Extraordinary review for new document barred where subsequent judgment restates res judicata findings and petitioner failed to prove accessibility barriers

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 26 din data de 8 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. x/2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi Fiscal a admis apelurile declarate de pârâtele Direcţia Generală Finanţelor Publice Prahova, (în numele Ministerului Finanţelor Publice) şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti, împotriva sentinţei nr. 421 din data de 6 octombrie 2010 pronunţate de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta SC A SA Sinaia; a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice şi a respins acţiunea faţă de acest pârât, ca fiind îndreptată împotriva unui pârât fără calitate procesuală; a respins acţiunea faţă de pârâta A.V.A.S. Bucureşti.

Cu privire la această decizie a formulat cerere de revizuire, în termen, reclamanta SC A SA Sinaia pentru motivul prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., de la 1865, solicitând admiterea cererii de revizuire, desfiinţarea în parte a hotărârii atacate, cu consecinţa schimbării în parte a soluţiei pronunţate, în sensul respingerii apelului declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 421/6 octombrie 2010 a Tribunalului Prahova, solicitând, totodată să se ia act că nu solicită cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 199, pronunţată la data de 25 aprilie 2018, în Dosarul nr. x/2018, a respins cererea de revizuire a Deciziei nr. 26, pronunţată la data de 8 martie 2011 de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2009, formulată de revizuenta SC A SA Sinaia, în contradictoriu cu intimaţii Direcţia Generală Finanţelor Publice Prahova (în numele Ministerului Finanţelor Publice) şi Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fostă, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului) Bucureşti, ca nefondată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de revizuire a reţinut, în esenţă, următoarele motive:

Prin Decizia nr. 26 din 8 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, a cărei revizuire se solicită, s-a statuat că a fost desfiinţat în totalitate Contractul de vânzare acţiuni nr. x din 26 din 28 iunie 1999 şi că, în speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 324 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997 modificată prin Legea nr. 99/1999 care stabileau că instituţiile publice implicate asigură repararea prejudiciilor cauzate societăţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat.

Pentru a se putea invoca ipoteza prevăzută de dispoziţia legală a art. 322 punct 5 din C. proc. civ. şi a se admite cererea de revizuire, trebuie întrunite cumulativ următoarele condiţii: partea interesată să se bazeze pe un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată; înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită; înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii; înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării pricinii soluţia ar fi putut fi alta decât cea pronunţată.

Chiar dacă un atare înscris poate fi şi o hotărâre judecătorească, pronunţată chiar şi ulterior rămânerii definitive a hotărârii care se solicită a fi revizuită, în acest caz trebuie apreciat în ce măsură noua hotărâre este determinantă, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanţă, soluţia ar fi putut fi alta decât cea adoptată.

Astfel, s-a reţinut că, prin Decizia nr. 817 din 10 mai 2017 pronunţată de ICCJ, secţia a II-a civilă, s-a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanţelor publice, s-a modificat în parte decizia atacată, în sensul că s-a respins apelul declarat de pârâta AAAS împotriva Sentinţei civile nr. 6561/2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi a admis în parte apelul formulat de reclamanta A. S.A. Sinaia, în sensul că a schimbat în parte încheierea de şedinţă din data de 26 noiembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, menţinându-se celelalte dispoziţii ale încheierii şi deciziei atacate.

Instanţa de revizuire a reţinut că această decizie nu poate fi considerată "înscris doveditor" în sensul prevederilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., deşi vizează acelaşi Contract de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. x din 26 din 28 iunie 1999 în măsura în care faptele consemnate în cuprinsul hotărârii de care se prevalează partea au fost analizate cu ocazia judecării fondului şi au fost găsite neconcludente. Astfel, s-a statuat prin hotărârea judecătorească invocată ca înscris nou că, analizând contractul de vânzare-cumpărare acţiuni menţionat că el nu a fost desfiinţat în tot, întrucât fostul proprietar - AAAS a redobândit doar o parte din acţiunile vândute, iar reclamanta a păstrat în continuare calitatea de acţionar,astfel încât o parte din acest contract continua sa îşi producă efectele, Înalta Curte menţionând expres că respectivului contract de vânzare- cumpărare îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 324 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997 modificată prin Legea nr. 99/1999.

Or, în condiţiile în care această situaţie juridică din înscrisul invocat de revizuentă a fost cunoscută de instanţă cu ocazia soluţionării litigiului şi a făcut obiectul cercetării judecătoreşti, Curtea a constatat că acesta nu mai poate fi considerat un înscris nou determinant, şi tocmai de aceea se impun a fi înlăturate susţinerile recurentei privind faptul că ICCJ s-a pronunţat expres asupra aceleiaşi probleme de drept greşit soluţionată de Curtea de Apel Ploieşti prin decizia a cărei revizuire se solicită, fiind evident că raportorul juridic dintre părţi, odată soluţionat, nu mai poate fi pus în discuţie decât cu încălcarea unui principiu unanim recunoscut, acela al puterii de lucru judecat.

Instanţa de revizuire a considerat că nu pot fi reţinute în prezenta cauză afirmaţiile revizuentei privind activarea răspunderii legale a statului prin instituţiile specializate, SC A. SA fiind beneficiara acestei situaţii în considerarea prevederilor art. 324 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1999, o asemenea situaţie de fapt şi de drept necorelându-se cu cea reţinută prin hotărârea definitivă, care nu poate fi pusă în discuţie sub acest aspect, pe calea extraordinară a revizuirii.

Deşi este adevărat că un astfel de înscris poate constitui o probă neechivocă, Curtea a constatat, însă, că, prin decizia a cărei revizuire se solicită s-a reţinut anterior cu autoritate de lucru judecat împrejurarea că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 324 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997.

Or, în final, a reţinut instanţa, un înscris nu poate fi considerat determinant în sensul dispoziţiilor legale citate atunci când însuşirea lui s-ar face cu încălcarea principiului puterii de lucru judecat, în condiţiile în care prin decizia a cărei revizuire se solicită s-a reţinut anterior cu autoritate de lucru judecat împrejurarea că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 324 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, revizuenta SC A SA Sinaia, solicitând admiterea recursului, şi modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii cererii de revizuire, cu consecinţa desfiinţării în parte a Deciziei civile nr. 26 din 8 martie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti şi schimbării în parte a soluţiei pronunţate, în sensul respingerii apelului formulat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 421 din 6 octombrie 2010 a Tribunalului Prahova. A solicitat să se ia act că nu solicit cheltuieli de judecată.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 7 şi pct. 9 ale art. 304 C. proc. civ., de la 1865, recurenta- revizuentă SC A SA Sinaia a criticat decizia recurată ca fiind nelegală, sens în care, a relevat scurtă prezentare a situaţiei de fapt în cauză şi, în dezvoltarea motivelor de recurs invocate, a invocat, în esenţă, următoarele:

Referitor la nulitatea reglementată de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., incidentă atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, a susţinut, în esenţă, că acceptarea argumentelor Curţii de Apel Ploieşti- categoric străine de natura pricinii, ar însemna lipsirea de consistenţă a instituţiei ca atare.

Susţine, de aceea, recurenta- revizuentă că, prin modalitatea în care a motivat soluţia adoptată- în mod contradictoriu şi cu argumente străine de natura pricinii, instanţa a afectat hotărârea de nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Privitor la nulitatea reglementată de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., incidentă în situaţia în care hotărârea pronunţată este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, recurenta- revizuentă a arătat, în esenţă, că nu se poate susţine, aşa cum a făcut-o instanţa, că hotărârea judecătorească recunoscută ca şi act nou nu ar fi determinantă pentru retractarea Deciziei nr. 26 din 8 martie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti.

În realitate, condiţia legală menţionată este îndeplinită fără echivoc, întrucât, prin înscrisul invocat se atestă o altă situaţie decât cea cuprinsă în actele anterioare care au fost analizate de instanţă.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept invocat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prima critică din recurs invocată de recurenta- revizuentă SC A SA Sinaia, este fundamentată pe pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., de la 1865.

În cauză, este neîntemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, conform jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.

Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Deoarece Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, dreptul aflat în discuţie nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În cauza de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) C. proc. civ., iar motivele reţinute nu sunt contradictorii sau străine de natura pricinii, cu, dimpotrivă, susţin dispozitivul hotărârii astfel pronunţate.

Motivarea în fapt şi în drept este o condiţie de esenţă a hotărârii judecătoreşti, legiuitorul stabilind în sarcina judecătorului această obligaţie legală, cu precizarea că judecătorul trebuie să explice părţilor, atât în fapt, cât şi în drept care au fost raţiunile care au determinat adoptarea soluţiei.

Şi cea de-a doua critică din recurs este nefondată.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, aşa încât, exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat de recurenta- revizuentă ca temei al demersului său judiciar, revizuirea unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, poate fi cerută dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

Statuând că se poate cere revizuirea numai pentru motivul mai sus- arătat, legiuitorul s-a referit la acele înscrisuri care, nefiind cunoscute, nu au putut fi verificate de instanţa care a judecat, fapt care a permis săvârşirea unei erori de fapt, involuntară, ce se impune a fi corectată şi care este de natură să conducă la schimbarea soluţiei pronunţată.

În sensul textului legal enunţat, poate fi invocat ca act nou pentru revizuirea hotărârii numai un înscris care a existat la data când s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere şi pe care partea nu l-a putut prezenta instanţei pentru că a fost reţinut de partea adversă ori dintr-o împrejurare de forţă majoră şi care este apt să conducă, prin el însuşi, la anularea deciziei atacate, întrucât confirmă o situaţie fundamental deosebită de aceea care a fost reţinută de instanţă ca determinantă în darea soluţiei.

În analizarea revizuirii întemeiate pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., în mod corect a reţinut instanţa de revizuire sesizată că este obligată să se limiteze, potrivit art. 326 alin. (3) C. proc. civ., la analiza admisibilităţii cererii şi a faptelor pe care se întemeiază, fără a putea repune în discuţie aspectele legate de fondul pricinii.

Admisibilitatea cererii de revizuire, pentru acest motiv, este condiţionată nu numai de descoperirea ulterior judecăţii a unor acte noi şi de imposibilitatea înfăţişării lor în instanţă datorită unor împrejurări mai presus de voinţa părţii, dar şi de caracterul determinant al acestor înscrisuri.

Pentru ca înscrisurile să fie "înscrisuri determinante" în sensul dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., este necesar ca ele, dacă ar fi fost cunoscute de instanţă cu ocazia judecării pricinii, să fi putut duce la altă soluţie decât cea pronunţată.

În speţă, cea de-a doua critică formulată de recurenta- revizuentă SC A SA Sinaia, este, de asemenea, nefondată, nefiind îndeplinite condiţiile statuate la prevederile legale suscitate,ale art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Susţinerile, din prezenta cerere de revizuire referitoare la descoperirea de înscrisuri noi, depuse la prezentul dosar, deci un simplu fapt că partea a descoperit ulterior pronunţării deciziei aceste înscrisuri probatorii, fără a dovedi că o împrejurare mai presus de voinţa sa a împiedicat-o să le procure în timpul procesului, nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire deoarece, în caz contrar, un proces definitiv câştigat ar putea fi supus revizuirii pe bază de acte şi dovezi posterior confecţionate, iar autoritatea de lucru judecat ar deveni iluzorie.

Întemeindu-şi cererea de revizuire pe acest act nou, recurenta- revizuentă solicită de fapt o rejudecare a cauzei, fără a argumenta şi dovedi de ce nu a depus diligenţele necesare înfăţişării acestor înscrisuri în timpul soluţionării procesului pe fond, argumentele din cererea de recurs circumscriindu-se, de fapt, configurării situaţiei de fapt, situaţie necenzurabilă pe această cale.

Revizuentului îi incumbă dovada fie a conduitei obstrucţioniste a adversarului, conduită de natură a nu-i fi permis să intre în posesia înscrisului pe durata soluţionării procesului în fond, fie a unei împrejurări, cu acelaşi impact, ivite mai presus de voinţa sa.

Or, în speţa dedusă judecăţii, în mod corect şi legal a reţinut instanţa de revizuire că, revizuenta nu a probat o astfel de ipoteză.

Mai mult, înscrisurile depuse la dosar, în sensul dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., nu constituie înscrisuri noi, ce nu puteau fi oricând depuse la dosarul instanţei de fond, partea nefiind împiedicată cu nimic să o facă.

Prin urmare, prezenta cerere de revizuire va fi respinsă întrucât în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate ale acestei căi de atac, respectiv că înscrisurile prezentate să fie noi şi să nu fi putut fi invocate în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie că au fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine că instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârii, nu are căderea să aprecieze dacă hotărârea conţine soluţia corectă.

Concluzionând, se constată că aspectele invocate prin cererea de revizuire, îmbracă în realitate caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmăreşte reformarea unei hotărâri judecătoreşti intrată în puterea lucrului judecat, anume sub motiv că judecata ar fi fost greşită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 322 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de revizuenta SC A SA Sinaia împotriva Deciziei nr. 199 din 25 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2018.

Procesat de GGC - LM