Inventor suit perempted by retroactive patent annulment; High Court revokes RON 1.4M award for lack of standing

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 18 iulie 2010, sub nr. x/2010, reclamanţii A., B. şi C. au chemat în judecată pârâta S.C. K. S.A., solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să fie obligată aceasta la despăgubiri în cuantum de 50% din valoarea eficienţei economice rezultată prin exploatarea invenţiei denumită "Căptuşeală de protecţie a morilor de cărbune" la blocurile 1, 3, 4, 6 şi 7 în perioada anilor 2002 - 2009, în baza Brevetului de invenţie nr. x din data de 30 iunie 2009, sumele rezultate urmând a fi reactualizate la data plăţii efective, precum şi la plata dobânzii legale de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii.

Totodată, au solicitat să fie distribuită suma după cum urmează: 50% reclamantului A., 40% reclamantului B. şi 10% reclamantului C.

Prin precizarea de acţiune, depusă la data de 31 ianuarie 2011, reclamanţii au arătat că solicită 50% din valoarea eficienţei economice a folosirii invenţiei şi că acţiunea este întemeiată pe dispoziţiilor art. 32 alin. (1) şi (2) rap. la art. 59 alin. (4) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie.

Prin încheierea de şedinţă din data de 28 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. x/2010, Tribunalul Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea acesteia la secţia civilă a Tribunalului Gorj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia civilă, la data de 12 octombrie 2010, sub nr. x/2010.

Tribunalul Gorj, secţia civilă, prin Sentinţa civilă nr. 114 din data de 28 februarie 2011, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins acţiunea.

În esenţă, pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că, raportat la dispoziţiile art. 32 şi 33 din Legea nr. 64/1991, în perioada 2002 - 28 decembrie 2014 (data înregistrării cererii de depozit), soluţia inventivă a reclamanţilor nu beneficiază de o protecţie din partea legii.

Totodată, a constatat că, din actele existente la dosar rezultă că reclamanţii au creat noutatea tehnică ca o invenţie de serviciu în perioada în care au fost angajaţi ai societăţii pârâte, societate care a acceptat şi sprijinit utilizarea invenţiei în mod experimental încă din anul 2002. Invenţia a fost folosită la început de pârâtă în scopuri experimentale, cu acordul reclamanţilor, în vederea brevetării, astfel că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 34 alin. (1) lit. e) şi alin. (2) din Legea nr. 64/1991, text care permite folosirea invenţiei de către pârâtă şi după emiterea brevetului, fără plată către reclamanţi.

Împotriva acestei sentinţe reclamanţii A. şi B. au declarat apel, care a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 49 din data de 4 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. x/2010 de către Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Curtea de apel, în esenţă, a constatat lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor, reţinând că utilizarea invenţiei a avut loc şi s-a extins în condiţiile art. 34 alin. (1) lit. b), c) şi e) din Legea nr. 64/1991, în sensul că utilizarea a fost una experimentală cu acordul reclamanţilor, nefiind deci aplicabile art. 32 şi art. 33 din lege, câtă vreme pârâta a luat măsuri efective şi serioase în vederea producerii/folosirii invenţiei. De asemenea, a reţinut că invocarea refuzului unităţii pârâte de a încheia contracte cu autorii convenţiei pentru folosirea acesteia nu este de natură să justifice calitatea procesuală activă a reclamanţilor de a solicita drepturi patrimoniale, câtă vreme între părţi nu a intervenit un contract pentru utilizarea invenţiei.

Reclamanţii A. şi B. au formulat recurs împotriva deciziei pronunţate de către Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, cale de atac care a fost admisă prin Decizia nr. 3193 din data de 18 noiembrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2010.

Înalta Curte a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel în vederea stabilirii remuneraţiei cuvenite titularilor brevetului de invenţie, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu referire la dispoziţiile art. 32 şi 33 din Legea nr. 64/1991, precum şi faptul că instanţa superioară de fond a soluţionat apelul fără analiza pretenţiilor patrimoniale, cu ocazia rejudecării, instanţa de apel urmând a reevalua şi apărările formulate de pârâtă.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, la data de 1 septembrie 2015, sub nr. x/2010.

Prin Decizia civilă nr. 6585 din data de 23 decembrie 2015, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a admis apelul declarat de reclamanţii A. şi B., ca urmare a casării Deciziei nr. 49 din data de 4 iulie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. x/2010 prin Decizia nr. 3193 din data de 18 noiembrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2010, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. şi intimata-pârâtă S.C. D. S.A., având ca obiect drept de autor şi drepturi conexe.

A schimbat, în parte, sentinţa în sensul că a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţii B. şi A.

A obligat pe pârâtă să plătească reclamanţilor B. şi A. suma de 1.396.292,95 RON actualizată la data plăţii efective, la care se va aplica dobânda legală de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei privind respingerea acţiunii faţă de reclamantul C.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamanţii sunt coautori ai invenţiei denumită "Căptuşeală de protecţie a morilor de cărbune", atestaţi de Brevetul de invenţie nr. x din data de 30 iunie 2009, începând cu anul 2002 şi până în 1 aprilie 2005 soluţia a fost aplicată de către pârâtă la blocul 1 cu 4 mori de cărbune, blocul 3 cu o moară de cărbune, blocul 4 cu 4 mori de cărbune, blocul 6 cu 3 mori de cărbune, iar la blocul 7 cu o moară de cărbune, deşi s-a stabilit ca extinderea aplicării invenţiei să se facă numai cu acordul scris al inventatorilor, acest lucru nu a fost respectat de pârâtă şi începând cu anul 2002 şi până în prezent societatea pârâtă a refuzat să încheie un contract de exploatare a invenţiei cu aceştia.

Prin comanda internă nr. 152629 din data de 2 aprilie 2001 emisă de S.C. E. S.A., în perioada 1 mai - 31 iulie 2002, perioadă în care grupul energetic nr. 1 se afla în reparaţie capitală, iar reclamantul A. îndeplinea funcţia de director general, s-au efectuat lucrările care au fost puse în practică privind invenţia ce face obiectul prezentului litigiu.

Prin Adresa nr. x din data de 27 februarie 2004, S.C. E. S.A. a transmis către S.C. F. S.A Bucureşti lucrarea "Canale recirculare gaze arse, partea inferioară - placare cu plăci de sicormal a căptuşelii refractare tronson I, pentru analiză şi aprobare, menţionând că această lucrare a fost pusă în practică cu caracter experimental în perioada 20 mai 2002 - 10 februarie 2004, adresa fiind semnată de cei 3 reclamanţi.

La data de 1 aprilie 2005, reclamanţii au notificat pârâta, prin Adresa nr. x din data de 1 aprilie 2005, în conformitate cu art. 5 din Legea nr. 64/1991, în vederea încheierii unui convenţii privind invenţia. Ca răspuns la această notificare, reclamanţii au fost invitaţi pentru data de 13 aprilie 2005 la şedinţa organizată la sediul societăţii pentru stabilirea cadrului legal şi negocierii cu privire la folosirea invenţiei.

Reclamanţii susţin că la acea şedinţă unitatea pârâtă şi-a exprimat intenţia de exploatare a invenţiei şi de încheiere a unui contract după eliberarea brevetului de invenţie.

De altfel, prin întâmpinarea depusă la instanţa de fond, pârâta recunoaşte primirea Notificării nr. x din data de 1 aprilie 2005 efectuată în condiţiile art. 5 din Legea nr. 64/1991, dar pretinde că prin acest înscris i s-a adus la cunoştinţă că invenţia urmează să fie supusă examinării de către O.S.I.M. şi că unitatea are drept de preferinţă la încheierea contractului de cesiune a exploatării invenţiei.

Reclamanţii au purtat corespondenţă cu pârâta şi după emiterea brevetului de invenţie, astfel, prin Adresa nr. x din data de 3 februarie 2010, reclamanţii au solicitat pârâtei acordarea drepturilor pentru invenţie, iar, prin Adresa nr. x din data de 12 mai 2010, pârâta a comunicat că, prin Decizia nr. 931 din data de 29 februarie 2010, s-a hotărât respingerea solicitării până la completarea cu documentele justificative şi refacerea calculelor eficienţei economice.

Curtea de apel a constatat că reclamanţii au manifestat diligenţă în toată perioada pretinsă în acţiune, în sensul că au notificat pârâta cu privire la creşterea eficienţei economice prin valorificarea invenţiei, motiv pentru care solicită despăgubiri.

A reţinut că drepturile asupra brevetului se cuvin potrivit art. 5 lit. b) din Legea nr. 64/1991, "salariatului, pentru invenţiile realizate de către acesta în exercitarea funcţiei sale, fie în domeniul activităţii unităţii, fie prin cunoaşterea sau folosirea tehnicii ori mijloacelor specifice ale unităţii sau ale datelor existente în unitate, fie cu ajutorul material al acesteia, în lipsa unei prevederi contractuale contrare".

Instanţa de apel a apreciat că sunt incidente aceste dispoziţii legale pentru că reclamanţii erau salariaţii societăţii şi nu au avut în contractul de muncă obiective privind cercetarea, realizarea de invenţii şi nici nu au fost remuneraţi în acest sens.

Totodată, a constatat că, la data de 28 decembrie 2004, reclamanţii au înregistrat la O.S.I.M. Bucureşti cererea de brevet, iar, prin Hotărârea nr. 4/263 din data de 20 decembrie 2008, Comisia de examinare din cadrul O.S.I.M. hotărăşte acordarea brevetului pentru invenţia "Căptuşeală de protecţie la morile de cărbune" Brevetul de invenţie nr. x B1, având ca dată de depozit 28 decembrie 2004, a fost publicat în B.O.P.I. la data de 30 iunie 2009.

Curtea de apel a reţinut că, potrivit art. 28 alin. (9) din Legea nr. 64/1991, hotărârea de acordare a brevetului va avea efect începând cu data publicării menţiunii acesteia în B.O.P.I.

A arătat că, fiind titulari ai dreptului de invenţie, reclamanţii au calitate procesuală activă pentru a solicita drepturi patrimoniale de la societatea pârâtă, chiar dacă aceasta a refuzat încheierea unui contract pentru a li se acorda un procent din eficienţa economică a societăţii ca urmare a aplicării invenţiei.

Instanţa de apel a constatat că, în virtutea calităţii de titulari de brevet, a căror invenţie a fost aplicată continuu de pârâtă începând cu anul 2002 şi până în prezent, aspect necontestat de pârâtă, reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri potrivit art. 36, 63 şi 73 din Legea nr. 64/1991, chiar în lipsa încheierii unei convenţii.

A apreciat că, deşi reclamanţii solicită drepturi patrimoniale începând cu anul 2002, această susţinere nu poate fi primită pentru că prin Adresa nr. x din data de 3 februarie 2010, înaintată pârâtei de către reclamanţi, aceştia menţionează că lucrarea a fost pusă în practică cu caracter experimental la tronsonul nr. 1 MV 1, bloc energetic nr. 1 în perioada 1 mai - 31 iulie 2002, prin comanda internă nr. 152629 din data de 2 aprilie 2002, proiectul primind aviz CTA nr. 7 din data de 20 mai 2002 şi nr. 2 din data de 10 februarie 2004, deci între 2002 - 2004 invenţia a avut caracter experimental, iar între 2004 şi 2007 drepturile patrimoniale ale reclamanţilor sunt prescrise.

Curtea a reţinut că despăgubirile se determină în funcţie de rezultatele economice obţinute de unitate, iar, în speţă, nu se contestă calitatea de inventatori a reclamanţilor şi rezultă clar refuzul pârâtei de a încheia contract, situaţie în care, a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 36 şi 73 din Legea nr. 64/1991.

Instanţa de apel, în condiţiile în care pârâta a refuzat nejustificat încheierea unui contract, a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 63 din Legea nr. 64/1991, conform cărora "Litigiile cu privire la calitatea de inventator, de titular de brevet sau cele cu privire la alte drepturi născute din brevetul de invenţie, inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului, din contractul de cesiune şi licenţă, sau cele referitoare la nerespectarea dispoziţiilor prevăzute la art. 5 alin. (6), art. 36 şi art. 42 sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti, şi art. 91 alin. (8) din Regulament, potrivit cărora "Dacă părţile nu ajung la o înţelegere în urma negocierilor, litigiul este de competenţa instanţelor judecătoreşti".

A reţinut că pentru determinarea eficienţei economice obţinute de pârâtă prin folosirea invenţiei reclamanţilor, tribunalul a ordonat în primul ciclu procesual efectuarea unei expertize de specialitate cu obiectivele propuse atât de apelanţii-reclamanţi cât şi de intimata-pârâtă, încuviinţate în şedinţa publică din data de 9 februarie 2012.

Prin expertiză s-a concluzionat că, în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii pârâtei, nu au fost formulate obiecţiuni cu privire la aplicarea soluţiei protejate prin Brevetul de invenţie nr. x, că, în conformitate cu istoricul prezentat de apelanţii-reclamanţi, soluţia protejată prin brevet s-a extins după 2004 la un număr de 24 mori de cărbune, că până în anul 2004 a fost aplicată experimental, între părţi neexistând un contract cu privire la utilizarea de către pârâtă a invenţiei şi corelativ a obligaţiei acesteia de a plăti coautorilor un anumit procent din beneficiul realizat prin folosinţa invenţiei.

În raportul de expertiză, ce a avut la bază şi analiza efectuată de F. S.A. la data de 10 martie 2004, în varianta anterioară aplicării brevetului de invenţie, se precizează că eficienţa economică este dată de creşterea capacităţii de producţie a energiei electrice ca urmare a reducerii timpului în care moara de cărbune este indisponibilizată pentru înlocuirea căptuşelii refractare, reducându-se numărul de reparaţii şi implicit cheltuielile specifice unei astfel de reparaţii.

Ca urmare a calculelor privind eficienţa economică a utilizării invenţiei, expertul a concluzionat că, în conformitate cu prevederile legale se impune acordarea de drepturi băneşti cuvenite autorilor invenţiei în proporţie de 45 % din eficienţa economică calculată pentru perioada 2007 - 2010, respectiv 1.396.292,5 RON din suma totală de 3.101.878,68 RON, temeiul legal fiind art. 59 alin. (4) din Legea nr. 64/1991.

Expertul a precizat că economia rezultată ca urmare a aplicării invenţiei reprezintă diferenţa dintre cheltuielile efectuate cu înlocuirea căptuşelii refractare şi cheltuielile de investiţie prin implementarea brevetului de invenţie, cheltuielile de mentenanţă, în raportul de expertiză fiind detaliat acest mod de calcul al eficienţei economice.

Instanţa de apel nu şi-a însuşit opinia expertului parte G., care a stabilit un cuantum mai mare al eficienţei economice determinat de faptul că acesta a stabilit la Obiectivul nr. 5 că pentru repararea unui m.c. de zidărie refractară, costurile pe care le-a avut în vedere sunt cele practicate la o lucrare similară la altă societate, şi nu costurile minime avute în vedere de către expertul desemnat de instanţă.

Totodată, curtea de apel a apreciat că nu poate fi reţinută apărarea pârâtei potrivit căreia la invenţia realizată de reclamanţi s-au adus modificări deoarece acestea trebuiau făcute cu acordul reclamanţilor, mai mult, a reţinut că nu există o nouă invenţie cu aceste modificări brevetată la O.S.I.M.

De altfel, a constatat că eficienţa economică a invenţiei este incontestabilă, avantajele tehnice şi economice ce derivă din aceasta au fost evidenţiate şi prin studiul F. avut în vedere de expert.

Faţă de considerentele mai sus expuse, instanţa de apel a apreciat că sunt întemeiate criticile formulate de apelanţii-reclamanţi B. şi A., iar soluţia adoptată de prima instanţă este parţial nelegală şi netemeinică, consecinţa fiind aceea a admiterii apelului declarat de reclamanţii A. şi B., întrucât numai aceştia au exercitat atât calea de atac a apelului cât şi calea de atac a recursului în primul ciclu procesual.

Împotriva Deciziei nr. 6585 din data de 23 decembrie 2015 şi a încheierii de şedinţă din data de 9 decembrie 2015 (încheiere de amânare a pronunţării, ce face parte integrantă din decizie), pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2010, a formulat recurs pârâta Societatea D. S.A., invocând incidenţa prevederilor art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

A solicitat admiterea recursului şi, în principal, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului reclamanţilor şi menţinerea Sentinţei civile nr. 114 din data de 28 februarie 2011, pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. x/2010, iar, în subsidiar, modificarea deciziei curţii de apel în sensul admiterii în parte a apelului promovat de către reclamanţi şi obligarea la plata către aceştia a sumei de 42.785,04 RON către fiecare reclamant - sume actualizate la data efectuării expertizei.

În esenţă, în dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut nelegalitatea hotărârii atacate prin raportare la lipsa unui contract încheiat în condiţiile art. 36 din Legea nr. 64/1991 şi la încălcarea principiului securităţii juridice din perspectiva art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a practicii judiciare, reţinerile instanţei de apel fiind, în opinia sa, în contradicţie cu jurisprudenţa anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A invocat că nu are calitate procesuală pasivă în raportul juridic dedus judecăţii întrucât între părţi nu a intervenit un contract pentru utilizarea invenţiei şi că, în cauză, prevederile art. 36 alin. (1) şi art. 63 din Legea nr. 64/1991, precum şi cele ale art. 91 alin. (8) din Regulament nu pot fi interpretate în sensul că societatea nu a achitat de bunăvoie reclamanţilor drepturi vizând utilizarea invenţiei şi este îndreptăţită instanţa de judecată să oblige pe pârâtă la plata acestora.

A arăta că, pentru ca instanţele de judecată să poată obliga pârâtele să plătească drepturi autorilor unei invenţii, legea impune condiţia ca între părţi să existe un contract care să aibă ca obiect cesiunea brevetului de invenţie sau dreptul de a utiliza invenţia, iar părţile să nu ajungă la o înţelegere cu privire la drepturile - cuantumul acestora - datorate autorilor unei invenţii.

Recurenta-pârâtă a precizat că între părţi, însă, nu s-a făcut dovada existenţei unui contract, aşa cum prevede art. 36 alin. (1) din lege şi părţile să nu se fi înţeles asupra despăgubirilor, pentru ca instanţa să poată să facă aplicarea art. 63 din Legea nr. 64/1991, adică să stabilească drepturile inventatorilor dacă negocierile - cu privire la drepturi - nu au avut niciun efect.

De asemenea, a subliniat că legea impune ca pentru utilizarea unei invenţii să se încheie un contract, iar o instanţă de judecată nu poate interveni într-un astfel de raport juridic deoarece ar însemna să se subroge în drepturile subiecţilor de drept civil şi să fie încălcat principiul libertăţii de a contracta.

A apreciat că dispoziţiile art. 36 şi art. 63 din Legea nr. 64/1991, invocate de către reclamanţi, ar fi aplicabile doar în situaţia în care, între părţi, ar exista un contract încheiat cu privire la utilizarea invenţiei, iar părţile nu ar cădea de acord asupra cuantumului drepturilor patrimoniale cuvenite autorilor.

Totodată, a arătat că în acest sens s-au pronunţat şi instanţele de judecată (Curtea de Apel Craiova şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), în cauze similare reţinându-se lipsa existenţei unui raport juridic obligaţional între părţile unei astfel de speţe.

Printr-un alt motiv de recurs, recurenta-pârâtă a criticat hotărârea instanţei de apel susţinând că aceasta este motivată pe considerente străine de natura pricinii şi pe un temei legal care nu îşi are aplicabilitatea în speţă, reţinându-se prevederile art. 73 din Legea nr. 64/1991, care se referă la drepturile autorului unei realizări tehnice şi nu al unei invenţii.

De asemenea, a arătat că la fila nr. x din decizia recurată, după ce reţine aplicabilitatea art. 73 din Legea nr. 64/1991, instanţa continuă motivarea în raport de dispoziţiile art. 63 din lege, care se referă la calitatea de inventator şi reţine că, în speţă, nu s-ar fi contestat calitatea de autori ai invenţiei, astfel că decizia se bazează pe motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

În opinia recurentei-pârâte instanţa de apel a făcut aplicarea greşită în cauză a art. 73 din Legea nr. 64/1991 care se referă la drepturile pentru o realizare tehnică şi şi-a întemeiat decizia pe acest temei legal, fapt care se circumscrie motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., având în vedere că şi drepturile băneşti au fost stabilite în funcţie de efectele economice privind o realizare tehnică şi nu în funcţie de aportul investiţiei.

A arătat că drepturile solicitate de către cei doi reclamanţi A. şi B. au fost stabilite de către instanţa de apel având la bază motive contradictorii privind Legea nr. 64/1991, aceasta stabilind că drepturile s-ar conferi în funcţie de efectele economice ale unei realizări tehnice, când, de fapt, în speţă, se solicită drepturi pentru utilizarea invenţiei "Căptuşeală de protecţie la morile de cărbune" utilizată de H..

Recurenta-pârâtă a susţinut că, dimpotrivă, drepturile autorului unei invenţii se calculează în funcţie de prevederile art. 91 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991.

Astfel, a precizat că, potrivit raportului de expertiză tehnică întocmit de I., prin aplicarea formulei prevăzute de dispoziţiile regulamentare invocate, rezultă că drepturile solicitate prin acţiune nu pot depăşi suma de 128.355,14 RON (sumă care se împarte la cei trei autori, rezultând o sumă de 42.785,04 RON pentru fiecare dintre cei doi apelanţi-reclamanţi).

A subliniat că art. 91 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie aprobat prin H.G. nr. 547/2008 este temeiul legal al stabilii drepturilor băneşti pentru autorii invenţiei.

În consecinţă, a apreciat că singurul temei legal care poate fi avut în vedere la stabilirea acestor drepturi, având în vedere îndrumările instanţei de recurs, este H.G. nr. 547/2008, art. 91, conform căruia drepturile pentru fiecare apelant-reclamant nu pot depăşi suma de 42.785,04 RON.

Printr-un alt motiv de recurs, recurenta-pârâtă a susţinut că decizia Curţii de Apel Craiova a fost dată fără a se respecta îndrumările instanţei de control judiciar, în sensul de a se reevalua apărările formulate de către pârâta D. şi de a se pronunţa asupra acestora.

A arătat că, prin apărările formulate, în faţa instanţei de apel, a invocat inadmisibilitatea acţiunii, având în vedere prevederile art. 31 şi urm. din Legea nr. 64/1991.

Astfel, a menţionat că reclamanţii-apelanţi au depus cererea de brevet la 28 decembrie 2004, iar publicarea menţiunii acordării brevetului s-a făcut la data de 30 iunie 2009, perioada 28 decembrie 2004 - 30 iunie 2009 reprezentând, în sensul Legii nr. 64/1991, o perioadă de protecţie provizorie a drepturilor autorului unui brevet de invenţie.

În această perioadă, drepturile asupra unei invenţii pot fi apărare printr-o acţiune în daune, pe dreptul comun, care trebuia să fie introdusă până la data de 30 iunie 2009, iar hotărârea devenea executorie după eliberarea brevetului.

Raportat la acţiunea introductivă prin care părţile adverse au solicitat drepturi pentru perioada 2002 - 30 iunie 2009, a apreciat că se impune admiterea recursului, cu consecinţa respingerii apelului, în totalitate, întrucât pentru perioada indicată (28 decembrie 2004 - 30 iunie 2009) acţiunea este inadmisibilă nefăcându-se dovada existenţei unei acţiuni în daune, pe dreptul comun, conform prevederilor art. 35 şi 59 din lege.

În dezvoltarea unei alte critici aduse hotărârii atacate, recurenta-pârâtă a arătat că, în urma casării în totalitate cu trimiterea spre rejudecare a cauzei, apelanţii-reclamanţi erau ţinuţi să îşi probeze cererea de chemare în judecată, având în vedere efectul devolutiv al apelului, însă aceştia au susţinut că nu înţeleg să mai formuleze probatorii, solicitând omologarea raportului de expertiză tehnică efectuat de I. în primul ciclu procesual.

Or, având în vedere că este vorba despre o decizie de casare pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curtea de apel, ca instanţă superioară de fond, rejudecând fondul conform îndrumărilor instanţei de recurs, trebuia, în opinia recurentei-pârâte, să efectueze probatorii care să răspundă îndrumărilor instanţei superioare, în sensul de a determina drepturile cuvenite autorilor reclamanţi.

Faţă de împrejurarea că apelanţii-reclamanţi nu au solicitat efectuarea de probe şi raportat la principiul disponibilităţii părţilor şi a prevederilor art. 1167 C. civ., a apreciat că, rejudecând fondul, instanţa de apel trebuia să respingă apelul, ca nefondat, având în vedere că apelanţii-reclamanţi nu au propus probe pentru admiterea acţiunii, respectiv pentru admiterea apelului.

A precizat că pârâta D. S.A. a solicitat, în apărare, efectuarea unei expertize care să stabilească întinderea drepturilor reclamanţilor ţinând cont de revendicările din brevetul de invenţie, însă instanţa de apel a respins în mod nelegal această probă.

Prin urmare, a considerat că, în lipsa unor probatorii efectuate în rejudecare, după trimiterea cu casare, probele efectuate în primul ciclu procesual neputând fi reţinute ca atare, apelul trebuia respins în totalitate.

De asemenea, a arăta că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că tribunalul ar fi dispus efectuarea unei expertize de specialitate, deşi expertiza tehnică a fost efectuată în faţa instanţei de apel, în primul ciclu procesual, înainte de casare, ceea ce, în opinia sa, echivalează cu lipsa probatoriului.

Totodată, a precizat că pârâta D. S.A. a invocat excepţia tardivităţii şi inadmisibilităţii modificării acţiunii apelanţilor-reclamanţi, atât asupra temeiului de drept invocat, cât şi asupra perioadei pentru care se solicită drepturile, aceste modificări fiind făcute prin motivele de apel în primul ciclu procesual.

Recurenta-pârâtă a mai criticat hotărârea recurată şi din perspectiva art. 304 pct. 6 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, întrucât, raportat la acţiunea introductivă, prin care s-au solicitat drepturi pentru perioada 2002 - 30 iunie 2009, instanţa de apel a acordat drepturi pentru o perioadă mai mare.

Cu privire la temeiul juridic invocat de către reclamanţi, a arătat că, prin cererea introductivă, aceştia au invocat prevederile art. 32 alin. (1) şi (2) rap. la art. 59 alin. (4) din Legea nr. 64/1991, iar în apel au modificat temeiul juridic al acţiunii invocând prevederile art. 36 din Legea nr. 64/1991.

A apreciat că prin aceasta s-a modificat în mod nelegal cadrul procesual stabilit la instanţa de fond şi, procedural, cauza trebuia trimisă spre rejudecare primei instanţe cu îndrumări clare asupra cadrului procesual.

Totodată, a susţinut că, raportat la perioada indicată în acţiunea introductivă, cererea este prescrisă şi inadmisibilă sub aspectul temeiului juridic invocat prin cererea de la fondul cauzei.

A mai arătat că în apel nu se poate solicita şi efectua o probă care ar duce la soluţionarea cauzei, câtă vreme nu a fost administrată în faţa instanţei de fond, deoarece, în opinia sa, s-ar crea o situaţie de eludare a unei căi de atac pe care părţile trebuie să o aibă la îndemână, efectul devolutiv al apelului nefiind un mijloc procedural recunoscut părţilor dacă cauza a fost soluţionată pe excepţie - instanţa de fond pronunţându-se pe excepţie şi nesoluţionând fondul.

De asemenea, recurenta-pârâtă a apreciat că prin decizia instanţei de apel i-a fost creat un prejudiciu în sumă de 465.430,98 RON, deoarece s-a acordat mai mult decât s-a cerut şi s-a aplicat în mod greşit legea, motiv pentru care consideră că şi din această perspectivă sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ.

Dezvoltând această critică, a precizat că drepturile patrimoniale în sumă de 1.396.292,95 RON, stabilite prin raportul de expertiză tehnică efectuat de I., în procent de 45% din eficienţa economică a utilizării invenţiei reclamanţilor, sunt drepturi stabilite pentru toţi cei trei autori, respectiv A., B. şi C.

Deşi a învederat instanţei de apel că reclamantul C. nu a mai declarat apel împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, renunţând practic la acţiunea introductivă, instanţa de apel a obligat-o să plătească celorlalţi doi reclamanţi şi cota parte din drepturile stabilite pentru reclamantul C.

A apreciat că instanţa de apel trebuia să observe că pentru cei doi apelanţi-reclamanţi nu se putea stabili în solidar mai mult de 930.861,96 RON, diferenţa până la 1.392.292,95 RON fiind un prejudiciu creat societăţii.

Totodată, recurenta-pârâtă a susţinut incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin raportare la prevederile Legii nr. 64/1991 şi la lipsa înţelegerii autentificate privind repartizarea drepturilor între autori.

Astfel, a arătat că potrivit art. 91 alin. (7) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991, "drepturile băneşti se stabilesc pentru fiecare invenţie brevetată şi se repartizează pe inventatori corespunzător înţelegerii autentificate dintre aceştia", iar, în condiţiile în care la dosarul cauzei nu există o înţelegere autentificată privind repartizarea unor eventuale drepturi ale celor doi apelanţi-reclamanţi A. şi B., drepturilor acestora, procentual, depind de existenţa unei înţelegeri autentificate semnată şi de cel de al treilea autor al invenţiei, respectiv intimatul-reclamant C. care nu a declarat apel.

În această situaţie, a apreciat că instanţa nu poate să dispună obligarea societăţii pârâte la plata unor sume, deoarece numai doi dintre autori au înţeles să declarare apel, o eventuală hotărâre favorabilă fiind aplicabilă numai acestora, iar drepturile nu pot fi stabilite corect în lipsa unei înţelegeri autentificate semnate şi de către intimatul-reclamant C.

Recurenta-pârâtă a formulat critici şi în ceea ce priveşte expertiza tehnică efectuată în cauză, susţinând nelegalitatea şi ineficienţa acestei probe, prin raportare la lipsa pregătirii tehnice în specialitatea proprietate intelectuală şi contabilă a expertului I. şi interpretarea greşită a prevederilor Legii nr. 64/1991, în ceea ce priveşte întinderea protecţiei prin prisma revendicărilor invenţiei.

Astfel, apreciind incidenţa motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., a apreciat că raportul de expertiză tehnică efectuat de către I. a fost întocmit de către un funcţionar necompetent, în sensul legii, iar instanţa a aplicat greşit prevederile O.G. nr. 2/2000 privind activitatea de expertiză judiciară, atunci când a numit acest expert, precum şi pe cele ale art. 31 alin. (3) din Legea nr. 64/1991.

Având în vedere opinia expertului asistent J., consilier în proprietate industrială, a apreciat că raportul de expertiză efectuat în cauză este întocmit cu nerespectarea dispoziţiilor legale, câtă vreme eficienţa trebuie raportată strict la soluţia de prindere a plăcilor de protecţie, ocazie cu care şi drepturile economice ar fi fost mult mai mici, având în vedere aportul mic al acestei invenţii în raport cu soluţia clasică cunoscută.

Recurenta-pârâtă a mai arătat şi că instanţa de apel, fără să se aplece asupra motivării în drept a deciziei, a îmbrăţişat concluziile neavenite ale expertului, fără să stabilească întinderea protecţiei brevetului din punct de vedere al proprietăţii intelectuale în raport cu revendicările acestuia şi soluţia clasică cunoscută.

Totodată, recurenta-pârâtă a solicitat şi suspendarea executării decizie atacate, cerere care a fost respinsă prin încheierea de şedinţă din data de 1 aprilie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2010.

Prin încheierea de şedinţă din data de 27 mai 2016, Înalta Curte a suspendat judecata recursului până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. x/2015 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reţinând că acesta are ca obiect cererea de anulare a brevetului de invenţie RO nr. x B1, în temeiul căruia se pretind despăgubirile din prezentul dosar, fiind astfel întrunite condiţiile prevăzute de art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Înalta Curte a repus cauza pe rol la data de 22 februarie 2019, constatând că a fost soluţionat definitiv dosarul în considerarea căruia s-a dispus suspendarea judecăţii prezentului recurs.

La acelaşi termen de judecată, Înalta Curte a invocat, ca motiv de ordine publică, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor.

Examinând cu prioritate decizia recurată prin prisma motivului de ordine publică vizând calitatea procesuală activă a reclamanţilor, în contextul situaţiei juridice generate de pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de anulare a brevetului care a stat la baza iniţierii prezentului demers judiciar, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, arătând că sunt coautori ai invenţiei denumită "Căptuşeală de protecţie a morilor de cărbune", reclamanţii A., B. şi C. au solicitat obligarea pârâtei S.C. K. S.A. la despăgubiri, ca urmare a încălcării drepturilor protejate prin Brevetul de invenţie nr. x B1 din data de 30 iunie 2009.

Ulterior promovării acţiunii, prin cererea înregistrată la data de 13 ianuarie 2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. x/2015, reclamanta Societatea D. S.A. a chemat în judecată pe pârâţii A., B., C. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună anularea Brevetului de invenţie nr. x B1 din data de 30 iunie 2009, emis pe numele pârâţilor persoane fizice, şi obligarea Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci la publicarea hotărârii de anulare în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.

Prin Sentinţa civilă nr. 1672 din data de 14 decembrie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta Societatea D. S.A., în contradictoriu cu pârâţii A., B., C. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 864A din data de 18 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă Societatea D. S.A. împotriva Sentinţei civile nr. 1672 din data de 14 decembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul cu acelaşi număr, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi A., B., C. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

A schimbat sentinţa apelată, în sensul că a admis, în parte, acţiunea.

A anulat Brevetul de invenţie nr. x B1 din data de 30 iunie 2009 şi a respins acţiunea în contradictoriu cu pârâtul Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci ca neîntemeiată.

A obligat pe pârâţii A., B. şi C. la plata cheltuielilor de judecată în faţa primei instanţe, în sumă de 1600 RON.

În cauza pendinte, reclamanţii au susţinut că pretenţiile lor sunt întemeiate având în vedere că sunt titulari ai Brevetului de invenţie nr. x B1 din data de 30 iunie 2009 şi au invocat că pârâta nu are un drept de utilizare a invenţiei, iar, prin precizarea depusă la data de 31 ianuarie 2011, au arătat că acţiunea este întemeiată pe dispoziţiile art. 32 alin. (1) şi (2) rap. la art. 59 alin. (4) din Legea nr. 64/1991.

Instanţa de apel, prin hotărârea recurată, a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri în virtutea calităţii acestora de titulari de brevet, a căror invenţie a fost aplicată continuu de pârâtă începând cu anul 2002 şi până în prezent.

Înalta Curte reţine că brevetul de invenţie este un titlu de protecţie specific, care asigură titularului dreptul exclusiv de exploatare, iar, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, drepturile asupra unei invenţii sunt recunoscute şi apărate prin acordarea unui brevet de invenţie.

Dreptul exclusiv de exploatare a invenţiei poate fi încălcat prin fapte alte terţelor persoane, în această situaţie, titularul brevetului având posibilitatea de a cere instanţei repararea daunelor suportate prin folosirea fără drept a invenţie, pentru prejudiciile cauzate având dreptul la despăgubiri, potrivit dreptului comun.

Dispoziţiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 prevăd că brevetul de invenţie conferă titularului său un drept exclusiv de exploatare a invenţiei pe întreaga sa durată, astfel că, drepturile conferite de brevet există atât timp cât acesta este valabil.

Potrivit reglementărilor aplicabile în materie, efectele unui brevet sunt limitate în spaţiu şi timp, iar conform art. 54 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, anularea brevetului va avea efect retroactiv, începând cu data de depozit.

Existenţa unui brevet şi a unor drepturi decurgând dintr-un asemenea brevet în patrimoniul reclamanţilor interesează tocmai legitimarea procesuală activă, condiţie de exerciţiu a acţiunii civile.

Ca urmare a anulării brevetului de invenţie, titularii acestuia nu mai beneficiază de un drept recunoscut şi garantat de Legea nr. 64/1991, astfel încât nu mai pot invoca încălcarea dreptului de proprietate industrială sau alte pretenţii legate de acest drept.

Consecinţa pe plan procesual a anulării brevetului ai căror titulari erau reclamanţii şi care a stat la baza promovării prezentei acţiunii este lipsa calităţii procesuale active a acestora, astfel încât excepţia invocată din oficiu este întemeiată.

Înalta Curte, în raport de motivul de recurs de ordine publică care a fost găsit întemeiat, reţine că nu se mai impune analiza celorlalte motivelor de recurs formulate de către recurenta-pârâtă.

În raport de soluţia ce va pronunţa în prezentul recurs şi de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., nu va fi menţinută dispoziţia instanţei de apel privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţii B. şi A., întrucât aceştia din urmă nu se mai află în poziţia părţii care a câştigat procesul.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (2) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curtea va admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, va admite recursul declarat de pârâtă, va modifica, în tot, decizia în sensul că va admite apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei Tribunalului Gorj şi va schimbă, în tot, sentinţa în sensul că va respinge, pentru lipsa calităţii procesuale active, acţiunea formulată de reclamanţii A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâta Societatea D. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor A., B. şi C.

Admite recursul declarat de pârâta Societatea D. S.A. împotriva Deciziei nr. 6585 din data de 23 decembrie 2015 şi a încheierii de şedinţă din data de 9 decembrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Modifică, în tot, decizia în sensul că:

Admite apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva Sentinţei nr. 114 din data de 28 februarie 2011, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia civilă, în Dosarul nr. x/2010.

Schimbă, în tot, sentinţa în sensul că:

Respinge, pentru lipsa calităţii procesuale active, acţiunea formulată de reclamanţii A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâta Societatea D. S.A.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN