Attempted murder liability and unexecuted sentence calculation in recidivist conviction

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 865 din 16 septembrie 2003, Tribunalul București l-a condamnat pe inculpatul C.I., în baza art. 20, raportat la art. 174 C. pen., art. 175 lit. i) C. pen., la 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

A fost dedusă prevenția de la 2 martie 2003 și menținută măsura arestării preventive.

În baza art. 61 C. pen., a fost revocată liberarea condiționată pentru restul de 472 zile din pedeapsa aplicată prin sentința penală pronunțată de Judecătoria Deva, pe care l-a contopit cu pedeapsa de 8 ani închisoare.

Inculpatul a fost obligat la 9.870.000 lei către Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon.

S-a luat act că partea vătămată P.R. nu s-a constituit parte civilă.

Inculpatul a mai fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat și onorariul apărătorului din oficiu, avansat din fondul Ministerului Justiției.

Instanța a reținut în fapt, că la data de 1 august 1999 inculpatul C.I. s-a întâlnit în parcul IOR din București cu numitul P.V. și acesta i-a relatat că anterior a fost agresat de un individ „R.”, pronunțându-i să-i aplice o corecție.

În acest scop cei doi s-au deplasat la o construcție din cărămidă, dezafectată, unde locuia „R.”, respectiv partea vătămată P.R.

De menționat că toate persoanele implicate în cauză fac parte din categoria celor fără adăpost, așa-numiții „boschetari”.

Ajunși la „locuința” părții vătămate, inculpatul C.I. și martorul P.V. au purtat o discuție cu aceasta, timp în care inculpatul a lovit-o cu un cuțit în zona interscapulovertebrală dreapta, rămânând lama cuțitului înfiptă în corp.

După comiterea faptei cei doi au părăsit zona.

Partea vătămată P.R. a fost internată în Spitalul Sf. Pantelimon după ce a fost descoperită de concubina sa F.V., intervenindu-se operator.

Din concluziile Raportului de expertiză medico-legală al I.M.L. București rezultă că leziunile traumatice prezentate de partea vătămată P.R. au putut fi produse prin lovire cu un corp dur ascuțit ( posibil cuțit) necesitând pentru vindecare 30-35 zile îngrijiri medicale și care, prin localizare și gravitate au pus în primejdie viața victimei.

Împotriva acestei hotărâri inculpatul C.I. a declarat apel, solicitând, pe de o parte, să se constate necesitatea efectuării expertizei psihiatrice întrucât este suferind, iar, pe de altă parte, reducerea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 655 din 31 octombrie 2003, Curtea de Apel București a admis apelul inculpatului pentru greșita revocare a liberării condiționate pentru restul de 472 zile, constatând că partea neexecutată din pedeapsa anterioară este de numai 65 zile menținând celelalte dispoziții.

Recursul inculpatului C.I. împotriva acestei decizii a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia penală nr. 465 din 17 ianuarie 2004, care, după casare, a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe motivat de faptul că, pe fond, nu a examinat criticile formulate de inculpat.

Rejudecând, Curtea de Apel București prin decizia penală nr. 243 din 6 aprilie 2004 a admis apelul inculpatului, desființând justificat sentința și constatând că restul neexecutat din pedeapsa anterioară este de 65 zile și nu de 472 zile închisoare.

În referire la motivele de apel invocate, s-a constatat că inculpatul nu a fost de acord, la judecata în fond, cu efectuarea unei expertize psihiatrice, nefiind depuse nici acte medicale din care să rezulte că suferă de anumite boli care să servească temei administrării acestei probe.

Critica privind greșita condamnare întrucât, așa cum a susținut inculpatul, fapta nu a fost comisă de el ci de către P.V., a fost înlăturată de instanța de apel, nefiind întemeiată.

Împotriva acestei decizii penale inculpatul a declarat recursul de față, susținând prin motivele scrise o nouă versiune a situației de fapt, respectiv căderea accidentală a părții vătămate în cuțitul aflat într-o sacoșe pe care o avea inculpatul asupra sa, primită de la martorul P.V., pentru care a solicitat achitarea, iar în subsidiar, reducerea pedepsei.

Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul motivat pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen., nu este fondat.

Din mijloacele de probă legal administrate în cauză în cursul urmăririi penale și în cel al judecății rezultă fără echivoc că inculpatul C.I. este autorul loviturii cu cuțitul, aplicate părții vătămate P.R.

Raportul de expertiză medico-legală confirmă că leziunea traumatică a fost produsă prin lovire cu corp dur ascuțit, posibil cuțit.

Partea vătămată a susținut constant că inculpatul C.I., pe care îl cunoștea pe numele de „A.” este cel care i-a aplicat lovitura cu cuțitul în spate, în momentul în care s-a întors pentru a căuta ceva.

Asemenea, inculpatul C.I. a declarat atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței că el este cel care a lovit-o cu cuțitul pe partea vătămată însă, la îndemnul lui P.V.

În sfârșit, martorul din prezenta cauză P.V. (față de care au fost disjunse cercetările pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie) confirmă lovirea părții vătămate cu cuțitul de către inculpat.

Versiunea prezentată în recurs de către inculpat cu privire la căderea părți vătămate în cuțitul aflat în sacoșă nu este susținută probator, fiind contrară și dinamicii din mecanismul de producere a leziunii constatat medico-legal.

Reținând vinovăția inculpatului, la aplicarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv atât gradul ridicat de pericol social al infracțiunii săvârșite, datele din cazierul judiciar potrivit cărora inculpatul a fost condamnat de mai multe ori pentru infracțiuni de furt comise în timpul cât era minor, cât și cele privind persoana făptuitorului, tânăr, un grad redus de educație și integrare socială.

Pedeapsa astfel individualizată, între limitele legale speciale, este și justificată și necesară realizării funcțiilor de constrângere și reeducare ale sancțiunii, precum și scopului prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, neexistând motive de reducere a acesteia.

Neconstatând, din verificarea hotărârilor, nici existența vreunuia dintre cazurile de casare care potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu, recursul inculpatului urmează să fie respins ca nefondat.

Din pedeapsa aplicată se va deduce timpul arestării preventive de la 2 martie 2003 la 16 iunie 2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 243 din 6 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 2 martie 2003 la 16 iunie 2004.

Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 iunie 2004.