Power-line expropriation compensation: quantifying land devaluation from construction restrictions and existing infrastructure encumbrances

Asupra cauzei constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 240/C din 19.06.2008 Tribunalul Bihor, în Dosar nr. x/2006, a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta E. SA Bucureşti, în calitate de expropriator în numele Statului Român, reprezentată de E. SA - Sucursala de Transport Cluj, în contradictoriu cu pârâta A. şi în consecinţă:

A constatat că imobilul - teren intravilan în suprafaţă de 182 mp, cu nr. cadastral nou y, dezmembrat din nr. cadastral x, înscris în CF NDF 4521 Oradea, este afectat de construcţia liniei electrice transeuropene LEA 400 KV Oradea - Bekescsaba - stâlp 2.

A constatat că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege în vederea exproprierii pentru utilitate publică de interes naţional, declarată prin H.G. nr. 1576/8.12.2005, a imobilului, stabilind cuantumul despăgubirilor la suma totală de 25.000 euro, plătibilă în RON la cursul oficial de schimb euro/Leu de la data plăţii efective şi care urmează a fi achitată pârâtei în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

A dispus punerea în posesie a reclamantei asupra imobilului, condiţionată de plata integrală şi prealabilă a despăgubirii către pârâtă, precum şi intabularea dreptului de proprietate a Statului Român în CF, cu titlu de expropriere.

A obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 1.600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin procesul-verbal depus la dosar, încheiat de Comisia pentru efectuarea cercetării prealabile în vederea declarării utilităţii publice numită prin H.G. nr. 715/2005, s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile cerute de Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică şi s-a propus Guvernului României ca lucrarea "LEA 400 KV -Oradea- Békéscsaba. Montarea unei bobine de compensare 100 MVar în Staţia 400 KV Oradea Sud. Echipamente de telecomunicaţii şi transmisii pentru LEA 400 KV Oradea-Békéscsaba" să fie declarată de utilitate publică, de interes naţional, având ca expropriator Statul Român prin E. SA.

Ulterior, prin H.G. nr. 1576 din 8 decembrie 2005, s-a declarat de utilitate publică lucrarea de interes naţional "LEA 400 KV - Oradea - Bekescsaba. Montarea unei bobine de compensare 100 MVar în Staţia 400 KV Oradea Sud. Echipamente de telecomunicaţii şi transmisii pentru LEA 400 KV Oradea-Békéscsaba", iar la art. 2 s-a stipulat că expropriatorul este Statul Român prin E. SA Bucureşti.

Prin raportul de expertiză dispus de instanţa de fond în baza art. 25 din Legea nr. 33/1994, s-a reţinut că imobilul cu nr. cad 6575 Oradea este afectat în totalitate de zona de protecţie şi de siguranţă a LEA de 400 KV şi pe acest teren va fi amplasat stâlpul nr. 2 al reţelei proiectate cu suprafaţa de 182 mp Comisia a stabilit valoarea de circulaţie a unui metru pătrat de teren pentru terenul în litigiu ca fiind de 70 euro/mp

În situaţia exproprierii totale s-a stabilit valoarea prejudiciului la 135.940 euro, iar în cazul exproprierii parţiale s-a calculat valoarea prejudiciului pentru 182 mp teren ca fiind de 12.740 euro. Având în vedere reducerea valorii terenului rămas de la teren intravilan construibil la teren agricol extravilan a cărui valoare este de 5 euro/mp, prin completarea la expertiză s-a stabilit prejudiciul cauzat pârâtei ca fiind de 114.400 euro.

În aplicarea disp. art. 21 din Legea energiei nr. 13/2007 potrivit cărora va fi expropriat terenul necesar pentru înfiinţarea şi funcţionarea capacităţii energetice şi că terenul afectat de fundaţia stâlpului 2 ocupă numai o suprafaţă de 182 mp din nr. cad. x Oradea în suprafaţă totală de 1942 mp, prima instanţă a apreciat ca este posibilă exproprierea parţială a imobilului şi a stabilit valoarea terenului expropriat în suprafaţă de 182 mp ca fiind de 12.740 euro, conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză.

La stabilirea daunelor potrivit disp. art. 26 din Legea nr. 33/1994 pârâta a solicitat a se ţine seama de faptul că pe suprafaţa de teren rămasă în urma exproprierii nu mai pot efectua construcţii, prin expropriere aceasta devenind teren extravilan. Instanţa de fond a apreciat ca fiind neîntemeiate susţinerile pârâtei, constatând că, în prezent, Legea nr. 13/2007 nu stabileşte interdicţia de a construi în zona de siguranţă a unei linii electrice, ci doar de efectuare a construcţiilor fără avizul de amplasament al operatorului de transport şi sistem (art. 39).

S-a reţinut totodată că Ordinul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 4/2007 prevede că amplasarea unor clădiri la o distanţă mai mică decât distanţa de siguranţă reglementată faţă de o capacitate energetică se poate face pe baza unei analize de risc, întocmită de un proiectant atestat şi aprobată de către titularul de licenţă prin avizul de amplasament (art. 31). În anexa 4 a la acelaşi ordin se stabileşte că distanţa de siguranţa dintre LEA de 400 KV faţă de orice parte a unei clădiri locuite este de 7 m.

Aşadar, prin exproprierea suprafeţei de 182 mp, terenul rămas nu devine extravilan, acesta rămâne teren intravilan pe care se poate construi, însă cu anumite restricţii.

Instanţa de fond a reţinut că pârâta poate în continuare să folosească acest teren, să dispună de el, să-l vândă, să-l lase moştenire, să-l doneze sau să-l ipotecheze, asupra acestuia fiind reglementat doar un drept de uz pentru executarea lucrărilor necesare realizării sau retehnologizării de capacităţi energetice şi pentru asigurarea funcţionarii normale a capacităţii energetice şi dreptul de servitute de trecere, conform disp. 19 din Legea nr. 13/2007, iar pentru pagubele ce se vor produce prin executarea lucrărilor, titularul licenţei este obligat să plătească proprietarilor despăgubirea cuvenită, să degajeze terenul şi să-l repună în situaţia anterioară, în cel mai scurt timp posibil. Aceste despăgubiri urmează a se acorda, însă, la efectuarea lucrărilor, în măsura prejudiciului ce se va produce prin acestea.

Având în vedere că întregul teren proprietatea pârâtei este afectat de zona de protecţie şi de siguranţă a LEA de 400 KV şi că în aceste zone se instituie anumite restricţii şi interdicţii, instanţa de fond a apreciat că prin această împrejurare i s-a adus proprietarului un prejudiciu.

Ţinând seama de cele de mai sus, tribunalul, potrivit disp. art. 26 din Legea nr. 33/1994, a stabilit despăgubirea, ce se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului, la suma de 25.000 euro.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanta E. SA Bucureşti, cât şi pârâta A.

Apelanta E. a solicitat exonerarea de la plata sumei stabilite de instanţă cu titlu de despăgubiri, urmând a fi obligată la plata sumei de 1.820 euro, cu titlu de despăgubiri.

Apelanta A., prin apelul declarat, a solicitat stabilirea cuantumului despăgubirilor la suma de 127.140 euro, având în vedere că restul suprafeţei de teren ce rămâne în proprietatea sa îl reprezintă teren agricol cu valoare inferioară de 5 euro/mp

Prin Decizia civilă nr. 162/2009-A din 17 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, s-a admis apelul civil declarat de apelanta pârâtă, a fost schimbată în parte sentinţa civilă în sensul că s-a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma totală de 127.140 euro în loc de 25.000 euro. Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

A fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta.

Prin Decizia civilă nr. 4775 din 29 septembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recursul declarat de reclamantă împotriva Deciziei nr. 162/A din 17 decembrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă, s-a casat decizia şi s-a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de apel.

Pentru a se pronunţa în acest mod, instanţa de recurs a apreciat că nu a fost stabilit regimul juridic al imobilului, respectiv dacă este teren arabil sau construcţii, intravilan sau extravilan, dacă este afectat de sarcini sau servituţi etc.

Reclamanta a susţinut prin cererea de chemare în judecată că terenul este arabil extravilan, iar pârâta, prin întâmpinare a susţinut că terenul este intravilan.

Din înscrisurile existente la dosar, respectiv extrasul de CF şi adresa Camerei Notarilor Publici Oradea, rezultă că terenul în litigiu este teren intravilan, situat în zona III a municipii Oradea.

Cu toate acestea, nu a fost stabilit dacă imobilul supus exproprierii este arabil sau teren destinat construcţiilor, o asemenea examinare fiind cu atât mai necesară cu cât, potrivit extrasului de carte funciară, terenul ar fi fost dobândit de pârâtă în baza Legii nr. 18/1991.

Stabilirea categoriei de teren (arabil sau construcţii) prezintă importanţă pentru cauză şi datorită faptului că pârâta a susţinut că nu mai poate edifica hala industrială pe care o proiectase, iar instanţa de apel a reţinut că pârâta nu mai poate să-şi exploateze proprietatea ca teren pentru construcţii.

De asemenea, la stabilirea valorii despăgubirilor, nu s-a avut în vedere că şi la momentul declarării utilităţii publice în vederea exproprierii, terenul este afectat de sarcini şi servituţi, fiind traversat şi în prezent de o linie electrică LEA 110 kV, care presupune, de asemenea, zone de protecţie şi siguranţă.

Deşi acest aspect a fost pus în discuţie de reclamantă şi deşi experţii au arătat că la stabilirea valorii despăgubirilor nu a fost avută în vedere linia electrică existentă, instanţele nu au dispus refacerea calculelor în funcţie şi de acest element.

Sub acest aspect, ar fi fost important de ştiut, în ipoteza în care s-ar stabili că terenul este teren destinat construcţiilor, dacă edificarea halei industriale este posibilă în condiţiile actualei afectaţiuni a terenului, traversat de LEA 110 kV.

În al treilea rând, instanţa de apel a reţinut că vechea legislaţie şi actuala reglementare în domeniul energiei electrice prevăd că nu se pot înălţa construcţii şi clădiri în zona de siguranţă şi nici la o distanţă mai mică de 7 m de o parte şi de alta a zonei de siguranţă, iar acest lucru reprezintă o greşită aplicare a legii, respectiv a art. 39 alin. (1) lit. a) şi art. 46 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 13/2007, potrivit cărora în zona de siguranţă nu este interzis a se construi, dar efectuarea construcţiilor nu poate avea loc decât în condiţiile în care există un aviz de amplasament al operatorului, iar acest aspect era un element care trebuia avut în vedere la stabilirea valorii despăgubirii.

Neanalizarea aspectelor menţionate au dus la concluzia că instanţa de apel nu a stabilit pe deplin împrejurările de fapt ale cauzei, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 312 alin. (5) din C. proc. civ.

La rejudecare, Înalta Curte a stabilit că instanţa urmează să administreze toate probele necesare, inclusiv proba cu expertiză efectuată în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, pentru a se stabili dacă terenul în litigiu este teren arabil sau destinat construcţiilor, dacă existenţa liniei electrice 110 kV şi a spaţiilor de siguranţă prezente afectează valoarea reală a imobilului şi permite edificii cu regim special cum ar fi o hală industrială, precum şi care este diferenţa dintre valoarea reală a terenului afectat de existenţa LEA 110 kV şi valoarea reală a terenului afectat de existenţa LEA 400 kV.

De asemenea, în ipoteza în care se va stabili că terenul în litigiu este teren destinat construcţiilor, la valoarea despăgubirilor s-a stabilit că se vor avea în vedere şi interdicţiile impuse persoanelor fizice şi juridice de Legea energiei electrice nr. 13/2007, respectiv de art. 39 şi 46 din lege, referitoare la necesitatea edificării construcţiilor doar în baza unui aviz amplasament.

Prin Decizia civilă nr. 219/A din 22 noiembrie 2011 pronunţată de către Curtea de Apel Oradea în Dosar nr. x/2011, au fost respinse ca nefondate apelurile civile declarate de apelanta reclamantă şi de către apelanta pârâtă A., împotriva Sentinţei civile nr. 240 din 19.06.2008, pronunţată de Tribunalul Bihor, care a fost menţinută în întregime.

Pentru se a pronunţa în acest mod, instanţa de apel a reţinut că, din adresa din 31.05.2011 emisă de Primăria Municipiului Oradea, rezultă că terenul cu numărul cadastral x al cărui proprietar este pârâta A., are categoria de folosinţă teren intravilan şi figurează în intravilan de la aprobarea Planului Urbanistic General al Municipiului Oradea, aprobat prin H.C.L. nr. 142 din 21.12.1995.

Conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, imobilul cu număr cadastral x Oradea în suprafaţă de 1942 mp, este afectat în totalitate de zona de protecţia a LEA 400 KV, pe acest teren urmând a fi amplasat stâlpul nr. 2 al reţelei proiectate cu suprafaţa de 182 mp

Comisia de experţi a stabilit valoarea de circulaţie a unui metru pătrat de teren ca fiind de 70 de euro, în situaţia exproprierii totale valoarea prejudiciului fiind de 135.940 euro, iar în cazul exproprierii parţiale s-a calculat valoarea prejudiciului pentru 182 mp teren la suma de 12740 euro.

Prin precizările la raportul de expertiză din 17.01.2008, experţii au stabilit, având în vedere reducerea valorii terenului construibil la terenul agricol rămas după exproprierea suprafeţei de 182 mp pentru LEA 400 KV, că valoarea terenului agricol este 5 euro/mp, prejudiciul cauzat astfel pârâtei fiind de 114.400 euro.

S-a mai reţinut şi că, la rejudecarea apelului, după casare, experţii şi-au menţinut aceleaşi puncte de vedere cu privire la valorile terenului în litigiu şi cu privire la prejudiciu, conform precizărilor la raportul de expertiză din 27.02.2011, iar din Tabelul cu străzile Municipiului Oradea pe zone şi Raportul de expertiză privind valorile minimale imobiliare aferente terenurilor intravilane şi extravilane situate în Municipiul Oradea, actualizat pe 2011, rezultă că parcela de teren a pârâtei situată pe strada x la numărul administrativ 159 este în zona 3, în care valoarea unui metru pătrat de teren actualmente este de 150 RON, iar valoarea terenului extravilan este de 10 RON/mp

Astfel, s-a apreciat că judicios instanţa de fond, potrivit art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, a constatat că nu se impune exproprierea totală a terenului aşa cum a susţinut pârâta, ci doar exproprierea suprafeţei de 182 mp afectată de fundaţia stâlpului 2 LEA 400 KV cu plata despăgubirilor pentru pârâtă, reprezentând valoarea de piaţă a terenului expropriat, în cuantum de 12750 euro precum şi 12750 euro - valoarea prejudiciului cauzat prin restricţiile impuse terenului rămas în urma exproprierii, restricţii vizând amplasarea unor construcţii fără avizul de amplasament al operatorului de transport şi de sistem, conform art. 39 alin. (1) din Legea energiei electrice sau dreptul de uz şi servitute de trecere pentru executarea unor lucrări de retehnologizare sau asigurarea funcţionării normale a capacităţii energetice.

În atare situaţie, s-a apreciat că suma de 25000 euro stabilită de instanţă cu titlu de despăgubiri în favoarea pârâtei pentru exproprierea suprafeţei de 182 mp teren este rezonabilă, echitabilă având în vedere valoarea reală de circulaţie a imobilului la data efectuării expertizei, cât şi prejudiciul cauzat acesteia datorită anumitor restricţii sau interdicţii vizând terenul rămas în proprietatea pârâtei după expropriere, teren de care însă poate dispune, poate să-l folosească, să-l înstrăineze, să-l doneze sau să-l ipotecheze.

Faţă de cele reţinute instanţa de apel a apreciat că nu sunt întemeiate nici susţinerile reclamantei în sensul că despăgubirile acordate de instanţă sunt exagerat de mari, suma propusă de aceasta de 1.820 euro fiind sub valoarea reală a terenului din zona respectivă, dar la fel de nefondate s-au apreciat a fi şi pretenţiile pârâtei apelante cu privire la plata integrală a întregii parcele de teren în suprafaţă de 1942 mp, deşi exproprierea vizează doar suprafaţa de 182 mp, necesară fundaţiei pentru stâlpul LEA 400 KV.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta şi pârâta A..

Prin Decizia civilă nr. 6555 din 29.10.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosar nr. x/2011, au fost admise recursurile declarate de reclamanta şi de pârâta A., împotriva Deciziei civile nr. 219/A din 22.11.2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, fiind casată decizia recurată şi trimisă cauza spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

Pentru a pronunţa în acest mod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut următoarele aspecte:

Deşi experţii au menţionat că, la stabilirea despăgubirilor cuvenite pentru terenul expropriat, au avut în vedere tranzacţii încheiate pentru terenuri de acelaşi fel, nu au indicat, în cuprinsul raportului şi nici al completărilor la raport, astfel de tranzacţii şi nici nu au ataşat înscrisuri care să confirme cele afirmate. În plus, cum concret a arătat şi recurenta, deşi a reţinut, ca mijloc de probă, tabelul cu valorile terenurilor din municipiul Oradea, emis de Camera Notarilor Publici Oradea, în care valoarea unui mp de teren în zona în care se află terenul pârâtei este mult inferioară celei stabilite de experţi şi acordată prin sentinţa atacată, Curtea de Apel nu a motivat de ce a înlăturat această probă în evaluarea terenului.

În absenţa fundamentării raportului de expertiză însuşit de instanţă pe tranzacţii încheiate pentru imobile de acelaşi fel, criteriu prevăzut în art. 26 din Legea nr. 33/1994 pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite persoanei expropriate, sau în lipsa încheierii unor asemenea tranzacţii, pe alte mijloace de probă sau prin aplicarea altor criterii decât metoda comparaţiei directe, dar argumentate de experţi, reţinând valoarea de 70 euro/mp, stabilită de aceştia, Curtea de Apel a procedat la încălcarea textului legal menţionat.

Pe de altă parte, s-a mai reţinut că instanţa de apel nu a ţinut seama de situaţia actuală a terenului, afectat de linia electrică de 110 KV, deşi, cu ocazia rejudecării, a pus în vedere comisiei de experţi iniţiale să stabilească valoarea suprafeţei afectată de această linie.

De asemenea, instanţa de apel a reţinut că experţii şi-au menţinut, prin completarea raportului de expertiză efectuată în rejudecarea apelului, valorile despăgubirilor propuse în dosarul primei instanţe, Curtea confirmând cuantumul despăgubirilor acordate prin sentinţă, respectiv suma de 25.000 euro, compusă din suma de 12.740 euro, despăgubiri pentru suprafaţa de 182 mp expropriată (70 euro/mp) şi diferenţa de 12.260 euro, reprezentând daune aduse pârâtei pentru terenul neexpropriat, dar afectat de anumite restricţii de construire.

A mai reţinut Înalta Curte că instanţa nu a observat, însă, că experţii au propus aceeaşi valoare (70 euro/mp pentru suprafaţa expropriată de 182 mp), atât în raportul de expertiză efectuat în dosarul de fond, când experţii au recunoscut că, deşi la data efectuării expertizei, LEA 110 KV exista pe teren, nu s-a ţinut seama de aceasta, cât şi prin completarea la raportul efectuată în rejudecarea apelurilor, când s-a ţinut seama de existenţa acestei linii electrice. Or, nu este posibil ca valoarea despăgubirilor să fie aceeaşi pentru circumstanţe diferite (teren afectat de LEA 110 KV, respectiv teren liber de servituţi).

În plus, cum în mod corect a menţionat şi recurenta, confirmând soluţia primei instanţe în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate, fără refacerea celorlalte calcule realizate de experţi, Curtea a încălcat şi decizia de casare a Înaltei Curţi, obligatorie potrivit dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., ceea ce se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 din acelaşi cod.

Astfel, prin Decizia nr. 4775/29.09.2010, instanţa de recurs a stabilit, printre altele, să se refacă, de către experţi, calculul despăgubirilor în funcţie de existenţa liniei electrice de 110 KV, să se menţioneze, în cazul în care terenul este destinat construcţiilor, dacă este posibilă edificarea unei hale industriale raportat la traversarea terenului de această linie electrică, investiţii invocate de pârâtă în susţinerea unui cuantum mai mare al despăgubirilor. De asemenea, instanţa de recurs a menţionat necesitatea verificării diferenţei dintre valoarea terenului afectat de LEA 110 KV şi valoarea terenului afectat de LEA 400 KV, instanţa de apel ignorând dispoziţiile obligatorii stabilite prin decizia de casare.

În plus, nu a fost stabilită destinaţia terenului, respectiv dacă este un teren destinat construcţiilor sau un teren arabil, cum a fost obligată prin aceeaşi hotărâre, sub toate aceste aspecte fiind încălcată decizia sus-menţionată.

Aprecierea caracterului echitabil şi rezonabil al sumei de 25.000 euro despăgubiri totale acordate pârâtei nu reprezintă un argument legal în stabilirea despăgubirilor, în sensul art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Înalta Curte a mai reţinut că valoarea terenului rămas în urma exproprierii, în proprietatea pârâtei, afectat de LEA 400, trebuie calculată în raport de cele stabilite prin aceeaşi decizie de casare, în sensul că, în cazul unui teren destinat construcţiilor, acestea pot fi edificate, dar cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, prevăzute de Legea energiei electrice, şi anume cu obţinerea avizelor organului de specialitate. Aceste restricţii presupun o scădere a valorii terenului respectiv, dar nu se poate avea în vedere valoarea/mp stabilită de experţi în rejudecare (aceeaşi din dosarul primei instanţe), şi anume 65 euro/mp. În rejudecarea apelurilor, experţii şi-au menţinut punctul de vedere în calculul acestei valori, în sensul că terenul nu mai poate fi folosit pentru construcţii, schimbându-şi categoria în teren agricol. Or, Înalta Curte a arătat, în cuprinsul primei decizii de casare, că o astfel de concluzie, împărtăşită şi de instanţa de apel în primul ciclu procesual, încalcă dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. a) şi art. 46 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 13/2007. În consecinţă, valoarea de 65 euro/mp pentru terenul neexpropriat nu poate fi avută în vedere în calculul despăgubirilor, fiind necesar ca instanţa de apel să ordone refacerea calculului despăgubirilor în cadrul unei noi expertize. De asemenea, în cadrul noii expertize, Înalta Curte a precizat că se va avea în vedere nu numai că terenul rămas, dacă este teren construibil, este afectat de anumite restricţii, dar şi prejudiciul cert creat pârâtei, nu cel eventual, raportat şi la dispoziţiile art. 16 şi 18 din Legea nr. 13/2007, astfel cum în mod corect a arătat recurenta.

În continuare, Înalta Curte a mai reţinut că susţinerile recurentei pârâte privind exproprierea întregii suprafeţe de teren aflată în proprietatea acesteia sunt neîntemeiate, în condiţiile în care nu este interzisă edificarea unor construcţii, ci aceasta este doar restricţionată la obţinerea anumitor avize, valoarea terenului urmând a fi stabilită în raport de prejudiciul cert creat pârâtei. Prin urmare, s-a reţinut că pârâta îşi poate păstra, pentru această suprafaţă, toate atributele dreptului de proprietate.

În mod similar, şi dacă terenul ar avea categoria de folosinţă -arabil, s-a reţinut că pârâta îşi poate exercita aceste atribute (uzul, dreptul de a încasa venituri din exploatarea acestuia, dreptul de dispoziţie), astfel încât în această ipoteză, nu se impune exproprierea întregii suprafeţe de teren, Curtea procedând la o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994.

Cât priveşte cuantumul despăgubirilor acordate, Înalta Curte a reţinut că atâta timp cât instanţa de apel a confirmat soluţia tribunalului fără refacerea calculului despăgubirilor în condiţiile arătate cu ocazia analizării recursului declarat de reclamantă, susţinerile recurentei A. sunt corecte, urmând a se efectua o nouă expertiză, cu respectarea cerinţelor impuse de prima decizie de casare şi de cele stabilite în cea din urmă decizie de casare, neputându-se considera că suma de 25.000 euro reprezintă cuantumul corect al despăgubirilor cuvenite pârâtei.

Curtea de Apel urmează să procedeze la încuviinţarea unei noi expertize, ţinând seama de dispoziţiile obligatorii ale ambelor decizii de casare, astfel cum au fost expuse, urmând să fie stabilită valoarea despăgubirilor cuvenite pârâtei în raport de art. 26 din Legea nr. 33/1994, la data noului raport de expertiză, şi, dacă va fi cazul, se va proceda la completarea probatoriului cu orice mijloc de probă pe care îl consideră necesar pentru stabilirea corectă a despăgubirilor.

Prin Decizia nr. 903-A din 3 octombrie 2018 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, a fost admis apelul pârâtei, schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul majorării cuantumului despăgubirilor la suma de 48.914 euro, în loc de 25.000 euro, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei şi a fost respins apelul reclamantei, ca nefondat.

A fost obligată apelanta reclamantă la 2.500 RON cheltuieli de judecată, în favoarea apelantei-pârâte, sumă ce reprezintă onorariu avocaţial achitat în prima fază procesuală a apelului şi onorariu expert achitat la instanţa de fond.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că obiectul acţiunii deduse judecăţii îl formează cererea reclamantei E. SA Bucureşti de a se constata că imobilul reprezentând arabil extravilan, în suprafaţă de 182 mp, cu număr parcelă 6575, înscris în CF NDF nr. 4521 Oradea, este afectat de construcţia liniei electrice transeuropene LEA 400 KV Oradea-Békéscsaba-stâlp 2; de a se dispune exproprierea pentru utilitate publică de interes naţional a imobilului, cuantumul total al despăgubirii ridicându-se la suma de 1.820 euro, cu intabularea dreptului de proprietate al Statului Român în cartea funciară.

Din raportul de contraexpertiză întocmit în rejudecare, în apel, de către experţii B., C. şi D., s-a stabilit că valoarea de piaţă a suprafeţei de 182 mp, afectată de LEA 400, este de 27 euro/mp, experţii arătând că existenţa liniei electrice LEA 110 diminuează valoarea de circulaţie a terenului cu 18 euro/mp, respectiv dacă terenul în cauză nu ar fi afectat de LEA 110, valoarea de piaţă ar fi 45 euro/mp.

Totodată, experţii au arătat că existenţa liniei LEA 400 diminuează valoarea de circulaţie a diferenţei de suprafaţă de 1.760 mp de la 27 euro/mp la 2 euro/mp, aşa încât s-a stabilit valoarea totală a acestei suprafeţe la suma de 44.000 euro, reprezentând valoarea diminuată.

Legat de destinaţia terenului, se reţine în cuprinsul raportului faptul că acesta are categoria de folosinţă intravilan - destinat construcţiilor, conform certificatului de urbanism nr. x/16.02.2011, cu certificat de nomenclatură stradală - str. x.

Experţii arată apoi faptul că existenţa liniei LEA 110 permite executarea de construcţii cu regim special, cum ar fi o hală industrială, iar prin construirea liniei electrice LEA 400 KV nu se mai pot edifica construcţii.

La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii au ţinut seama de preţul cu care se vând imobilele de acelaşi fel din unitatea administrativ teritorială, raportându-se în acest sens la mai multe contracte de vânzare-cumpărare, având ca obiect terenuri în zona ce face obiectul cauzei, cum ar fi contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 02.11.2007; contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 06.06.2007; contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 07.11.2008; contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 29.08.2008.

Este adevărat că aceste contracte datează din perioada 2007 - 2008, însă potrivit celor menţionate de experţi în completarea la raportul de contraexpertiză, preţul pentru un teren intravilan, cu toate utilităţile urbanistice, cum este cel în cauză, din perioada 2007 - 2008, este similar cu preţul din perioada 2018, când s-a întocmit raportul de contraexpertiză, şi care coincide cu momentul exproprierii.

Cât priveşte criticile apelantei pârâte legate de interdicţia de construire, urmare a traversării terenului de linia electrică LEA 400 se constată că, această chestiune a fost tranşată prin decizia de casare nr. 4775/29.09.2010, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care reţine că potrivit prevederilor art. 39 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 13/2007 a energiei electrice, în zona de siguranţă nu este interzis a se construi, dar efectuarea construcţiilor nu poate avea loc decât în condiţiile în care există un aviz de amplasament al operatorului.

Astfel, deşi potrivit statuărilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe terenul rămas în proprietatea pârâtei se poate construi, nu se poate nega faptul că prejudiciul suferit de aceasta este unul cert, constând în deprecierea valorică evidentă a suprafeţei rămase, care reprezintă la acest moment, un teren mai puţin atractiv, construibil în condiţii restrictive, ceea ce determină o scădere de valoare considerabilă.

Considerând că prejudiciul suferit de pârâtă este evident, instanţa şi-a însuşit valoarea de piaţă a suprafeţei de 182 mp (4.914 euro), precum şi valoarea depreciată a diferenţei de suprafaţă de 1.760 mp (44.000 euro), în total 48.914 euro, astfel cum a fost stabilită prin raportul de contraexpertiză întocmit în cauză de experţii B., C. şi D.

În interiorul termenului de pronunţare, pârâta-apelantă A. a depus la dosar procesul-verbal nr. x din 05.09.2018 al E. SA Bucureşti prin Sucursala de Transport Cluj - Comisia de verificare a Dreptului de Proprietate sau a Altor Drepturi Reale şi Acordarea Despăgubirilor, din care rezultă că s-a emis decizia de expropriere nr. 172/14.08.2018 pentru suprafaţa de 182 mp, ce face obiectul cauzei, însă s-a apreciat că emiterea deciziei de expropriere nu influenţează soluţia ce urmează a se pronunţa în cauză, de vreme ce în cadrul prezentului litigiu se discută şi aspecte legate de cuantumul despăgubirilor cuvenite pârâtei pentru imobilul expropriat, emiterea deciziei de expropriere fiind o chestiune de natură a influenţa executarea prezentei hotărâri, sub aspectul dispoziţiei de expropriere.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, solicitând obligarea sa doar la plata sumei de 17.017 RON, aşa cum a fost stabilit prin Procesul-verbal nr. x/05.09.2018 şi Hotărârea nr. 42/05.09.2018, ambele emise de Comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale şi acordarea despăgubirilor.

Recurenta susţine că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ.) şi că, prin hotărârea pronunţată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) (art. 304 pct. 5 din vechiul C. proc. civ.).

În esenţă, se arată că atât instanţa de apel, cât şi cea de fond au interpretat şi aplicat greşit art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi au nesocotit prevederile art. 315 vechiul C. proc. civ., încălcând dispoziţiile obligatorii stabilite prin Deciziile de casare 6555/2012 şi 4775/2010.

Astfel, prin decizia de casare nr. 6555/29.12.2012, Înalta Curte a impus stabilirea diferenţei dintre valoarea reală a terenului afectat de LEA 110 kV şi valoarea reală a terenului afectat de LEA 400 kV, cu referire la restricţiile de construire impuse terenului rămas în urma exproprierii, însă instanţa de apel nu a ţinut cont de acest aspect.

Raportul de contraexpertiză întocmit în rejudecare, în apel, de către experţii B.. C. şi D. este unul sumar şi nefondat.

Deşi se depun contracte de vânzare-cumpărare încheiate la notar, experţii nu prezintă modul de calcul al valorilor de circulaţie stabilite de către aceştia. Nu rezultă din niciun document modul în care se ajunge la preţul de 27 euro/mp sau la cel de 2 euro/mp Tranzacţiile încheiate la notar şi anexate răspunsului la obiecţiuni nu sunt credibile, date fiind diferenţele nejustificat de mari între preţurile de vânzare (17 euro/mp - 43/45 euro mp - 100 euro/mp). Experţii trebuiau să ia în considerare, la stabilirea valorii de piaţă a terenului, preţuri efective de vânzare, la o dată apropiată de data realizării raportului de expertiză şi nu preţuri din contracte încheiate în urmă cu 10 - 11 ani.

La primul obiectiv, la care trebuiau să stabilească valoarea reală actuală a suprafeţei de 182 mp afectată de construcţia liniei electrice LEA 110 kV, experţii nu au răspuns. Deşi la ultimul obiectiv experţii au precizat faptul că valoarea de piaţă a terenului ocupat de stâlpul 110 kV existent este de 2 euro/mp, au stabilit că valoarea terenului ce va fi ocupat este de 27 euro/mp ceea ce reprezintă o contradicţie, un teren ce va fi ocupat în continuare de o capacitate energetică neavând cum să-şi schimbe valoarea. De asemenea, experţii au stabilit că "LEA de 110 existentă diminuează valoarea de circulaţie a terenului cu 18 euro/mp" de la pretinsa valoare de piaţă de "45 euro/mp", pentru acelaşi teren stabilind că valoarea de piaţă a terenului după montarea noilor LEA 110 kV şi a LEA 400 kV este de 2 euro/mp, rezultând astfel că experţii au determinat o diminuare de valoare de 43 euro/mp

Aşa cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirii în caz de expropriere şi anume: "preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele" şi respectiv "daunele" aduse proprietarului, sunt legale, întrucât ele sunt prevăzute de dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, iar nerespectarea acestora pune în discuţie o problemă de încălcare a legii.

Prin cea de a doua decizie de casare din prezentul dosar (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 6555/29.10.2012), curtea supremă a statuat că unul dintre motivele pentru care cauza a fost trimisă spre rejudecare a fost şi acela că experţii nu au indicat, în cuprinsul raportului şi al completărilor la raport, tranzacţii cu terenuri, realizate la o dată apropiată datei realizării raportului de expertiză. Experţii numiţi în prezent preiau aceeaşi valoare, de 27 euro/mp, valoare contestată şi în trecut. În lipsa datelor din raportul de expertiză se poate, eventual, intui că această valoare redusă se datorează concepţiei experţilor cum că pe terenul respectiv, după amplasarea LEA 400, nu s-ar mai putea construi cele două proiecte de hale industriale pe care pârâta le-a prezentat în cursul dezbaterilor din acest dosar, respectiv: Hala industrială cu trei nivele, având dimensiunile la sol de 42 m lungime şi 22 m lăţime - evocată prima dată la termenul din 26.02.2009 în faţa Curţii de Apel Oradea, cu ocazia judecării primului apel, respectiv Hală de producţie industrială P+2E, în suprafaţă de 767,36 mp - evocată la termenul din data de 01.11.2011 în faţa Curţii de Apel Oradea, cu ocazia rejudecării cauzei în apel.

În realitate, susţine recurenta, cele două hale industriale nu se puteau realiza nici la acest moment din cauza liniei electrice de 110 kV existentă pe terenul pârâtei, deci fără a lua în calcul linia electrică de 400 kV sau devierea liniei de 110 kV, şi aflată în gestiunea SC F. şi nu a E. SA. Susţine că nu i se pot imputa prejudicii pe care nu le-a creat: amplasarea liniei existente de 110 kV (aflată în gestiunea altei societăţi) pe terenul pârâtei nu poate atrage obligarea sa la plata de despăgubiri.

Prin modul în care a fost întocmit raportul de contraexpertiză s-a ajuns la aceleaşi concluzii şi au fost folosite aceleaşi metode care au determinat, în trecut, casarea deciziei pronunţate în apel în primul ciclu procesual şi înlocuirea comisiei de experţi, instanţa de apel ignorând dezlegările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin deciziile de casare anterioare.

Pentru aceste motive, afirmaţiile experţilor mai sus enumerate nu puteau fi luate în considerare de instanţa de apel, deoarece sunt neîntemeiate, nu au un suport normativ şi nu răspund în totalitate obiectivelor şi îndrumărilor stabilite atât de instanţa de apel, cât şi prin deciziile de casare ale curţii supreme.

Referindu-se la chestiunea schimbării categoriei de folosinţă a terenului din teren pentru construcţii în teren arabil, aceeaşi curte supremă, în decizia de casare, a statuat că o astfel de concluzie reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. a) şi art. 46 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 13/2007.

În ceea ce priveşte zona de protecţie şi de siguranţă a unei linii electrice, în jurisprudenţa instanţelor de judecată, în situaţia unor pretenţii similare (pentru construirea aceleiaşi linii electrice), s-a apreciat că nu se pot acorda daune pentru existenţa acesteia.

Pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare, trebuie să fie cert şi să nu fi fost încă reparat. Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, prin exproprierea suprafeţei de 182 mp, terenul rămas nu devine extravilan, ci acesta rămâne teren intravilan pe care se poate construi, cu avizul de amplasament al operatorului de transport şi sistem şi pe baza unei analize de risc, dar o astfel de măsură nu poate fi considerată o interdicţie sau restricţie, ci este chiar o măsură de protecţie, atât pentru proprietarul în cauză, cât şi pentru reţeaua electrică, "bun public de interes naţional'".

În afara fundaţiei stâlpului în suprafaţă de 182 mp care urmează a fi expropriată, asupra terenului adiacent liniei electrice de 400 kV recurenta susţine că beneficiază doar de drepturile de uz şi de servitute asupra terenurilor stabilite prin Legea energiei (art. 16 şi 18). Aceste drepturi se exercită numai în caz de avarie, reparaţie, retehnologizare etc. şi cu obligarea titularului licenţei de a repara eventualele pagube produse, astfel că, după instalarea capacităţii energetice, apelanta-pârâtă beneficiază de toate atributele dreptului său de proprietate, aşa cum rezultă şi din jurisprudenţa Curţii Constituţionale (a se vedea Deciziile nr. 167/2004, nr. 163/2007, respectiv nr. 300/2007).

Evaluarea şi despăgubirile propuse de experţi şi acceptate de Curtea de Apel Oradea, determină un prejudiciu eventual şi nu unul cert, prejudiciu ce nu poate fi cuantificat şi stabilit cu certitudine la momentul efectuării raportului de expertiză. În concluzie, în lipsa existenţei unor prejudicii cauzate proprietarului terenului, E. SA a fost obligată în mod nelegal şi netemeinic atât de instanţa de fond, cât şi de cea de apel să plătească despăgubiri pentru existenţa drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţii intimatului, deşi nu a efectuat încă lucrări de tipul celor menţionate în lege care să-i afecteze restul terenului, care nu face obiectul exproprierii.

E. SA, în calitate de expropriator, este o companie naţională, ce desfăşoară, ca activitate principală, transportul energiei electrice, iar despăgubirile impuse într-un cuantum excesiv şi nereal reprezintă costuri care se vor regăsi în tariful de transport al energiei electrice, suportat de fiecare consumator.

Intimata pârâtă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

Sub un prim aspect, recurenta impută instanţei de apel, în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nesocotirea dispoziţiilor obligatorii cuprinse în deciziile de casare anterioare prin care Înalta Curte a impus să se stabilească diferenţa dintre valoarea reală a terenului afectat de LEA 110 KV şi valoarea reală a terenului afectat de LEA 400 KV, ţinându-se seama de restricţiile impuse terenului rămas în urma exproprierii, referitoare la amplasarea unor construcţii numai cu avizul operatorului şi să se verifice respectarea criteriilor de stabilire a cuantumului despăgubirii în caz de expropriere prevăzute de dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, respectiv "preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele" şi "daunele" aduse proprietarului.

De asemenea, recurenta pârâtă critică, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nerespectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind cuantificarea valorii despăgubirilor acordate atât pentru terenul efectiv expropriat, cât şi pentru diminuarea valorii de întrebuinţare a terenului rămas.

Criticile recurentei sunt nefondate, în condiţiile în care se constată că, la rejudecarea apelului în ultimul ciclu procesual, instanţa a respectat dezlegările cuprinse în decizia de casare, procedând la o corectă aplicare a dispoziţiilor edictate în materia exproprierii.

Astfel, instanţa de apel a omologat raportul de expertiză în care stabilise, ca obiective, aspectele de fapt pe care decizia de casare le-a impus a fi lămurite, între care şi diferenţa dintre valoarea terenului pe care se afla amplasată prima linie electrică LEA 110 KV şi valoarea aceluiaşi teren, după amplasarea noilor linii electrice. În acest sens s-a reţinut că preţul terenului afectat de instalarea liniei electrice anterioare este de 27 euro/mp, cuantum utilizat pentru calculul valorii suprafeţei expropriate de 187 mp, iar preţul terenului de 1760 mp, rămas în proprietatea pârâtei după montarea noilor linii electrice de 400 KV şi 100 KV, este de 2 euro/mp, fiind constatată o diminuare cu 25 euro/mp a valorii acestuia, echivalent al prejudiciului cauzat proprietarului.

Contrar susţinerilor recurentei, experţii au indicat şi au anexat expertizei comparabilele utilizate la stabilirea valorii terenului, înscrisuri ce îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, reprezentând tranzacţii efective pentru terenuri intravilane în zona respectivă, precizând, totodată, că preţul de piaţă din perioada 2007 - 2008 este similar cu cel de la data exproprierii, 2018.

Prin urmare, instanţa de recurs apreciază că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru identificarea preţului cu care se vând, în mod obişnuit, imobile similare, în zonă, prin raportare la perioada de referinţă, respectiv data exproprierii.

În ceea ce priveşte prejudiciul adus prin diminuarea valorii terenului rămas, instanţa a reţinut, în mod corect, existenţa unui prejudiciu cert în patrimoniul proprietarului, în condiţiile în care expertiza a constatat că, dacă în situaţia existenţei primei linii electrice, pe terenul intravilan se puteau amplasa construcţii, cu condiţia obţinerii unui aviz al operatorului de sistem, în situaţia amplasării noilor linii electrice, terenul nu mai poate fi utilizat pentru construcţii.

Prin urmare, nu limitarea determinată de exercitarea drepturilor de uz şi servitute, recunoscute de lege în favoarea expropriatorului, au constituit, în cauză, izvor al prejudiciului stabilit în favoarea proprietarului, ci restricţiile de construire, despre care chiar instanţa de casare din ciclul procesual anterior a reţinut că afectează valoarea terenului, solicitând a fi cuantificate, şi care, în concret, în cauza dedusă judecăţii, constau în apariţia unei imposibilităţi obiective de edificare a oricăror construcţii, determinată de modul de amplasare a noilor linii electrice.

Având în vedere că terenul are categoria de folosinţă de intravilan destinat construcţiilor, este corectă aprecierea cu privire la caracterul actual şi cert al unui astfel de prejudiciu, calculat prin diferenţa de valoare de 25 de euro/mp dintre potenţialul de utilizare anterior şi cel actual. Deşi recurenta contestă apariţia unui astfel de prejudiciu, punctul său de vedere nu poate fi reţinut, întrucât amplasarea noilor linii electrice modifică situaţia existentă anterior în sensul că nu se mai pot edifica construcţii, motiv pentru care şi valoarea terenului rămas se diminuează drastic în măsura în care se reduce posibilitatea de a-l utiliza conform regimului juridic existent. Aceasta nu presupune o imposibilitate generală şi obiectivă de utilizare, ci doar constatarea existenţei unei restricţii majore în ceea ce priveşte regimul construibil, terenul putând fi folosit în alte forme de către proprietari.

Este eronată, de asemenea, susţinerea recurentei în sensul că instanţa de apel ar fi procedat, contrar legii, la schimbarea categoriei de folosinţă a terenului, din teren pentru construcţii în teren arabil, întrucât evaluarea terenului rămas, la 2 euro/mp, nu a fost făcută prin schimbarea categoriei de folosinţă, ci, dimpotrivă, astfel cum s-a arătat anterior, prin constatarea imposibilităţii de a-l utiliza conform regimului juridic recunoscut, respectiv de teren intravilan destinat construcţiilor.

Faţă de aceste împrejurări, instanţa de recurs reţine că decizia atacată a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Instanţa va respinge şi cererea intimatei - pârâte A. de acordare a cheltuielilor de judecată, constatând aceasta nu a depus la dosar dovada existenţei lor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta E. SA, prin E. SA - Sucursala de Transport Cluj, în numele Statului Român împotriva Deciziei nr. 903-A din 3 octombrie 2018 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

Respinge cererea intimatei-pârâte A. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV