Negative jurisdictional conflict resolved: Tribunal Ilfov retains competence over immovable claim and related prescription challenge

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată la Tribunalul Arad la data de 19.01.2018, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială comuna Snagov a chemat în judecată pârâta S.C. A. S.A, solicitând constatarea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 3388/03.12.2008, pronunţată în Dosarul nr. x/2007, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 1591/15.06.2009, prin care Consiliul Local Snagov a fost obligat la plata către pârâtă a sumei de 3.203.054,14 RON, reprezentând contravaloare bunuri de retur rezultate în urma Contractului de concesiune nr. x/21.06.2002 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

La data de 13.02.2018 reclamanta a depus la dosar o cerere de completare a acţiunii, solicitând constatarea inexistenţei dreptului de proprietate al S.C. A. S.A. asupra reţelei de distribuţie gaze naturale în lungime de 40,5 km realizată pe raza comunei Snagov.

Prin Sentinţa nr. 143 din 28 iunie 2018, Tribunalul Arad a admis excepţia necompetenţei Tribunalului Arad, a constatat necompetenţa materială a Tribunalului Arad în soluţionarea capătului principal de cerere vizând constatarea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, a constatat necompetenţa teritorială a Tribunalului Arad în soluţionarea capătului de cerere principal vizând constatarea inexistenţei dreptului de proprietate al pârâtei asupra reţelei de distribuţie gaze naturale, a declinat în favoarea Tribunalului Ilfov competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată având ca obiect acţiune în constatare prescripţie drept de executare silită şi inexistenţă drept de proprietate.

La pronunţarea acestei soluţii, instanţa a avut în vedere că dreptul de a invoca prescripţia executării silite, ca oponent al dreptului de a cere executarea silită, poate fi exercitat în cadrul unei acţiuni în realizare specifice, anume contestaţia la executare.

S-a arătat că potrivit art. 125 C. proc. civ.:

"În cererile pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, competenţa instanţei se determină după regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect realizarea dreptului".

În speţă, conform art. 714 rap. la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., sunt incidente norme de competenţă materială ce indică o necompetenţă de ordine publică a tribunalului, deoarece acţiunea în realizare (contestaţia la executare) se introduce la "instanţa de executare", care este judecătoria în a cărei circumscripţie se situează sediul debitorului (Judecătoria Buftea).

Al doilea capăt principal de cerere are de asemenea natura unei cereri în constatare, reclamanta solicitând instanţei să constate că pârâta nu este proprietara unui bun (reţea de distribuţie gaze naturale).

În faza de regularizare a cererii, instanţa a solicitat reclamantei precizări privind natura juridică a acestui bun, reclamanta arătând că este un bun imobil prin destinaţie, fiind o lucrare fixă în pământ.

Prin urmare, fiind vorba de o lucrare fixată în pământ cu caracter permanent, conform art. 537 C. civ. reţeaua de distribuţie gaz este un bun imobil.

S-a reţinut că dispoziţiile art. 117 alin. (1) C. proc. civ. instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie este situat imobilul, reţinând, cu observarea art. 125 C. proc. civ., că este vorba despre o cerere în constatarea inexistenţei unui drept real.

Întrucât valoarea indicată de reclamantă pentru acest capăt de cerere este de 3.203.054,14 RON, s-a arătat că dispoziţiile art. 95 pct. 1 rap. la art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ. corelate cu dispoziţiile legale sus-menţionate indică drept instanţă de judecată competentă a soluţiona cererea Tribunalul Ilfov.

Instanţa a avut în vedere că reclamanta a formulat prin cererea de chemare în judecată două capete principale de cerere aflate în strânsă legătură, deoarece au în vedere drepturi subiective decurgând din raporturi contractuale între aceleaşi părţi, legate de realizarea investiţiei denumite "reţea de distribuţie gaze naturale", situaţie în care, conform art. 99 alin. (2) C. proc. civ. instanţa competentă să soluţioneze cauza se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.

Prin Sentinţa nr. 2926F din 29 octombrie 2018, Tribunalul Ilfov a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a-l soluţiona.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că a proceda la verificarea competenţei, în temeiul dispoziţiilor art. 131 C. proc. civ., fără a se stabili dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece cauza, nu echivalează cu mecanismul procesual al invocării excepţiei necompetenţei materiale şi teritoriale. S-a arătat că această concluzie se deduce din interpretarea gramaticală a prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., prin folosirea verbului "trebuie", care reclamă caracterul imperativ al invocării excepţiei.

S-a avut în vedere că neinvocarea excepţiei la primul termen de judecată atrage prorogarea legală de competenţă a instanţei, motiv pentru care instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Ilfov şi a declinat competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Arad.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială comuna Snagov a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.A, solicitând constatarea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 3388/03.12.2008, pronunţată în Dosarul nr. x/2007, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 1591/15.06.2009, prin care Consiliul Local Snagov a fost obligat la plata către pârâtă a sumei de 3.203.054,14 RON, reprezentând contravaloare bunuri de retur rezultate în urma Contractului de concesiune nr. x/21.06.2002 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Cererea de chemare în judecată a fost completată la data de 13.02.2018, reclamanta solicitând constatarea inexistenţei dreptului de proprietate al S.C. A. S.A. asupra reţelei de distribuţie gaze naturale în lungime de 40,5 km realizată pe raza comunei Snagov.

Tribunalul Arad, în faza de regularizare a cererii, a solicitat reclamantei precizări privind natura juridică a acestui bun, reclamanta arătând că este un bun imobil prin destinaţie, fiind o lucrare fixă în pământ, indicând valoarea acestui capăt de cerere la suma de 3.203.054,14 RON.

Din examinarea motivării acţiunii şi a cererii de completare rezultă că cele două capete principale de cerere se află în strânsă legătură, întrucât au în vedere drepturi subiective decurgând din raporturi contractuale derulate între aceleaşi părţi, legate de realizarea investiţiei reţea de distribuţie gaze naturale în lungime de 40,5 km, pe raza comunei Snagov.

Ţinând seama de prevederea art. 99 alin. (2) C. proc. civ., regulile de competenţă aplicabile în cauză sunt cele edictate de lege cu privire la pretenţia care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.

În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la constatarea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, se reţine că potrivit prevederilor art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 651 alin. (3) C. proc. civ.:

"Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe".

Conform dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind constatarea inexistenţei dreptului de proprietate al S.C. A. S.A. asupra reţelei de distribuţie gaze naturale în lungime de 40,5 km realizată pe raza Comunei Snagov, art. 117 din C. proc. civ. reglementează competenţa instanţei în ceea ce priveşte soluţionarea cererilor privitoare la imobile, arătând următoarele: "(1) Cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanţa în a cărei circumscripţie este situat imobilul."

Având în vedere valoarea de peste 200.000 RON a imobilului şi prevederile art. 95 alin. (1) coroborat cu art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., competenţa materială de soluţionare a acestui capăt de cerere aparţine tribunalului, şi cum Tribunalul Ilfov este instanţa în a cărei circumscripţie este situată reţeaua de distribuţie gaze naturale, aceasta este instanţa competentă să soluţioneze acest capăt de cerere.

Prin urmare, chiar dacă conform art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. judecătoriile sunt competente să judece cererile având ca obiect contestaţie la executare, în baza art. 99 alin. (2) C. proc. civ., competenţa tribunalului de judecată a celuilalt capăt de cerere, atrage şi competenţa soluţionării capătului de cerere privind constatarea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită.

Totodată, Înalta Curte constată că Tribunalul Arad a pus în discuţia părţilor la primul termen de judecată, 28 iunie 2018, potrivit prevederilor art. 131 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă pentru cele două capete de cerere formulate de reclamantă şi a rămas în pronunţare asupra excepţiilor puse în discuţie, prin Sentinţa nr. 143 din 28 iunie 2018 fiind admisă excepţia necompetenţei Tribunalului Arad, invocată de instanţă din oficiu.

Prin urmare, nu se poate reţine existenţa în speţă a situaţiei de prorogare legală de competenţă a instanţei în soluţionarea cererii formulate de reclamantă prin neinvocarea excepţiei necompetenţei de soluţionare a cauzei.

În consecinţă, în aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Ilfov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN