Lack of current interest as a bar to appeal against procedural suspension following the underlying judgment
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant authority's appeal as lacking legal interest, thereby leaving the Court of Appeal's suspension of proceedings in force, although the underlying civil dispute was subsequently resolved by the first-instance tribunal in favor of the claimant regarding the obligation to issue a payment title. The case involved an administrative-civil dispute over the restitution of property, where the claimant sought an order compelling the national restitution authority to issue a payment title for a specific sum in compensation, while the state authority challenged the appellate court's decision to suspend the trial due to the parties' failure to appear. The decisive legal basis for dismissing the appeal was the doctrine that an extraordinary challenge requires a current, determined, and legitimate interest, which ceased to exist because the procedural situation prompting the suspension had ended, as the case was reinstated and substantively decided by the lower court prior to the high court's ruling.
Legislator headnote
AI generatedart. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 414 alin. (1) C. proc. civ, art. 458 C. proc. civ; Lack of current interest as a bar to appeal against procedural suspension following the underlying judgment: Prin încheierea de şedinţă din 26 octombrie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a suspendat judecata cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., raportat la faptul că părţile nu s-au prezentat la termenul de judecată şi la inexistenţa unei cereri de judecată în lipsă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2015 la data de 4 februarie 2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (succesoarea legala a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor), obligarea ANRP, în principal să emită titlul de plată corespunzător sumei de 30.240,00 RON, actualizată la data plăţii, plătibilă într-o singură tranşă; în subsidiar, să emită titlul de plată corespunzător sumei de 30.240,00 RON actualizată, plătibilă în cele 5 tranşe anuale egale prevăzute de lege, începând cu data de 1.01.2014, urmând ca instanţa să stabilească termenele exigibilităţii creanţei reclamantului.
Prin Sentinţa nr. 945 din 2 aprilie 2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, una din secţiile civile.
Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2015, la data de 22 aprilie 2015.
Prin Sentinţa nr. 783 din 10 iunie 2015 Tribunalul Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Prin Sentinţa nr. 909 din 8 aprilie 2016 Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtele să soluţioneze cererea reclamantului privitoare la Decizia nr. 6737/FF din 30 aprilie 2009, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 165/2013.
Prin Decizia nr. 3186 din 10 noiembrie 2016 Curtea de Apel Craiova a admis recursurile pârâtelor împotriva acestei sentinţe, pe care a casat-o şi, rejudecând, a admis excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Tribunalului Dolj; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.
Prin Decizia nr. 1097 din 21 martie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
Prin Sentinţa nr. 1391 din 11 octombrie 2017 pronunţată în dosar nr. x/2015 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis în parte acţiunea; a obligat pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să emită titlu de plată în favoarea reclamantului pentru suma de 30.240 RON în condiţiile art. 41 alin. (1) şi (21) din Legea nr. 165/2013; a respins în rest cererea, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Prin încheierea de şedinţă din 26 octombrie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a suspendat judecata cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., raportat la faptul că părţile nu s-au prezentat la termenul de judecată şi la inexistenţa unei cereri de judecată în lipsă.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, neîncadrat în drept, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, arătând că prin sentinţa nr. 1391/11.10.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosar nr. x/2015 a fost obligată să emită în favoarea reclamantului titlu de plată în condiţiile art. 41 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013.
Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 21 februarie 2019, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Completul de filtru C3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia de la aceeaşi dată, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
În cauză nu s-au formulat puncte de vedere la raportul de admisibilitate.
Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 414 alin. (1) C. proc. civ. "Asupra suspendării judecării procesului instanţa se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară. Când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă."
Alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte că "Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului".
În speţă, potrivit verificărilor efectuate prin intermediul aplicaţiei Ecris, judecata dosarului în care s-a pronunţat încheierea obiect al prezentului recurs a fost reluată, cauza fiind soluţionată la data de 15 februarie 2019.
Potrivit art. 458 C. proc. civ. "Căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane."
Una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii civile în vederea protecţiei dreptului subiectiv este şi aceea ca titularul ei să justifice, printre altele, un interes actual, determinat şi legitim, condiţie ce subzistă şi în cazul exercitării căilor de atac.
Întrucât recursul a vizat nemulţumirea pârâtei legată de măsura instanţei de suspendare a judecăţii, iar cauza a fost repusă pe rol şi a fost soluţionată la data de 15 februarie 2019, calea extraordinară de atac apare ca lipsită de interes, conform dispoziţiilor legale menţionate, câtă vreme situaţia ce a determinat formularea ei (suspendarea judecăţii) a încetat, potrivit celor arătate.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca lipsit de interes, recursul pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva încheierii de şedinţă din 26 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, cu sediul în Bucureşti, Calea x, împotriva încheierii de şedinţă din 26 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., domiciliat în Craiova, judeţul Dolj şi cu intimata-pârâtă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, cu sediul în Bucureşti, Calea x.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 6 martie 2019.
Procesat de GGC - CL