Causal action versus cambial enforcement of promissory notes and mixed-nature guarantee contracts under Law 58/1934

Biletul la ordin. Neexecutarea obligaţiei cambiale. Mijloace procesuale de constrângere

Cuprins pe materii : Drept comercial. Titluri comerciale de valoare

Index alfabetic : acţiune cauzală

-cambie

Legea nr. 58/1934, art. 63, art. 64

C. civ., art. 1168, art. 1169, art. 2288, art. 2289, art. 2293

În cazul în care obligaţia cambială nu s-a executat, posesorul cambiei sau al biletului la ordin are la îndemână, pe lângă acţiunile cambiale, şi o acţiune bazată pe raportul fundamental, denumită acţiune cauzală.

Prin exercitarea acţiunii cauzale, ca şi prin folosirea acţiunilor cambiale, se urmăreşte satisfacerea dreptului posesorului cambiei la plata sumei de bani menţionate în cambie. În consecinţă, posesorul cambiei nu ar putea folosi cumulativ acţiunea cauzală şi acţiunea cambială, deoarece ar însemna ca debitorul să fie obligat să plătească de două ori suma menţionată în cambie. Cele două acţiuni ar putea face, însă, obiectul unei singure cereri, dar cu caracter alternativ, adică una în principal, iar alta în subsidiar.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 449 din 21 februarie 2018

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu SC B. SA, obligarea pârâtei la plata sumei de 1.553.677,50 lei, reprezentând despăgubiri decurgând din obligația de garanție născută din contractul nr. 2335/13.12.2011.

Prin încheierea din data de 26 noiembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. x/101/2014, s-au respins excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia lipsei de interes.

Prin sentinţa nr. 120/2016 de la 21 septembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, reprezentată de administrator judiciar C. IPURL Craiova, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA. A fost obligată pârâta la plata sumei de 1.553.677,50 lei, reprezentând despăgubiri decurgând din obligația de garanție născută din contractul nr. 2335/13.12.2011. A fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 21.141 lei reprezentând cheltuieli de judecată, compusă din taxa de timbru şi onorariu de expert.

Împotriva încheierii din data de 26 noiembrie 2014 şi sentinţei nr. 120/2016 de la 21 septembrie 2016 a formulat apel pârâta SC B. SA.

Prin decizia nr. 307/2017 de la 19 aprilie 2016, Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC B. SA.

Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele:

Excepţia autorităţii de lucru judecat este neîntemeiată.

Apelanta a invocat această excepţie raportându-se la cauzele ce au făcut obiectul dosarelor nr. x/225/2012, având ca obiect opoziţie la executare şi nr. x/225/2013, având ca obiect contestaţie la executare, adică dosare în care obiectul şi cauza sunt diferite de cele ale prezentei cauze.

În ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat a considerentelor, invocată de către apelantă raportat la sentinţa civilă nr. 6084/21.09.2012 pronunţată în dosarul nr. x/225/2012, având ca obiect opoziţie la executare, este preluat singular un paragraf din considerente, respectiv „ suma înscrisă în biletul la ordin nu este susţinută de raportul juridic fundamental, care a dus la semnarea biletului la ordin şi care constituie cauza obligaţiei”. Această reţinere este prezentată trunchiat de către apelantă, rezultând că ceea ce s-a tranşat cu autoritate de lucru judecat este faptul că biletul la ordin, emis în alb, a fost completat ulterior de creditor cu o sumă de bani care nu rezultă din „actele depuse la dosarul cauzei”.

Critica apelantei privind soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei lipsei de interes este neîntemeiată.

Contrar susţinerilor apelantei, în considerentele încheierii de şedinţă din 26.11.2014, prima instanţă a prezentat împrejurările de fapt şi temeiurile de drept avute în vedere la pronunţarea soluţiei privind excepţiile invocate de pârâtă.

Respingând excepţia lipsei de interes invocată de pârâtă, prima instanţă a aplicat corect dispoziţiile legale în materie.

Dreptul cambial pune la îndemâna creditorului cambial mai multe căi juridice de constrângere procesuală, adică condiţii şi proceduri specifice care au drept finalitate să asigure securitatea creditorului cambial şi să faciliteze realizarea operativă a creanţei cambiale. Aceste mijloace procesuale pot fi clasificate în două mari categorii: căi specifice cambiale şi căi de drept comun adaptate cambiei.

Din prima categorie fac parte acţiunea cambială directă şi de regres, precum şi executarea cambială, devenită litigioasă prin opoziţia cambială. În cea de-a doua categorie sunt cuprinse: acţiunea cauzală şi acţiunea de îmbogăţire fără cauză. De asemenea, fără a fi prevăzute în legea cambiei, dar privind cambia, sunt şi contestaţia la executare şi acţiunea de restituire a cambiei, ambele de drept comun.

În cauză, în mod neîntemeiat apelanta pârâtă invocă încălcarea dispoziţiilor art. 63 din Legea nr. 58/1934 în sensul că, punând de două ori în executare acelaşi bilet la ordin, reclamanta şi-a ales modalitatea de a acţiona, astfel că nu mai era îndreptăţită să promoveze cererea ce face obiectul judecăţii.

Art. 63 din Legea nr. 58/1934 vizează prima categorie, respectiv acţiunile cambiale.

În cauză, reclamanta nu a pornit anterior vreo acţiune cambială directă, ci acţiuni de executare cambială, respectiv de punere în executare a titlului cambial, devenite litigioase prin opoziţia/contestaţia la executare formulată de debitorul cambial, acţiuni care la data formulării cererii introductive din prezenta cauză fuseseră respinse.

Potrivit dispoziţiilor art. 64 din Legea nr. 58/1934, dacă din raportul care a dat naştere emisiunii ...cambiei, derivă o acţiune cauzală, aceasta rămâne în fiinţă cu toată emiterea sau transmisiunea cambiei, afară de cazul când se dovedeşte novaţiunea. O asemenea acţiune nu poate fi însă exercitată decât după ce se dovedeşte cu protestul lipsa de acceptare sau de plată.

În raport de cele arătate mai sus, Curtea a constatat că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că în prezenta cauză nu este introdusă o acţiune directă în baza biletului la ordin neplătit la scadenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 63 din Legea nr. 58/1934, ci este introdusă o acţiune în temeiul art. 2280 C. civ., ce se poate circumscrie acţiunii cauzale prevăzute de art. 64 din Legea nr. 58/1934.

Neîntemeiată este şi susţinerea apelantei privind încălcarea dispoziţiilor art. 2288, art. 2289 şi art. 2293 C.civ.

În susţinerea acestei critici, apelanta porneşte de la ipoteza greşită conform căreia, ca urmare a finalizării preluării obiectivului adjudecat de reclamantă şi încheierii procesului verbal înregistrat sub nr. 1862/08.05.2012 s-ar fi preluat întreaga cantitate (3990 t) pentru care s-a garantat.

Nici în momentul organizării licitaţiei şi al încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi nici ulterior nu s-a indicat sau menţionat în vreun înscris greutatea materialelor (mijloace fixe, echipamente tehnologice) vândute, ci, dimpotrivă, de la început au existat îndoieli privind greutatea acestora, motiv pentru care s-a şi perfectat contractul de garanţie cu livrare de mărfuri complementar la contractul de vânzare-cumpărare prin adjudecare încheiat cu SC D. SA nr. 2335/13.12.2011.

Cu privire la sentinţa nr. 120/21.09.2016, curtea a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte natura contractului ce constituie temeiul cererii introductive - nr. 2335/13.12.2011, în mod corect prima instanţă a reţinut natura juridică mixtă a acestuia. Astfel, în raport de obiectul precizat la art. 2 din contract, acesta este un contract de fidejusiune, reglementat de dispoziţiile art. 2280 C. civ. În caz de executare în natură a garanţiei, în art. 4 s-a stipulat că „în situaţia în care va exista o diferenţă de cantitate de deşeuri metalice în minus faţă de cantitatea de 3990 t stabilită, garantul vânzător va pune la dispoziţia beneficiarului garantat cantitatea lipsă împreună cu documentele de transport legale”, ceea ce denotă faptul că în această situaţie obligaţia garantei constă în livrarea de materiale, adică o operaţiune ce preia caracterele unui contract de vânzare-cumpărare. Având în vedere că în prezenta cauză s-a solicitat executarea garanţiei în echivalent, discuţia privind şi natura juridică de contract de vânzare-cumpărare este lipsită de relevanţă.

În ceea ce priveşte raportul de expertiză contabilă, verificând modul de determinare de către expert a cantităţii preluate, Curtea a constatat că acesta a reţinut că în contabilitatea societăţii reclamante a fost înregistrată cantitatea de 1.876.530 kg, conform NIR, astfel că a rezultat o diferenţă neînregistrată de 37.460 kg, care a fost imputată reclamantei.

Faţă de determinările expertului, cu luarea în considerare a evidenţelor primare ale vânzătoarei SC D. SA, susţinerea apelantei privind pretinsa nerespectare în totalitate de către reclamantă a prevederilor legilor şi normelor contabile atât cele privind contabilitatea sintetică, cât şi contabilitatea de gestiune, a întocmirii notelor de recepţie în baza avizelor de însoţire a mărfii şi a notelor de cântar nu poate produce vreo consecinţă concretă în cauză, atât timp cât respectivele pretinse abateri nu pot influenţa în vreun fel calculul expertului cu privire la cantitatea preluată.

În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 280 C. proc. civ., în cauză expertul a luat în considerare în primul rând evidenţele primare întocmite de D. SA, corectând cantitatea înregistrată de cumpărător, în sensul măririi acesteia, de la 1.876,53 tone la 1.913,99 tone. De asemenea instanţa a luat în considerare înregistrările contabile ale reclamantei doar în măsura în care se coroborau cu celelalte probe administrate în cauză, astfel că nu se poate susţine că s-au aplicat greşit dispoziţiile art. 280 C. proc. civ., care se referă la luarea în considerare a registrelor profesioniştilor în cadrul judecăţii, pentru a face dovada deplină cu privire la faptele şi chestiunile legate de activitatea lor profesională.

Inadvertenţele privind înregistrările contabile ale intimatei reclamante sunt invocate formal, fără a dovedi că vreuna din aceste fapte ar putea influenţa stabilirea de către expert a cantităţii preluate de la SC D. SA.

Prin urmare, Curtea a constatat că în temeiul art. 2 din contractul nr. 2335/13.12.2011, raportat la dispoziţiile art. 2280 C. civ., apelanta-pârâtă avea obligaţia de a asigura şi livra intimatei-reclamante diferenţa de cantitate de deşeuri metalice în minus faţă de cantitatea de 3990 tone, diferenţă stabilită corect de prima instanţă ca fiind de 1913,99 tone, adică în valoare de 1.553.677,50 lei.

Pârâta SC B. SA a declarat recurs împotriva deciziei nr. 307/2017 de la 19 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a civilă.

În motivarea recursului, recurenta a arătat, în esenţă, că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 63-64 din Legea nr. 58/1934, coroborate cu Norma B.N.R. nr. 6/1994 pct. 332-334, reţinând că acţiunile cambiale şi cauzale pot fi realizate succesiv şi nu a interpretat corect acţiunile formulate de intimată de punere în executare a biletului la ordin ca fiind acţiuni cambiale.

Recurenta invocă faptul că o primă executare cambială este reprezentată de executarea biletului la ordin seria BTRL3BT nr. 6968203, emis la data de 14.11.2011 de SC B. SA, în baza contractului nr. 2335/13.12.2011, prin intermediul B.E.J. Asociaţi E. şi F.

Această executare a fost anulată în mod irevocabil de instanţele de judecată.

A doua executare cambială a fost realizată prin intermediul B.E.J. G., în dosarul execuţional nr. x/E/2013.

Prin încheierea din 12.11.2013, Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosarul x/225/2013, a dispus suspendarea provizorie a executării silite până la soluţionarea cererii de suspendare a executării.

Instanţa a reţinut că prin hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauză s-a reţinut cu putere de lucru judecat faptul că biletul la ordin pus în executare nu este titlu executoriu şi nu îndeplineşte condiţiile legale.

Prin sentinţa civilă nr. 543 pronunţată la data de 06.02.2014 în dosarul nr. x/225/2013, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a admis contestaţia la executare formulată de SC B. SA, a dispus anularea formelor de executare din dosarul de executare nr. x/E/2013 şi anularea titlului executoriu bilet la ordin seria BTRL3BT nr. 6968203. Împotriva acestei sentinţe nu a fost exercitată calea de atac prevăzută de lege.

Astfel, intimata-reclamantă a formulat două cereri de executare a biletului la ordin seria BTRL3BT nr. 6968203 emis la data de 14.11.2011 de SC B. SA.

Având în vedere faptul că intimata a solicitat plata directă a biletului la ordin şi a pornit executarea silită în vederea punerii în executare a acestui bilet la ordin, aceste două acţiuni nu pot constitui decât acţiuni cambiale, conform art. 63 din Legea nr. 58/1934.

Instanţa a greşit în aplicarea art. 63-64 din Legea nr. 58/1934, inclusiv a normei B.N.R. nr. 6/1994, emisă în aplicarea acestei legi, pct.332-334, prin reţinerea dreptului de a parcurge cumulativ atât acţiunea cambială, cât şi cea cauzală.

Potrivit dispoziţiilor art. 63-64 din Legea nr. 58/1934, care se aplică şi biletului la ordin, neplata la scadenţă a sumei prevăzute în titlul executoriu deschide posesorului acestuia dreptul la acţiunea cambială sau la acţiunea cauzală.

Modul de interpretare a acestor dispoziţii se regăseşte în Norma B.N.R. nr. 6/1994 - pct. 332, 333, pct.334.

Aceste norme reglementează cu titlu de principiu care sunt categoriile de acţiuni care se pot exercita de titularul biletului la ordin, respectiv acţiunea cambială şi acţiunea cauzală. Pe lângă această enumerare a categoriilor de acţiuni care pot fi exercitate, legiuitorul a menţionat în mod expres faptul că aceste acţiuni nu se pot cumula, una excluzând-o pe cealaltă.

În ceea ce priveşte acţiunea cambială, aceasta a fost exercitată de către intimată prin învestirea biletului la ordin şi punerea lui în executare de două ori.

Acţiunea directă a fost exercitată de către intimată, în baza raportului juridic fundamental dintre părţi, respectiv contractul de fidejusiune, introducând acţiunea de faţă.

Odată ce intimata a optat pentru executarea biletului la ordin, respectiv executarea cambială, aceasta nu mai avea posibilitatea introducerii unei alte acţiuni în baza contractului de fidejusiune, în literatura de specialitate fiind emise opinii în acelaşi sens.

În acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 4085/12.12.2006.

Instanţa a încălcat dispoziţiile art. 1168 şi art. 2280 C. civ.

Potrivit dispoziţiilor 1.168 C. civ., „Contractelor nereglementate de lege li se aplică prevederile prezentului capitol, iar dacă acestea nu sunt îndestulătoare, regulile speciale privitoare la contractul cu care se aseamănă cel mai mult”.

În speţă ne aflăm în prezenţa unui contract de garanţie cu livrare de mărfuri, contract nereglementat de lege şi, pe cale de consecinţă, acestui contract i se vor aplica atât regulile de interpretare generale, cât şi cele ale contractului de fideiusiune, reglementat de dispoziţiile art. 2280 C. civ., întrucât din lecturarea clauzelor contractuale se desprinde asemănarea şi similitudinea cu contractul reglementat de dispoziţiile art. 2280 C. civ.

Natura contractului nu poate fi decât una singură, respectiv a unui contract de fideiusiune.

Calificarea contractului este una fundamentală, de aici rezultând dispoziţiile legale aplicabile contractului.

Instanţa a încălcat dispoziţiile art. 2288, art. 2289 şi art. 2293 NCC.

Ca urmare a stabilirii tipului de contract încheiat între părţi, acesta fiind unul de fideiusiune, instanţa era obligată să verifice dacă în cauză sunt justificate apărările formulate de societate în temeiul art. 2288, art. 2289 şi art. 2293 C. civ.

Toate obligaţiile SC D. SA au fost îndeplinite, fapt recunoscut de intimata în cauză, motiv pentru care nu mai există nicio obligaţie de executat, debitorul principal al obligaţiei îndeplinindu-şi toate obligaţiile contractuale, aspect recunoscut de SC A. SRL, prin semnarea procesului-verbal de finalizare a preluării obiectivului, astfel încât recurenta nu mai are ce garanta ca şi executare.

Pe cale de consecinţă, ne aflăm în prezenţa unui contract care a rămas fără obiect, odată ce vânzătorul şi-a îndeplinit obligaţia de predare a bunurilor ce au făcut obiectul contractului şi în condiţiile în care debitul garantat de fideiusor nu poate depăşi debitul asumat de debitorul principal.

În caz contrar, s-ar executa de două ori obligaţia asumata de SC D. SA, atât prin furnizarea bunurilor care au făcut obiectul contractului, cât şi prin obligarea recurentei la plata sumei de bani solicitate.

Instanţa a aplicat/interpretat greşit normele juridice care reglementează activitatea contabilă, respectiv dispoziţiile O.U.G. nr. 195/2002 (lipsa foi parcurs), art. 27 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal şi normele de aplicare - art. 49.2, Ordin 2226/2006, Ordin 3512/2008 (lipsă avize de însoţire a mărfii).

În contabilitatea SC A. SRL au fost identificate mai multe nereguli, referitoare la lipsa foilor de parcurs, lipsa avizelor de însoţire a mărfii pentru o parte din transporturile efectuate etc., nereguli care nu pot fi reţinute împotriva recurentei, conform art. 280 C. proc. civ.

Cu privire la modul de înregistrare în contabilitate a executării contractului nr. 19/10.01.2012, recurenta arată că experţii nu pot stabili cu certitudine care este cantitatea de deşeuri care a fost preluată de către societatea reclamanta de la D. Tg. Jiu.

Instanţa a încălcat dispoziţiile legale referitoare la înregistrarea în conturile de gestiune, dând o interpretare greşită acestora, în neconcordanţă cu Legea nr. 82/1991.

Arată, în acest sens, recurenta că intimata a înregistrat în contabilitate, în contul 301.01 - materii prime - suma de 2.069.991 lei şi în contul 371 - mărfuri - suma de 930.009 lei, conturi specifice care ţin evidenţa stocurilor, motiv pentru care instanţa nu putea să aprecieze dacă aceste înregistrări sunt sau nu corecte sau să nu ţină cont de ele. Înregistrările sunt ţinute de operatorii economici, care răspund de acestea şi care produc efecte, iar instanţa nu se poate substitui nici operatorului economic şi nici organului fiscal în verificările pe care le poate face.

Instanţa, în mod obligatoriu, trebuia să aprecieze că intimata a primit mărfuri pe care le-a înregistrat în contul 371, în sumă de 930.009 lei, această sumă, împreună cu cea menţionată la 301 închizând contul 321 (materii prime în curs de aprovizionare) cu valoarea contractului D. de 3.000.000 lei.

Instanţa nu a aplicat în cauză dispoziţiile legale referitoare la angajamente primite - Legea nr. 82/1991 - art. l, art. 2, art. 10.

La data de 13.12.2011 a fost înregistrat extrabilanţier, în contul 8021 - giruri şi garanţii primite - în debitul contului, valoarea de 3.000.000 lei, în momentul primirii lor de către unitate.

În data de 14.05.2012 a fost înregistrat extrabilanţier, în contul 8021 - giruri şi garanţii primite - în creditul contului, valoarea de 3.000.000 lei, valoarea angajamentelor în momentul încetării lor.

Conform evidenţei contabile a SC A. SRL, soldul contului 8021 la data de 14.05.2012 este 0 lei. Astfel, chiar şi luând în calcul doar acest cont, instanţa trebuia să constate că la data de 14.05.2012 însăşi intimata menţionează că nu mai are vreo garanţie în legătură cu contractul D., deci, nici recurenta nu mai avea ce garanta. După cum responsabilitatea ţinerii contabilităţii aparţine operatorului economic, instanţa trebuia să ia act inclusiv de această înregistrare.

În drept, a fost invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 27 septembrie 2017, comunicarea acestuia părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere cu privire la raport.

Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea de şedinţă din data de 22 noiembrie 2017 a fost admis în principiu recursul de face obiectul prezentei cauze, fixându-se termen la data de 21 februarie 2018.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, a constatat că recursul nu este fondat, pentru considerentele care urmează:

Un prim argument, care nu poate fi reţinut, vizează faptul că instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 63-64 din Legea nr. 58/1934, întrucât nu a considerat că acţiunea iniţială promovată de intimată este o acţiune cambială.

Potrivit legii, pentru valorificarea drepturilor cambiale, posesorul cambiei poate folosi, pe lângă acţiunile cambiale - directe şi de regres - şi calea executării nemijlocite a cambiei. Această procedură este o procedură simplificată care evită procesul judiciar şi executarea silită în temeiul unei hotărâri judecătoreşti obţinute ca urmare a procesului. Pe calea executării cambiale, posesorul cambiei trece direct la executare, cambia având valoarea unui titlu executoriu.

Reiese, aşadar, că în mod corect curtea de apel a reţinut că, anterior, reclamanta nu a pornit o acţiune cambială direct, ci acţiuni de executare cambială, respectiv de punere în executare a titlului cambial, devenite litigioase prin contestaţia la executare formulată de către debitor, aceste acţiuni fiind respinse.

Alegaţiile recurentei privitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 63-64 din Legea nr. 58/1934, inclusiv a Normei BNR nr. 6/1994 - pct. 332-334, prin reţinerea dreptului de a parcurge cumulativ atât acţiunea cambială, cât şi pe cea cauzală, sunt nefondate.

Art. 63 alin. (1) din Legea nr. 58/1934 statuează că: “În procesele cambiale pornite, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de opoziţie la somaţia de executare, debitorul nu va putea opune posesorului decât excepţiunile de nulitatea titlului, potrivit dispoziţiunilor art. 2, precum şi cele care nu sunt oprite de art. 19.”

Potrivit art. 64 din aceeaşi lege, “Dacă din raportul care a dat naştere emisiunii sau transmisiunii cambiei, derivă o acţiune cauzală, aceasta rămâne în fiinţă cu toată emiterea sau transmisiunea cambiei, afară de cazul când se dovedeşte novaţiunea.

O asemenea acţiune nu poate fi însă exercitată decât după ce se dovedeşte cu protestul lipsa de acceptare sau de plată.

Posesorul cambiei nu poate exercita acţiunea cauzală decât oferind debitorului restituirea cambiei, depunând-o la grefa instanţei competente, justificând în acelaşi timp îndeplinirea formalităţilor necesare pentru conservarea faţă de debitor a acţiunilor de regres ce-i pot aparţine.”

Din textele de lege mai sus menţionate, reiese că, pe lângă mijloacele cambiale, legea reglementează şi mijloace extracambiale pentru valorificarea de către posesorul cambiei a drepturilor sale.

Aceste mijloace sunt anumite acţiuni de drept comun care pot fi folosite de către posesorul cambiei, respectiv acţiunea cauzală şi acţiunea de îmbogăţire fără justă cauză.

În cazul în care obligaţia cambială nu s-a executat, posesorul cambiei are la îndemână, pe lângă acţiunile cambiale, şi o acţiune bazată pe raportul fundamental, denumită acţiune cauzală.

Aşa cum reiese din art. 64 din Legea nr. 58/1934, dacă posesorul cambiei nu a obţinut suma de bani prevăzută în cambie, poate intenta o acţiune împotriva debitorului, în temeiul raportului fundamental.

Prin exercitarea acţiunii cauzale, ca şi prin folosirea acţiunilor cambiale, se urmăreşte satisfacerea dreptului posesorului cambiei la plata sumei de bani menţionate în cambie. În consecinţă, posesorul cambiei nu ar putea folosi cumulativ acţiunea cauzală şi acţiunea cambială, deoarece ar însemna ca debitorul să fie obligat să plătească de două ori suma menţionată în cambie. Cele două acţiuni ar putea face, însă, obiectul unei singure cereri, dar cu caracter alternativ, adică una în principal, iar alta în subsidiar.

În acest sens sunt şi prevederile Normei BNR nr. 6/1994 - pct. 332-334, potrivit cărora: „Pct. 332. Titularul creanţei, care rezultă din raportul fundamental care stă la baza emiterii cambiei, poate exercita pe lângă o acţiune cambială şi o acţiune cauzală. Acţiunea cauzală este acţiunea pe care titularul creanţei exprimă în forma cambială o poate exercita în legatură cu raportul fundamental, conform regimului care-l guvernează.

Pct. 333. Pentru a putea exercita acţiunea cauzală, posesorul cambiei are obligaţia de a restitui debitorului cambiei titlul, prin depunerea la grefă judecătoriei competente, dovedind totodată că a îndeplinit formalităţile necesare pentru conservarea faţă de debitor a acţiunilor de regres ce-i pot apartine şi la care ar putea recurge.”

Încălcarea de către instanţa de apel a dispozţiilor art. 1168 şi art. 2280 C. civ. nu poate fi, de asemenea, reţinută.

Art. 1.168 NCC statuează: „Contractelor nereglementate de lege li se aplică prevederile prezentului capitol, iar dacă acestea nu sunt îndestulătoare, regulile speciale privitoare la contractul cu care se aseamănă cel mai mult.”

Potrivit art. 1.169 din acelaşi cod, „Părţile sunt libere să încheie orice contracte şi să determine conţinutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică şi de bunele moravuri.”

Raportat la textele de lege mai sus enunţate, faţă de conţinutul art. 4 din „Contractul de Garanţie cu Livrare de Mărfuri Complementar la Constractul de Vânzare-Cumpărare prin Adjudecare încheiat cu SC D. SA nr. 2335/13.12.2011”, în mod corect instanţa de apel a calificat acest contract ca având o natură mixtă, respectiv contract de fideiusiune şi de vânzare-cumpărare.

Având în vedere aceste aspecte, precum şi natura mixtă a contractului încheiat de părţi, nu se poate reţine nici încălcarea dispoziţiilor art. 2288, art. 2289, art. 2293 NCC, care reglementează exclusiv contractul de fideiusiune.

Greşita aplicare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 195/2002, a art. 27 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 571/2003 şi a normelor de aplicare, a Ordinului nr. 2226/2006, a Ordinului nr. 3512/2008, a Legii nr. 82/1991 şi a Ordinului MFP nr. 3055/2009 este invocată în mod formal de către recurentă, argumentele vizând aspecte de netemeinicie ce se referă la probele administrate în cauză şi modul de apreciere a acestora de către instanţa de apel.

Susţinerile prezentate nu pot face obiectul controlului judiciar în recurs, reprezentând aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate, fapt ce excede motivelor de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 NCPC, acestea situându-se în afara competenţelor instanţei de recurs.

În consecinţă, în raport de rațiunile înfățișate, Înalta Curte, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul declarat de recurenta-pârâtă SC B. SA împotriva deciziei nr. 307/2017 din 19 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a civilă.