Revision inadmissible where petition censors lower court’s assessment of positive res judicata rather than challenging direct contradiction between final judgments

Asupra cauzei constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 29.11.2018, Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică Suceava a formulat în contradictoriu cu pârâtele Unitatea de Cult A., Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava şi Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Putna, cerere de revizuire a Deciziei nr. 1243 din 26 octombrie 2018 a Tribunalului Suceava, secţia I civilă în baza art. 509 pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat anularea deciziei revizuite pentru următoarele motive:

Prin Sentinţa civilă nr. 3510/20.11.2017 Judecătoria Rădăuţi a admis acţiunea având ca obiect "anulare titlu de proprietate" şi a constatat nulitatea absolută a Titlului de proprietate nr. x din 23.10.2003 emis de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 30 ha teren cu vegetaţie forestieră, reţinând efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat cu privire la lipsa oricărui titlu de proprietate şi a oricărei îndreptăţiri a B. la reconstituire, dat de Decizia civilă nr. 147/A din 13.11.2013, pronunţată de către Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. x/2010 menţinută prin Decizia nr. 3332 din 27.11.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Consideră revizuenta că, pronunţând Decizia nr. 1243 din 26 octombrie 2018 prin care a fost admis apelul împotriva Sentinţei civile nr. 3510/20 noiembrie 2017 a Judecătoriei Rădăuţi, schimbată în parte hotărârea atacată şi respinsă ca nefondată acţiunea având ca obiect "anulare titlu de proprietate", Tribunalul Suceava a încălcat autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 147/2013 a Curţii de Apel Cluj, ale cărei dezlegări au fost confirmate prin Decizia nr. 3332/27.11.2014 a Înaltei Curţi, prin care s-a constatat că proprietatea bunurilor din patrimoniul B. a aparţinut dintotdeauna statului, tribunalul reţinând greşit incidenţa art. 29 din Legea nr. 1/2000 pentru a justifica pretinsa legalitate a titlului de proprietate.

Revizuenta susţine că B. este o fundaţie separată de biserica ortodoxă şi a fost doar administratorul proprietăţilor statului. Această dezlegare dată prin Decizia nr. 147/2013 a vizat natura juridică şi întregul patrimoniu al B. nu doar anumite suprafeţe de teren, astfel că este nerelevantă lipsa de identitate a obiectului material. În analiza efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat este important obiectul juridic şi nu existenţa unei triple identităţi de părţi, obiect şi cauză. Analiza juridică în hotărârea precedentă a avut în vedere întregul patrimoniu juridic, astfel că reducerea câtimii pretenţiei are efect doar cu privire la obiectul economic al dreptului şi nu cu privire la natura juridică a patrimoniului.

Prin completarea din data de 8.01.2019, revizuenta a solicitat repunerea în termenul de exercitare a cererii de revizuire; admiterea cererii de revizuire, astfel cum a fost completată şi, pe cale de consecinţă, anularea Deciziei revizuite şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Suceava pentru următoarele motive:

În termenul de o lună de la data pronunţării - conform art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Decizia nr. 1243/26.10.2018 pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. x/2017 nu era redactată, deşi era depăşit termenul de redactare de 7 zile prevăzut de art. 5 alin. (2) din titlul XIII din Legea nr. 247/2005.

Motivarea deciziei Tribunalului Suceava a fost comunicată abia ulterior formulării cererii de revizuire, respectiv la data de 6.12.2018. Motivul temeinic justificat prin care a fost pusă, fără culpă, în imposibilitatea obiectivă de a formula o cerere de revizuire efectivă şi cu respectarea garanţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului l-a constituit depăşirea cu mai bine de o lună a termenului de redactare de 7 zile de la pronunţare prevăzut de art. 5 alin. (2) din titlul XIII din Legea nr. 247/2005, fiind în imposibilitate să ia la cunoştinţă de motivarea judecătorului pentru care a încălcat lucrul judecat stabilit prin Deciziile Curţii de Apel Cluj nr. 147/A/2013 şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3332/27.11.2014.

Pe fond, susţine că decizia Tribunalului Suceava încalcă lucrul judecat stabilit prin Deciziile civile nr. 147/A/2013 şi nr. 3332/2014.

Respingerea acţiunii de către Tribunalul Suceava, sub cuvânt că cele 30 de hectare restituite au fost proprietatea unităţii de cult (art. 29 alin. (2) sau au fost administrate de BOR [art. 29 alin. (31)] este contrară dezlegărilor date de altă instanţă în mod irevocabil, respectiv că suprafaţa respectivă a aparţinut Statului Român, iar Fundaţia B. a avut doar un drept util/drept real de administrare şi că B. nu a aparţinut Bisericii ortodoxe române.

Chestiunea litigioasă este aceeaşi - aceeaşi situaţie de fapt (înfiinţarea şi dizolvarea B.) şi vizează aceleaşi probleme de drept - natura juridică a B./fundaţie de drept public, natura juridică a întregului patrimoniu aparţinându-i aceleiaşi entităţi juridice.

Dezlegarea Curţii de Apel Cluj şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a vizat întreg patrimoniul B., iar nu doar anumite suprafeţe de teren. Prin urmare, contrar a ceea ce a reţinut eronat Tribunalul Suceava, conflictul juridic nu se referă la întinderea obiectului material al dreptului, ci la dreptul însuşi.

Este greşită susţinerea Tribunalului Suceava că nu ar exista putere de lucru judecat pentru că nu s-a făcut dovada că suprafeţele disputate în prezentul litigiu ar fi identice cu cele disputate în Dosarul nr. x/2010, întrucât nu se pune problema "judecării din nou a unui proces terminat" unde se verifică identitatea obiectului material al dreptului în dispută, ci a puterii lucrului judecat, respectiv a contrazicerii între două hotărâri judecătoreşti, respectiv infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească irevocabilă, printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară.

Potrivit doctrinei relevante în materie, pentru a fi incident motivul de revizuire întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este obligatoriu să fie întrunită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, fiind suficient să existe putere de lucru judecat/aspecte tranşate în mod definitiv (şi irevocabil) de o instanţă de judecată ce au legătură cu cauza dedusă judecăţii, doar în acest mod putându-se restabili ordinea juridică şi respecta funcţia jurisdicţională a statului.

Un alt considerent reţinut de Tribunalul Suceava cu încălcarea lucrului judecat este că distincţia proprietar util/proprietar deplin realizată de Curtea de Apel Cluj ar fi lipsită de relevanţă în cauza de faţă. Contrar considerentelor Tribunalului Suceava, distincţia îşi păstrează valabilitatea în orice litigiu în care B. este parte sau în care patrimoniul B. este invocat ca temei de orice alt subiect de drept. În cazul dedus judecăţii, distincţia este cu atât mai mult aplicabilă cu cât unitatea de cult s-a apărat invocând art. 29 alin. (31), adică un drept la reconstituire derivat din dreptul de înzestrare/folosinţa/administrare avut în patrimoniu distinct de dreptul de proprietate.

De asemenea, Tribunalul Suceava a încălcat puterea lucrului judecat prin care s-a dezlegat natura juridică a participării BOR la gestionarea patrimoniului Fundaţiei B. ca fiind parte din eforie/consiliul eparhial/consiliul de administraţie, şi nu ca având un drept real de administrare.

Argumentul principal reţinut în dosarul x/2010 pentru respingerea acţiunii B. a fost nedovedirea dreptului de proprietate, iar nu nedovedirea amplasamentului.

Consecinţa tuturor acestor considerente reţinute în mod eronat de către Tribunalul Suceava este nesocotirea lucrului judecat ce rezultă din hotărârile pronunţate în dosarul x/2010, cu rezultatul admiterii în mod nelegal a cererii de apel formulate de unitatea de cult şi respingerii acţiunii în nulitate formulată de Romsilva.

A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca inadmisibilă şi lipsită de interes, faţă de considerentele deciziei.

Analizând cererea de revizuire dedusă judecăţii, prin raportare la dispoziţiile art. 315 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 509 C. proc. civ., (1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...) 8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri;

Autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 astfel: "Autoritatea de lucru judecat: (1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

(2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

(3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului.

(4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie.

(5) Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre."

Potrivit art. 431 C. proc. civ.: "Efectele lucrului judecat: (1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.

(2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

În acest sens se invocă faptul că Decizia civilă nr. 1243/26.10.2018, atacată cu revizuire, încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 147/2013 a Curţii de Apel Cluj care, într-o acţiune în revendicare, a statuat că B. nu a deţinut în proprietate, ci doar în administrare, terenul ce a aparţinut Bisericii Ortodoxe Române, acest teren fiind în proprietatea statului. În al doilea litigiu, această împrejurare a fost invocată ca motiv de constatare a nulităţii titlului de proprietate emis pe numele pârâtei unitate de cult, însă, susţine revizuenta, instanţa de apel a respins greşit acţiunea în nulitate, reţinând că nu ar exista putere de lucru judecat.

Cu titlu prealabil, revizuenta a solicitat repunerea în termenul de motivare a cererii de revizuire, susţinând că hotărârea atacată nu a fost redactată în termen, fiind astfel în imposibilitate să cunoască argumentele care au stat la baza soluţiei.

Având în vedere că, prin cererea completatoare, nu au fost invocate aspecte noi, de natură a modifica cadrul procesual în baza căruia poartă dezbaterile, cererea de repunere în termen apare ca fiind lipsită de interes, motiv pentru care s-a trecut la analiza condiţiilor privind admisibilitatea cererii.

În acest sens, se constată că, o primă analiză a admisibilităţii cererii de revizuire vizează împrejurarea dacă este necesară verificarea triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză în condiţiile în care autoritatea de lucru judecat este invocată în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel cum rezultă din textul art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca ataşându-se şi considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susţin dispozitivul, ci şi considerentelor decizorii. În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit, in terminis, pe plan normativ şi efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecăţii în mod incidental şi dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situaţie, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanţei, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care opreşte o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză). Prin urmare, în cazul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanţă, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecăţii, nu se cere în mod necesar existenţa unei triple identităţi de acţiune (obiect, cauză, părţi).

În speţă, se constată că instanţele au avut a judeca o acţiune în revendicare, respectiv, ulterior, o acţiune în anularea titlului de proprietate emis în temeiul unei legi speciale de reparaţii. În verificarea legitimităţii dreptului substanţial dedus judecăţii, în ambele litigii a fost analizată problema calităţii de proprietar asupra terenului, cele statuate, sub acest aspect, în acţiunea în revendicare fiind invocate cu forţa pozitivă a autorităţii de lucru judecat în cel de-al doilea litigiu.

Ultima decizie, a cărei revizuire se cere, reţine cele statuate prin decizia anterioară în legătură cu calitatea de proprietar util a B., apreciind că aceasta nu era o piedică în calea reconstituirii dreptului de proprietate întrucât art. 29 alin. (2) şi art. 29 alin. (3) indice 1 din Legea nr. 1/2000 nu făceau o astfel de distincţie între proprietarul util şi proprietarul direct, putându-se proceda la reconstituire şi dacă acesta avusese doar în înzestrare/administrare/folosinţă bunul. Aşadar, fără a nega dezlegările jurisdicţionale anterioare, cea de-a doua instanţă se fundamentează pe temeiuri juridice distincte în adoptarea soluţiei, găsind nerelevantă, faţă de cauza juridică a dreptului afirmat în a doua judecată, distincţia pe care s-a fundamentat hotărârea pronunţată în acţiunea în revendicare.

De altfel, dezlegările date prin decizia anterioară s-au constituit tocmai în cauza acţiunii în nulitate a titlului (respectiv statuarea asupra faptului că B. nu a fost proprietar), astfel încât, făcând obiect al acestei judecăţi, nu se poate susţine că există posibilitatea valorificării lor şi prin intermediul revizuirii, decât ca o cenzură de legalitate împotriva soluţiei astfel pronunţate.

Contrar opiniei revizuentei, cerinţa ca a doua instanţă să nu fi fost sesizată cu existenţa primei hotărâri şi să nu se fi pronunţat ea însăşi asupra autorităţii de lucru judecat, izvorăşte chiar din natura juridică a instituţiei revizuirii care este o cale extraordinară de atac de retractare şi nu o cale de reformare, pentru a se erija într-un recurs la recurs, instanţa de revizuire neputând efectua un control judiciar asupra dezlegării date respectivei chestiuni a autorităţii de lucru judecat de către cea de-a doua instanţă în faţa căreia s-a invocat acest aspect.

Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanţei de revizuire să se transforme în instanţă de recurs şi să cenzureze modalitatea în care o altă instanţă a dat efect sau nu autorităţii de lucru judecat în forma sa pozitivă. Odată ce o instanţă s-a pronunţat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluţii se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, şi nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 pct. 8 C. proc. civ. în care instanţa este chemată să statueze ea însăşi asupra incidenţei acestei instituţii şi nu să cenzureze o judecată anterioară.

În cauză, Înalta Curte reţine că nu a fost învestită cu verificarea aspectelor de contrarietate cuprinse în două hotărâri ce au statuat asupra aceleiaşi chestiuni, ci cu o solicitare de a cenzura modalitatea în care, prin decizia atacată, s-a soluţionat problema contrarietăţii, ceea ce nu poate fi primit.

Prin urmare, faţă de aceste aspecte, Înalta Curte constată că cererea de revizuire nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, motiv pentru care urmează a fi respinsă.

În baza art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanţa o va obliga pe revizuentă la 10.000 RON cheltuieli de judecată către intimata A., reprezentând onorariu avocaţial, redus proporţional cu volumul de activitate, complexitatea cauzei, prestaţiile apărătorilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică Suceava împotriva Deciziei nr. 1243 din 26 octombrie 2018 a Tribunalului Suceava, secţia I civilă.

Obligă pe revizuentă la 10.000 RON cheltuieli de judecată către intimata A., reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV