a fost confirmată de raportul de expertiza întocmit de F. şi raportul de expertiză contabilă efectuat de G., care demonstrează nerespectarea standardelor de calitate şi cantitate convenite prin contractul de execuţie lucrări, precum şi efectuarea unor plăţi peste valoarea totală a contractului.

Înalta Curte va examina cu precădere excepţia nulităţii recursului invocată de intimată, prin întâmpinare, în temeiul art. 3021 C. proc. civ., care stabileşte condiţiile obligatoriii pe care trebuie să le cuprindă cererea de recurs, printre acestea înscriindu-se motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.

Raportând dispoziţiile de mai sus la cererea de recurs se constată că prin recursul promovat de pârâtă s-au indicat motivele de nelegalitate prevăzute de punctele 7, 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ.. În ce priveşte dezvoltarea motivelor de nelegalitate, se constată din cuprinsul argumentelor aduse în sprijinul motivelor, că recurenta a expus în fapt greşelile, care în opinia sa, au dus la pronunţarea unei soluţii netemeinice şi nelegale.

Aprecierea acestor argumente şi măsura în care se încadrează în cerinţele motivelor de nelegalitate invocate presupune examinarea acestora de către instanţa de recurs, aşa încât, în situaţia dată nu va putea fi reţinută excepţia invocată de intimată privind nulitatea recursului în conformitate cu art. 3021 lit. c) C. proc. civ.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate raportate la temeiului de drept invocat, Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B., pentru considerentele ce urmează:

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Acest motiv, vizează prin conţinutul său nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., pe care recurenta nu le-a citat şi nici nu a argumentat distinct criticile care ar putea fi încadrate în motivul de nelegalitate invocat.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta arată că nici decizia şi nici încheierea nu cuprind motivele pentru care au fost respinse obiecţiunile sale formulate cu privire la raportul de expertiză.

Această critică este nefondată, având în vedere că prin încheierea de şedinţă din 18 aprilie 2018, instanţa de apel a arătat motivele pentru care a respins obiecţiunile recurentei la raportul de expertiză contabilă, reţinând că acestea nu sunt întemeiate, deoarece expertul contabil a răspuns punctual la toate obiectivele expertizei, iar cu privire la modul de interpretare a unor aspecte contractuale, a apreciat că aceste aspecte reprezintă atributul exclusiv al instanţei.

Prin urmare, aşa cum în mod temeinic a reţinut instanţa de apel în încheierea din 18 aprilie 2018, aspectele invocate de recurentă la pct. 1.1. şi 1.2. din obiecţiunile pe care le-a formulat în apel, au fost lămurite de expertul contabil prin raportul de expertiză pe care efectuat în cauză, acesta raportându-se şi la expertiza tehnică judiciară efectuată în procedura asigurării de dovezi, astfel cum s-a dispus prin obiectivele încuviinţate.

Într-o altă critică, recurenta susţine că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra apărărilor formulate, limitându-se exclusiv a se pronunţa pe sumele indicate în cuprinsul raportului de expertiză, fără a corobora această probă cu restul probelor şi cu clauzele contractuale.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs, recurenta susţine că instanţa de apel conformându-se dispoziţiilor deciziei de îndrumare a dispus efectuarea raportului de expertiză, însă nu a analizat concluziile acestuia prin raportare la susţinerile recurentei referitoare la existenţa unor lucrări facturate de două ori şi care ar fi fost achitate la momentul iniţial.

Aceste susţineri sunt nefondate, întrucât instanţa de apel a dispus efectuarea în cauză a unei expertize contabile ale cărei obiective fixate de instanţa de apel cuprind toate aspectele care, potrivit deciziei de casare, trebuiau lămurite.

Astfel, raportul de expertiză contabilă întocmit în apel este temeinic elaborat, răspunzând clar tuturor obiectivelor puse în vedere, iar odată lămurite toate aspectele puse în vedere prin decizia de casare, potrivit concluziilor raportului de expertiză coroborat cu toate documentele anexate şi cu dosarul de asigurare de dovezi, instanţa de apel a pronunţat în cauză o soluţie legală şi temeinică.

Faţă de această situaţie, se constată că recurenta a invocat formal acest motiv de recurs, în realitate criticile referitoare la aprecierea probatoriului administrat în cauză nu pot fi primite faţă de caracterul nedevolutiv al căii extraordinare de atac a recursului.

Observând considerentele hotărârii criticate se constată că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină în sensul că a răspuns criticilor formulate în cadrul controlului de netemeinicie şi nelegalitate, astfel că sub acest aspect nu poate fi reţinută nelegalitatea întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât argumentele recurentei care vizează probele dosarului nu conduc la concluzia evocată, constând în faptul că, "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină" şi prin urmare, critica nu va fi reţinută.

În susţinerea motivului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că prin ignorarea apărărilor sale privind situaţia de lucrări de la filele x s-au încălcat prevederile art. 17.1 - 17.2 din contractul de execuţie lucrări şi că această situaţie, avută în vedere la realizarea raportului de asigurare dovezi, nu a fost semnată şi acceptată de pârâtă.

Potrivit art. 304 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când instanţa interpretând greşit actul dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Acest motiv de casare îşi găseşte aplicaţiunea numai în cazul în care din probele administrate în cauză coroborate cu susţinerile părţilor ar rezulta un dubiu asupra conţinutului actului supus judecăţii, iar judecătorii s-ar substitui părţilor contractante modificând sau înlocuind clauzele contractuale fie schimbând natura juridică a actului care a fost încheiat, ipoteză ce nu se regăseşte în criticile aduse hotărârii pronunţate.

Analizând acestui motiv de recurs, Înalta Curte constată că este nefondat, având în vedere că, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, pe tot parcursul executării lucrărilor, situaţiile de lucrări au fost verificate de dirigintele de şantier desemnat de pârâtă, aspect menţionat şi în raportul de expertiză tehnică în construcţii efectuat în procedura asigurării dovezilor. Mai mult decât atât, pârâta a acceptat situaţia de lucrări de la filele x, inclusă în factura x nr. x din 21 februarie 2008, întrucât aceasta a fost plătită prin cele două ordine de plată reţinute inclusiv de expertul contabil în concluziile expertizei contabile efectuate în apel, ca urmare a dispoziţiilor deciziei de casare.

În susţinerea aceluiaşi motiv de recurs, se arată că decizia este nelegală, fiind încălcate clauzele contractuale ale art. 14.1 lit. e) şi art. 17.1 - 17.2 din contractul de execuţie lucrări şi în privinţa obligării pârâtei la plata sumei de 146.259,20 RON, reprezentând debit restant, conform facturii fiscale x nr. x din 30 iulie 2008.

Critica formulată nu poate fi primită, având în vedere că factura fiscală seria x nr. x din 30 iulie 2008, la care face referire recurenta, factură în care este menţionată şi situaţia de lucrări pentru care a fost emisă, a fost recunoscută de aceasta prin plata parţială pe care a efectuat-o - 50.000 RON, conform Extrasului de cont nr. 154 din 7 august 2008 depus de reclamantă la dosarul primei instanţe. Mai mult, din situaţia de lucrări care stă la baza emiterii facturii fiscale seria x nr. x din data de 30 iulie 2008, achitată parţial de pârâtă, rezultă pentru ce lucrări contractuale efectuate de C. a fost emisă această factură.

Tot în susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta arată cu privire la suma de 146.388,97 RON, reprezentând debit restant conform facturii fiscale x nr. x din 30 iulie 2008, că au fost încălcate şi prevederile contractuale ale art. 2.2, potrivit cărora, beneficiarului i se acordă o reducere de 3% din valoarea lucrărilor ce fac obiectul contractului, precum şi cele referitoare la garanţia de 2,5% pentru remedierea deficienţelor.

Această susţinere nu poate fi primită, întrucât instanţa de apel nu a interpretat greşit clauzele contractului încheiat între părţi, recurenta afirmând în mod eronat că procentele de 3% (reducere) şi 2,5% (garanţie) trebuiau aplicate la sumele de 146.388,97 RON şi de 178.704,22 RON şi că acestea au fost aplicate numai la suma de 178.704,22 RON.

Astfel, având în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat ca urmare a dispoziţiilor deciziei de casare, instanţa de apel a scăzut din cuantumul acordat reclamantei următoarele sume: 26.547,64 RON reprezentând reducerea de 3% aplicată conform art. 2.2 din contract şi 25.413,49 RON reprezentând garanţie de 2,5% pentru remedierea deficienţelor.

Din această perspectivă, se constată că recurenta a formulat critici asupra probatoriului administrat în cauză, inclusiv asupra raportului de expertiză efectuat în procedura judiciară a asigurării de dovezi, critici care nu se subsumează art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, stabilirea conţinutului unui contract, precum şi a modalităţii în care acestea îşi găsesc aplicarea în concret, ori stabilirea existenţei unor încălcări contractuale, reprezintă chestiuni de fapt, care nu pot fi supuse reexaminării pe calea recursului.

În cadrul ultimului motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta susţine că prin hotărârea recurată nu s-au analizat apărările sale privind excepţia de neexecutare, nearătându-se motivele pentru care hotărârea de fond este nelegală şi netemeinică.

Această critică este nefondată, urmând a fi respinsă, întrucât este formulat cu încălcarea limitelor casării, recurenta încercând să eludeze concluziile raportului de expertiză tehnică în construcţii întocmit în procedura judiciară a asigurării dovezilor, cu privire la care decizia de îndrumare a statuat că trebuie avut în vedere la efectuarea expertizei contabile în apel.

Prin urmare, se constată că aspectele privind probatoriul administrat nu pot face obiectul criticilor şi nu pot fi analizate prin recursul formulat având în vedere că atât aprecierea probatoriului administrat în cauză de către instanţa de apel, precum şi concluziile extrase din interpretarea coroborată a probelor existente la dosar reprezintă aspecte legate de stabilirea temeiniciei pretenţiilor deduse judecăţii, iar analizarea acestora nu este posibilă prin intermediul unei căi speciale de atac, cu caracter nedevolutiv, ţinând seama de faptul că reprezintă critici în legătură cu valoarea probatorie a probelor administrate în cauză, aşadar chestiuni de fapt, în caz contrar, s-ar trece la o rejudecare a fondului, aspect ce nu este permis în această fază procesuală.

Pentru aceste considerente, constatând că decizia atacată este la adăpost de orice critică, în raport cu argumentele evocate şi cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva Deciziei civile nr. 2005 A din 17 octombrie 2018 şi a încheierii de şedinţă din 18 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva Deciziei civile nr. 2005 A din 17 octombrie 2018 şi a încheierii de şedinţă din 18 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2019.

Procesat de GGC - LM