Prescriptive period for unrecovered benefits in commercial energy supply: validity of claim completion referencing annexed documents for statutory period

Recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă. Condiţii şi efecte

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac

Index alfabetic : acţiune în pretenţii

beneficiu nerealizat

completarea cererii de chemare în judecată

C. proc. civ., art. 194, art. 200 alin. (4), art. 488 alin. (1) pct. 5

În cazul în care în cadrul procedurii de regularizare reclamanta a completat capătul de cerere ce priveşte beneficiul nerealizat fără a indica în mod expres în cuprinsul cererii completatoare perioada şi modul de calcul al sumei solicitate cu acest titlu, făcând, însă, trimitere la documentele anexate cererii prin care tinde la dovedirea pretenţiilor sale - din care reies atât perioada de referinţă, cât şi modul de calcul al acesteia -, sunt respectate cerinţele art. 194 C. proc. civ.

Prin urmare, nu poate fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ., nefiind în prezenţa încălcării principiului disponibilităţii şi a limitelor învestirii.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 4432 de la 18 octombrie 2018

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a civilă la data de 09.04.2015 sub nr. x/3/2015, reclamanta S.P.E.E.H. A. SA a chemat în judecată pe pârâta B. SA, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata despăgubirilor constând în: suma de 7.019.105 lei reprezentând pierderea suferită prin vânzarea energiei electrice la un preţ mediu per MWh sub costul de producţie pentru 1 MWh; beneficiu nerealizat prin vânzarea cantităţii totale de 172.586,82 MWh, cu aplicarea dobânzii legale la ambele sume solicitate şi cu acordarea de cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 6352 din 13.11.2015, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a civilă a admis excepţia de prescripţie şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

Deşi instanţa de fond a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, considerentele sentinţei cuprind şi opinia judecătorului referitoare la temeinicia pretenţiilor acestei părţi.

Sentinţa de fond a fost apelată de reclamanta SP.E.E.H. A. SA, criticile sale vizând greşita respingere a probei cu expertiză contabilă; greşita soluţionare a cauzei prin raportare la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune; greşita soluţionare a cauzei de către instanţa de fond prin respingerea acţiunii ca neîntemeiate.

Prin decizia civilă nr. 1584 A din 11.10.2016, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.P.E.E.H. A. SA, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, împotriva sentinţei civile nr. 6352 din 13.11.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a civilă.

În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut, cu titlu preliminar raportat la faptul că prima instanţă a dispus atât admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, cât şi respingerea acţiunii pe fond, că limitele învestirii sale vizează în ceea ce priveşte primul petit al cererii de chemare în judecată perioada 01.01.2011 - 31.12.2011, iar în ceea ce priveşte cel de-al doilea petit al cererii - perioada 01.01.2011 - 31.05.2012.

În continuare, instanţa de apel a reţinut că litigiului îi sunt aplicabile prevederile Codului civil din 1864, raportat la faptul că actul juridic ce constituie cauza cererii de chemare în judecată a fost perfectat anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, precum şi la considerentele Deciziei nr. 1/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii. A precizat, totodată, că este lipsită de interes problema stabilirii legislaţiei aplicabile, câtă vreme în privinţa regimului prescripţiei extinctive atât Decretul nr. 167/1958 cât şi art. 2528 C.civ. stabilesc acelaşi moment de la care începe să curgă termenul, respectiv data la care cel păgubit a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea.

Plecând de la aceste considerente, instanţa de apel a reţinut ca fiind corectă şi legală soluţia instanţei de fond în sensul constatării prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei. Instanţa a arătat că nu poate fi reţinut ca moment al începerii curgerii termenului de prescripţie data înregistrării Raportului Curţii de Conturi a României, toate elementele necesare pentru evaluarea pagubei şi identificarea autorului acesteia fiind cunoscute de reclamantă cel mai târziu la data de 31.12.2011. Din acelaşi motiv, instanţa de apel a înlăturat şi susţinerea reclamantei referitoare la începerea curgerii termenului de prescripţie de la data publicării în BPI a Raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus la insolvenţă.

I. Decizia de apel a fost recurată de reclamanta S.P.E.E.H. A. SA, aceasta solicitând în principal casarea deciziei de apel şi a sentinţei de fond, cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţei, iar în subsidiar casarea deciziei de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în sensul schimbării în tot a sentinţei de fond, respingerii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi admiterii cererii.

Reclamanta a invocat în susţinerea recursului declarat în cauză dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C.proc.civ.

Subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C.proc.civ. reclamanta a formulat următoarele critici:

- greşita soluţionare a cauzei prin aplicarea dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958, normă care nu este incidentă în speţă. A arătat că este eronat considerentul instanţei de apel prin care se arată că la momentul intrării în vigoare a noului Cod civil începuse să curgă termenul de prescripţie pentru prejudiciul înregistrat în perioada 01.01.2011 - 31.12.2011, în opinia sa acest termen începând să curgă abia de la data întocmirii raportului Curţii de Conturi a României, doar la acel moment fiind cunoscută atât paguba, cât şi cel vinovat de producerea ei. Reclamanta a mai arătat că în măsura în care nu se va considera că acesta este momentul de început al curgerii termenului de prescripţie, un alt moment de început al termenului îl constituie data publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a Raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus la apariţia stării de insolvenţă. Ambele date se situează după intrarea în vigoare a noului Cod civil, astfel încât devin incidente dispoziţiile noii codificări civile. În niciun caz, apreciază reclamanta, nu se poate considera ca moment de început al curgerii termenului de prescripţie cel reţinut de instanţa de apel - 31.12.2011.

- În cuprinsul criticilor subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C.proc.civ., reclamanta a mai susţinut că decizia de apel este nelegală şi din perspectiva greşitei aprecieri asupra incidenţei prescripţiei extinctive prin raportare la petitele acţiunii. A arătat că primul capăt de cerere viza pretenţii aferente perioadei 01.01.2011 - 31.12.2011, în timp ce capătul doi de cerere viza pretenţii aferente perioadei 01.01.2011 - 31.05.2012. Or, raportat la data formulării acţiunii în justiţie - 09.04.2015, o parte din pretenţii nu sunt prescrise - cele aferente perioadei aprilie - mai 2012.

Din perspectiva incidenţei dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ., reclamanta a susţinut că decizia de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, în opinia sa în soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune având relevanţă şi litigiile aflate pe rolul instanţelor de judecată în perioada dintre 15.02.2010 (data notificării de reziliere a contractului) şi 11.12.2012 (data pronunţării deciziei nr. 4918 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/120/2010). Reclamanta a arătat că ulterior notificării de reziliere a contractului, pârâta a formulat o cerere de drept comun prin care a solicitat obligarea la executarea acestuia şi anularea declaraţiei de reziliere, precum şi o cerere de ordonanţă preşedinţială prin care a solicitat obligarea la executarea contractului până la finalizarea cauzei de fond. Pârâta a obţinut continuarea executării contractului, solicitare formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale. În ce priveşte litigiul de fond, soluţia a fost favorabilă pârâtei în fond şi apel; în recurs, a fost admisă calea de atac formulată de reclamantă cu consecinţa casării deciziei de apel şi a sentinţei şi respingerii cererii formulate de pârâtă. În acest context, reclamanta a arătat că instanţa de apel nu a motivat impactul acestor hotărâri asupra începerii curgerii termenului de prescripţie, în opinia sa acesta începând să curgă de la momentul pronunţării deciziei de recurs de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (11.12.2012), aspect care determină neîmplinirea termenului la data formulării acţiunii în justiţie.

Reclamanta, invocând în continuare motivul de recurs referitor la lipsa considerentelor care să sprijine hotărârea, a expus şi aprecieri vizând temeinicia pretenţiilor sale.

Prin întâmpinare, pârâta Societatea B. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu următoare apărări:

- deşi invocă incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ. reclamanta nu arată care sunt normele procesuale încălcate de instanţa de apel, singura critică făcând referire la „aplicarea greşită a unor texte de lege”;

- criticile întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ. sunt nefondate, instanţa de apel argumentând amplu toate motivele invocate de reclamantă în memoriul de recurs; cu privire la incidenţa deciziei instanţei supreme, pretins a avea influenţă asupra termenului de început al prescripţiei extinctive, a arătat că obiectul cauzei era reprezentat de anularea notificării de reziliere, nu recuperarea unui pretins prejudiciu, soluţia finală a fost cea de respingere, iar acţiunea nu a fost formulată de reclamantă, toate aceste aspecte demonstrând că nu se poate reţine data pronunţării deciziei de recurs ca fiind momentul de început al curgerii termenului de prescripţie;

- nici criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ. nu sunt fondate; pârâta a arătat că este lipsită de interes stabilirea legii aplicabile, câtă vreme regimul prescripţiei extinctive este identic atât sub imperiul Decretului nr. 167/1958, cât şi sub imperiul Codului civil; instanţa de apel a stabilit în mod legal care este momentul începerii curgerii termenului de prescripţie, reclamanta neputând alege un alt moment, în funcţie de data raportului Curţii de Conturi ori de data publicării Raportului privind cauzele şi împrejurările apariţiei stării de insolvenţă.

II. Pârâta a formulat în cauză recurs incident împotriva considerentelor deciziei civile nr. 1584 A din 11.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă.

Pârâta a solicitat admiterea recursului incident şi casarea în parte a deciziei recurate în sensul înlăturării considerentelor prin care instanţa a constatat că „...pretenţiile formulate în cel de-al doilea capăt de cerere vizează perioada 01.01.2011 - 31.05.2012 aşa cum rezultă din adresa de răspuns la adresa de regularizare a cererii de chemare în judecată”.

Au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ., pârâta susţinând că instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii şi a limitelor învestirii, arătând că nu există niciun act procedural care ar putea duce la învestirea instanţei cu o pretenţie care să vizeze perioada 01.01.2011 - 31.05.2012, documentele anexate cererii de chemare în judecată neavând abilitarea de a modifica obiectul cererii de chemare în judecată.

Din această perspectivă, pârâta semnalează şi o contradictorialitate a considerentelor, instanţa reţinând pe de o parte că prejudiciul solicitat de reclamantă este aferent perioadei 01.01.2011 - 31.12.2011, iar pe de altă parte inserând considerentul criticat prin memoriul de recurs.

Nu au fost administrate înscrisuri noi în recurs.

III. În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor declarate în cauză, opinia raportorului fiind în sensul că recursurile sunt admisibile în principiu.

Raportul a fost analizat în şedinţa din 01.02.2018., completul dispunând comunicarea raportului către părţi.

În şedinţa din data de 15.03.2018 au fost admise în principiu recursurile declarate în cauză, fiind stabilit termen pentru soluţionarea recursurilor în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

IV. Prealabil analizării cererilor de recurs, instanţa menţionează că criticile ambelor recurente vor fi analizate coroborat, având în vedere că recursul reclamantei vizează greşita aplicare a normelor de drept material sub aspectul modului de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, iar recursul incident al pârâtei tinde la schimbarea considerentelor care stabilesc cadrul procesual de judecare al cauzei, cu consecinţa menţinerii soluţiei date asupra excepţiei de prescripţie.

Analizând legalitatea deciziei de apel în raport de criticile formulate şi de apărările invocate, instanţa de recurs a reţinut următoarele:

Este înlăturată critica reclamantei vizând greşita aplicare a prevederilor Decretului nr. 167/1958 raportat la momentul care, în opinia sa, a determinat începerea curgerii termenului de prescripţie. Se subliniază că critica este analizată doar prin raportare la cele susţinute de reclamantă sub acest aspect. Din această perspectivă, se reţine legalitatea deciziei de apel care a statuat că nu poate fi reţinut ca moment al naşterii dreptului material la acţiune al reclamantei (şi implicit cel de început al termenului de prescripţie) acela al întocmirii raportului Curţii de Conturi a României. În speţă suntem în prezenţa unor profesionişti care acţionează în temeiul unui act juridic încheiat în realizarea obiectului lor de activitate, pentru obţinerea de profit. Reclamanta, în considerarea calităţii sale de profesionist, nu poate susţine că doar la momentul întocmirii raportului Curţii de Conturi a României a cunoscut că înregistrează o pagubă ce poate fi imputată pârâtei, câtă vreme obiectul său de activitate este reprezentat de producţia şi comercializarea energiei electrice. Astfel, reclamanta cunoştea sau ar fi trebuit să cunoască la momentul fiecărei livrări către pârâtă, pentru care emitea factură fiscală, că preţul de vânzare era situat sub preţul de producţie, suferind astfel un prejudiciu. De asemenea, la acelaşi moment putea sau trebuia să cunoască şi pe cel vinovat de producerea pagubei, respectiv partenerul contractual. În concluzie, sub aspectul momentului în care s-a născut dreptul material la acţiune al reclamantei, se reţine legalitatea deciziei de apel.

Din acelaşi considerent, este înlăturată şi critica reclamantei referitoare la începerea cursului prescripţiei la momentul publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus la apariţia stării de insolvenţă.

Netemeinicia acestor critici este reţinută în ce priveşte primul capăt din cererea de chemare în judecată, pretenţiile aferente acestui capăt fiind circumscrise perioadei 01.01.2011 - 31.12.2011, prin raportare la data formulării acţiunii în justiţie. Potrivit dispoziţiilor în materia prescripţiei (indiferent de cadrul legal - cel reglementat de Decretul nr. 167/1958 sau cel reglementat de Codul civil) termenul curge de la data la care cel păgubit a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi pe cel vinovat de producerea ei. Or, acest moment nu poate fi apreciat ca fiind unul din cele propuse alternativ de reclamantă (cel al Raportului Curţii de Conturi ori cel al publicării raportului în procedura insolvenţei) pentru considerentele arătate anterior.

În consecinţă, criticile reclamantei întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ., analizate sub aspectele arătate, sunt respinse ca nefondate.

Este reţinută ca fiind fondată critica reclamantei referitoare la nemotivarea deciziei de apel sub aspectul incidenţei unor hotărâri judecătoreşti asupra curgerii termenului de prescripţie. Astfel, atât în fata instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de apel, prin memoriul depus la dosar, reclamanta a invocat efectul asupra curgerii termenului de prescripţie al hotărârii judecătoreşti pronunţate în recurs în dosarul nr. x/120/2010. Nici instanţa de fond, dar mai ales instanţa de apel nu au răspuns acestei susţineri formulate de reclamantă, neanalizând dacă respectiva hotărâre influenţează sau nu curgerea termenului de prescripţie, fiind astfel incident cazul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ. Se arată că această critică, precum şi apărările formulate de pârâtă pe acelaşi aspect vor fi analizate de instanţa de apel prin raportare la motivul principal ce a fost apreciat ca fiind fondat de către instanţa de recurs, care va fi expus în continuare.

Astfel, este reţinută ca fiind întemeiată critica reclamantei privind greşita apreciere a prescripţiei dreptului material la acţiune din perspectiva petitului doi al cererii de chemare în judecată. Astfel, se reţine că reclamanta a învestit instanţa cu două capete de cerere distincte: unul reprezentând pierderea suferită cu indicarea expresă a sumei solicitate cu acest titlu, şi altul reprezentând beneficiul nerealizat, fără indicarea sumei pretinse cu acest titlu. În cadrul procedurii de regularizare instanţa de fond a solicitat reclamantei să completeze cererea de chemare în judecată cu indicarea valorii obiectului cererii sub aspectul sumei solicitate cu titlu de beneficiu nerealizat, precum şi sub aspectul modului de calcul al despăgubirilor pretinse pentru ambele capete de cerere.

În îndeplinirea obligaţiei trasate de instanţa de judecată, reclamanta a depus la dosar o completare la acţiune prin care a arătat următoarele: cu privire la primul capăt de cerere a menţionat că perioada avută în vedere la stabilirea cuantumului sumei solicitate este cuprinsă între 01.01.2011 - 31.12.2011, indicând, totodată, modul de calcul al acesteia; cu privire la capătul doi de cerere, reclamanta a arătat că suma pretinsă cu titlu de beneficiu nerealizat este de 4.770746,90 lei, menţionând că modul de calcul este precizat în Nota extras din Raportul Corpului de Control, anexat acestei completări (anexa 8); astfel, fără a indica în mod expres în cuprinsul cererii completatoare perioada şi modul de calcul al sumei solicitate cu titlu de beneficiu nerealizat, reclamanta a trimis la documentele anexate cererii, prin care tinde la dovedirea pretenţiilor sale. În cuprinsul anexei 8 la care face trimitere reclamanta se poate identifica perioada pentru care se solicită beneficiul nerealizat, respectiv perioada 01.01.2011 - 31.05.2012, suma solicitată (aceeaşi cu cea din cererea completatoare) - 4.770.746,90 lei, precum şi modul de calcul al acesteia.

În aceste condiţii, se reţine că în ceea ce priveşte capătul doi din cererea de chemare în judecată învestirea instanţei cu analizarea pretenţiei în cuantum de 4.770.746,90 lei a vizat perioada 01.01.2011 - 31.05.2012, reclamanta conformându-se solicitării de completare a acţiunii.

Faţă de cele arătate, se apreciază ca nefondat recursul incident formulat de pârâtă pentru următoarele considerente: nu poate fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ., aşa cum susţine pârâta, nefiind în prezenţa încălcării principiului disponibilităţii şi a limitelor învestirii. Din punct de vedere formal, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată la solicitarea instanţei de fond, respectă cerinţele art. 194 C.proc.civ., reclamanta indicând obiectul cererii şi valoarea acestuia, precum şi modul de calcul. Chiar dacă reclamanta nu a menţionat expres în cererea astfel cum a fost completată perioada pentru care se solicită beneficiul nerealizat, nu se poate face abstracţie de documentul la care face trimitere pentru stabilirea acestor elemente. Or, în înscrisul anexat la cererea completatoare se indică expres atât perioada de referinţă, cât şi modul de calcul a sumei pretinse. Se cuvine arătat, de asemenea, că prima instanţă, ulterior depunerii cererii completatoare şi a înscrisurilor anexate, a apreciat că cererea de chemare în judecată respectă dispoziţiile art. 194 C.proc.civ., nefăcând aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 200 alin. (4) din acelaşi act normativ; rezultă, aşadar, că instanţa s-a considerat legal învestită cu cererea de chemare în judecată astfel cum a fost completată, cu petitele astfel cum au fost definite, aspect confirmat prin faptul că nu s-a dispus anularea cererii în condiţiile art. 200 alin. (4) C.proc.civ.

Nu poate fi reţinută nici susţinerea pârâtei în sensul că documentele justificative anexate cererii ar modifica obiectul cererii de chemare în judecată. Aşa cum s-a arătat deja, prin cererea astfel cum a fost depusă iniţial, reclamanta nu a indicat perioada pentru care solicită obligarea la plată. Ulterior, în procedura de regularizare, reclamanta a precizat pentru fiecare capăt de cerere elementele obligatorii, conform art. 194 C.proc.civ., pentru capătul doi de cerere fiind indicată suma, în timp ce perioada şi modul de calcul au fost indicate prin trimiterea la actele anexate.

Pe de altă parte, se observă că reclamanta a indicat în cuprinsul cererii iniţiale că litigiul a fost promovat ca urmare a sarcinii impuse prin raportul Curţii de Conturi a României de efectuare a demersurilor pentru recuperarea prejudiciilor înregistrate în perioada 01.01.2011 - 19.06.2012. Şi din această perspectivă se apreciază că cererea completatoare depusă de reclamantă întregeşte cererea principală, perioada aferentă pretenţiilor din capătul doi de cerere indicate în anexa 8 încadrându-se în perioada menţionată de această parte la momentul înregistrării cauzei pe rolul primei instanţe.

În consecinţă, nu se constată o încălcare a principiului disponibilităţii, părţile luând cunoştinţă de întinderea pretenţiilor din cererea de chemare în judecată, prin comunicarea atât a cererii şi completării, cât şi a înscrisurilor anexate acesteia. Totodată, se observă că şi la momentul susţinerii cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că recuperarea prejudiciilor vizează perioada până la 31.05.2012, pârâta neobiectând faţă de această susţinere.

Din aceleaşi considerente, nu se poate reţine nici o depăşire a limitelor învestirii primei instanţe. În consecinţă, nu se reţin criticile pârâtei cu privire la modul în care a consemnat instanţa de apel ca fiind obiectul cauzei deduse judecăţii, cu referire la întinderea pretenţiilor aferente capătului doi de cerere, din perspectiva perioadei indicate de reclamantă.

Având în vedere cele statuate cu privire la limitele învestirii instanţei în ce priveşte capătul doi din cererea reclamantei, se reţine nelegalitatea deciziei de apel cu privire la soluţia de menţinere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune. Astfel, reclamanta a depus cererea de chemare în judecată la data de 08.04.2015 (data poştei). Raportat la perioada pentru care se solicită pretenţiile aferente capătului doi de cerere - până la 31.05.2012, aparent o parte din aceste pretenţii nu sunt prescrise.

În acest context, este nelegală decizia de apel prin care se reţine ca moment al începerii curgerii termenului de prescripţie data de 31.12.2011, dată apreciată ca fiind cea la care au încetat livrările de energie electrică pentru perioada litigioasă.

Soluţia ce poate fi stabilită în acest context este aceea de casare a cauzei cu trimitere spre rejudecare. Se apreciază că în lipsa unei veritabile judecăţi a instanţei de apel cu privire la prescripţia dreptului material la acţiune raportat la perioada supusă judecăţii pentru capătul doi de cerere, instanţa de recurs nu poate interveni pentru a stabili dacă şi care este perioada ce nu ar intra sub imperiul prescripţiei.

Rejudecând cauza, reţinând totodată că termenul de prescripţie este cel general de 3 ani, instanţa de apel va trebui să identifice eventuala perioadă ce nu este prescrisă. Pentru a stabili acest aspect, instanţa de apel va trebui să analizeze mecanismul contractual între părţi, plecând de la natura actului juridic (contract de furnizare) şi identificând modalitatea agreată de părţi în ce priveşte furnizarea propriu-zisă, emiterea facturilor şi termenul de plată a cantităţilor de energie electrică.

De asemenea, chiar dacă regimul prescripţiei extinctive este identic atât sub imperiul vechii reglementări, cât şi sub imperiul Codului civil şi pare lipsit de interes un demers de stabilire a cadrului legal în care va fi analizată instituţia, pentru acurateţe juridică instanţa de apel va stabili legea aplicabilă, prin raportare la acelaşi mecanism contractual agreat de părţi.

Având în vedere considerentele expuse, fiind reţinut ca întemeiat motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C.proc.civ., văzând şi dispoziţiile art. 497 şi art. 501 C.proc.civ., instanţa de recurs a admis recursul declarat de reclamantă.

A casat în parte decizia de apel şi a trimis cauza spre rejudecarea capătului doi din cererea de chemare în judecată. Aşa cum s-a arătat, rejudecarea va viza, raportat la considerentele expuse, incidenţa prescripţiei extinctive pentru identificarea perioadei neprescrise, precum şi analizarea argumentelor şi apărărilor părţilor cu privire la efectele asupra prescripţiei a hotărârii nr. 4918 din 11.12.2012 a instanţei supreme, pronunţată în dosarul nr. x/120/2010 (aspect neanalizat în primul ciclu procesual).

A fost menţinută decizia de apel sub aspectul soluţionării primului capăt din cererea de chemare în judecată, instanţa de recurs apreciind ca fiind legală soluţia de menţinere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru această pretenţie.