Calculation of damages for unauthorized use of technical realization and limits of res judicata between different branches

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, la data de 12.12.2014, sub nr. dosar x/2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta SC F. SA - Sucursala Rovinari, pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la plata despăgubirilor ce i se cuvin ca urmare a folosirii de către aceasta a Realizării tehnice denumită "Branşarea motoarelor electrice de 7,2 MW" al cărei coautor este, pe perioada decembrie 2011 - 26 iunie 2014, corespunzător cotei de contribuţie la realizarea acesteia, respectiv de 50%, suma actualizată cu indicele de inflaţie de la data datorării şi până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal.

Prin Sentinţa nr. 33 din data de 16 februarie 2017, pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2014 a fost admisă în parte acţiunea formulată, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamantul A., domiciliat în Turceni, str. x, bl. P.19, judeţul Gorj, în contradictoriu cu pârâta SC F. SA - Sucursala Rovinari, cu sediul în Rovinari, judeţul Gorj.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 118.335 RON cu titlul de despăgubiri.

A fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 20.019 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel de Curtea de apel.

Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, prin Decizia nr. 820 din 14 martie 2018 a respins apelul formulat de reclamantul A., împotriva Sentinţei nr. 33 din data de 16 februarie 2017, pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2014, ca nefondat, a respins apelul titularului cererii de intervenţie principală B., împotriva Sentinţei nr. 33 din data de 16 februarie 2017, pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2014 şi a încheierii din data de 06.09.2016, ca inadmisibil, a admis apelul formulat de pârâta Societatea F. SA, Sucursala Rovinari, cu împotriva Sentinţei nr. 33 din data de 16 februarie 2017, pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2014, a schimbat în parte Sentinţa nr. 33 din data de 16 februarie 2017, pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2014, în sensul că a obligat pârâta să achite reclamantului suma de 59.167,50 RON, cu titlu de despăgubiri, a păstrat restul dispoziţiilor sentinţei şi a respins cererea expertului desemnat C. denumită "contestaţie la modul de diminuare a onorariului solicitat" ca inadmisibilă.

4. Cererile de recurs.

a) Recursul declarat de reclamantul A. a fost încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea memoriului de recurs, reclamantul susţine, în esenţă, că instanţa de apel a pronunţat decizia recurată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 73 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, a dispoziţiilor art. 3,13 şi 14 din O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, şi a dispoziţiilor Directivei 2004/48/CE, împrejurare ce a condus la pronunţarea unei hotărâri nelegale, prin care s-a dispus respingerea apelului reclamantului şi admiterea apelului pârâtei.

Conform deciziei recurate, apelul reclamantului a fost respins, iar apelul pârâtei admis în parte, deoarece instanţa de control judiciar a apreciat ca excesiv procentul de 20% din cuantumul eficienţei economice, acordat de instanţa de fond cu titlu de despăgubiri.

Prejudiciul nu poate fi egal cu eficienţa economică realizată de unitatea care a utilizat realizarea tehnică, întrucât eficienţa economică a fost generată atât de realizarea tehnică ca atare, cât şi de exploatarea dotărilor şi utilajelor unităţii şi de efectuarea anumitor cheltuieli.

Ca atare, prejudiciul este reprezentat doar de suma pe care unitatea ar fi fost dispusă să o achite autorului realizării tehnice, dar care nu a fost efectiv achitată.

În speţa de faţă, instanţa de apel s-a raportat atât la susţinerile F. SA - Sucursala Rovinari, care a precizat că procentul acordat autorilor altor realizări tehnice la nivel de unitate a fost de 10%, cât şi la Sentinţa nr. 291/2012, prin care i s-a acordat reclamantului un procent de 10% din eficienţa economică înregistrată de pârâtă în perioada noiembrie 2008 - noiembrie 2011.

Recurentul-reclamant apreciază că decizia instanţei de apel este nelegală, deoarece aceasta a săvârşit două erori de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 73 din Legea nr. 64/1991, a dispoziţiilor art. 3, 13 şi 14 din O.U.G. nr. 100/2005 şi a dispoziţiilor Directivei 2004/48/CE.

Astfel, în primul rând, a considerat în mod nereal că eficienţa economică cuantificată prin expertiza efectuată în cauză este rezultatul cumulat al realizării tehnice, pe de o parte, şi al exploatării dotărilor şi utilajelor pârâtei, pe de altă parte.

În al doilea rând, a considerat în mod nejustificat că despăgubirea trebuie să fie egală cu suma care ar fi putut fi încasată de la pârâtă dacă aceasta şi-ar fi respectat obligaţia de a încheia contractul cu reclamantul.

În opinia reclamantului, ambele argumente ale instanţei de apel sunt greşite, întrucât, pe de o parte, baza tehnico-materială a pârâtei este irelevantă ca aport la eficienţa economică generată de implementarea realizării tehnice inovatoare, iar, pe de altă parte, despăgubirea nu trebuie limitată la contravaloarea remuneraţiei care ar fi fost acordata de pârâtă în mod voluntar, prin încheierea unui contract.

În continuare se arată că, în raport de legislaţia şi jurisprudenţa europeană în materie, instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor legale în sensul că despăgubirea acordată în procent de 10% din cuantumul eficienţei economice calculate prin expertiză nu este efectivă şi nici descurajantă pentru pârâtă, în condiţiile în care atât legislaţia şi jurisprudenţa europeană, cât şi legislaţia naţională (O.U.G. nr. 100/2005 care implementează directiva) sunt în sensul în care nimic nu se opune acordării unei despăgubiri de 100% pentru acoperirea integrală a prejudiciului material suferit.

b) Recursul declarat de pârâta F. a fost încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., pârâta arătă, în esenţă, că, prin hotărârea dată, instanţa a trecut, în mod nelegal, peste excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtă în raport de Decizia nr. 1167 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2012, raportat la dezlegările date de instanţa supremă asupra aspectelor ce ţin de cauza dedusă judecăţii privind noutatea realizării tehnice raportat la stadiul tehnicii actuale aplicat în unitate.

Astfel, Societatea F. SA - Sucursala Rovinari a folosit soluţia tehnică "Branşarea motoarelor electrice de 7,2 MW" în raport de situaţia de fapt din perioada noiembrie 2008 - noiembrie 2011, însă ulterior "realizarea tehnică a suferit modificări fundamentale şi nu mai există o identitate propriu-zisă între realizarea tehnică concepută de reclamanţi şi cea rezultată în urma modificărilor aduse de către societatea pârâtă".

În acest sens, în Dosarul nr. x/2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat prin Decizia nr. 1167 în sensul respingerii recursurilor declarate de A. şi B., împotriva Deciziei nr. 64/2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova şi a Sentinţei nr. 54/2013, Tribunalului Gorj, în acelaşi dosar. Prin această decizie s-a reţinut că: "Noutatea şi utilitatea realizării termice se verifică în raport de data la care aceasta este tăcută publică şi aplicată, moment la care se raportează şi stadiul tehnicii".

Calitatea de autor a fost recunoscută reclamanţilor prin Decizia civilă nr. 3850/18.06.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a reţinut următoarele: "Condiţiile de atestare a unei realizări tehnice se raportează la data la care aceasta este făcută publică (în ceea ce priveşte noutatea) şi se aplică (din perspectiva utilităţii) stadiul tehnicii fiind cel de la data respectivă şi nu de la o dată ulterioară."

Prin expertiza omologată de instanţa de judecată, în Dosarul nr. x/2012 s-a demonstrat că s-au adus modificări semnificative la motoarele de 7,2 MW angrenate în procesul de producţie, astfel încât în acest moment nu mai există identitate între realizarea tehnică propusă şi ceea ce există efectiv la faţa locului.

Astfel, prin Decizia nr. 1167 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2012 s-a statuat asupra aspectelor legate de noutatea şi utilitatea realizării tehnice la nivel de unitate, respectiv F. SA, ce are în componenţa sa cele două sucursale, Rovinari şi Turceni, aspecte asupra cărora, în opinia recurentei-pârâte, nu se mai poate interveni în mod temeinic şi legal.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă, arată, în esenţă, că prin pronunţarea celor două hotărâri judecătoreşti a fost omologată expertiza efectuată de expertul tehnic C., cu încălcarea prevederilor art. 335 C. proc. civ. şi a prevederilor Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţii.

Modificările ce au intervenit la motoarele de 7,2 MW au dus la înlăturarea caracterului de noutate şi utilitate a realizării tehnice a reclamantului aceasta practic intrând în stadiul tehnicii cunoscute, aspect constatat de două expertize efectuate de experţii D. şi de E., expertize desfăşurate la faţa locului, respectiv Sucursala Rovinari prin care s-a demonstrat că soluţia tehnică a suferit modificări şi că aceasta nu mai este utilizată conform proiectului propus de autori.

În ce priveşte eficienţa economică, se susţine că noţiunea de eficienţă economică a investiţiilor, se constată că aceasta este o sumă de factori calitativi, fapt care îi conferă acesteia un caracter complex, vizând perfecţionarea activităţii în domeniul în care are loc punerea în funcţiune a investiţiei respective, care poate fi de modernizare, retehnologizare, reconstrucţie sau dezvoltare. Studiul eficienţei economice a investiţiilor presupune în fond o analiză cauzală a factorilor care determină decizia în mediul de risc aferent.

Având în vedere motivele de fapt şi de drept anterior invocate, recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, casarea Deciziei nr. 820/14.03.2018 şi reţinând cauza spre rejudecare, admiterea apelului pârâtei şi, pe cale de consecinţă, schimbarea în tot a sentinţei atacate şi respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată.

c) Recursul declarat de titularul cererii de intervenţie principală B. a fost încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor casare, recurentul B. susţine, în esenţă, că nu se putea, în limitele actualei legi de procedură "ignorarea" unei cereri de intervenţie", ea putând fi respinsă ca inadmisibilă dacă instanţa considera că nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate impuse de art. 62 C. proc. civ., dar numai după îndeplinirea procedurii de la art. 64 alin. (1) şi (2) din acelaşi cod.

De fapt, acesta este şi motivul pentru care s-a adresat instanţelor de control judiciar, pentru a se pronunţa o hotărâre de admisibilitate sau inadmisibilitate a cererii de intervenţie, şi acesta este şi motivul de recurs pe care-l invocă raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi anume greşita aplicarea a normelor de procedură, cu referire la dispoziţiile art. 64 din C. proc. civ. ce privesc intervenţia principală.

Consideră că modalitatea de soluţionare a cererii sale este neprocedurală şi încalcă şi dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Refuzul efectiv al instanţelor de a se pronunţa într-un fel asupra cererii sale care putea fi şi vădit neîntemeiată este o încălcare atât a procedurii interne cât şi a dispoziţiilor din Convenţie.

5. Procedura derulată în recurs.

S-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii recursurilor formulate de reclamantul A., de pârâta Societatea F. SA şi de titularul cererii de intervenţie principală B. împotriva Deciziei civile nr. 820 din 14 martie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. x/2014.

S-au reţinut prin raport următoarele

a) Recursul formulat de reclamantul A. a fost motivat conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs depuse au fost încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În urma verificărilor, s-a constatat că motivele promovate ar putea fi încadrate în cazul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ipoteza de la pct. 5 fiind indicată formal.

b) Recursul formulat de pârâta Societatea F. SA a fost motivat conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs depuse au fost încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ.

În urma verificărilor, s-a constatat că motivele promovate ar putea fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ.

c) Recursul formulat de titularul cererii de intervenţie principală B. a fost motivat conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs depuse au fost încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În urma verificărilor, s-a constatat că motivele promovate ar putea fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., criticile vizând aplicarea greşită a normelor procedurale ce se referă la cererea de intervenţie.

Recurentul-reclamant A. a depus, în termen legal, atât întâmpinare la recursul pârâtei, prin care a solicitat respingerea recursului acesteia ca nefondat, cu obligarea recurentei-pârâte la acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea acestui recurs, cât şi întâmpinare la recursul titularului cererii de intervenţie principală, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acestui recurs, motivat de faptul că titularul cererii de intervenţie principală nu este parte în proces, cu obligarea acestui recurent la acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea respectivului recurs (fără a depune dovezi în acest sens).

Recurenta-pârâtă F. SA a depus, în termen legal, întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamantului.

Recurentul B. a depus răspuns la întâmpinarea formulată de recurenta-pârâtă prin care a solicitat admiterea recursului său şi respingerea recursului pârâtei.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2019 s-au admis în principiu recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta F. şi s-a reţinut excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de intervenientul B., fiind prorogată pronunţarea până la soluţionarea celorlalte recursuri.

6. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursurilor.

a) Analizând recursul declarat de reclamantul A. prin prisma dispoziţiilor legale şi a celor reţinute în raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat pentru cele ce urmează:

Recurentul reclamant invocă nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul aplicării prevederilor art. 73 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, a dispoziţiilor art. 3,13 şi 14 din O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, şi a dispoziţiilor Directivei 2004/48/CE, motivele indicate putând fi încadrate în cazul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ipoteza de la pct. 5 fiind indicată în mod formal.

Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea atacată să fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În contextul operaţiunii de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 73 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, a dispoziţiilor art. 3,13 şi 14 din O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, instanţa de apel a obligat în mod legal pe pârâtă să achite reclamantului suma de 59.167,50 RON, cu titlu de despăgubiri, raportat la procentul de 10% din cuantumul eficienţei economice, nefiind justificată critica recurentului în sensul că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte acest cuantum.

Instanţa a reţinut în mod just că prin Sentinţa civilă nr. 128/19.05.2009 pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. x/2009 s-a recunoscut reclamantului A. calitatea de coautor al realizării tehnice denumită "branşarea motoarelor electrice de 7,2 MW" cu o contribuţie de 50%. Nefiind încheiat un contract privind utilizarea acestei soluţii tehnice, s-a apreciat că se poate angaja răspunderea civilă delictuală a pârâtei.

Nu poate fi primit motivul de casare indicat de recurentul reclamant în sensul că instanţa de apel a considerat în mod nereal că eficienţa economică cuantificată prin expertiza efectuată în cauză este rezultatul cumulat al realizării tehnice, pe de o parte, şi al exploatării dotărilor şi utilajelor pârâtei, pe de altă parte.

Susţine recurentul că prejudiciul ar fi reprezentat doar de suma pe care unitatea ar fi fost dispusă să o achite autorului realizării tehnice, dar care nu a fost efectiv achitată, susţinere ce este, de asemenea, nefondată.

Dispoziţiile art. 73 din Legea 64/1991 prevăd că o realizare tehnică va fi considerată ca fiind nouă, dacă nu este conţinută în stadiul tehnicii. Stadiul tehnicii cuprinde toate cunoştinţele care au devenit accesibile publicului înainte de data depunerii cererii de constatare a realizării tehnice.

Drepturile băneşti ale autorului unei realizări tehnice, care îndeplineşte condiţia noutăţii la nivelul unei unităţi şi a utilităţii, se stabilesc prin contract încheiat între autor şi unitate. Unitatea care aplică această realizare tehnică are obligaţia să ateste calitatea de autor. Încălcarea prevederilor art, 73 alin. (1) şi (2) din lege atrage obligaţia unităţii de a plăti despăgubiri autorului potrivit dreptului comun. Despăgubirile se determină în funcţie de rezultatele economice obţinute de unitate.

Raţiunea acordării despăgubirilor este aceea de a acoperi un prejudiciu existent în patrimoniul autorului realizării tehnice respective, utilizată fără a exista un contract de către pârâtă, care obţine prin folosire unele rezultate economice.

Stabilirea despăgubirilor în cuantumul de 50%, din echivalentul integral al acestei eficienţe economice, a fost considerată ca nejustificată, Curtea de apel considerând în mod legal că nu poate subzista în mod rezonabil teza că beneficiul de care a fost lipsit reclamantul prin utilizarea fără temei contractual, a realizării tehnice, poate fi echivalată integral cu eficienţa economică obţinută de către pârâtă.

Instanţa de apel a considerat în mod just că prejudiciul pe care îl suportă autorul unei realizări tehnice constă în echivalentul sumei de bani, al drepturilor băneşti ce s-ar fi putut obţine prin încheierea contractului dintre autor şi unitate, deci drepturile de care a fost lipsit dacă nu ar fi încheiat acordul de voinţă pentru utilizarea realizării tehnice.

Drept urmare, repararea prejudiciului prin acordarea procentului de 10% are caracter efectiv, asigură raportul de proporţionalitate cu dreptul încălcat în sensul prevederilor art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială invocată de recurentul reclamant, de transpunere a Directivei nr. 2004/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004.

De altfel, pentru perioada 2008 - 2011, anterioară celei din speţa supusă judecăţii, prin Sentinţa civilă nr. 291/2012 pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosar nr. x/2011, definitivă şi irevocabilă, s-a admis acţiunea reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta SC F. SA prin Sucursala Rovinari şi a fost obligată pârâta la plata către reclamantul A. a sumei de 60.424 RON despăgubiri civile pe perioada noiembrie 2008- noiembrie 2011 reprezentând 10% din eficienţa economică înregistrată de societatea pârâtă ca urmare a folosirii realizării tehnice al cărei coautor este reclamantul.

Drept urmare, Curtea de apel a considerat în mod just că despăgubirea trebuie să fie egală cu suma care ar fi putut fi încasată de la pârâtă dacă aceasta şi-ar fi respectat obligaţia de a încheia contractul cu reclamantul, critica susţinută sub acest aspect neputând conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei atacate. Ca atare, nu poate fi reţinută opinia reclamantului în sensul că ambele argumente ale instanţei de apel sunt greşite, întrucât, pe de o parte, baza tehnico-materială a pârâtei ar fi irelevantă ca aport la eficienţa economică generată de implementarea realizării tehnice inovatoare, iar, pe de altă parte, despăgubirea nu ar trebui limitată la contravaloarea remuneraţiei care ar fi fost acordată de pârâtă în mod voluntar, prin încheierea unui contract.

Pentru aceste considerente, se va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 820 din 14 martie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

b) Recursul declarat de pârâta Societatea F. SA este nefondat.

Motivele de nelegalitate invocate de pârâta Societatea F. SA se concentrează, pe de o parte, pe încălcarea excepţiei autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtă în raport de Decizia nr. 1167 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2012, faţă de dezlegările date de instanţa supremă asupra aspectelor ce ţin de cauza dedusă judecăţii privind noutatea realizării tehnice raportat la stadiul tehnicii actuale aplicat în unitate, şi pe de altă parte, pe aplicarea greşită a legii de către instanţa de apel în privinţa aprecierii caracterului de noutate şi utilitate a realizării tehnice a reclamantului.

Critica întemeiată pe prevederile art. 488 pct. 7 C. proc. civ. nu subzistă. Deşi recurenta invocă încălcarea autorităţii de lucru judecat, în speţă este vorba de puterea lucrului judecat a deciziei indicate, pe care Curtea de apel nu a încălcat-o.

De altfel, între excepţia autorităţii de lucru judecat şi puterea de lucru judecat, există o distincţie clară. Condiţia de aplicare a autorităţii de lucru judecat presupune identitatea de acţiuni (părţi, obiect şi cauză juridică) ce opreşte repetarea judecăţii, iar puterea, prezumţia de lucru judecat, impune consecvenţa în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre.

Curtea de apel nu a încălcat această prezumţie, argumentându-se în mod just că litigiul anterior s-a purtat în contradictoriu cu pârâta SC F. SA - Sucursala Turceni, iar nu cu pârâta SC F. SA - Sucursala Rovinari ca în speţa supusă judecăţii, cererea fiind respinsă cu motivarea că realizarea tehnică a suferit modificări fundamentale şi că nu mai există o identitate propriu zisă între realizarea tehnică concepută de reclamanţi şi cea rezultată în urma modificărilor aduse de către pârâtă. De altfel, în acel dosar nu s-a stabilit dacă au intervenit sau nu modificări ale realizării tehnice folosite de Sucursala Rovinari, ci s-a statuat cu privire la realizarea tehnică folosită de Sucursala Turceni.

Prin urmare, considerentele reţinute în litigiul anterior în Dosarul nr. x/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vizând Sucursala Turceni, (litigiu în cadrul căruia cererea a fost respinsă cu motivarea că realizarea tehnică a suferit modificări fundamentale şi că nu mai există o identitate propriu zisă între realizarea tehnică concepută de reclamanţi şi cea rezultată în urma modificărilor aduse de către pârâtă) nu se constituie în argumente de reţinere în prezentul litigiu a efectului puterii lucrului judecat, în speţa anterioară nefiind analizate aspecte supuse verificării în prezentul litigiu.

Criticile recurentei pârâte în privinţa aprecierii caracterului de noutate şi utilitate a realizării tehnice a reclamantului despre care se afirmă că practic a intrat în stadiul tehnicii cunoscute, nu pot conduce la reţinerea nelegalităţii prin prisma motivului indicat de recurent, de la art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Se afirmă că prin cele două expertize efectuate de experţii desemnaţi în cauză, s-a demonstrat că soluţia tehnică a suferit modificări şi că aceasta nu mai este utilizată conform proiectului propus de autori.

În cauză nu a avut loc o încălcare a prevederilor art. 335 C. proc. civ. şi nici a altor prevederi din Legea 64 1991(pe care, de altfel, recurenta pârâtă nici nu le indică), instanţa reţinând în mod corect că pârâta nu a făcut dovada susţinerii că realizarea tehnică nu s-a mai aplicat în forma iniţială, existând modificări, respectiv modernizări în perioada în litigiu la Sucursala Rovinari, la blocurile energetice 4 şi 5. Drept urmare, apărarea pârâtei potrivit căreia nu i se cuvin despăgubiri reclamantului, coautor al realizării tehnice, a fost apreciată în mod just de instanţa de apel ca neîntemeiată, ca de altfel, şi susţinerea pârâtei privind expirarea perioadei de protecţie de 20 ani a realizării tehnice, prevăzut de art. 31 alin. (1) din Legea 64/1991 pentru brevetul de invenţie.

Drept urmare, se va respinge recursul declarat de pârâta Societatea F. SA.

c) Cu privire la recursul declarat de titularul cererii de intervenţie principală B., se constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 64 alin. (4) C. proc. civ., "încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunţare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă. Calea de atac este numai apelul, dacă încheierea a fost dată în prima instanţă, respectiv numai recursul la instanţa ierarhic superioară, în cazul în care încheierea a fost pronunţată în apel."

Potrivit art. 457 C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Raportând dispoziţiile legale invocate mai sus la situaţia din speţă, prezentată anterior, recursul declarat de titularul cererii de intervenţie principală B. apare ca inadmisibil, fiind declarat împotriva unei hotărâri care putea fi supusă numai căii de atac a apelului.

Pentru aceste considerente, se vor respinge recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta Societatea F. SA împotriva Deciziei nr. 820 din 14 martie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, ca nefondate, şi ca inadmisibil recursul declarat de titularul cererii de intervenţie principală B. împotriva aceleiaşi decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta Societatea F. SA împotriva Deciziei nr. 820 din 14 martie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de intervenientul în nume propriu B. împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV