Authorship usurpation and pirated publication: scope of civil liability and suspension of proceedings against insolvent co-defendants

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 07.01.2009, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2009, reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii C. şi D. - S.C. E. S.R.L., solicitând: să se constate nulitatea absolută a contractului încheiat între C., în calitate de traducător, şi D. S.C. E. S.R.L., prin care S.C. E. S.R.L. a dobândit toate drepturile asupra titlului "(...)", vol. I şi II, publicat în anul 2008; să se constate că reclamanta B., având pseudonimul literar B., are calitatea de autor şi, în această calitate, toate drepturile aferente reglementate de Legea nr. 8/1996, precum şi cele reglementate de Legea nr. 204/1996 atât asupra selecţiei textului, cât şi asupra traducerii acestei selecţii, cuprinse în titlul "(...)", vol. I şi II, publicat în trei ediţii succesive, după cum urmează: în anul 1975 de F.; în anul 2000 de G.; în anul 2005, de A.; să se constate că pârâtul C. a încălcat drepturile legale de autor ale reclamantei B., precum şi drepturile reclamantei A., dobândite urmare a încheierii Contractului nr. x T/24 februarie 2005; obligarea pârâtei S.C. E. S.R.L. de a retrage de pe piaţă şi de a înceta distribuirea operei editate sub titlul "(...)", vol. I şi II, traducerea de C.; obligarea pârâţilor la plata de daune morale 1 RON şi la repararea prejudiciului cauzat reclamanţilor prin încălcarea dreptului patrimonial de autor şi a drepturilor conexe, urmare a publicării a titlului "(...)", în traducerea B. sub titlul "(...)", vol. I şi II, traducerea de C., prin remiterea încasărilor realizate prin actul ilicit.

Pârâta S.C. E. S.R.L. a formulat cerere reconvenţională formulată, la judecarea căreia a renunţat la termenul din 24.06.2010, renunţare despre care s-a luat act în încheierea de şedinţă de la acea dată.

La termenul din 12.03.2015, reclamanta a depus o precizare a acţiunii, arătând cuantumul daunelor morale solicitate ca fiind de 50.000 euro, echivalentul în RON - 222.175 RON, totodată, că prejudiciul material cuprinde două aspecte: pe de o parte, prejudiciul creat de S.C. E. S.R.L. în urma preluării, reproducerii şi difuzării ediţiei - pirat (...) (2008) în aşa zisa traducere a lui C. şi pe de altă parte, prejudiciul cauzat de S.C. E. S.R.L. constând în blocarea editării, distribuirii şi promovării ediţiei speciale, planificate pentru sărbătorirea centenarului Magului de la Iasnaia Poliana - Lev Tolstoi. A depus nota de calcul actualizată privind prejudiciul material pentru foloase nerealizate în valoare de 534.788 RON, precum şi nota de calcul actualizată privind editarea jurnalului tolstoian.

La termenul din 10.12.2015, Tribunalul a respins cererea de suspendare a cauzei formulată de către pârâta D. întemeiată pe dispoziţiile art. 71 din Legea nr. 85/2014, pentru considerentele reţinute în încheierea de la acea dată.

La termenul din 10.03.2016, Tribunalul a respins excepţia netimbrării şi excepţia tardivităţii ca neîntemeiate, iar la termenul din 25.03.2016, a luat act de renunţarea reclamantei B. la dreptul pretins, a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere având ca obiect pretenţii, excepţie motivată pe dispoziţiile privind procedura insolvenţei, a unit cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale active pe capătul 5 al cererii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pe capătul 3.

Prin Sentinţa nr. 855/01.07.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins acţiunea formulată de reclamanta B., urmare a renunţării de către aceasta la dreptul pretins, a admis în parte acţiunea reclamantei A., aşa cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâţii C., D. - S.C. E. S.R.L., prin administrator judiciar Servicii Reorganizare şi Lichidare IPURL şi H.; a obligat pârâţii în solidar la plata sumei de 169.576 RON cu titlul de prejudiciul material în favoarea reclamantei A., a respins capătul de cerere privind daunele morale ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală, admiţând în prealabil excepţia cu acest obiect; a respins cererea de publicare a hotărârii judecătoreşti, ca neîntemeiată şi a obligat pârâţii la plata sumei de 13.566 RON cu titlul de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

În motivarea sentinţei, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 247 alin. (1) C. proc. civ., faţă de renunţarea reclamantei B. la însuşi dreptul pretins.

În ceea ce o priveşte pe reclamanta A., s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 998 C. civ. pentru angajarea răspunderii civile delictuale, fiind incidente şi dispoziţiile art. 1003 C. civ., pentru obligarea ambilor pârâţi la plata prejudiciului, precum şi cele ale art. 30 alin. (8) din Constituţia României.

Din probele administrate în cauză, Tribunalul a reţinut că lucrarea (...) a fost tradusă din limba rusă în limba română de B., apărând în mai multe ediţii: prima ediţie - la F. în 1975 şi 1976; ediţia a doua apărută în două volume la G. în anul 2000 şi ediţia a treia apărută în două volume la A. în 2005.

Din anul 2005, drepturile de utilizare a traducerii lucrării "(...)" efectuată de B. erau deţinute de A. pentru o durată de 9 ani, în baza Contractului nr. xT/24 februarie 2005.

În cursul anului 2008, au existat negocieri între reclamantă şi pârâta S.C. E. S.R.L. privind achiziţionarea drepturilor patrimoniale de autor ale lucrării (...) tradusă în limba română de B., care nu au dat rezultat.

Ulterior, a fost încheiat între pârâţi Contractul nr. x/01.10.2008, respectiv, între S.C. E. S.R.L. şi H., cu pseudonimul literar C., în care acesta din urmă avea calitatea de traducător a lucrării scriitorului Lev Tolstoi, reprezentând în fapt traducerea anterioară făcută de B., în care operase modificări. Urmare a acestui contract a fost publicată lucrarea intitulată "(...)" sub pseudonimul literar C., ca fiind o traducere a pârâtului, lansat în anul 2008 în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus.

Prin Sentinţa penală nr. 373/29.04.2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe H. (inculpate în dosarul penal) în baza art. 141 teza 1 din Legea nr. 8/1996 pentru săvârşirea infracţiunii de însuşire fără drept a calităţii de autor al unei opere, prin raportare la cele anterior arătate, dispunându-se şi confiscarea a 1034 exemplare ale lucrării (...) în traducerea lui C.

Tribunalul a reţinut, de asemenea, că între reclamanta A. şi B. s-a încheiat anexa la Contractul nr. x T/24 februarie 2005, având ca obiect "(...)" editarea a 5.000 exemplare în mai 2009, iar pentru centenarul propriu-zis - alte 5.000 de exemplare în februarie 2010.

Prin Adresa nr. x/15.04.2009, reclamanta A. a adus la cunoştinţă traducătorului B. "imposibilitatea de a onora anexa la Contractul nr. x T/24 februarie 2005, dat fiind faptul că ediţia din 2005 a (...), apărut la A. a fost preluată abuziv de către S.C. E./C."

Referitor la fapta ilicită, s-a reţinut că aceasta constă în însuşirea calităţii de autor de către pârâtul H. şi publicarea de către pârâta S.C. E. S.R.L. a lucrării (...) prin raportare la imposibilitatea valorificării de către reclamantă a drepturilor dobândite prin încheierea contractului de editare încheiat cu traducătoarea B., modificându-şi astfel programul editorial.

În ceea ce priveşte prejudiciul material suferit de reclamantă urmare a acţiunilor vătămătoare ale pârâţilor şi legătura de cauzalitate, Tribunalul a reţinut că acestea constau în imposibilitatea reclamantei de a mai realiza programul editorial materializat în vânzarea de către reclamantă a lucrării la centenarul Tolstoi a celor 10.000 de exemplare.

Pagubele suportate de reclamantă se impun a fi analizate în acest context, faţă de împrejurarea că, în condiţiile editării şi comercializării lucrării de către pârâţi, în cazul în care reclamanta ar relua editarea şi comercializarea lucrării în baza drepturilor pe care le deţin, acestea ar fi prejudiciate prin scăderea cererii asupra propriilor exemplare.

Potrivit precizărilor depuse de reclamantă, prejudiciul material adus este în valoare totală de 534.788 RON, reprezentând comercializarea celor 10.000 de exemplare ce nu au mai putut fi editate potrivit anexei la contract.

Tribunalul a reţinut această sumă ca fiind de 169.576 RON, în urma scăderii sumei de 365.212 RON reprezentând drept de autor, tehnoredactare, costuri regie, tipărire, organizare, drept de autor, sume care nu se constituie în prejudiciu, reprezentând cheltuieli pe care reclamanta le-ar fi făcut cu editarea lucrării.

În ceea ce priveşte prejudiciul moral invocat de reclamantă ca fiind afectarea credibilităţi imaginii acesteia, a prestigiului şi reputaţiei editoriale, Tribunalul nu a putut primi cererea ca fiind întemeiată.

Astfel, reclamanta nu a făcut dovada publicităţii programului editorial cuprins în Anexa la Contractul nr. x T/24 februarie 2005, publicitate în urma căreia ar suferi un prejudiciu de imagine prin aceea că se află în imposibilitatea de a mai publica lucrarea. De asemenea, nu a făcut dovada scăderii vânzărilor sau "diminuării considerabile" a numărului de cititori.

În consecinţă, Tribunalul a dispus obligarea în solidar a pârâţilor la plata sumei reprezentând contravaloare prejudiciu material aşa cum a fost reţinut de instanţă.

În ceea ce priveşte prejudiciul moral solicitat în considerarea dispoziţiilor Legii nr. 8/1996, Tribunalul a apreciat întemeiată excepţia invocată de pârâta S.C. E. S.R.L.

Reclamanta nu invocă încălcarea unor drepturi de autor, aşa cum sunt ele recunoscute de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe în art. 10 şi care, în esenţă, vizează dreptul de divulgare a operei, dreptul la paternitate, dreptul la nume, dreptul la respectul integrităţii operei sau inviolabilitatea operei şi dreptul de a retracta opera, despăgubind, dacă este cazul, pe titularii drepturi.

Or, în considerarea celor anterior arătate şi prin raportare şi la art. 11 din Legea nr. 8/1996, reclamanta nu poate solicita protecţia unor drepturi morale pe aspectul dreptului de autor, Tribunalul reţinând lipsa calităţii procesuale active.

Prin Decizia nr. 310/14.03.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-au dispus următoarele:

A fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinţei nr. 855/01.07.2016.

A fost admis apelul declarat de S.C. E. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe şi a încheierii din 10.12.2015 şi a fost schimbat în parte dispozitivul încheierii din 10.12.2015, în sensul suspendării judecăţii în contradictoriu cu pârâta S.C. E. şi al anulării dispoziţiilor sentinţei în contradictoriu cu această pârâtă.

A fost admis apelul declarat de pârâtul H. împotriva aceleiaşi sentinţe, ce a fost schimbată în parte, în sensul obligării pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 33.884,43 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 13.566 RON.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte apelul declarat de pârâta S.C. E. S.R.L., s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 36 din Legea nr. 85/2006, forma în vigoare la data deschiderii procedurii de insolvenţă împotriva pârâtei (9.11.2012), potrivit cărora "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale".

Instanţa nu are drept de apreciere cu privire la măsura suspendării, aceasta fiind o suspendare ce intervine ope legis, fiind suficient a se constata îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru incidenţa măsurii (obiectul litigiului şi calitatea de pârât a debitorului contra s-a declanşat procedura insolvenţei).

Întrucât în speţă aceste condiţii sunt îndeplinite, respingerea cererii de suspendare a judecăţii este în dezacord cu dispoziţiile legale citate. Dispoziţia de suspendare a judecăţii în contradictoriu cu acest pârât are ca efect lipsa de obiect a celorlalte critici ce vizează soluţia pe fond, ce nu au mai fost analizate de instanţa de apel.

Întrucât vizează existenţa şi cuantumul prejudiciului, criticile formulate de reclamantă şi pârâtul H. vor fi analizate împreună.

Câştigul nerealizat se raportează la o virtualitate, la o probabilitate, însă probabilitatea presupune, totodată, o rigurozitate a susţinerilor şi a dovezilor, nefiind suficient ca să existe simpla posibilitate a obţinerii acelui beneficiu, ci trebuie să se demonstreze că cel mai probabil acel beneficiu ar fi fost obţinut. Nu aceasta este situaţia în speţă, posibilitatea de editare a operei "(...)", în traducerea realizată de B., ce decurge din contractul încheiat la 14.02.2008, nefiind suficientă a demonstra ca aceasta acţiune s-ar fi realizat şi ar fi fost urmată de câştigul sumei reprezentând preţul a 10.000 exemplare. Nu s-au efectuat probe care să demonstreze că tirajul şi preţul unei cărţi sunt cele pretinse de reclamantă, obiectul contractului încheiat cu B. vizând exclusiv dreptul de editare a traducerii al cărei autor este aceasta. Deşi pretinde că a efectuat cheltuieli în cuantum de 365.212,00 RON în vederea comercializării ediţiei programate pentru 2009 şi 2010, reclamanta nu a dovedit că a iniţiat demersuri în vederea publicării celor 10.000 de exemplare, demersuri ce au necesitat costuri pe care nu le poate recupera ca urmare a faptei ilicite a pârâtului.

Prejudiciul produs reclamantei se constituie din sumele obţinute de S.C. E. prin vânzarea tirajului ce utilizează opera derivată fără acordul autorului, dreptul de a reproduce şi distribui opera fiind cedat reclamantei, prejudiciu determinat prin expertiza efectuată în primă instanţă din care rezultă că încasările totale obţinute din vânzarea titlului (...) sunt în sumă de 36.934,96 RON cu TVA, sumă corespunzătoare unui număr de 548 de volume vândute. Acestea sunt beneficiile obţinute pe nedrept de autorii faptei ilicite, în sensul art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, sumă la care este îndreptăţită reclamanta. Curtea a apreciat că prejudiciul se constituie din sumele obţinute din vânzare fără taxa pe valoare adăugată, care este virată la bugetul de stat, neavând calitatea de beneficiu al vânzătorului.

Cu privire la prejudiciul moral constând în încălcarea prestigiului şi credibilităţii A., s-a reţinut că reclamanta nu a produs dovezi în justificarea temeiniciei cererii sale cu acest obiect. De altfel, în cererea precizatoare, reclamanta îşi argumentează afectarea prestigiului prin scăderea numărului de clienţi şi, în consecinţă, a volumului de vânzări, aspecte ce nu au fost probate pentru a se stabili mai apoi legătura dintre fapta ilicită şi consecinţele pretinse de reclamantă.

Admiterea în parte a acţiunii determină recuperarea cheltuielilor de judecată de către partea câştigătoare, proporţional cu pretenţiile admise, fiind justificată soluţia primei instanţe pe acest capăt de cerere, menţinută în calea de atac.

Nu poate fi reţinută susţinerea apelantului H. potrivit căreia obligarea sa la plata de despăgubiri către reclamantă ar echivala cu o dublă reparaţie a prejudiciului, din moment ce prin hotărâre penală a fost obligat la plata de daune către B. Prin fapta de însuşire a calităţii de autor al operei derivate, calitate ce aparţine numitei B., pârâtul a încălcat nu numai drepturile morale ale acesteia (precum dreptul de a decide în ce mod va fi adusă la cunoştinţă opera, dreptul de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei), dar şi drepturile patrimoniale ce au fost cedate de autor editorului (dreptul de reproducere şi distribuire a operei). Întrucât prin fapta ilicită a avut loc lezarea atât a drepturilor autorului, cât şi a drepturilor editorului, se impune repararea integrală a prejudiciului produs în patrimoniul fiecărei victime.

Împotriva deciziei menţionate, au declarat recurs, în termenul legal, reclamanta A. şi pârâtul H., criticând-o pentru nelegalitate, după cum urmează:

1. Prin motivele de recurs, reclamanta A. a invocat prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi a formulat critici referitoare, pe de o parte, la evaluarea prejudiciului moral şi material, iar, pe de o parte, la dispoziţia instanţei de apel de suspendare a judecăţii faţă de pârâta S.C. E. S.R.L.

În ceea ce priveşte prejudiciul, recurenta - reclamantă a arătat, în esenţă, că instanţa de apel, în aplicarea dispoziţiilor art. 139 din Legea nr. 8/1996, a stabilit întinderea prejudiciului în vădită neconcordanţă cu amploarea faptelor ilicite.

Astfel, instanţa de apel ar fi trebuit să ţină cont şi de prejudiciul, cauzat de S.C. E. S.R.L., constând în blocarea editării, distribuirii şi promovării ediţiei speciale, planificate pentru sărbătorirea centenarului Lev Tolstoi. În stabilirea prejudiciului material pentru cele 10.000 exemplare ce nu au mai putut fi comercializate ca urmare a conduitei vătămătoare a pârâţilor, instanţa de apel a exclus nejustificat considerentele primei instanţe, întemeiate pe înscrisuri aflate la dosarul cauzei, privind costurile ediţiei în cuantum de 365.212,00 RON - costuri care s-au realizat de către recurentă în vederea comercializării şi care nu au mai putut fi recuperate. În atare situaţie, instanţa de apel trebuia să ia în calcul toate costurile pe care recurenta le-a efectuat, acestea fiind în cuantum total de 534.788,00 RON.

De asemenea, deşi a constatat faptul că tribunalul nu s-a pronunţat în ceea ce priveşte prejudiciul moral suferit de reclamantă, instanţa de apel nu a analizat perspectiva producerii încălcării dreptului moral în ceea ce priveşte prestigiul şi credibilitatea reclamantei. În acest context, nu s-a analizat faptul că lucrarea editată de intimaţii - pârâţi nu numai că a fost plagiată, dar prin promovarea sa sub titlu "(...)" pe o perioadă lungă de timp, prin toate mijloacele de comunicare în masă, a creat în opinia publică, pe lângă dubiul editorial asupra reclamantei, şi impresia că aceasta ar fi autorul unui plagiat.

Argumentul determinant în susţinerea daunelor morale este faptul că intimaţii-pârâţi au promovat în mass media timp îndelungat ideea că Lev Tolstoi şi-ar fi scris memoriile prin lucrarea pirat tipărită, în condiţiile în care autorul rus în timpul vieţii nu şi-a scris niciodată memoriile.

Prin această manoperă dolozivă, intimaţii-pârâţi au dat aparenţa unei noutăţi şi autenticităţi asupra actului de piratare şi în mod direct proporţional au poziţionat-o pe reclamantă pe plan editorial ca o editură neprofesionistă.

Instanţa de apel nu a ţinut cont de precizările şi argumentele recurentei reclamante în ceea ce priveşte prejudiciul moral adus ca urmare a conduitei culpabile a pârâţilor.

Reclamanta nu a pretins drepturi morale ale autorului traducerii, drepturi personal nepatrimoniale expres prevăzute de art. 10 şi următoarele din Legea nr. 8/1996, ci a solicitat prejudiciul moral creat din defăimarea prestigiului şi reputaţiei editoriale.

De altfel, şi instanţa de fond a omis să constate că prin faptul ilicit al intimaţilor pârâţi la momentul publicării şi difuzării lucrării pirat s-a creat pe piaţa de carte confuzia şi/sau aparenţa faptului că lucrarea pirat ar fi omagială, autentică, iar cea consacrată, pe care reclamanta intenţiona să o distribuie în mod legal ca fiind cea piratată realizată de o editură neprofesionistă. Astfel prestigiul editorial al reclamantei a fost prejudiciat direct proporţional cu campania publicitară promovată de pârâţi.

Acest caz de amploare naţională, "(...)" - denumit de agenţiile de presă, presa scrisă şi vorbită din ţară "Plagiatul secolului" -, a avut un larg ecou în presa naţională şi a creat, prin fapta ilicită a S.C. E. S.R.L., un grav prejudiciu moral, constând în afectarea credibilităţii imaginii A.

În consecinţă, prestigiul şi reputaţia editorială, aşadar, fiind grav afectate, s-a diminuat considerabil numărul autorilor şi al colaboratorilor A., au scăzut drastic vânzările şi la alte titluri şi publicaţii, care au văzut lumina tiparului sub sigla Editurii. E vorba de pierderi de ordin financiar şi moral, greu sau chiar imposibil de recuperat într-un viitor apropiat. Toate aceste pierderi au fost probate prin volumul de activitate probat în cauză de reclamantă pentru perioada de referinţă a pretenţiilor din prezentul litigiu.

Reclamanta a criticat, totodată, considerentele instanţei de apel în ceea ce priveşte suspendarea judecăţii faţă de pârâta S.C. E. S.R.L., pe temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind legea insolvenţei. Expunerea instanţei de fond este temeinică în raport de pârâta aflată în insolvenţă, fapt pentru care menţinerea ei în cauză, în condiţiile aplicării răspunderii delictuale alături de intimatul pârât H., este solidară.

Nu este justificată aprecierea instanţei de apel în sensul că instanţa nu are un drept de apreciere asupra efectelor şi întinderii punerii în practică a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 textului legal, argumentul ope legis fiind limitativ.

Referitor la obligarea S.C. E. S.R.L. la repararea prejudiciului cauzat atât din punct de vedere material, cât şi ca daune morale, recurenta a menţionat că, după apariţia scandalului mediatic, această societate a încercat în nenumărate rânduri să o intimideze pentru a-şi retrage acţiunea. Prin Notificarea din data de 23 decembrie 2008, depusă la dosarul cauzei, a fost somată să achite în total 200.000 euro în termen de trei zile, iar în caz de neplată, suma se va dubla. S-a depus la dosar, de asemenea, articolul Aşa nu se face, E., publicat pe www.x.ro, accesat între timp de circa 1532 de vizitatori şi preluat de alte publicaţii. Recurenta a făcut referire şi la înscrisuri din care reiese prestigiul de care se bucură în mediul cultural şi academic.

2. Prin motivele de recurs formulate, pârâtul H. a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că decizia atacată a fost pronunţată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 998 şi 999 C. civ., ale art. 139 din Legea nr. 8/1996 şi ale Legii nr. 204/1996.

În pofida faptului că, prin Sentinţa penală nr. 373/29.04.2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a constatat, în mod definitiv şi irevocabil, natura penală a faptei săvârşite de H., sens în care s-a dispus condamnarea acestuia sub aspectul săvârşirii infracţiunii de însuşire fără drept a calităţii de autor al unei opere, precum şi obligarea acestuia la plata de despăgubiri în favoarea părţii prejudiciate, B., şi confiscarea unui număr de 1034 exemplare ale lucrării, în mod greşit instanţa de apel a reţinut în sarcina acestuia pentru aceeaşi faptă şi o răspundere civilă delictuală, raportat la art. 998 - 999 C. civ. (1864), obligând pe acesta la repararea aceluiaşi prejudiciu, mai exact, să achite din nou contravaloarea prejudiciului cauzat.

S-a dovedit faptul că nu mai subzistă niciun motiv pentru angajarea răspunderii civile delictuale în sarcina lui H., atât timp cât însăşi reclamanta B. a renunţat la dreptul pretins pe calea prezentei acţiuni deduse judecaţii, determinat de faptul că prejudiciul a fost reparat integral prin dispoziţiile sentinţei penale mai sus indicate.

A. nu s-a constituit parte civilă în dosarul penal, fiind evident faptul că se încearcă atragerea unei duble răspunderi pentru aceeaşi faptă şi îmbogăţirea fără justă cauză.

În ceea ce priveşte prejudiciul material reţinut în speţă în sarcina recurentului-pârât, instanţa de apel, deşi a respins pretenţiile referitoare la câştigul nerealizat, a reţinut, totuşi, în mod greşit, un prejudiciu în sarcina acestuia, prejudiciu constituit din sumele obţinute de S.C. E. S.R.L. - D. din vânzarea tirajului ce utilizează opera derivată fără acordul autorului.

Reclamanta A. nu a justificat un interes şi nici calitate procesuală activă în sensul celor solicitate, deoarece dispoziţiile art. 139 alin. (14) lit. a) din Legea nr. 8/1996 conferă posibilitatea reparării unui prejudiciu, prin remiterea încasărilor realizate din actul ilicit, doar titularului de drepturi. Din aceasta perspectivă, instanţa de apel a făcut aplicarea greşită a legii/dispoziţiilor menţionate, reţinând a avea calitate procesuală activă şi reclamanta persoană juridică, deşi, în realitate, aceasta este doar o persoană autorizată de titular să utilizeze drepturi protejate, în înţelesul art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.

Pe de altă parte, reclamanta nu a probat existenţa unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, prejudiciul material la care face referire reclamanta fiind incert, nenăscut şi eventual.

Chiar dacă s-ar fi probat/reţinut un prejudiciu în raport cu H., instanţa de apel a făcut aplicarea în mod greşit a dispoziţiilor art. 139 alin. (14) şi alin. (17) din Legea nr. 8/1996, prin reţinerea încasărilor brute de 36.934,96 RON (33.884,43 RON fără TVA), iar nu a sumei de 18.732,84 RON, reprezentând încasările nete.

Recurentul a criticat hotărârea instanţei de apel şi sub aspectul cheltuielilor de judecată în sumă de 13.566 RON, reţinută în sarcina sa, deoarece s-a reţinut în mod greşit producerea de către acesta a vreunui prejudiciu în patrimoniul reclamantei, iar pe de altă parte, suma este total nejustificată.

În virtutea dreptului de apreciere, instanţa de judecată are obligaţia să protejeze partea căzută în pretenţii de orice abuz din partea celeilalte părţi, prin raportarea sumelor solicitate cu titlu de onorariu de avocat la pretenţiile şi complexitatea cauzei.

În acest sens, a statuat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în numeroase cauze împotriva României (Costin împotriva României - Cererea nr. x/2000, Iacob împotriva României - cererea nr. x/2005 etc.), respectiv că obligarea la plata cheltuielilor de judecată se va realiza numai în măsura în care acestea constituie cheltuieli necesare şi care au fost făcute, în mod real, în limita unui cuantum rezonabil.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

1. Recursul declarat de reclamanta A. este fondat, din perspectiva criticii referitoare la admiterea apelului declarat de pârâta S.C. E. S.R.L., ce are ca finalitate continuarea judecăţii şi faţă de pârâta S.C. E. S.R.L., chiar dacă s-a deschis procedura insolvenţei împotriva acesteia, în condiţiile răspunderii sale solidare alături de pârâtul H.

Avându-se în vedere această finalitate a recursului, se constată că respectiva critică trebuie analizată prin prisma cazului de casare descris de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., pentru neîndeplinirea exigenţelor referitoare la conţinutul hotărârii judecătoreşti, prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că dispoziţia de admitere a apelului pârâtei S.C. E. S.R.L. nu este motivată în mod corespunzător, în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor suspendării judecăţii şi continuarea judecăţii exclusiv în contradictoriu cu pârâtul H.

Astfel, se reţine că instanţa de apel a admis apelul pârâtei S.C. E. S.R.L. declarat atât împotriva încheierii de şedinţă din data de 10.12.2015, cât şi a sentinţei, în sensul suspendării judecăţii în contradictoriu cu pârâta persoană juridică, pe temeiul art. 36 din Legea insolvenţei nr. 85/2006, şi al anulării dispoziţiilor sentinţei în contradictoriu cu această pârâtă.

În acelaşi timp, instanţa de apel a dispus obligarea exclusiv a pârâtului persoană fizică la plata de despăgubiri pentru prejudiciul material cauzat reclamantei, ca urmare a admiterii apelului acestui pârât în privinţa cuantumului despăgubirilor.

În conformitate cu art. 36 din Legea nr. 85/2006, forma în vigoare la data deschiderii procedurii de insolvenţă împotriva pârâtei (9.11.2012), "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale".

În considerentele deciziei recurate, s-a reţinut că suspendarea judecăţii pe acest temei intervine ope legis, astfel încât instanţa nu are drept de apreciere cu privire la măsura suspendării, fiind suficient a se constata îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru incidenţa măsurii, respectiv obiectul litigiului şi calitatea de pârât a debitorului în contra căruia s-a declanşat procedura insolvenţei.

Considerentul redat anterior subliniază în mod corect efectul constatării de către instanţă a întrunirii condiţiilor prevăzute de lege, anume suspendarea de drept a judecăţii, însă, inserarea sa în motivare ar fi trebuit însoţită de analiza efectivă a condiţiilor legale şi de demonstrarea îndeplinirii lor în cauză.

Dacă instanţa de judecată nu are un drept de apreciere în privinţa oportunităţii suspendării, atunci când condiţiile legale sunt îndeplinite, este corectă susţinerea recurentei în sensul că o asemenea prerogativă trebuie recunoscută instanţei în identificarea domeniului de aplicare a normei, prin stabilirea înţelesului textului de lege, precum şi în constatarea eventualei incidenţe a acestuia, prin raportare la circumstanţele particulare ale speţei.

Instanţa de apel a reţinut doar că cerinţele enunţate sunt îndeplinite în speţă, fără a expune argumentele pentru care a ajuns la această concluzie şi fără a face vreo referire la obiectul litigiului şi la raporturile juridice deduse judecăţii.

Pe de altă parte, concomitent cu adoptarea măsurii procesuale în discuţie, instanţa de apel a soluţionat în fond apelurile celorlalte părţi, ceea ce înseamnă că a fost evocat fondul raporturilor juridice deduse judecăţii, chiar dacă doar în contradictoriu cu pârâtul persoană fizică.

În contextul în care prima instanţă dispusese obligarea în solidar a ambilor pârâţi la plata contravalorii prejudiciului material, menţinerea prin decizia de apel a obligaţiei în sarcina unuia dintre pârâţi permite constatarea că a avut loc o verificare a aprecierii primei instanţe în privinţa existenţei unei creanţe solidare, în înţelesul art. 1039 C. civ., chiar dacă s-a dispus suspendarea judecăţii, aspect corect semnalat prin motivele de recurs.

Această constatare pune în evidenţă o dată în plus absenţa motivării constatării suspendării de drept a judecăţii faţă de pârâtul insolvent, întrucât împrejurarea că instanţa a procedat, totuşi, la verificarea creanţei, evocând fondul în apel, ar putea avea semnificaţii diferite.

S-ar fi putut, astfel, considera că aplicarea art. 36 din Legea nr. 85/2006 este compatibilă cu o verificare a creanţei de către instanţă, prin prisma condiţiei referitoare la obiectul litigiului, ce trebuie să vizeze o acţiune pentru realizarea creanţei. În acest caz, însă, s-ar fi pus problema dacă este îndeplinită această condiţie legală şi, deci, dacă intervine suspendarea de drept a judecăţii, cât timp cerinţele legale sunt prevăzute în mod cumulativ.

Dacă, dimpotrivă, s-ar considera că art. 36 din Legea nr. 85/2006 nu permite verificarea creanţei în cadrul acţiunii pendinte, de vreme ce această operaţiune este în sarcina administratorului judiciar în procedura insolvenţei, ar fi de discutat dacă această apreciere este contrazisă de examinarea fondului dreptului în apel, în contradictoriu cu celălalt pârât.

Cercetarea raportului juridic obligaţional dedus judecăţii impunea stabilirea naturii obligaţiei, anume dacă este vorba, într-adevăr, despre o obligaţie solidară, pe temeiul art. 1003 C. civ. (din anul 1864) sau de una exclusivă a pârâtului persoană fizică, fie în virtutea întrunirii condiţiilor răspunderii civile delictuale doar în persoana acestuia, fie ca urmare a transformării obligaţiei solidare într-o obligaţie divizibilă, faţă de anularea în parte a sentinţei şi înlăturarea pârâtului insolvent din raportul juridic obligaţional stabilit cu reclamanta.

Or, în toate aceste cazuri, ar fi trebuit arătat dacă, în evaluarea condiţiilor suspendării judecăţii, instanţa a intenţionat să se raporteze exclusiv la elementele cererii de chemare în judecată, fără a-şi valorifica propriile verificări din apel, cu toate că a evocat fondul, concomitent cu suspendarea judecăţii în primă instanţă, faţă de pârâţii obligaţi solidar la repararea aceluiaşi prejudiciu, conform dispoziţiilor adoptate în primă instanţă. Este de observat că, în ipoteza unei creanţe exclusive a pârâtului persoană fizică, s-ar pune chiar problema dacă acţiunea în contradictoriu cu pârâtul insolvent vizează realizarea unei creanţe asupra acestuia.

Decizia de apel nu cuprinde considerente în legătură cu vreunul dintre aspectele arătate anterior, nerezultând, cel puţin, dacă a fost confirmată aprecierea primei instanţe în privinţa incidenţei prevederilor art. 1003 C. civ., astfel încât nu se poate măcar deduce, din motivarea soluţiei adoptate pe fondul dreptului, dezlegarea aspectelor ce interesează aplicarea art. 36 din Legea nr. 85/2006.

În aceste condiţii, este întemeiată critica recurentei privind nemotivarea admiterii apelului declarat de pârâta S.C. E. S.R.L. şi, implicit, a continuării judecăţii exclusiv în contradictoriu cu pârâtul H., în condiţiile în care prima instanţă a reţinut răspunderea solidară a pârâţilor pentru repararea prejudiciului material cauzat reclamantei A.

În absenţa considerentelor esenţiale pentru care a fost adoptată decizia atacată, nu este posibilă exercitarea controlului de legalitate a deciziei recurate, motiv pentru care se impune casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pe temeiul art. 312 cu referire la art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Cât priveşte celelalte critici formulate de către recurenta-reclamantă, se observă că se referă la prejudiciul material şi moral produs prin fapta ilicită a pârâtei S.C. E. S.R.L.

Ţinându-se cont de cele arătate anterior, nu se impune analizarea acestor critici de către instanţa de control judiciar, dat fiind că s-a constatat deja că decizia recurată nu a fost motivată în mod corespunzător în ceea ce priveşte continuarea judecăţii exclusiv în contradictoriu cu pârâtul H., context în care s-a constatat şi absenţa considerentelor referitoare la întrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale în persoana pârâtului persoană fizică şi la obligarea acestuia la repararea întregului prejudiciu considerat a fi fost dovedit în cauză.

Întrucât aceste chestiuni au condus la casarea deciziei, urmează ca, în funcţie de modul de dezlegare a acestora şi, eventual, de cadrul procesual în care se analizează condiţiile răspunderii civile delictuale, instanţa de rejudecare să decidă în legătură cu susţinerile vizând prejudiciul.

2. În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul H., se impune admiterea acestuia, ca o consecinţă a admiterii recursului reclamantei, deoarece aspectele arătate anterior, referitoare la conţinutul raportului juridic obligaţional dedus judecăţii şi, în primul rând, la persoana debitorului, trebuie clarificate cu prioritate faţă de chestiunile legate de prejudiciu, care, de altfel, au făcut obiectul celor trei apeluri.

În plus, recurentul a criticat aplicarea greşită a prevederilor art. 139 din Legea nr. 8/1996 în ceea ce priveşte contravaloarea încasărilor din vânzarea lucrării - plagiat de către S.C. E. S.R.L., în sensul că sumele de bani calculate cu acest titlu de către expert ar reprezenta încasările brute, în timp ce, potrivit legii, titularul dreptului ar fi îndreptăţit doar la încasările nete.

Se observă că această susţinere coincide cu o apărare de fond a pârâtei S.C. E. S.R.L., reluată şi prin motivele de apel ale acesteia.

Instanţa nu a analizat susţinerile din apelul pârâtei persoană juridică vizând fondul cauzei, însă a valorificat probatoriul administrat în faţa primei instanţe, pentru a reţine, în sarcina exclusivă a pârâtului persoană fizică, remiterea beneficiilor considerate a fi obţinute pe nedrept de autorii faptei ilicite, fără a face vreo referire la cuantumul brut sau net al încasărilor.

În aceste condiţii, atare aspect nu poate fi cercetat pentru prima dată în recurs - prima instanţă nu a acordat despăgubiri cu acest titlu -, motiv pentru care va fi evaluat, eventual, cu ocazia rejudecării, în funcţie de modul de soluţionare a chestiunilor indicate în cadrul recursului reclamantei.

Se constată, totodată, că, pe lângă aspectele referitoare la existenţa şi întinderea prejudiciului, recurentul a reiterat susţinerea privind dubla reparare a prejudiciului, ca urmare a procesului penal şi a renunţării reclamantei B. la dreptul pretins.

Această susţinere poate fi cercetată de către instanţa de control judiciar, întrucât redă conţinutul unei apărări din propriul apel, ce a fost analizată ca atare prin decizia recurată.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamanta A. este titulara drepturilor de reproducere şi de distribuire a operei, prerogative distincte de drepturile morale ale reclamantei B., astfel încât pârâtul H. are obligaţia de a repara prejudiciul produs în patrimoniul fiecărei victime.

Calitatea reclamantei persoană juridică de titular al drepturilor patrimoniale de reproducere şi de distribuire a operei nu poate fi reevaluată în prezentul recurs, întrucât constituie o chestiune de fapt, ce a fost stabilită pe baza probatoriului administrat, respectiv Contractul de cesiune nr. x din 24.02.2005, încheiat între reclamanţi.

Din acest punct de vedere, nu se poate reţine o aplicare greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 139 din Legea nr. 8/1996, reclamanta nefiind un simplu utilizator, ci titularul unor drepturi recunoscute şi protejate prin Legea nr. 8/1996, calitate în care poate solicita instanţei de judecată nu numai recunoaşterea drepturilor şi constatarea încălcării acestora, dar şi acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat, conform reglementării exprese din art. 139 alin. (1) al legii.

În ceea ce priveşte, însă, repararea prejudiciului patrimonial, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a analizat în mod efectiv susţinerile pârâtului, ci a pornit de la prezumţia că plata despăgubirilor către reclamanta B. s-a făcut în considerarea încălcării unui prejudiciu moral produs acesteia, fără a stabili în concret dacă acest fapt este veridic, pe baza înscrisurilor aflate la dosar.

Astfel, prin Sentinţa penală nr. 373/29.04.2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, menţinută prin Decizia nr. 279/12.11.2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, H. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de însuşire a calităţii de autor al operei derivate, aparţinând B., iar cu privire la latura civilă, s-a luat act că partea civilă B. a revenit asupra constituirii de parte civilă împotriva inculpatului şi a părţii responsabile civilmente S.C. E. S.R.L. şi s-a dispus confiscarea a 1034 exemplare din lucrarea - plagiat.

În motivarea sentinţei, s-a arătat că revenirea asupra constituirii de parte civilă s-a datorat încheierii unei tranzacţii între partea civilă şi partea responsabilă civilmente pentru plata despăgubirilor şi renunţarea părţii civile la dreptul pretins, iar confiscarea exemplarelor de cărţi aflate în depozit a fost dispusă în considerarea calităţii de bunuri produse prin săvârşirea infracţiunii.

Tranzacţiei extrajudiciare respective, încheiate între B. şi S.C. E. S.R.L. şi autentificate sub nr. x/5.04.2011, i s-a dat eficienţă şi în prezenta cauză, în sensul că tribunalul a luat act de renunţarea reclamantei B. la renunţarea la dreptul pretins.

Or, în cuprinsul tranzacţiei s-a menţionat explicit că în suma de 42.000 RON achitată cu titlu de despăgubiri intră şi încasările realizate de S.C. E. S.R.L. din faptul ilicit, precum şi faptul că prin tranzacţie se sting pretenţiile de orice natură, de la (...) sau de la orice persoane fizice care ar putea fi considerate prepuşi ori terţi, decurgând din faptul ilicit.

În raport de aceste elemente, analiza apărării constante a pârâtului întemeiate pe plata despăgubirilor implica cercetarea următoarelor împrejurări: înglobarea contravalorii încasărilor din vânzări în cuantumul despăgubirilor efectiv plătite, precum şi stingerea tuturor pretenţiilor, de orice natură, a echivalat sau nu cu repararea unui prejudiciu material considerat a fi fost produs reclamantei B.; modalitatea de reparare a prejudiciului relevă sau nu acelaşi prejudiciu material ca cel pretins de reclamanta A.; plata profită sau nu pârâtului H.

Altfel spus, ar trebui cercetate efectele tranzacţiei, atât între părţi, cât şi faţă de terţi, inclusiv stabilirea unei eventuale calităţi de creditor aparent a reclamantei B., în sensul art. 1097 C. civ. (din 1864) sau al art. 1478 din noul C. civ.

Într-o asemenea analiză, ar putea avea importanţă circumstanţele încheierii tranzacţiei, anume încheierea în cursul procesului penal, până la pronunţarea vreunei hotărâri în prezenta cauză civilă - ce a fost suspendată până la finalizarea procesului penal -, faptul că, în speţă, reclamanţii au formulat pretenţiile prin aceeaşi cerere de chemare în judecată, solicitând împreună plata aceloraşi sume de bani, dar şi argumentul pârâtului conform căruia reclamanta persoană juridică nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Întrucât aceste aspecte nu au fost evaluate în cauză, din moment ce instanţa de apel a aplicat prezumţia simplă a reparării unui prejudiciu moral, desprinsă din conţinutul dreptului subiectiv deţinut de reclamantei B., fără o analiză efectivă a desocotirii dintre acea reclamantă şi pârâta S.C. E. S.R.L., urmează a se constata că situaţia de fapt presupusă de motivele de apel ale pârâtului H. nu a fost pe deplin stabilită, pe baza probatoriului administrat.

Din acest motiv, controlul de legalitate a deciziei recurate nu poate fi exercitat pe aspectele în discuţie, soluţia de trimitere a cauzei spre rejudecare impunându-se pe temeiul prevederilor art. 314 C. proc. civ.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va cerceta chestiunile referitoare la plata despăgubirilor, din perspectiva susţinerilor vizând dubla reparare a prejudiciului, în sensul celor expuse prin prezenta decizie.

Faţă de toate considerentele arătate, Înalta Curte va admite ambele recursuri, va casa decizia recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe de apel, pentru rejudecarea tuturor apelurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâtul H. împotriva Deciziei nr. 310A din 14 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 octombrie 2018.

Procesat de GGC - NN