Resumption of suspended proceedings: rejection of demand for notarial proof of heir status against third-party opponent
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appellant's cassation appeal, quashed the appellate decision, and remanded the case to the Court of Appeal for further proceedings, effectively ruling in favor of the plaintiff. The dispute arose from a procedural deadlock where the appellate court had suspended an appeal pending the death of the defendant, then subsequently rejected the plaintiff's request to resume proceedings on the grounds that no inheritance certificates or proof of heir status were submitted. The court held that it is legally improper to impose on a third-party litigant the obligation to produce notarial succession documents or evidence of heir status, as such proof is the responsibility of the heirs or can be established by the court through its active role. Relying on Article 6(1) of the Code of Civil Procedure, Article 21(3) of the Constitution, and Article 6(1) of the European Convention on Human Rights, combined with the court's duty under Articles 22 and 11 of the Code of Civil Procedure to clarify procedural impediments and prevent unlimited suspension of justice, the court determined that the appellate instance must actively ascertain the correct procedural status of the deceased party's successors rather than blocking the trial.
Legislator headnote
AI generatedart. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 6 alin. (1) C. proc. civ, art. 22 alin. (2) C. proc. civ, art. 11 C. proc. civ, art. 412 alin. (1) C. proc. civ, art. 1103 C. civ; Resumption of suspended proceedings: rejection of demand for notarial proof of heir status against third-party opponent: În drept, potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (1) C. proc. civ., orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale într-un mod echitabil, în termen optim şi previzibil, de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege. În acest scop, instanţa este datoare să dispună toate măsurile permise de lege şi să asigure desfăşurarea cu celeritate a judecăţii. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Prin încheierea de şedinţă din 24 aprilie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a suspendat judecata apelului declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei nr. 1132 din 20 septembrie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la indicarea moştenitorilor defunctei B..
Prin cererea de redeschidere a judecăţii formulată la data de 29 septembrie 2017, astfel cum a fost completată la 1 martie 2018, reclamantul A. a solicitat repunerea cauzei pe rol, indicând ca moştenitori ai intimatei decedate pe fiii acesteia, C. şi D..
Prin încheierea de şedinţă din 14 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins cererea de redeschidere a judecăţii şi a menţinut măsura suspendării, reţinând că cererea nu a fost însoţită de dovezi privind calitatea de moştenitor a persoanelor indicate de către reclamant, iar în absenţa unor probe certe care să ateste transmisiunea, pe cale succesorală, către persoanele indicate de apelant, a drepturilor şi obligaţiilor legate de imobilul în litigiu, cursul judecăţii nu poate fi reluat.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul A..
În motivarea recursului, reclamantul a susţinut că dispoziţiile art. 412 alin. (1) pct. (1) C. proc. civ. impun părţii care formulează cererea de reluare a judecăţii obligaţia de a depune informaţii referitoare la numele, prenumele şi domiciliile succesibililor persoanei decedate, nu şi obligaţia de a depune, concomitent, şi dovezile care atestă calitatea de moştenitori a acestora, cum greşit s-a statuat prin încheierea recurată.
În argumentarea criticii, reclamantul a susţinut că o atare obligaţie nu poate fi pusă în sarcina sa, întrucât, fiind străin de succesiunea părţii decedate, nu poate intra în posesia unor astfel de înscrisuri, precum certificatul de calitate sau certificatul de moştenitor, astfel de probe putând fi administrate după reluarea judecăţii procesului, în măsura în care procedura succesorală după defuncta B. a fost dezbătută, fapt infirmat însă prin adresa transmisă de Camera Notarilor Publici Bucureşti.
Reclamantul a susţinut şi că succesibilii părţii decedate pot fi introduşi în proces în baza actelor de stare civilă, întrucât, în lipsa actelor notariale mai sus arătate, calitatea de moştenitor se determină prin orice mijloace de probă din care să rezulte acceptarea moştenirii, în acord cu dispoziţiile legale din materia succesorală (art. 1103, 1125 şi urm. C. civ.), fiind în sarcina instanţei de judecată ca, în baza rolului activ şi a probelor administrate, să stabilească care dintre succesibilii părţii decedate urmează să preia calitatea procesuală a autorului său în procesul pendinte, în vederea depăşirii impedimentului procesual ivit.
Reclamantul a susţinut şi că obligarea sa la determinarea dezbaterii succesiunii defunctei B., în vederea reluării şi finalizării judecăţii, ar reprezenta o încălcare a dreptului de acces la justiţie, consacrat prin dispoziţiile art. 21 din Constituţia României, art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 14 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi art. alin. (6) alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin încheierea de şedinţă din data de 30 ianuarie 2019, Înalta Curte a declarat admisibil, în principiu, recursul declarat de reclamant şi a stabilit termen de judecată la data de 6 martie 2019.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (1) C. proc. civ., orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale într-un mod echitabil, în termen optim şi previzibil, de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege. În acest scop, instanţa este datoare să dispună toate măsurile permise de lege şi să asigure desfăşurarea cu celeritate a judecăţii. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul este în drept să ceară părţilor să prezinte explicaţii, oral sau în scris, cu privire la orice împrejurări de fapt pe care acestea le invocă iar, potrivit alin. (3), poate dispune introducerea în cauză a altor persoane, în condiţiile legii. Prin dispoziţiile art. 11 C. proc. civ., se statuează, totodată, cu privire la îndatorirea terţilor de a sprijini, în condiţiile legii, realizarea justiţiei.
Faţă de dispoziţiile legale menţionate, judecătorul cauzei este în drept să solicite părţilor sau, după caz, terţilor, explicaţii cu privire la împrejurări de fapt despre care au cunoştinţă sau cu privire la care pot obţine informaţii pentru a statua, în conformitate cu dispoziţiile legale, cu privire la impedimentele procedurale intervenite pe parcursul procesului.
În caz de deces a uneia dintre părţile litigante, potrivit dispoziţiilor art. 412 alin. (1) C. proc. civ., judecata cauzei se suspendă până la introducerea în cauză a moştenitorilor. Un astfel de eveniment nu poate ţine însă în loc judecata, în mod nelimitat, cu atât mai puţin în situaţia în care partea interesată în continuarea judecăţii a făcut demersurile necesare şi posibile din punct de vedere al poziţiei sale procesuale şi a identificat succesibilii persoanei decedate.
În această situaţie, dacă informaţiile relative la succesiunea persoanei decedate nu sunt satisfăcătoare, revine instanţei de judecată, în baza rolului activ, îndatorirea de a solicita informaţii suplimentare de la terţii care le deţin, pentru a clarifica care este stadiul procedurii succesorale sau, după caz, de a statua, în raport cu dispoziţiile din materie succesorală, cu privire la cadrul procesual în care urmează să se desfăşoare judecata.
În speţa supusă analizei, se constată că judecata apelului declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 1132 din 20 septembrie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV- a civilă, a fost suspendată în data de 24 aprilie 2017, ca urmare a decesului pârâtei B., intervenit la data de 19 ianuarie 2017.
La data de 29 septembrie 2017, reclamantul A. a solicitat reluarea judecăţii cauzei prin introducerea în proces a fiului părţii decedate, C..
Ulterior, urmare a demersurilor întreprinse de instanţa de judecată şi de părţile litigante, s-a stabilit că defuncta B. a avut doi fii. Prin cererea înregistrată la data de 1 martie 2018, reclamantul i-a indicat ca moştenitori ai pârâtei pe fiii acesteia, C. şi D., şi a solicitat citarea lor în proces, întrucât la dosar au fost depuse actele de stare civilă şi dovezile privind domiciliile acestora.
La termenul de judecată din 7 mai 2018, potrivit menţiunilor consemnate în încheierea de şedinţă, în instanţă s-au prezentat D., personal, care a confirmat că este fiul cel mare al defunctei şi şi-a exprimat acordul pentru repunerea pe rol a cauzei şi C., prin avocat E., a cărui poziţie procesuală nu este consemnată.
În atare condiţii, în mod greşit, instanţa de apel a respins cererea de reluare a judecăţii cauzei formulată de reclamant, sub motiv că nu s-ar fi depus la dosar şi dovezi privind acceptarea succesiunii defunctei pârâte de către descendenţii săi sau un certificat de calitate de moştenitor.
Atare înscrisuri nu pot fi prezentate de reclamantul A., care este terţ în raport de succesiunea defunctei B., iar obligaţia de a prezenta astfel de înscrisuri nu poate fi pusă în sarcina sa, întrucât, fiind imposibil de executat, conduce la blocarea procedurii judiciare, în mod nejustificat, contrar prevederilor legale.
Astfel de înscrisuri pot fi deţinute, fie de succesibilii părţii decedate, în măsura în care şi-au exercitat dreptul de opţiune succesorală în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 1103 C. civ., fie de terţe persoane, şi pot fi prezentate la solicitarea instanţei de judecată, în condiţiile art. 297 şi urm. C. proc. civ.
În lipsa unor astfel de înscrisuri, instanţa are a analiza, prin administrarea de probatorii şi în acord cu dispoziţiile legale din materie succesorală, care dintre succesibilii părţii decedate urmează să preia calitatea procesuală pasivă a autoarei sale, în scopul finalizării judecăţii, care nu poate sta în loc, nelimitat.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de reclamant, a casa încheierea de şedinţă din data de 7 mai 2018 şi a trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul A., cu domiciliul în Bucureşti, Str. x, sector 1 împotriva încheierii de şedinţă din 14 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în contradictoriu cu intimatul-pârât F., cu domiciliul în Bucureşti, Str. x.
Casează încheierea recurată şi trimite cauza spre continuarea judecăţii aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi,6 martie 2019.
Procesat de GGC - CL